Și Jasmine e o zi

---

Chris Evert, o legendă care încă aburește oglinda, a lăsat posterității un compliment cu mustață pentru Karolina. Joacă precum un bărbat, a afirmat americanca după victoria cehoaicei în fața lui Naomi Osaka, nuanțând apoi că dispune de servicii și voleuri pretabile ierarhiei ATP. Întrebată după calificarea în optimi despre comentariul brandului mergător, fata nu s-a simțit confortabil, însă a admis că i-a urmărit pe Federer și Djokovic cu foaia și pixul în mână. A furat meserie, cum spunem noi în Balcani. Evert a revenit, a retractat, a dat drumul la catifeaua lexicală, și-a făcut mea culpa, dând vina pe o exprimare defectuoasă, bla-bla-bla, dar esența rămâne.

Și, haideți să fim cinstiți, n-a comis nicio crimă. A vorbit așa cum se vorbea pe timpul ei, corectitudinea politică avea pe atunci doar caracter facultativ. Karo s-a lovit cu adevărat de probleme în toamna anului trecut, când a trebuit să se retragă de la singurul Turneu al Campioanelor din carieră la care se calificase fără să împingă vreun plic pe sub ușă. Nu știi dacă altul mai prinzi, însă ea se accidentase la încheietura mâinii drepte. Ultimul meci al său din 2023 fusese semifinala cu Coco Gauff de la US Open. A stat pe margine până în iunie, când s-a crezut în stare să atace Wimbledonul. La Eastbourne a câștigat două meciuri, iar sferturile i le-a cedat lui Madison Keys. O necăjea iarăși brațul, drept urmare n-a deranjat-o prea mult nici pe Badosa în primul tur al Șlemului londonez.

Au urmat finala de la Palermo și o încălzire la Cincinnati pentru competiția de la New York în care, până astăzi, nu pierduse nici măcar un set. Cu semifinală se poate lăuda și la Australian Open în 2021, însă avea să admită că Flushing Meadows îi gâdilă și mai mult orgoliul. Și nu i-a lăsat set nici italiencei Paolini, una dintre protagonistele anului în mișcarea asta care ne obsedează. Până la urmă, să bagi cărbuni în două finale de GS, apoi să iei aurul olimpic la dublu, alături de Sara Errani, e mai mult decât ar face orice italian. E boemă, adicătelea, ca noi, d-aia. Nici eu n-am necinstit vreo corectitudine, să rămânem consecvenți!

În consecință, am aflat și de ce zâmbea Jasmine și cu poza din buletin când Muchova adunase un braț de mingi de meci. Chiar se distra, renunțase de mult, probabil că era nerăbdătoare să urce în avion și să-și vadă de o binemeritată vacanță. Scriitură de amator, se subînțelege, imediat mă va avertiza Mircea că în program urmează și alte turnee până la Crăciun, dar ce era esențial e deja trecut cu Caps Lock în CV-ul peninsularei. Sperase, la 3-1 în prima rundă, că ar putea să sădească sămânță de labirint în terenul cehoaicei. Doar sperase. Karolina a luat-o drept provocare, a ridicat nivelul și nu s-a mai oprit. Poate doar Iga să-i găsească schema și să-i umble la lămpi. Știa Chris Evert ce zice, măi băieți.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. 100% electric.

---

Daniil Medvedev – Nuno Borges 6-0, 6-1, 6-3

Nu poate exista marele Borges, romancierul și poetul argentinian, dar și un performer cu același nume în tenis. Din același motiv, personalități rău-famate care mânjesc pagini din istoria lumii n-au dat numele unor oameni de rând. Brutari cu nume de dictatori, florărese botezate după savante de renume internațional sau profesori de școală gimnazială despre care să se spună că au fost botezați în zodia criminalilor în serie sunt de găsit doar în romane polițiste sau în cele de ficțiune. Borges al nostru, ăsta care a agonizat cu Medvedev, e doar un biet lăutar care doar prin hazard a ajuns să repete niște optimi de finală. Își testase opera și în Australia, în aceeași fază a întrecerii. Era cenzurat de același rus, dar măcar atunci – prin nu știu care miracol – făcea rost de o manșă.

10 duble greșeli, 51 de erori neforțate. Cu cifrele acestea va rămâne portughezul după meciul în care intrase cu optimismul la buzunarul de la piept, ca floarea lui ginerică. Dar cântă după ureche, cum m-am pronunțat deja. În setul al treilea, singurul în care s-a prestat tenis ca atunci când miza înseamnă puncte și cașcaval, mi-am dat seama că ațipisem. Și inteligența artificială ar fi intrat pe modul snooze. Era anesteziat și publicul, nu se juca nimic. Ce făcea Nuno? Mai ales pe finalul rundei a doua, dacă rata primul serviciu, pe al doilea și-l conducea de gât în terenul adversarului, doar ca să nu mai înfăptuiască o dublă. Hai cu tata, nu te teme, avem carcasă rezistentă! Atât de lansat își apăra șansele cu unul dintre puținii favoriți rămași în cursa de la Flushing Meadows.

E ceva dubios cu tipul ăsta. Cu o partidă înainte, una de cinci seturi, încheia cu un bagel în fața cehului Mensik. Mai rar să pui punct atât de autoritar unui meci de tenis în care se ajunge în setul voinicului, dar flăcăul a ținut să echilibreze balanța. În fața lui Daniil a început cu un 0-6, ca să nu aibă dureri suplimentare de burtă. O fi superstițios? Apropo de burtă, în ombilicul fileului a livrat cele mai multe mingi proaste, poate da excepționale lecții de cum să vinzi obiectul muncii în abdomenul plasei de la mijlocul terenului. Însă măcar își acceptă senin soarta: în adâncul sufletului său, și a doua rundă s-a terminat tot la zero. Doar întâmplător a luat un game, timp în care campionul de acum 3 ani de la US Open încerca să returneze neconvențional, cum strâmbă mentaliștii lingurița de ceai cu puterea de sub mătreață.

Rusul era nevoit să caute diverse remedii, altfel ar fi fost și el toropit de energizantele schimburi de mingi cu un portughez trimis, parcă, în locul altuia să dea cu bătătorul de covoare la o oră de maximă audiență în Europa. Noroc cu spectatorii, în cele din urmă, care pricepuseră că dăduseră foc banilor de bilete ca Escobar. Și-au făcut curaj unul altuia și au început să ovaționeze loviturile câștigătoare ale lusitanului – da, a existat o asemenea specie tehnică și din partea outsiderului – spre surpriza numărului 5 mondial. S-a auzit apăsat și un “You can do it, Nuno!”, corespondentul zeflemitorului “Hai cu egalarea!” de la noi. Glume.

Apoi arbitrul i-a așezat pe cei doi câteva minute din cauza sistemului Hawkeye care fusese inhibat de o alarmă de incendiu. Înțeleg că nu s-a mai întâmplat vreodată un asemenea incident. E și o mare șansă pentru Borges ca astfel înfrângerea lui rizibilă să treacă în plan secund. Unii au noroc abia după ultimul fluier al arbitrului.

Iga Swiatek – Liudmila Samsonova 6-4, 6-1

Cum ajungi numărul 12 mondial fără să fi riscat un tenis de sferturile unui Șlem de anvergură? Hai să-ți zic eu cum stau lucrurile! Când te îmbie careva cu acest repertoriu, de fapt are chef de vorbă. O fi bună și bârfa, dar măcar să nu fie acompaniată de sacrificarea unei cantități de semințe de floare. Samsonova nu are de ce să se ascundă. Și-a dat licența în turneele de eșalon inferior, câștigând cinci titluri WTA. Tot ea a fost MVP la Billie Jean King 2021 pentru echipa Rusiei, care nu mai câștigase întrecerea încă din 2008, moment în care a înțeles că, schimbând țara pentru care intra pe teren, a făcut alegerea corectă.

Tatăl Dmitry, pe când era un talentat jucător de tenis de masă, fusese ofertat să reprezinte un club din Torino și nu și-a mai lăsat acasă nici măcar bibelourile din vitrina de lângă recamier. Liudmila gângurea de numai un an, așadar avea să deschidă ochii în peninsulă. Cu ragazzi și bambini. După ce s-a ridicat, babacul i-a sugerat să nu piardă timpul și să aleagă tenisul, cu său fără masă. Ping-pong ești tu, i-o fi răspuns copila. Apoi a reprezentat Italia, ca jucătoare profesionistă, din 2014 până în 2019.

Avea să mărturisească principalul motiv pentru care n-a mai rămas la pizza și paste: “În Italia, tenisul este un sport foarte popular, iar presiunea de a face performanță e prea mare. Am ales, în consecință, să schimb steagul.” La fel se întorcea fotbalistul Dan Nistor de la Évian la Pandurii Tg. Jiu în 2014. E drept, jucase doar șase meciuri și declara la revenirea în țară că antrenorul are ceva cu el. Avea, firește, căci nu livra pe măsura contractului care i se descărca pe card. Acum, la 36 de ani, e poate cel mai bun de la Universitatea Cluj, iar Băile Felix nu sunt chiar atât de îndepărtate. Nu-i filosofie chioară, uneori am crampe de la atâtea metafore, mă gândesc exclusiv la distanța terestră.

Samsonova a crezut în destinul său și contra numărului 1 planetar. Setul de întâmpinare a avut încrâncenare și suspin sau poate că Swiatek își permite uneori și reprize de sampling. Dacă ar fi astfel, arbitrul de scaun ar avea obligația să anunțe că “acest meci conține plasare de produse”. Impresia pentru trecători era că Iga nu știa ce să mai inventeze pentru a se desprinde. E și destul de tânără pentru poziția în care a strâns destulă grăsime în pod. I-a ieșit, însă, la ultimul game, un break la zero care avea să deschidă toate ușile pentru setul secund. Rusoaica intrase în vrie. Parcă își auzea apropiații din Italia, era o larmă de nedescris în subconștient. Un game a mai făcut, se blocase, făcuse ceva cu steagul. E o expresie în argoul românesc, nu-mi permite religia s-o flutur prin text.

Jannik Sinner – Tommy Paul 7-6, 7-6, 6-1

Jimmy Connors, Pete Sampras, Andre Agassi, John McEnroe. Ordinea este aleatorie. Toți ăștia știu să înjure, adică să rostească din vârful buzelor cuvântul acela care începe cu F, însă nu din acest motiv îi rețin în acest triaj întocmit ad-hoc. Sunt nume de pe acoperișul tenisului american, niciunul dintre ei nu s-a născut cu racheta în brațe, au aterizat călare pe ea. Nici acesta n-ar fi criteriul pentru care nu le dau voie să plece fiecare la scara lui. Toți au avut acel ceva cu care au trecut de ecran, fie că aparatul cu lămpi avea conformația borcanului, fie că ne raportăm la smart-urile slim din zilele noastre. Se remarcau și prin carismă, cum ar veni. Aveau mutre.

Rămâi fără reacție când în față îți apare Tommy Paul, una dintre vietățile antrenate intens să reprezinte America. Nu era chiar singur, mai sunt în competiție Fritz și Tiafoe, bucuria spectatorilor care și-au rezervat din vreme abonamentele. Ca românii care, încă din februarie, își fac planuri pentru festivalul de blues de la Brezoi. Au auzit ei că e de bonton. Bașca, se dă în spectacol o dizeuză, Beth Hart, care trebuie să fi fost votată primar, altfel nu pricep de ce nu se mai dă dusă de pe acolo. Pe Tomiță, pe de altă parte, dacă-l remarci la semafor, gata să exploateze ultima secundă de galben, de fapt nu-l remarci. Omul seamănă cu mai mulți și cu nimeni, e genul de figură memorabilă pe care nu ți-o aduci aminte.

Dar pentru el e excelent, se poate concentra mai ușor pe tenisul său vârtos și păstrează atuul acesta, al mâinii invizibile încordate prin intermediul tehnologiei, pentru finalul meciurilor. Dacă apare la interviu, înseamnă că a câștigat. E ca herpesul, înflorește în parbriz pe un fond de slăbiciune al adversarului. N-a prins încă finală de Grand Slam pentru a le mulțumi celor din staff și a-l felicita pe campion, dar n-ar trebui să se alinieze chiar toate planetele pentru această idee. Pe Sinner, dacă mai e careva la baza sportivă din New York în stare să-l potcovească anul acesta, Tommy părea a fi acela.

L-a înghesuit Mr. Everybody cât îi permitea fișa postului, l-a plimbat, i-a scos mingi de set, a făcut break-uri când îi era mai drag italianului, a plesnit mai multe lovituri câștigătoare decât oponentul, însă a prins în zadar două tiebreak-uri la rând. Le-a pierdut la 3 și la 5, apoi a dat skip. Trebuie să existe și această opțiune după ce pierzi la câte o minge două manșe, să te poți urni liniștit spre casă. De ce să joci și de complezență? Le porți ghinion și celor care au asistat la șuetă. La fel de cinică mi se pare funcția de administrator special pentru reorganizarea unei companii de la noi pișcate de insolvență. E gata, nene, e faliment, noi suntem prea sentimentali ca să oprim hemoragia. În plus, a început să ne placă și Bloody Mary.

---