A trecut o lună şi o săptămână de când am scris unul dintre primele articole apărute în legătură cu proiectul-campanie pe care BCR și Blogal Initiative au propus-o între bloggerii din România. Atunci, în ziua lansării oficiale a campaniei, spuneam aşa.
Nu am mai intervenit pe blog pe parcursul campaniei. În primul rând pentru că nu ştiu cât de mult conta pentru mersul ei, în al doilea rând pentru că nu am vrut să vorbesc cu argumente, iar cei implicați să mă acuze că vreau să critic doar de amorul artei. Îmi permit însă acum, la final, când cifrele prezentate par foarte mari (spun par pentru că unii au o cu totul altă opinie), să vorbesc despre câteva lucruri.
Şi mă întristează faptul că nimeni nu a vorbit despre ele. Asta pentru că toţi, dar absolut toţi bloggerii participanţi au preferat să meargă în rând pe linia unei prezentări seci, fără să se întrebe dacă merită, contează sau e viabilă o refinanţare. Adică, altfel spus, dacă se bagă să scrie despre o chestie care ajută sau nu pe cineva. Sau dacă încurcă sau nu pe altcineva.
- Problema A. Un produs de refinanţare este potrivit pentru cei cărora ratele la unul sau mai multe credite contractate în anii de boom economic (2006-2007) au crescut extrem de mult, în principal din cauza diferenţei de curs valutar. Să vă explic printr-un exemplu fictiv ce înseamnă refinanţarea efectivă şi de ce e puţin ciudat s-o contractezi acum.
PASUL 1: Ai luat un credit de 100.000 de franci elveţieni în septembrie 2007 (1 CHF = 2.3 RON). Angajament să-l plăteşti înapoi: 30 de ani. 360 de luni. Altfel spus, ai 230.000 de lei în cont.
PASUL 2: Rata lunară este de 277 de franci (principalul, creditul efectiv) plus dobânda fixă băncii, să mănâncă şi gura ei. Lucru normal de altfel. Să zicem că plăteşti o dobândă totală egală cu jumătate din rată. Adică, în total, verşi lunar 277+139 = 416 CHF.
PASUL 3: La cursul din momentul contractării creditului, cei 416 CHF însemnau 957 de lei. Pe care îi plăteşti fericit, pentru că salariul tău este de 2500 de lei.
PASUL 4: Timpul trece, iar cursul o ia razna din cauza economiei lui peşte afumat. În iulie 2011, la 46 de luni de când ai plătit prima rată, 1 CHF = 3.7 lei. Rata ta de 416 CHF a crescut la 1539 de lei. Deci cu 61%. Nu e vina ta pentru asta, dar tu rămâi cu mai puţin de 1000 de lei în buzunar după fiecare salariu (asta în condiţiile fericite în care salariul nu ţi-a scăzut după valurile de tăieri din anii trecuți).
PASUL 5: Ajungi astfel la un moment în care rata e atât de mare, încât te gândeşti că trebuie să faci ceva. Şi auzi de cuvântul minune: #REFINANTARE!
PASUL 6: Refinanţarea este de fapt un credit pe care o bancă ţi-l acordă pentru a-ţi plăti creditul de la prima bancă. Şi, pentru că vrei să te pui la adăpost de eventualele fluctuaţii cretine ale monedei străine, o vrei în lei.
PASUL 7: De cât ai nevoie? Te apuci să calculezi. Ai plătit până acum din principalul de 100.000 de CHF 46 de rate lunare. Adică 46 x 277 CHF (dobânda nu se pune), deci 12.742 CHF. Asta înseamnă că banca care te refinanţează trebuie să-ţi dea echivalentul al 87.000 de franci elveţieni pentru a scăpa de “banca cea rea”. Plus comisionul de rambursare anticipată, de vreo 2% (adică 2000 de franci), deci 89.000 de franci.
PASUL 8. Un calcul absolut normal îţi arată că pentru a plăti cei 89.000 de franci dincolo ai nevoie de 89.000 x 3.7 (remember, francul a crescut enorm), deci de… 329.300 de lei. Vă reamintesc faptul că primul credit însemna 230.000 de lei. Altfel spus, noul credit în lei este mult mai mare decât iniţialul.
PASUL 9. Calculezi cât ar fi o rată pe alţi 30 de ani. În lei, de data asta. Avem 914 lei principalul (suma totală a creditului împărţită la numărul de luni) plus dobânda noii bănci, care în lei e mult mai mare. Să spunem că e două treimi din rata totală (adică 600 de lei) deci totalul este de 1514 de lei pe lună.
PASUL 10. Vezi că rata nouă este fix cu 25 de lei mai mică și te cam scarpini în cap. Apoi îți dai seama că te-ai chinuit practic degeaba, pentru că noua dobândă pe care o ai nu mai este fixă, iar o creștere a indicelui Euribor îți crește rata imediat.
PASUL 11. Îți dai seama că ești pus în situația de a plăti o sumă cu foarte puțin mai mică pe următorii 30 de ani, deși aveai mega speranțe la început. Mai mult, ai șanse enorme ca Libor-ul sau Euribor-ul (indici externi care fac parte din calculul dobânzii tale și care se schimbă de obicei la 3 luni) să crească, pentru că acum se află încă jos, iar tendința e de creștere (graficul Euribor din 1999 până azi e aici). Și orice creștere procentuală îți crește dobânda.
În plus, te gândești că francul elvețian s-a aflat la maximul istoric atunci când ai făcut refinanțarea, deci este foarte probabil ca media cursului următorilor 26 de ani (cât mai aveai din primul credit) să urmeze să fie mai mică per total decât ce avem afișat azi la casele de schimb. Și te întrebi dacă a meritat tot efortul, pentru că dacă francul scade măcar la jumătate din cât a urcat din momentul în care ți-ai făcut primul credit, se cheamă că tocmai ai luat o mare țeapă.
NOTĂ DE SUBSOL: Situația este aproape identică și pentru creditele în euro luate în 2006-2007, cu diferențe mici de creștere a cursului. Apoi, exemplul meu este unul simplu, dar tipurile de credite ar putea fi de mai multe feluri. Mai există și comisioane care diferă de la o bancă la alta, dar ele nu sunt foarte importante aici. Să spunem că sunt incluse în dobândă. Oricum, linia generală de calcul este cea de sus pentru orice tip de credit în valută.
- Problema B: O să spun simplu, pentru că este foarte simplu. Ce a făcut BCR prin această campanie seamănă cu ceea ce fac Nike, Apple, Adidas sau orice altă companie mare în Taiwan: a pus bloggerii mici să lucreze pentru (mai) nimic. Pe principiul tu te faci că scrii, noi ne facem că te plătim. Dacă câștigi. Nici taiwanezii, nici bloggerii nu au fost obligați să lucreze, dar au făcut-o pentru că n-au avut altă variantă viabilă.
Evident, șpilul este că din toată povestea asta BCR câștigă mult mai mult prin faptul că unul, doi, zece, șaptezeci sau o sută de mii de oameni își fac refinanțări pentru că așa au auzit ei că e bine “pe internet”. Aceiași oameni înjură apoi atât BCR, cât și internetul pentru că și-a luat țeapă.
Nu toți oamenii care au luat credite sunt atât de destupați la minte și în mod clar nu gândesc toți foarte clar acum pentru a vedea că lucrurile nu sunt atât de roz precum sunt ele prezentate de o bancă. Dar același om are încredere în bloggerul X, Y sau Z, pe care îl citește și în cuvântul căruia are încredere. Consider că e de datoria și de responsabilitatea noastră să le explicăm acestora care sunt avantajele și care sunt dezavantajele unei refinanțări. Pentru că, altfel, cei implicați riscă să și-o fure încă înainte de a începe bloggingul cu adevărat pe cea mai sensibilă filieră: cea a credibilității.
Închei cu o întrebare la care chiar mi-aș dori ca fiecare dintre cei implicați în acest proiect să-și răspundă. Singuri. V-ați întrebat vreodată în decursul campaniei ce veți face dacă un client BCR va veni peste doi ani spunându-vă că a avut încredere în ce ați scris și a mers pe refinanțare, dar că timpul a dovedit că e nevoit să plătească mult mai mult decât ar fi făcut-o cu creditul inițial?
În rest, felicitări tuturor pentru ecouri, deschidere și distribuția campaniei. E adevărat, clientul a făcut ca lumea să scrie – de bine sau de rău – în draci în această perioadă. No publicity is bad publicity, chestiune asumată chiar de cei de la Blogal Initiative, care prin asta și-au câștigat clar dreptul de a discuta despre strategii, planificări și altele asemenea. M-aș fi bucurat mult mai mult și aș fi susținut produsul promovat dacă acesta ar fi fost unul fair.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
