Jaqueleana

Drăguților, după Madrid și Roma, era limpede că nu trebuie să sunați. Pentru că oricum ieșeam noi din când în când. Iată, motivul parizian calcă blajin notele gâdilate de armonică, ne face să uităm că metropola uriașei sonde uneori duhnește a canalizare, a diverse mâncăruri și a fițe acoperite cu credite de nevoi personale. Deja nu prea mai ai pe unde te mișca dacă te-a pus necuratul să-ți iei acum cazare prin Montparnasse. Sunt pregătiri și pentru Jocurile Olimpice, până și Turul Franței, premieră de Guinnes – cartea recordurilor, nu băutura recomandată persoanelor peste 18 ani -, își va decerna vazele de flori la Nisa, nu pe Champs-Élysées. Tot din cauza celor cinci cercuri.

Roland Garros se ține tot la Paris. Asta voiam să anunțăm. Să ne asigurăm, de fapt, sponsorii și urmăritorii. Pace vouă! A început.

---

Jaq jucase cu Jelena, habar n-aveam până astăzi. M-au ajutat statisticile: s-au întâlnit prin 2021 pe hard la St. Petersburg. Coana mare era numărul 6 mondial, de domnișoara Cristian știa doar Mircea Meșter. Și totuși s-a impus bucureșteanca, scor 2-0 cu un tie-break lung în setul secund. Se vede treaba că Jaqueline și-a adus aminte de acea istorie. Pare s-o fi visat pe letonă în noaptea dinaintea partidei. E drept, îi apărea elegantă în vis, manierată, echipată de aceeași firmă care nu-și eliberase șeful departamentului de design de patru ori în două săptămâni. Ostapenko, în clișeele care se derulau în mintea româncei, se mândrea și cu un hair-stylist cu școala făcută la zi. Ce să mai, nu-ți venea să crezi că întâlnești cetățeana care a șantajat barza s-o parcheze la Riga. O dulceață de fată, nu altceva!

Iar românca, după contrele tari din această primăvară, de un joc asupra căruia să planeze riscul knock-out-ului avea nevoie, indiferent de care parte a ringului. Ca să vedem pe unde îi umblă bicepșii și cât de mult i-a crescut jocul de picioare. După Collins și Krejcikova, chiar și partida memorabilă cu Gauff, însuși palmaresul său devenise editabil. Cerea un challenge superior, era debutul pe tabloul principal la Roland Garros. Poate că te dai în vânt după ponei, dar cum ar fi să cobori direct la rodeo? Să simți verișorul zimbrului cum eliberează flăcări pe nări la 3.80. N-are rost să pierzi vremea pe la vreo herghelie de județ, e îmbulzeală.

Primul serviciu n-a funcționat la început pentru letonă. Dar deloc, chiar și al doilea pleca tremurând, cu mingea oprită în ultima clipă înainte de lansare. Era sendviș gata de scos din ambalaj și de ținut două minute în cuptorul cu microunde. Se făcea 2-0 pentru Cristian, iar ai Jelenei din colț suspinau. Se bucurau că încă nu-i înjură eroina îmbrăcată în clovn, dar fără tomată pe nas. Se trăia la mâna a doua sentimentul din copilărie când veneai cu teza înroșită acasă și nu te întreba nimeni. Mai uitau și babacii când se corectează lucrările. Așteptai să se facă o nouă zi. Astfel trăiau bieții aparținători ai acesteia în peluză. Apoi, cum-necum, pe serviciul româncei, o dreaptă se duce în praful din aut. Și se întoarce aligatorul cu totul. Ca lupii, nu din gât. O nouă lovitură, aceeași soartă. Soarele parizian ardea doar în loja neamurilor lui Ostapenko.

Se încurajau reciproc. Nu știau care va intra primul la păruit. Dar reprezentanta lor se încărca din ieșirile-i marcă înregistrată: la mijlocul primului set, scorul la neforțate era de 14-1. Leana nu dansează, ea dărâmă ringul și însămânțează rapiță. Ea nu taie pâinea ținându-se de franzelă, ci aruncă toporișca de la intrarea în curte. Dacă-i iese, o feliază integral și o unge cu unt sărat și mirodenii. Nu-i ieșea rețeta, însă încăpățânarea îi livra și vești bune. Se mai reglase și serviciul, probabil de frică, doar asistam la asuprirea mingii de către om. Break, puncte tari când pleca obiectul de la ea din bătătură și, de la 2-4, Osta a prăvălit tona de zgură în spatele lui Jaq.

Manșa secundă l-a prins pe antrenorul Jelenei cu pantofii mai mici cu două numere. Îl strângeau de mama focului, iar se afla Cristian la conducere. Cu break, cu un retur îmbunătățit, cu o minge scoasă de la rădăcina Parisului și plantată lângă trandafirii de plastic ai adversarei. 3-1, parcă și mental era cu mult pe plus, dar campioana din 2017, un fel de Chuck Norris feminin cu puteri distructive, a atacat din toate pozițiile. Să fi contat faptul că al său coach îi transmisese să muncească mai mult? Parcă-i și văd demisia pe masă, cine te crezi ca să-i ceri muntelui să nu scrijelească, folosindu-se de șurubelnița piscului, hălcile haimanalelor de nori?!

La 5-3 pentru letonă, Jaqueline și-a pus iarăși armura și a ieșit cu pieptul în față. Încă un break, a servit apoi pentru 5-5, iar acoperișul de pe Suzanne-Lenglen era tras din cauza amenințărilor de ploaie. Și mirosea și a decisiv. Nu și când a noua favorită a turneului calcă tot terenul și lovește fiecare minge de ca și cum le vrea pe toate în infern. 28-10, raportul execuțiilor câștigătoare, ne vorbește despre o sportivă care nu întâmplător o lăsa acum șapte ani pe Simona fără marea strachină franțuzească.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

---

Grigor Dimitrov – Aleksandar Kovacevic 6-4, 6-3, 6-4

Grig. Când îl vezi, te oprești din alte activități, nu neapărat ca să-i arăți colaje din ziarele de scandal. Speculațiile de alcov merită maximum burta fileului, poate chiar o scurgere bruscă în pânza freatică de sub zgura franceză. Dimitrov nu are fotografie în geam ca să-i încasezi pensia, tipul încă produce tenis vandabil. Lui Kovacevic, fiul unor ex-iugoslavi împătimiți ai tenisului de masă care au emigrat în State, i-a și trasat inginerește diverse schițe, însă l-a împroprietărit și cu câteva goblenuri care se pot da repede, pe marginea străzii, până apar inspectorii antifraudă.

I-a mers serviciul ca hotelurile construite de nemți pe litoralul bulgăresc. Un pic de renume avea oricum, are și aură de star, iar bărbaților care parcurg această cronică la zburdă mintea și la cuceririle sale. Vast palmares! Da, așa e, și Șarapova. Și ea a fost la all-inclusive cu Grigoraș al vecinilor de la sud de Dunăre, dar sigur nu la Albena. Numărul 10 ATP avea să returneze totuși ca la cantinele din această stațiune în care găsești vasluieni, dâmbovițeni și turiști din Germania. Adică? Scurte, drepte, diagonale, toate s-au întâlnit în stil balcanic în țarcul americanului care era gata să-și sfâșie tricoul de ciudă.

Vulpoiul știa că oponentul de 25 de ani e ca și doborât. I-a trimis și à la carte, ca marii campioni, mai ales după ce își pierduse avantajul propriei serve în runda inaugurală. A făcut iute rebreak și a închis la 4. Într-al doilea set, Aleksandar a fost despicat repede, a fost perioada cea mai bună din jocul bulgarului. La 5-2, Grig se gândea deja la vacanță, pentru ca pericolul unei a patra manșe să ronțăie așteptările publicului doar la 4-4 în ultima reprezentație. Kovacevic a scos ușor un break, versiunea lui Dimitrov era mai relaxată decât de obicei, dar nu s-a întâmplat pocinogul.

Abia acum conștientizezi că e destul de bătrân încât să-i fi prins pe toți în activitate, pe unii să-i și fi potcovit, și destul de tânăr încât să spere că va ridica un trofeu de Mare Șlem. Grigor nu are așa ceva, îți vine să crezi? Poate se îmbolnăvește Nole, Carlitos se lipește de vreo întindere, Sinner își duce șapca la remaiat și prinde și boss-ul un trofeul de care nu are neapărat nevoie pentru a i se valida cariera. Nici măcar finală în open-urile Big 4 nu are, acum am verificat. În schimb, Tsitsipas a fost acolo. Ca să vezi ce corect e și tenisul ăsta.

Carlos Alcaraz – Jeffrey John Wolf 6-1, 6-2, 6-1

Se ia un hipster din Ohio, lucky loser care și-ar fi putut juca șansa la loterie, acolo putând miza cu adevărat pe alinierea extravagantă a planetelor, și se testează marile puteri. Băiatul și-a dat tot concursul pentru a sta de-a curmezișul în fața lui Alcaraz. Cu atitudinea unui bad boy fără cauză, ca un licean din ultimul an la întâlnirea cu pifanii, yankeul “și-a creat amintiri”. E expresia de căpătâi a conaționalilor lui Mark Twain, unii dintre ei fiind convinși că autorul Aventurilor lui Tom Sawyer și a nenumăratelor satire din secolul al XIX-lea a jucat la Los Angeles Lakers. JJ, așa cum inclusiv arbitra de scaun l-a apelat, a făcut break încă de la prima încrucișare de rachete.

Un forehand în cruce la patru-cinci pași de Carlitos, cât să fie convins că nu-l ajunge, deci să nu demareze, i-a dat temă de casă spaniolului. Lupul din Cincinnati se umfla deja la tribune. Totuși, să fii JJ cu toate că te-au oprit gărzile la intrarea în arenă până le-ai fluturat pe sub nas o legitimație? E branding, însă eu, de pildă, nu mănânc niciodată pepene iarna. Și nici struguri. La fel cum găsesc șoriciul inabordabil pe timp de vară. E comestibil ca pingeaua cizmarului.

Alcaraz presta și cu o fașă pe întregul braț drept, iar fanii acestuia, mulți transferați prin simpatie de la Rafa Nadal, băteau mătănii ca să nu le plece favoritul încă de la deschiderea bâlciului. Doar că Jeffrey John, prin comparație cu ibericul, pare venit din altă disciplină, e cu reglajele gâlgâind a cheie de 14. Te poate copleși faptul că pionul de după fileu, deși mai tânăr decât tine, a gustat de peste tot și are și cheile de la marile competiții, dar nici nivelul fostului și viitorului lider mondial n-a suportat multe sincope. Carlos pricepuse instantaneu că se poate frige cu un rookie care, la beție, e în stare să-și târâie tălpile prin sticlă pisată.

Doar o singură dată avea să-i mai șterpelească serviciul spaniolului acest atlet cu nume de Hollywood. Era, însă, ultimul set și 3-0 pentru favorit care, pentru a-și proteja problema musculară de la mână, avea nevoie doar de o venire, de “pupat Piața Independenții” și de o deplasare cu biletul aferent turului al doilea. Ca un șoarece hămesit a ros defensiva lui Jeffrey, șvaițer l-a lăsat. Cel din urmă pricepea că mașinile de tenis care abia și-au făcut rodajul nu sunt încă obișnuite să împartă în silabe noțiunea de service.

Stan Wawrinka – Andy Murray 6-4, 6-4, 6-2

Al 24-lea meci împreună. Cel din seara asta. 76 de ani la un loc, un premiu mai frumos din partea turneului din capitala Franței nu puteai pretinde în prima zi de întreceri. Că tot nu mă numărasem printre mușteriii Arenei Naționale, l-am îmbrățișat ca pe meciul Generației de Aur 2.0. Scăpasem și de crainicul ca de Muay Thai care, la evenimentul tricolorilor celebrați la trei decenii de la Pasadena, a profanat urechile asistenței. Cumva, mi-am făcut plinul de spectacol, băieții de pe Philippe-Chatrier având condiția fizică a razelor de soare la apus strânse la București. Dar și dorința de a mai arăta una dintre schemele care i-au consacrat când se ofereau două puncte la victorie.

Wawrinka, parcă prea pufos, cu toate că e născut în 1985, a cărat butelia lui Dan Petrescu pe sub tricou și a bucurat asistența cu execuții în genul lui Gică Hagi. Dincolo, Murray, fit ca Rivaldo, ca să dau ca exemplu un Balon de Aur, a jucat pe final ca ex-camarazii care nici nu se dezechipaseră. Adică a gâdilat fileul cu multe flexări de braț, greșind din cauza rigidității și a lipsei de energie. Nu și-a folosit nici forța cât a trebuit, pe întreaga desfășurare a meciului persistând aerul de joc demonstrativ în care încă există ambiții, dar și țesut adipos. Ori metale în exces prin caroserie, cazul lui Sir Andy.

Viteza de joc a rămas și ea pe margine, cu antrenorii și maseurii, dar măcar îți puteai umple buzunarele cu bijuterii. Din start, ași bine țintiți, scurte cu cot, câteva raliuri neașteptate pentru pensionarii de pe afiș, un-doi-uri gândite și exersate o viață întreagă. Drumurile bătătorite se asfaltau sub ochii plătitorilor de bilete de la Roland Garros. Agresivitatea n-a fost convocată, doar tehnica și plasamentul au prins locuri de titular. Cine se lipsește de aroma tenisului vintage? Era ingredientul pe care sigur îl identificai în farfurie.

Firește, am numărat și greșeli, prea multe în contul britanicului. Dacă ar fi existat echilibru la acest capitol, ne-ar fi prins dimineața zilei de luni. Veteranii ar fi uns mingile până la ultimul strop de lichid rămas în instalație. Stan a exploatat serviciul mai vulnerabil al lui Andy din începutul primelor două seturi și cu câte un break și-a construit argumentul de a nu renunța el primul. Așa e la old-boys, apoi se merge la bere. De aceea, în ultima rundă a bătut gongul de 4-0 până să ne facem calcule dacă va lua și scoțianul un set. Pe acesta din urmă îl ajunsese frustrarea. Îi gemeau și șaibele, dar niciunul dintre aceste detalii nu va rescrie axiologia sportului alb. Pentru că legendele nu oxidează.

---