Leyloaică tânără, iubirea

E fresh sentimentul că maternitățile planetei își vâră fără ezitare nasul în sportul alb, disciplină care, ca orice castă care ține la mânecile ei apretate, nu se atinge de personajele-cheie ale fenomenului. Da, tenisul e, dacă mi se permite să extrapolez cu două mâini, ca sistemul bugetar din România.

– Serena, dragă, nu mai poți? Ia și tu calea Șarapovei, mergi în privat și lasă locul altcuiva! Rafa, probleme? Și tu deții calitatea de înalt demnitar al mișcării, poate îți găsim un post de consul pe undeva, ca să nu ne mai încurci. Ce te încrunți așa, poate te angajează alde Barbara și Mats pe post de Ilie Dumitrescu, varianta de lux.

Bine că au fost concediați arbitrii de linie, unii ajungând paznici la supermarket. De ce să nu umblăm la distribuția frumoaselor povești de Grand Slam, cât să mai așteptăm formarea unei noi cruste? Ferească sfântul când o reveni pe teren veteranul de război Federer, mai ales că tinerii care și-au închiriat poziții avansate, cât mai aproape de fileu, au slang-ul lor și nu manifestă răbdare. A primi sfaturi de la bătrâni – cu toții trecem prin această experiență – e ca și cum te-ai angaja în ecuația îmbătrânirii. Refuzi no matter what. Așa și copilașii de 18-20 de ani care au ocupat pe un val de entuziasm optimile și sferturile de la US Open: n-au chef să le arăți cum se servește ideal la teu și nici nu vor să pună ceva pe cap când joacă outdoor:

– O să răcești, Leylah mamă, și finala o s-o ataci cu vată în urechi!

Nu l-am pomenit pe Djokovic, poate și pentru că sârbul, curios caz, pare imposibil de trimis la scara lui. Cunoașteți petrecerile de majorat în inima cărora se bagă, puțin abțiguit, babacul sărbătoritului, eventual cu o șapcă întoarsă, pentru a-și masca vârsta și profilul? Ăsta-i Nole. Dansează la mijloc, dă și din ombilic pe ritmuri balcanic-orientale, apoi se duce ca proiectilul la stația de amplificare și dă mai încet, că “stau vecinii în gura noastră”. Lasă-ne, tataie, caută-ne prin bucătărie!

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

Elina Svitolina – Leylah Fernandez: 3-6, 6-3, 6-7

Nu trebuie să urmărești frecvent tenis ca să te lași vrăjit de miniona Fernandez, o mogâldeață pe care titulatura de atletă, folosită excesiv de comentatorul Eurosport, n-o prinde. E o armură care nu-i vine. Atletul, ca să plec ad litteram pe explicația oferită în DEX, este persoana cu o constituție fizică robustă care – continuarea îmi aparține – intimidează sau capacitează adversarul. Leylah, să mă iertați, nu e din acest basm, chiar dacă strânge acel pumnișor înainte de a servi. Se îmbărbătează astfel, însă pare mai degrabă un gest involuntar. Nu sperie pe nimeni, ambalajul ei poate fi utilizat anual când se decernează Premiile Nobel pentru Pace. Canadianca are trăsăturile unei fetițe din backing vocals la concertul de colinde din Ajunul Crăciunului. Cel mult bagă un șlagăr de la Andra, după, sau o învârtită din Maramureș.

Am divagat, dar e exclusiv vina leoaicei care luni a împlinit 19 ani. Skill-urile de campioană în devenire i s-au instalat by default, n-are ce să mai învețe: stângace fiind, rupe cu forehand-ul, are voleuri, rever, scurte, zburdă ca iedul pe tot terenul și, foarte important, are feeling, zici că practică acest sport fix de când i s-au cunoscut părinții, o filipino-canadiancă și un ecuadorian. Dacă progresează și în câmpul nonverbal, o poate urmări și o carieră în actorie. Doar n-o să joc eu în reclamele ei la băuturi, echipament și ce s-o mai ivi pe parcurs.

Cu Svitolina, după ce le eliberase pe parcurs pe Osaka și Kerber, a zâmbit în momentele dificile. Cine spune că exorcizarea nu se petrece și pe fondul unei priviri senine? Nevasta lui Monfils, obișnuită cu o viață fără șabloane, căci Gael nu poate fi altfel în afara terenului, s-a panicat și a ratat primul set. Râzi când se anunță o creștere economică, te distrezi când un politician anunță vremuri bune, dar nu te simți bine când o puștoaică dă Bacul pe spinarea ta. Iar fetei din Montreal nu i-a funcționat mai deloc primul serviciu, prin urmare ceva trebuie să mai antreneze și ea, chiar dacă va câștiga trofeul de la New York. Emma, o lași?

Ucraineanca de care Halep n-a putut să treacă a trebuit să tragă ca-n vremurile bune pentru a intra în decisiv. Fiorul jocului o dusese la un flamboaiant 5-1, dar Leylah schița zâmbete, semn că nici Chucky nu mai e ca-n narațiunea clasică. Trei mingi de break pentru 5-4 a irosit asta mică: ar fi urmat la serviciu și poate că ne-ar fi trimis pe toți mai devreme la culcare. Ar fi fost păcat, totuși, să fim deposedați de setul al treilea! Soarta a făcut să fie livrat după sărăcia tehnică și de spirit din duelul masculin Medvedev – Van De Zandschulp.

Loja domnișoarei Fernandez, cu mama ei în prim-plan, o atracție deosebită – să lăsăm iprocriziile la vestiar! -, a fost un permanent roller coaster, Leylah plecând cu scârțâit de roți și fără să mai treacă pe la boxe spre un neverosimil 5-2. Cu aproape 40 de mingi câștigătoare într-un sfert de finală de GS, sprintena de pe continentul american ignora vulcanul plin de lavă înmatriculat la Odesa. Ce urlete a trebuit să îndure, ce ochi injectați avea Elina în labirintul către tiebreak, traseu sinuos pe care avea să-l bifeze! Se dezbrăcase Xena în trupul sportivei de la răsărit, care comunica în premieră cu tribunele, un fel de “leoaica sunt eu”, în funcție de lecturile anterioare.

Ca într-o bătălie în cușcă, cele două au renunțat la harnașament și au rezolvat situația cu mâna goală.

După 5-5, junioara a luat game, iar oponenta a făcut 6-6. Sentimentul este că, fără tiebreak-ul clasic, fetele ne-ar fi ținut în deranj până dimineață. 4-1 Leylah, 4-4 Svitolina, iar la 5-5 punctează cu banda copilul-minune de 19 ani. Minge de meci. Prima. Singura. Și vine cutuma neînțeleasă de subsemnatul: beneficiara ridică o mână, în semn de sorry. De ce? Ține de joc, nețul face parte din tablou. Acum suferi tu, peste două raliuri îmi poate veni rândul. La fel de justificate sunt și aplauzele la aterizarea avionului.  

Servește încă o dată tânăra, de dincolo se returnează în aut și ne trăsnește pe toți mirosul că e pus la dospit aluatul unei mari campioane.

Botic Van De Zandschulp – Daniil Medvedev 3-6, 0-6, 6-4, 5-7

Băieți buni amândoi, dar ora lor era undeva după 2 noaptea. Fără set pierdut la această ediție de US Open, Daniil a părut jenat că trebuie să țină la un palmares care nu contează dacă pierzi semifinala. Olandezul – or, dacă suntem scorțoși, cetățeanul din Țările de Jos – a intrat timorat ca atunci când trebuie să-i pupi nașului mâna și să faci anumite promisiuni. Va rămâne în istorie ca tenismenul cu nume abraziv și expresie a feței de ultimul virgin. Și el trebuie să se fi prins că Medvedev a dat în plopi prin setul al treilea: măcar a profitat și a lungit o partidă de care nu-și va aduce nimeni aminte.

Încă un aspect. Domnul Botic, simțind lipsa de ingrediente din joc, a exagerat cu scurtele, adică s-a băgat la mecanică fină. Ultima execuție de acest gen, trântită de fileu, i-a atras obșteasca înfrângere. Și la fotbal ți se spune că o pasă cu exteriorul este un început de entorsă.

Johnson/Querrey – Krawietz/Tecău 6-2, 7-6

Cotați cu prima șansă, Horia Tecău și partenerul său german au fost depășiți lejer în setul prim. Iar apoi n-a mai contat, cu toate că echipa românului a încercat o tractare la șufă până în decisiv. Susținuți de tribune, americanii, cu cifre superioare la toate capitolele, au ieșit cu bine din tiebreak. Nici nu știi cum e mai bine: să-l feliciți pe Horică pentru performanța de a ajunge până aici, cu toate că se putea mai mult, sau să-l întrebi dacă neamțul Krawietz e luat pe firmă sau de la particular.

Felix Auger-Aliassime – Carlos Alcaraz 6-3, 3-1 (ab. Alcaraz)

Situațiune. Pleacă acasă un flăcău, se califică în semifinale un altul, dar nu-i acela pentru care au curs râuri de epitete. Alcaraz, noul Nadal, Rafa de mână dreaptă, că mereu trebuie să comparăm, n-a mai etalat aceleași frâne. Poate că avea nevoie de schimbarea plăcuțelor după un asemenea traseu, cine știe? A avut acum și adversar dispus să facă liniuțe până la terminarea combustibilului. Apropo, pe Felix lângă ce statuie îl așezăm pentru un selfie? Are din mai mulți câte ceva, e și canadian ca Leylah, nu-i va ține doar de urât în semifinale lui Medvedev.

Carlos, agățat de o durere pe inghinali în primele game-uri ale setului doi, a primit îngrijiri fără a merge la toaletă – ne pare rău, Tsitsi, dar tu ai tras apa! – iar la ultima minge a fost practic spectator.

Barbora Krejcikova – Aryna Sabalenka 1-6, 4-6

A fost ușoară disputa pentru Aryna, nepermis de facilă pentru un duel între două jucătoare din Top 10. Uneori simți că nu-ți intră cartea și n-are rost să blufezi. Barbora e o tipă cinstită. După ce a luat doar un game în primul set, cehoaica a pierdut pe serviciu în startul celui de-al doilea și n-a ajutat-o returul să facă rebreak. „Lasă, fată, că trofeul de la Roland Garros rămâne la tine”, pare să se fi consolat ea în gând. „Nu ești ca Sabalenka, care n-a câștigat un Slam decât la dublu, cum face toată lumea”.

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de: