În mod tradițional, halca de timp care se întinde între ultima lovitură cu stângu’-n dreptu’ dinainte de grohăitul porcului și prima pasă proastă din sezonul de primăvară oferită de slănina adunată pe gambe se umple în fotbalul nostru cu știri sportive cu Hrușcă-n fundal și cantonamente în țări în care iarba rămâne verde și când e călcată de reni. Plus transferuri de iarnă care în campionatele în care leafa se plătește la timp sunt mai degrabă plombe și spoieli intermediare, dar care în Liga 1 Orange seamănă cu mâinile cu care naufragiații încearcă să se agațe disperați de ultima barcă de salvare plecată de lângă nava zgâriată de ghețari.
Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
În acest an, însă, lucrurile au stat ușor diferit. Trecând peste faptul că perioada Sărbătorilor și deja defuncta lună ianuarie au trecut vâjâind ca o centrare șutată pe lângă urechile atacanților prinși pe picior greșit în condițiile în care România politică a trimis fotbalul la capitolul Desigilate, chiar și puținele informații de interes care au spart timpanele celor interesați au avut ecou de bancuri.
De exemplu, undeva între prima furculiță de piftie și a doua felie de caltaboș am aflat cu toții că trei echipe din Liga 1 Orange au fost penalizate cu câte 3 puncte din cauza faptului că și-au lăsat fotbaliștii fără bani, iar aceștia au fost nevoiți să vadă porci de Crăciun doar în Ferma Animalelor. Mai mult, Pandurii Târgu Jiu au primit de altfel așteptatul croșeu în gârgălot după ce oltenii au fost anunțați că au pierdut oficial partida de la Târgu Mureș în care jucătorii Pandurilor au refuzat să intre pe teren după pauză din cauza faptului că-și uitaseră patinele acasă în condițiile în care gazonul se transformase din covor de iarbă în teren de hochei.
Cumulate cu penalizările primite de CFR Cluj, Timișoara și Târgu Mureș înaintea debutului de campionat și care au făcut ca cele trei echipe să înceapă sezonului de la înălțimea țevilor colectoare ale canalizării, noile puncte șterse din CV-ul acestei ediții a Ligii 1 Orange transformă clasamentul într-un soi de concurs pe care-l vor câștiga echipele care vor plăti salariile la timp, nu neapărat cele care joacă cel mai bun fotbal.
Vestea bună e că avem încă 9 echipe din 14 care n-au primit penalizări, deci suntem cumva în continuare pe plus din punctul de vedere al răspunsului la palme. De cealaltă parte a ciocanului stau însă cinci formații ce cară apă cu maiourile găurite, șefii pe subiect fiind timișorenii, cei care au strâns până acum 14 puncte de penalizare rezultate din diferite scamatorii financiare care au lăsat jucătorii și echipa sub șenile.
Dacă adunăm în această ecuație și faptul că unele echipe care par că-și bagă nasul în faza playoff-ului nu au voie să joace prin Europa din cauză că le bate Fiscul la ușă în ritm de samba, ajungem la o imagine care transformă campionatul într-un soi de circ ambulant cu foci.
Mai mult, pentru a colora și mai mult atmosfera fotbalului românesc, câțiva arbitri de mâna a șapteșpea s-au transformat în iarna asta în babuini care au arbitrat sub acoperire câteva meciuri amicale de pregătire pe care echipele noastre le-au jucat prin Turcia. Convinși că nu se prinde nimeni de faptul că-s născuți și crescuți cu parizer dacă se apucă să fluiere în engleză, băieții s-au pus pe acordat penalty-uri demne de X-Files pentru a bucura casele de pariuri de prin Asia. Case în care meciuri cu miză de Monopoly, precum CFR Cluj – Arka Gdynia sau FC Botoșani – Amkar Perm, puteau să se transforme în surse suplimentare de venit pentru cârcalacii filipinezi care învârt pe degete fotbalul de subsol ca pe breloc.
CFR Cluj – Steaua 1-1
După ce am făcut mișcările de încălzire inerente după o pauză de o lună și jumătate, intrăm direct în focurile Ligii 1 Orange și ne orientăm radarul către prima partidă cu zgomot din primăvara mioritică. S-a jucat la Cluj, acolo unde CFR și Steaua s-au întâlnit într-un meci care altădată avea miros de praf de pușcă, dar care astăzi și-a pierdut din intensitate, în special din cauza faptului că ardelenii au trecut de ceva vreme peste momentele în care săreau coarda cu Manchester United și AS Roma.
Cu toate astea, partida a fost interesantă fie și din simplul motiv că a pus la treabă noua echipă a Stelei, în care Alibec este așteptat să strălucească la 2000 de lumeni după ce a fost pescuit și capturat din lacul de la Giurgiu, acolo unde Șumudică a construit o crescătorie care din când în când își pierde peștii mari pentru că e lăsat fără râme.
Ei bine, Alibec a reușit să se ridice la înălțimea momentului primului său meci oficial și a dovedit că ar putea fi o soluție alternativă pe termen lung la șifonierele pe care Steaua a încercat să le prezinte ca atacanți în ultima perioadă.
Problema lui Alibec rămâne, însă, faptul că preferă serialele scurte în fața filmelor artistice. Pe teren, asta se traduce printr-un detaliu de culoare: un meci de fotbal durează 90 de minute, iar el se cam plictisește după o jumătate de oră.
În meciul de la Cluj, de exemplu, noul vârf de cuțit sare al Stelei a rezistat în teren fix 43 de minute, cât a durat să ia două cartonașe galbene venite pentru injurii și pentru o simulare de calitate chinezească venită undeva la mijlocul terenului. Eliminare facilitată, totuși, de un arbitru care nu a prins tocmai cea mai bună zi a carierei sale. Adrian Cojocaru a fluierat în multe faze mai prost decât ar fi făcut-o Stevie Wonder în aceeași situație și a reușit performanța de a enerva fotbaliștii ambelor echipe, care l-au acuzat cu aceeași intensitate că a tras pentru adversari. E și ăsta un mod de a dovedi că ești echilibrat.
Până să fie exilat la dușuri, Alibec reușise însă să scoată un penalty și să-l și transforme, marcând astfel la debutul oficial pentru noua sa echipă.
Nici Clujul nu a rămas însă dator la capitolul rașchetări. Ardelenii au primit și ei un penalty în prima repriză, însă Nascimento a tras cu vână de moluscă și i-a dat ocazia lui Florin Niță să scoată lejer. Apoi, în a doua repriză, clujenii au egalat prin Ciprian Deac la o fază desprinsă din jocurile de flipper și pusă în scenă în Gruia conform acelorași reguli fizice.
Același Deac a fost eliminat ulterior după două galbene, îngroșând tușa pe un regulament alternativ disponibil exclusiv la Cluj și care spune că marcatorul golului merită scos de pe teren și odihnit, ca la hochei. Nici eliminarea clujeanului nu a fost însă una tocmai verticală, unul dintre galbene fiind acordat într-o fază în care Deac a fost faultat în careu, dar pe care arbitrul a văzut-o atentat la bunele moravuri și, deci, simulare.
Una peste alta, CFR-Steaua s-a terminat 1-1, iar bucureștenii s-au îndepărtat de prima poziție a clasamentului, acolo unde Viitorul lui Gică Hagi începe să se simtă ca turistul român la All Inclusive pe litoralul bulgăresc.
Nu este însă singura mare problemă a Stelei, echipă care pare că va fi nevoită să-și schimbe numele într-un soi de poreclă acronimică după ce Clubul Sportiv al Armatei a anunțat că profită de faptul că deține scriptic palmaresul Stelei și că-și reconstruiește echipa de tradiție cu pornire din ligile moi și vesele de la baza fotbalului.
Dacă se va întâmpla acest lucru, paradoxul va fi că în Liga 1 Orange rămâne o singură echipă al cărei nume aduce a corp ceresc: Astra Giurgiu. Alibec să fie sănătos.
Dinamo București – Viitorul 1-2
Cealaltă partidă cu efect de potențial cutremur în zona superioară a clasamentului a reprezentat un cadou perfect pentru ziua de naștere a lui Gică Hagi, ultimul jucător de fotbal din România ale cărui nume și număr erau scrise cu carioci direct pe piele de copiii vremii.
Dinamo și Viitorul s-au adunat într-o partidă a cărei principală curiozitate a fost reprezentată de faptul că ambele echipe au pierdut în această vară jucători cu nume din lot după ce Rotariu, Gnohere și Răzvan Marin au decis să decoleze spre zări ceva mai albastre. Sau roș-albastre, în cazul francezului care a schimbat doar cartierul și firma care-i virează salariul.
Una peste alta, meciul a fost decis de inspirația lui Hagi, care după ce și-a adus aminte de vremurile în care încălța ghete privind golul fabulos al dinamovistului Nistor – o balistică de la 30 de metri care a rupt bara – a făcut două schimbări ce au decis partida. Prima a fost introducerea lui Neluț Roșu, pasator la golul egalării, iar a doua aruncarea în teren a lui Florin Coman, care a decis jocul în minutul 78 printr-un șut inspirat din jocurile pe computer.
Cei de la Viitorul reușesc astfel să se lăbărțeze pe prima poziție a clasamentului, așezând patru puncte între ei și urmăritori. Constănțenii adună 6 meciuri consecutive cu victorie în Liga 1 și așteaptă playoff-ul pentru a demonstra că explozia nu e o petardă și că poate lăsa urme reale în adversari.
Astra Giurgiu – ASA Târgu Mureș 1-0
Meci interesant la Giurgiu, acolo unde are loc un fenomen în continuă dezvoltare care probabil că la final va contrazice toate teoriile fizice demonstrate de știință până azi. Altfel spus, Astra Giurgiu ne arată cum o echipă poate să performeze, să câștige partide și să joce în Europa deși antrenorul și patronul se înjură reciproc de câteva luni, iar cei mai valoroși jucători sunt vânduți adversarilor din Liga 1 Orange pentru ca echipa să adune bani pentru măștile cu oxigen.
Există însă și vești bune. Chiar dacă Alibec a plecat să tragă la țintă pentru Steaua, Șumudică a reușit să-l păstreze în echipă pe Budescu după o iarnă în care atacantul giurgiuvean a părut personaj de telenovelă, fiind împins și tras peste bord de 89 de ori pe zi în ultima lună. În final, Budescu a semnat de primire printr-o pasă de gol în primul meci după revenirea printre ghiocei, golul marcat de Seto oferindu-le celor de la Astra ocazia de a respira în sfârșit aerul cu miros alpin al pozițiilor care asigură calificarea în Playoff.
CSU Craiova – FC Voluntari 5-0
Nici Craiova nu a scăpat de evadări în perioada de pauză, Vătăjelu fiind vândut cehilor de la Sparta Praga pentru 1.4 milioane de euro și patruzeci de butoaie cu bere. Cu toate acestea, oltenii au reușit să-și păstreze grosul lotului și chiar să-l asezoneze cu noi apariții, chestie care s-a văzut instantaneu în meciul contra echipei din Voluntari, care în meciul de la Craiova a semănat cu o mașină tunată la un service de târnaț din Voluntari și înscrisă în clasa prototipurilor din cursa de 24 de ore de la Le Mans.
S-a terminat 5-0 pentru craioveni, echipă care a driblat implicit terenul cu aplecări de câmp agricol de pe stadionul Extensiv în așteptarea mult mediatizatei deschideri a noului stadion din oraș. Vestea bună e că oltenii – clasați pe locul al treilea după etapa a 22-a – par lansați să deschidă poarta soarelui în atacul la baionetă contra Stelei, care se află la doar un punct deasupra în clasament.
Pandurii Târgu Jiu – CSM Poli Iași 1-1
Povestea celor de la Pandurii în acest campionat pare un montaj reușit între Zona Crepusculară și Familia Bundy. După ce au început sezonul excelent și au profitat de un lot care semăna cu un soi de selecționată divizionară, gorjenii s-au lovit de probleme financiare care le-au calmat elanul patriotic și au terminat toamna în cădere liberă, demonstrând că accelerația gravitațională există. Mai mult, au fost între timp penalizați cu 6 puncte, o veste cât se poate de bună pentru o echipă care pare că atârnă de ștreang, dar încearcă să dea bine în ultimele poze.
După o iarnă în care Pandurii au fost nevoiți să conducă la tren aproape întreg lotul, plecat spre orizonturi mai calde în care conturile nu zac degeaba, gorjenii au reușit un egal în primul meci de după reluarea Ligii 1 Orange. Adversari le-au fost jucătorii echipei din Iași, care au ratat astfel o nouă ocazie de a se apropia serios de zona care asigură calificarea în Playoff. Probabil că moldovenii vor termina campionatul pe la mijlocul clasamentului cu impresia că au fost întotdeauna la un deget de Playoff, eșuând în final într-o luptă surdă cu echipele care trag de retrogradare ca mieii de ultimele zile înainte de Paște.
Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
FC Botoșani – Concordia Chiajna 1-1
Meciul jucat la Botoșani ar fi fost fabulos dacă nu s-ar fi jucat pe o ceață care a făcut ca transmisiunea TV să pară un live video dintr-o oală în care fierbe lapte. Am reținut însă că s-a terminat egal și că marcatorii celor două goluri au fost Laurențiu Buș pentru moldoveni și nou-venitul Ovidiu Herea pentru ilfoveni, ultimul fiind unul dintre evadații de pe barca în putrefacție a celor de la Pandurii. De altfel, rezultatul este oarecum surprinzător având în vedere pozițiile în clasament ale celor două echipe, Chiajna fiind prima echipă deasupra condamnatelor Timișoara și Tîrgu Mureș.
Mai mult, Botoșaniul a presat timp de 90 de minute cu sârg de sandwich maker, însă echipa moldavă a fost trădată de un penalty pe care Chiajna l-a primit după ce fundașul Miron s-a încălzit pentru Super Bowl printr-un bodycheck ca la carte aplicat pe ținta în mijlocul careului la o fază care altfel ar fi fost la fel de periculoasă precum o furculiță din plastic care se rupe în primul cartof prăjit la masa de prânz.
Poli Timișoara – Gaz Metan Mediaș 1-1
Etapa cu numărul 22 s-a terminat cu un meci în care profesorul de matematică Cristi Pustai a dovedit că ecuațiile cu multe necunoscute pot fi transformate în avantaj dacă știi ceva carte și ai un dram de noroc în viață. După o primă repriză în care timișorenii au ratat implicit cu poarta goală în față, dovedind că poziția cruntă din clasament are rădăcini în logică și filosofie, aceștia au marcat în final în minutul 66 și au profitat astfel de faptul că medieșenii încercau să se reașeze în spațiu după ce Rugasevic a fost eliminat cu cinci minute mai devreme.
Pustai a pus însă matricile la treabă și Mediașul s-a trezit din pumni, egalând prin Romeo la o fază în care fundașii timișoreni au degajat mingea șutând pe lângă ea și au părut amatori puși în teren ca să iasă la număr. Mai mult, ardelenii au fost la un pas să câștige meciul, însă bara i-a salvat pe cei de la Timișoara de o înfrângere dureroasă ca o doză dublă de penicilină care ți-e administrată intramuscular din greșeală.
[table id=59 /]
[table id=61 /]
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.