Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Dinamo – FCSB 2-1: Cine râde la urmă, râde mai Hagi

Cine a plecat în mini-concediul de 1 Mai fără televizor în cârcă cu ocazia acestei sărbători a muncii celebrată prin șezut, mâncat și obștescul râgâit, a ratat multe evenimente sportive despre care doar cei aleși și fără chef de distracție vor putea povesti nepoților peste ani. Am avut un meci fenomenal de box, am văzut o finală de poveste la snooker și un derby de rit nou, la fotbal, în care Câinii s-au ridicat la înălțimea așteptărilor speciei și au făcut ce fac câinii de când lumea – au mânat lătrând agale turma de mioare spre țarc, deși acestea erau convinse înaintea etapei că vor putea zburda libere și în voie pe șes până la finalul campionatului.

Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Dinamo – FCSB 2-1

Dacă ar face cineva un clasament al cheltuielilor raportate la rezultatele obținute, FCSB nu ar avea rivală la retrogradare. Ba chiar ar juca undeva prin Liga a 5-a, de n-ai mai ști care-i Steaua și care-i cealaltă Steaua. După ce au luat cei mai buni fotbaliști din țară și le-au dat salarii cu un zero în plus pus regulamentar, adică acolo unde trebuie pentru ca Alibec și compania să-și permită să mănânce pizza de trei ori pe zi și să le rămână ceva mărunțiș de câte-un Seria 7, cei de la FCSB trebuie să admită cu sportivitatea celor care cunosc bine propria fermă că marele Brian Clough nu era vreun berbec când spunea: ”Nu cu talentul îți câștigă jucătorii meciurile, ci cu inima. Adversarii noștri de astăzi nu au avut inimă nici cât să umple o pipetă”.

Cam așa și la FCSB: inima care conduce clubul e atât de mare și pe alocuri diformă, încât jucătorii și antrenorul nu prea au cum să-și aducă aportul fizic la sistemul circulator al balonului sau al entuziasmului. Lipsită de puls pe teren și cu sălbatice aritmii la loje, FCSB este eșecul incompetenței plictisite în fața incompetenței dublate de inimă a competitoarelor.

Dinamo_FCSB4

Pentru că nu putem să ne amăgim singuri: nu avem mari fotbaliști în Liga 1 Orange, din moment ce destinațiile lor favorite sunt umbrele cămilelor. De aceea, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, dar și în cei dinaintea sa, titlul e câștigat de cine reușește să dea mai bine la menivela jucătorilor. Și, în acest clasament, Hagi și Contra merită să meargă în Champions League de pe primele două locuri, pentru că au reușit să transforme laptele în spumă fără scule specifice. De partea cealaltă, după ce a transferat cei mai buni fotbaliști tocmai de la rivalele Viitorul (Tănase), Dinamo (Gnohere) și Astra (Boldrin, De Amorim, Alibec), FCSB descoperă pe propria piele că dacă nu ai ingineri pricepuți și pui roțile unui Mercedes, volanul unui BMW și scaunele unui Ferrari pe o caroserie de Tata Nano, la final nu prea iese cea mai bună mașină din lume. De fapt, în general iese o răpciugă care cu greu poate lua virajele.

Dinamo_FCSB

De la Dinamo nu s-au remarcat însă doar jucătorii, ci și tribunele, care pe alocuri au părut că joacă pentru adversari. Peluza dinamovistă a început meciul, așa cum o cer tradiția și cutumele locului, printr-un spectacol colorat, însă l-au continuat printr-o competiție paralelă de aruncat tone de role de hârtie din tribună spre teren. Și n-ar fi fost o problemă majoră, chit că la un moment dat auzeai cum plâng copacii prin parcul de lângă stadion, dar rolele au nimerit pe alocuri capetele jucătorilor adverși, ceea ce demonstrează că există momente în care suporterii români păstrează încă îndeaproape mecanismele cerebrale ale strămoșilor care s-au evidențiat mai ales prin faptul că s-au prins că morcovul fierbe. În fine, nu generalizăm și nu tragem într-o întreagă peluză altfel spectaculoasă doar pentru că în haita de câini există unii nevaccinați și nedeparazitați.

Dinamo_FCSB3

Dinamo_FCSB2

Revenind la meciul în sine, niciun fotbalist al FCSB nu merită remarcat într-un meci în care, ce-i drept, Pleașcă a marcat un gol după chipul și asemănarea numelui său: o lovitură cu capul care a intrat în poartă în urma unui concurs atât de mare de împrejurări încât, prin comparație, până și evoluția speciilor pare un eveniment monoton și previzibil. De partea cealaltă, Hanca a înscris iarăși de două ori din penalty într-un 2-1, ca-n meciul cu Viitorul de acum două etape, scriindu-și cu litere de aur numele în carnetul de sănătate al familiei dinamoviste. E drept, Hanca a mușcat doar după ce Bălașa și Moke și-au suflecat cuminței pantalonii și-au decis să demonstreze într-o operație pe cord deschis realizată cu drujba faptul că cea mai bună apărare e atacul până fix la proba contrarie. Cei doi fundași centrali ai FCSB-ului au făcut un meci numai bun de trimis la Bălăceanca și care a culminat cu două penalty-uri evidente cu care și-au înfundat echipa în momente în care faza nici măcar nu prea cerea de mâncare.

Dinamo_FCSB6

Scor final 2-1, cu penalty-ul victoriei venit când stewarzii de pe Arena Națională începuseră deja să ridice scaunele goale și să anunțe ultima comandă de lacrimogene, iar Dinamo trage FCSB alături de ea în lupta pentru un onorabil loc 2. Asta pentru că, dacă Viitorul își câștigă ambele meciuri (cu Craiova în deplasarea pe teren neutru de la Severin și cu CFR acasă), Regele va primi brusc cumul de funcții și se va înscăuna și ca Împărat al Ligii 1 Orange.

Dinamo_FCSB8

Dinamo_FCSB5

Viitorul – Astra 3-2

Prea măcinați în ultima vreme de probleme existențiale ca să-și mai găsească timp de fotbal, jucătorii lui Șumudică au continuat să se întrebe, în deplasarea de la Ovidiu, de ce naiba s-au chinuit ei atât de tare să ajungă în Playoff dacă oricum nu și-au propus să deranjeze pe nimeni acolo. Daniel Niculae a înceeput ostilitățile și a marcat un gol atât de norocos, încât a fost aproape să-și dea tricoul jos imediat după eveniment doar ca să-l schimbe cu cămașa și cravata analistului care să râdă de împleticelile lui Rîmniceanu, un portar prea mic pentru o poartă atât de mare. Și chiar a făcut-o, ca și restul colegilor de altfel, transformați brusc, după golul marcat, într-o echipă de spectatori atenți și comentatori calmi. Morar și Țucudean au răspuns politicoși invitației înspre careul advers și au marcat de trei ori pentru a reveni pe locul întâi al clasamentului, poziție de pe care echipa lui Gică Hagi a început de altfel un Playoff care la un moment dat părea un soi de cursă ratată în care monopostul constănțean a rămas fără frâne.

Viitorul_Astra

Evident, există multe voci care susțin că Viitorul va fi împinsă de la spate de rivale spre titlu tocmai pentru ca FCSB să nu termine anul ca șefă de promoție. Pe de o parte, la cum arată clasamentul și la ce istorie caustică au rivalii constănțenilor când vine vorba de vorbe de duh șuierate printre dinți la adresa celor de la FCSB, nici măcar nu poți ignora o astfel de teorie. Pe de altă parte, însă, cei de la Viitorul au fost acuzați complet aiurea de atâtea ori de blat, încât nici ei nu mai știu ce ar trebui să joace pentru ca vocile reglate pe ritm de votcă a suporterilor adverși să se calmeze. Asta pentru că, pentru aceștia, Viitorul trântește meciuri la victorie, la egal și la înfrângere, ignorând faptul că la Constanța joacă o echipă de copii condusă de un tip pe care atunci când îl văd față în față îl ating ca pe icoană și care-și pune propriii bani la bătaie pentru a asigura viitorul Viitorului.

Viitorul_Astra3

CFR Cluj – Craiova 0-3

În Playoff-ul ăsta, oltenii s-au ocupat cu daune coletarale, reușind să producă mai multe găuri în buzunarele pariorilor decât în golaverajele adversarilor. Pierzând toate meciurile în care pleca favorită și câștigându-le pe singurele două unde era de așteptat să care goluri cu cârca, Craiova e echipa aia la care nici nu te mai uiți când parcurgi oferta caselor de profil. Ca tizul lui din opera lui Creangă, Ivan și-a căutat nemurirea și a reușit să înșele un pic moartea, ca fotbalist și speranță, prin două goluri frumoase la Cluj. Iar golurile lui Ivan au fost ajutate să urce la deal de un al treilea, marcat de Zlatinski după un contraatac care s-a încheiat cu un șut în tavanul plasei porții apărate de Marc. Singurele momente în care s-au remarcat gazdele au fost accidentarea timpurie a lui Deac, a cărui schimbare a anesteziat sinapsele ardelenilor, și atentatele comise de craioveni împotriva lui Larie. La primul, Bancu a pornit contraatacul de la golul 2 după ce i-a strecurat mingea printre picioare căpitanului vișiniu, iar a doua oară Băluță l-a trimis direct la un medic specialist care-i va recomanda cât de curând o operație de extragere a ierbii din târtiță.

CFR_Craiova

Timișoara – Botoșani 1-1

Cu 15 puncte obținute în Playout, doar cu unul mai puțin decât liderul Iași, Politehnica s-a îndepărtat la 5 puncte de locul de baraj în principal pentru c-a pus în aplicare înțelepciunea populară care spune să faci ce zice Popa, nu ce face dumisale.  Asta pentru că dacă jucătorii din Banat ar face ce face antrenorul lor, probabil ar sta să vocifereze și să facă glumițe cu adversarii timp de 90 de minute, fără mari urmări pe tabelă. Iar aseară ar fi putut chiar să bată dacă Golofca n-ar fi confirmat și el, spre final, aceeași înțelepciune ancestrală care spune că, unde dă tata Grozavu, crește pofta de goluri.

Pandurii – Voluntari 1-3

Cu patru victorii și un egal de la venirea lui Claudiu Niculescu pe poziția de șef de mateloți, Voluntarii au scăpat la Severin de grijile retrogradării și au devenit cea mai bună marcatoare din Playout, semn că odată ce-ai fost golgheter pe teren e greu să scapi de metehne chiar și atunci când ai 15 kile în plus și-ți duci veacul pe băncile de la marginea capitalei. Cazan, Popadiuc și Cernat l-au executat pe Popescu, toate golurile venind, ce-i drept, după pase aiuritoare ale unor adversari care folosesc tot combustibilul pe care-l mai au pentru a arde spre Liga 2 ca lignitul: prost și îmbâcsit.

Pandurii_Voluntari

Chiajna – Iași 0-0

În primăvara asta, gazonul sintetic de la Chiajna a fost natural și-a mirosit a proaspăt dacă-l comparăm cu jocul echipei care-l folosește pentru a chinui fotbalul în meciurile de acasă. Sportul a fost torturat fără milă și cu Iași și, dacă ne uităm la etapa viitoare, când la Chiajna se deplasează specialista Târgu Mureș, un scor final 0-0 pare un pariu atât de probabil încât probabil că televiziunile nici măcar nu se vor chinui să transmită partida, înlocuind-o în program cu Singur Acasă. Între timp, însă, Chiajna se leagănă spre sol ca o frunză îngălbenită de vremuri și este foarte probabil să se transforme în îngrășământ bio.

Chiajna_Iasi

Târgu Mureș – Mediaș 0-0

Ionel Ganea, recent infiltratul antrenor al gazdelor, se declara încântat la final că echipa sa se află la al treilea meci consecutiv în care nu primește gol. Bineînțeles, acesta a vorbit ceva mai puțin despre faptul că e la fel de adevărat că Mureșul ajunge, de asemenea, la al treilea meci consecutiv la care nu marchează. Iar având în vedere poziția ardelenilor în clasament și meciurile-spectacol pe care aceștia le oferă, am spune că primul lucru de care prima ligă se poate lipsi este fix o echipă de virtuozi ai strămoșescului 0-0.

Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

[table id=96 /]

[table id=97 /]

clasament

Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.

Un Comentariu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.