Jessica Pegula – Karolina Muchova 1-6, 6-4, 6-2

Aromânul Anton Pann, pe care l-am remarcat recent dând și cu un singur N numele unei străzi sătești, găsea substanță, nu doar rimă, în versul “Cu răbdare și tăcere, se face aguridă miere”. Cine știe ce interese avea în secolul al XIX-lea ca să le sugereze semenilor să nu bată din opincă în așteptarea unui deznodământ neînsemnat? Jessicăi să-i fi recitat acest stih săltăreț și ți se împlinea dorința de a ajunge urgent la medicul estetician. Fălci n-a mai aranjat specialistul? Jess are trei decenii de viață, i-a rămas în cartea de onoare numărul 3 WTA, însă unul fără glorie, ar nuanța sclifosiții.

Ai noștri o arătau cu degetul pe Halep că devenise lidera clasamentului mondial fără trofeu GS la mapă, așadar e posibil să te duci și în deșert cu ciurul pentru a le face concurență sacagiilor. Pegula, absentă de la Roland Garros din cauza unei accidentări și luată pe sus la Australian Open, dar și la Wimbledon, umbla cu retragerea vopsită. Abia la Cincinnati s-a regrupat sau a schimbat sistemul – cum ar zice rapidiștii lui Șumudică – și a navigat până în actul cu platouri și solnițe. Acolo, baubaul Sabalenka nici n-a mai chestionat-o pe marginea fobiilor. I-a retezat în două seturi optimismul. Cine ar fi crezut că actul final din Ohio va fi copiat la virgulă de US Open? Ori Jess a avut cu adevărat de tras în turneul Masters, nu în Orașul Nou, unde abia astăzi a risipit set.

Doar că o eliberase în pustiu pe Iga, altfel i-aș fi solicitat și ei nota de la Bac înainte de a-i auzi expozeul pe baza căruia să-i întocmesc fișa de finalistă. Muchova tropăia nervoasă. 6-1 la finalul unei runde-fulger în care americanca a avut cuvânt de spus numai la 2-1 în obșteasca tentativă de rebreak. Joagăre, bormașini și fierăstraie, acesta era buchetul tandru cu care cehoaica venise la întâlnire. Cu rânjetul ei care face jumătate de cursă, în genul lui Sigourney Weaver din seria Alien, Karolina era pitbullul hrăpăreț. De ce să se înfrupte și alții dacă-mi pot transforma stomacul în groapa de gunoi a regiunii? Se adunau punctele, se făcea liniște în tribune.

Era setul secund și Karo începea cu break. 2-0, ca să-și confirme intențiile, iar organizatorii înghionteau DJ-ul arenei. Îl întrebau dacă a pregătit un colaj mai lung de muzică până la cealaltă semifinală. Dispunea individul și de populară. Country, așa se spune.

Altfel, Jessica mai luase bătaie. Știa cum e să nu prinzi nicio finală, avea până astăzi doar sferturi, trei la Melbourne și câte unul în celelalte Șlemuri, așadar nu era necesară vreo pregătire specială. “Nici eu nu-mi dau seama cum am întors meciul”, recunoștea la interviul de după, atunci când Muchova abia dezvolta energia care să-i tragă fermoarele. De la bluză și rucsac, în total două. Atât o epuizase recrudescența virusului Pegula. 6-4, cu destule supape care să elibereze presiunea amfitrioanei și un nemaipomenit 6-2 de rămas bun, set în care tușa de fund a fugit de mai toate loviturile sportivei din Olomouc. Autul, rădăcina ieșirii în decor, ăsta titlu de carte. Aviz scriitorilor de sezon de pe la noi.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. 100% electric.

Aryna Sabalenka – Emma Navarro 6-3, 7-6

Din ciclul bizarerii ale beizadelelor care ne sunt contemporane, Emma a refuzat să plece anul ăsta la mare pentru a-și satisface hatârul cel mai scump. Tenisul, arta cea mai de preț. Și-așa pare să nu se bronzeze ca majoritatea gregară ieșită cu epiderma la soare, ci mai degrabă se înroșește nobil, dar cu impact la mase. Și cum să nu simtă nevoia de a-și măsura racheta cu celelalte pretendente la puncte, căci de bani oricum nu ducea lipsă, când US Open se organizează la numai câteva străzi de vila de multe margarete în care locuiește? Nici nu e nevoie să composteze bilet.

Foto: Fatih Aktas/Anadolu via Getty Images

Navarro era miliardară înainte de a călca pe preșurile WTA deoarece taică-su Ben e miliardar, silogism de grupa mică. Notă bună pentru subsemnatul că nu-i scapă cancanurile de duzină. Apropo, ca să nu ne ciondănim pe scările tribunalului, căci am bloca definitiv sistemul judiciar, conform DEX, beizadea înseamnă fiu de domn, prinț. Nu e vina americancei că la noi termenul s-a murdărit definitiv de peiorativ. Noi am fost nevoiți să trecem prin diverse orânduiri, nu ca imperialiștii de peste Atlantic, iar poeții și ceilalți creatori de conținut ai nației mioritice – influencerii acelor vremuri, să ne înțelegem – scriau în primul rând pentru plebea asuprită. De aceea, cei mai mulți nici nu au sfârșit cu lumânarea aprinsă. Pățăști 2.0.

Revenim, doamnelor și domnilor, la prima semifinală a ediției curente. Gazdei pe care am trecut-o deja prin câteva ape i-a răsărit de după blocurile gri bielorusa. Oricât de mult ai analiza-o, e prea greu de bătut ca să nu renunți la treabă în toiul exercițiului. Când glandele sudoripare îți secretă din abundență, iar în cazul Emmei e cel mai nimerit să transpire la sauna umedă or la baia turcească, parchezi instrumentul pe coadă și îți vezi de ale tale. Aryna e felina care ucide de plăcere. Pescuiește abil patrupedul rozător ieșit la interval, îi aplică masajul care alungă și îngerul păzitor la doi metri de pământ, acolo unde se măsoară temperatura oficială a orașului, trece printr-o beție a distracției, apoi își lasă prada să agonizeze. Meniul oricum o aștepta în bolul aflat la câțiva pași de tabloul vitejiei gratuite.

Ca s-o trimiți acasă, mai degrabă o prinzi rece pe Saba, fără motor pornit, prin tururile de adaptare. În fazele finale e aproape interzis să-i schimbi planurile. Setul întâi și l-a făcut ușor, pe calapodul șoarecele și pisica, chiar dacă i-a cedat un break favoritei publicului. Abia atunci când crezi că o poți răpune, de fapt trebuie să-ți iei rămas bun. Nici în manșa a doua, când urmașa magnatului din industria bancară revenea de la 3-5 la 6-5, nu se punea problema învingătoarei. Jucătoarea europeană greșea mai mult pentru că risca suplimentar, iar așii care isprăveau elanul de după fileu veneau ca programați. Să te uiți și să te minunezi, fix ce transmitea tricoul lui Jason Stacy, antrenorul Arynei, de pe margine.

Încă o dramă pentru simpatica Emma care abia s-a acomodat cu ideea că degeaba ai fost înconjurată mereu de ambrozia profitului, nu te invidiază nimeni din această faună. Te raportezi oricum la un sport al bogaților. Dar e o dramă din care se desprinde adevăratul belșug: e protagonistă în prima semifinală de Grand Slam după sfertul de la Wimbledon. Și abia are 23 de ani.

Nicolai Budkov Kjaer – Luca Preda 6-3, 1-6, 7-5

Preda. Luca Preda. Român. Din Constanța, reper geografic validat în tenisul mondial, junior sau – pentru că-l facem vedeta serii pentru cititorii cronicilor – îi spunem simplu reprezentantul României la băieți în competiția americană. Meciul a fost pe aplicație, prima mea partidă de juniori urmărită vreodată. Mai văzusem un joc pe zgură, la Galați, la umbra turnului de televiziune, dar atunci doar așteptam să se termine fotbalul de pe sinteticul din apropiere pentru a-mi construi alibiul perfect. Alibi pentru berea de după cu prietenii, cred că era evident.

– Dacă face al nostru nefăcuta, ce zici, îl prinzi în text?, mă întreabă încă de dimineață Mircea.

– Facem, mă duc după el și în State, am reacționat cu un devotament care nu prea mă caracterizează. Dar dacă nu câștigă, îi mai spun povestea?
Eram cinstit, îmi bâjbâiam coordonatele, nici nu-l știam pe băiat, îmi sărise în ochi doar o poză cu el, fotografia oficială de pe site-urile dedicate fenomenului.

– Nene, la ce secetă ne ofilește sufletul în tenisul masculin, îl dai și dacă ia un singur game cu norvegianul. Nu, și mai bine, îl dai și numai dacă ajunge la teren! Dar am o presimțire că o să iasă cum trebuie, m-a convins Meșter, și am trăit jocul de ca și cum l-aș fi crescut pe Luca. Parol.

Băiat spuneam? Mi s-au umplut pixelii când tânărul performer a ajuns la terenul 12 de la Flushing Meadows. E ditamai bărbatul, măsoară 2.01 metri, e cu un cap și ceva peste Budkov Kjaer, nordicul de aceeași vârstă, 18, considerat principal favorit. Poate și pentru că acesta din urmă a înșfăcat trofeul din acest an de la Wimbledon. Nicolai avea ștampila în buzunar, ne-a semnalat de la primele mingi profilul unui junior agresiv care – menționau comentatorii de limbă engleză ai evenimentului – se antrenează deja cu Casper Ruud. Se poate băga la o miuță și cu Erling Haaland, comoara fotbalistică a Regatului cu capitala la Oslo, nu-l va ajuta nimic astăzi, îmi conectasem curajul la pompă. Mai ales în setul al doilea, când sportivul nostru zgâria norii cu brațul ridicat. Adrenalina îi umfla grupele musculare, își făcea și el speranțe, revenea după o manșă întâi în care emoțiile îi aruncaseră moloz în calea lucidității.

Luca s-a scuturat și a măturat cu scandinavul în setul al doilea. Sigur, la meciurile celor mici e improbabil să găsești personal tehnic. Sau auxiliar, că ne-au făcut să credem că noțiunea de femeie de serviciu sună ca naiba, deci cineva trebuia să strângă pe acolo. 6-1, cu serviciul ca armă principală, cu returul incredibil de solid și cu o constanță demnă de meciurile seniorilor, tenismanul de la malul Mării Negre i-a cucerit și pe comentatorii de la New York. Mai e și fan Federer, după cum declara anul trecut. Am vrut să schimb și pe dialogul purtat în norvegiană, doar aceasta era alternativa, însă îmi păstrasem plezirul exotic pentru ultimele schimburi, atunci când optimismul îmi proiecta mingi de meci semnate de Luca. Voiam să aud cum se oftează pe la fiorduri.

În decisiv, la 3-3, concitadinul Simonei Halep a trebuit să gestioneze trei mingi de break. Avea 40-0 și, la cât de echilibrat se juca, un game înregistrat în cartea funciară pe serviciul adversarului ar fi avut putere de lege. Budkov Kjaer a rezistat presiunii, a întors, s-a urnit spre 4-3 și avea să facă el break la 6-5. Asta după două game-uri la zero câștigate de român, ca declarație de forță. N-a fost să fie, apelez la acest clișeu de plută, însă cu și despre Luca Preda sigur se va slaloma printre gradele de comparație. Măcar și pentru că e primul român care, din 2002 încoace, pupă sferturile la US Open. Acum 22 de ani o făcea Florin Mergea: el intra și în semifinale, dar se izbea de Jo Wilfried Tsonga, campionul de juniori al acelei ediții.

Dănuț Lungu

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.