Îmi permit să încep reprezentația cu un sfat valoros de „parenting”. Pentru 2024, renunțați cu încredere la activitățile extrașcolare cu prețuri piperate și canalizați energia urmașilor pe programul gratuit „Geografie cu mirceameșter.ro”. I-am purtat pe cititori prin Australia, acum la Cluj, iar în lunile următoare se anunță cronici din toate punctele fierbinți ale tenisului, de la Miami până la Monte Carlo.
Dacă mai pui la socoteală că destoinicii cronicari compun de la Málaga, ca subsemnatul, Galați, București și împrejurimi, atunci chiar că aici nu avem doar tenis, ci un mic atlas. Ca să nu mai zic că domnul nostru, Mircea, a transformat planeta în propriul cartier. Azi e la Cluj, ieri a fost Östersund, mâine nu-i exclus să fie la Setúbal.
Altel, nimic mai liniștitor decât să urmărești Transylvania Open, unde au poposit și jucătoare pe care nici Google Search nu le știe prea bine. Uneori te simți ca un scouter și hipster deopotrivă. „Sigur, Swiatek e senzațională, dar am văzut o puștoaică talentată la Cluj, în februarie, o să rupă norii peste câțiva ani!”. Până la urmă, una e să ții cu Real Madrid, ca jumătate de Glob, alta e să o urmărești în fiecare weekend pe Bohemians 1905 Praga.
Gata, la treabă, nu înainte de reverențele regulamentare pentru Porsche, că ne tot ajută să ne sprijinim metaforele grele pe mașinile lor.
Cronicile de la Transylvania Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. Full-electric.
Jaqueline Cristian – Marina Bassols Ribera: 6-3, 6-2
La Radio Erevan știrea ar fi că românca Jaqueline ar fi trebuit să joace cu Bulgaru, tot româncă, doar că enterocolita apatridă și-a băgat coada și până la urmă de peste fileu a răsărit spanioloaica Marina Bassols Ribera, care e cam catalană de fel. Mai exact, dintr-un orășel care se cheamă Blanes și e la două aruncături de băț de Girona, casa echipei care încearcă să spargă status quo-ul din fotbal.
Bassols Ribera avea deja programare la cină prin Cluj și se pregătea, probabil, să lase vreo sută de euro la o crâșmă din centru, pentru un burger așa și așa și un suc la 0,33, servit la temperatura camerei pentru că s-au stricat frigiderele. Doar că organizatorii au sunat-o repede să-și anuleze orice plan, că cică are meci în turul întâi. Așa că Marina a făcut cale întoarsă, a salvat suta și s-a prezentat la teren ca Lucky Loser, precum Danemarca în 1992.
Doar că la locul faptei n-a prea avut firmă de Danemarca 1992, ci mai degrabă de România 1996. Jaqueline s-a adaptat repede noii situației, deși se culcase cu gândul că va lupta cu forehand-urile lui Miriam, nu cu relaxarea unei iberice care nu are absolut nimic de pierdut, că deja pierduse o dată la Cluj.
Tenisul are însă și ceva din mersul pe bicicletă, în sensul că se uită greu și uneori contează să te concentrezi mai degrabă pe ce ai tu de făcut. Jaq și-a văzut liniștită de jocul ei, gândind proactiv, ca marele nea Imi pe vremuri: „ei trebuie să se adapteze la noi, nu noi la ei”. Și adevărul e că românca degajă o atitudine și o forță demne de top 20, mai cu seamă atunci când e în toane bune și are poftă de joc.
Sunt semne de mai bine după ce Jaq a trimis-o definitiv acasă pe Bassols Ribera. A noastră a dat impresia că ăsta e primul meci din multe la Cluj, ca și cum aici pornește goana spre trofeu. Ca o victorie de rutină într-un campionat lung, pe care la sfârșit îl cam câștigi. Și chiar i-ar sta bine învingătoare la Transylvania Open bucureștencei Jaq, măcar pentru că se vor găsi câțiva clujeni care să vocifereze că de „mitici” nu scapă nici la tenis.
Anca Todoni – Erika Andreeva: 3-6, 4-6
Nu-i floare la ureche să cronicărești despre Anca și Erika, post-adolescente care au împreună fix câți ani ai tu. Bașca, dacă scrii prea înțepat, există riscul să te trezești cu un „țâr” de la părinții fetelor. „Da’ mai lăsați-le, domnu’ cronicar, în pace! Le știrbiți încrederea, le distrugeți moralul, nu mai puneți atâta presiune pe ele!”.
Și ca să-i dăm Ancăi ce-i al ei, n-avem cum să nu-i remarcăm ascensiunea iute. E reconfortant să știi că există o româncă, fie ea și din Timișoara, care a crescut într-un an cât alții în zece, ca în basmele lui Petrică Ispirescu. Anul trecut, Todoni era pe la locul 800 WTA, acolo unde, de pildă, ar putea fi și mama ta, sora ta sau orice rudă de sex feminin sub 50-55 de ani.
Azi, Anca e pe 241 în lume, loc unde deja începi să contezi în circuit. Te mai întreabă lumea a cui ești, dacă și-au făcut treaba cameristele, ce firmă de echipament te sponsorizează ori dacă mănânci cu gluten sau fără la micul dejun. Deja „se vede Eindhoven”, vorba comentatorului vizionar de la Middlesbrough.
Atletică și zveltă, călită pe la ITF-uri în stațiunile din Antalya unde conaționalii ei practică all-inclusive viteză, bănățeanca dă tare în ele, cum ar zice antrenorii de școală veche. Anca noastră chiar lasă senzația că și-a ales bine sportul, că e de acolo, și că e numai o chestie de timp până va ajunge și în top 100.
Sigur, până atunci mai e de tras nițel, mai sunt de mestecat ceva ITF-uri prin orășele de coastă din lumea a treia. La Cluj, Ancuța i-a ținut isonul rusoaicei Erika Andreeva, aflată într-o cursă contra-cronometru de a nu ajunge să fie percepută drept „sora lui Mirra”. Misiune dificilă, pentru că cealaltă urmașă a familiei Andreev, din Krasnoyarsk, tocmai a furat privirile la Melbourne.
Ca la orice pe lumea asta, diferența dintre Erika și Anca s-a făcut la mici detalii. Rusoaica a avut mai multă inspirație, un plus de sânge rece și mai puțin trac. Nu-i deloc capăt de țară pentru bănățeancă, ce-i frumos de abia de acum urmează. Și oricum, Anca a câștigat deja mai mult decât o eventuală victorie cu rusoaica Erika. Nu doar că au aflat de ea cronicarii meșteriți, dar le-a și plăcut ce-au văzut.
Alizé Cornet – Yanina Wickmayer: 7-5, 4-6, 6-3
Viața e ca o scară, te urcă și te coboară. Așa se zice în înțelepciunea poporului român, iar meciul dintre Alizé și Yanina vine mănușă în susținerea acestei doctrine cu rădăcini stradale. Franțuzoaica bătea la porțile top 10 WTA în vremurile când lupul de azi era cățel, iar acum a trebuit să joace două tururi de calificare la Transylvania Open.
Peste fileu, Yanina, doamnă respectabilă, de aceeași vârstă, 34 de primăveri. La rândul ei, fostă colindătoare tenace în vârf de ierarhie WTA. Ce să mai, viața te surprinde și de asta e frumoasă. Clujul are multe merite și realizări, prieteni, dar un meci între două nume precum Cornet și Wickmayer, ba încă din turul 1, ar trebui să pătrundă lejer în top 10.
Mai ales că cele două au livrat conform cu CV-urile. Tenis bun, spectacol, puțin suspans, ingrediente de „competiție înaltă”, cum ar zice nemuritorul Mitică Dragomir. Cornet mai tehnică, Wickmayer mai vânjoasă, ambele implicate și concentrate ca și cum meciul ăsta ar fi fost cel mai important din viața lor. Și cred că, fără să vreau, tocmai am descris secretul fericirii.
Privilegiul de a rămâne la Cluj măcar câteva zile în plus îi revine, până la urmă, lui Cornet. În ciuda unor „c’est n’est pas possible” inerente și a altor reacții ușor nervoase în blânda limbă franceză, Alizé a avut reziliență mai mare la stres decât belgianca Yanina. A strâns din dinți și a trecut peste problemele la genunchi, dar și peste două game-uri maraton în decisiv, la 3-1 și 4-2. S’il vous plait, predați franceza în Ardeal, doamna Cornet!
Harriet Dart – Anna Bondár: 6-4, 7-6
Harriet Dart vine la pachet cu două mici inconveniente. Primul, dacă-i scrii numai numele de familie pe motoarele de căutare, o să găsești doar rezultate care n-au legătură cu dânsa. Al doilea e că la Cluj poate da oricând peste un life coach din Mănăștur care să-i atragă atenția că n-a mai văzut-o soarele de multișor și apoi s-o trimită în city break la Dubai.
În schimb, pe Anna Bondár, din orășelul Szeghalom, o cunoaștem bine, că ne-am tot intersectat pe la cronici. Dacă o mai țineau un pic bateriile pe barza care a adus-o și ar fi tras drăguța mai spre Salonta sau Oradea, azi Anna ar fi fost „de-ale noastre”.
Mă rog, Anna chiar a cam fost dintre Carpați la Cluj. S-a dus la 4-2 în startul meciului, dar a pierdut cumva primul set. În a doua rundă, a avut două mingi de set, la 5-4, dar nu le-a fructificat. Ajunsă în tiebreak, unguroaica a făcut cam ce-am fi făcut fiecare dintre noi. N-a luat niciun punct și pleacă acasă. Noroc că e drumul scurt, ajunge la Szeghalom până la cină. La nevoie iei și un taxi, trebuie doar să te asiguri că șoferul dă drumul la aparat.
Tamara Korpatsch – Elina Avanesyan: 4-6, 6-7
Dezamăgirea e mare pentru Tamara Korpatsch, nimeni alta decât deținătoarea trofeului la Transylvania Open. Să ieși în primul tur când ești fata cu laurii e echivalentul decepției încercate de un pacient cu fractură care așteaptă medicul o zi întreagă, iar la final apare Olivia Steer și îi recomandă un ceai de plante și un hummus raw vegan.
Odată cu nemțoaica din Hamburg, de la Cluj pleacă și cea mai avangardistă coafură pe care a văzut-o vreodată Ardealul. Acel deja simbolic „ghiveci în cap”, cum i-am zis noi anul trecut prin cronici, după care Tamara a luat turneul ca să ne răspundă elegant și să ne demonstreze cât de ignoranți putem fi. Suntem, doamnă, aveți dreptate!
Anul ăsta, Korpatsch a avut și ghinion la tragerea la sorți, chestia aia despre care familia Iordănescu nu crede că există. Câștigătoarea competiției a picat în turul 1 cu Elina Avanesyan, o puștoaică în plin avânt și goană de afirmare. Originară din Pyatigorsk și cu origini armene, rusoaica Elina plătește întreținere și lumină la Alicante, în Spania. Merge după soare și ea, ca orice rus care nu trăiește din salariu.
Elina a ajuns până în turul 3 la Melbourne, acum două săptămâni, ba chiar i-a stins lumina grecoaicei Maria Sakkari în Australia. Cu Tamara, la Cluj, victoria a venit natural. Germanca a dat ceva semne, mai ales în al doilea set, că nu-și acceptă soarta și tragerea la sorți, dar n-a avut suficiente argumente. În orice caz, abia așteptăm să-i revedem frizura în 2025.
Anastasija Sevastova – Andreea Mitu: 6-2, 6-3
Cu tot respectul pentru doamna Mitu, există unele meciuri în care simți rezultatul încă de la primele schimburi de mingi. Ăsta a fost unul dintre ele. Dacă aș fi fost neserios și aș fi promovat pariurile, v-aș fi îndemnat să vă puneți apartamentul pe „vulpoaica” Anastasija, de loc din Liepaja. Se zărea deznodământul pe mușchii faciali ai Andreei, ca la băieții ăia la care știi că vor rata un penalty.
Evident, niciodată nimic nu e sigur, de asta ar fi bine să nu-i ascultați pe omuleții care vă vând cote și vă zoresc să vă risipiți puținul la casele de pariuri. De pildă, Sevastova de Letonia putea să și piardă cumva. Să o fi zbughit de pe teren ca să-și hrănească pisica, s-o fi sunat-o mamaie de la Liepaja și să-i zică să treacă imediat acasă. „Remontada” de genul ăsta. Ori să se accidenteze, cum a pățit la 6-2, 5-2, când a și cerut un time-out medical.
Cât medicii i-au verificat genunchiul letonei, Andreea Mitu a fost realmente cel mai aproape de succes. Doar că problema Anastasijei s-a rezolvat cu un bandaj, moment în care șansele româncei au tins din nou spre 0. Sigur, cu un mic twist, cât să avem și noi puțin suspans în cronică. Imediat după ce-a revenit, Sevastova a cedat la 0 pe propriul serviciu.
Poate, poate? Nicidecum. Andreea Mitu n-a confirmat la serviciu și meciul a fost gata, după ceva mai mult de 60 de minute. În sprijinul ei, adevărul e că letona e adversară crâncenă. O fi ea pe la locul 656 acum, dar nu vă lăsați păcăliți. Nu e ca și cum Anastasija joacă tenis pe bitum, cu paznicii. Fata a fost și pe 11 în WTA, pe la apogeul ei, doar că a zis „stop” tenisului vreun an și jumătate. Că așa e viața, ți se mai urăște de rachetă și trebuie să faci pauză ca să simți că trăiești din nou, ca Garbiñe Muguruza.
Karolína Plíšková – Sinja Kraus: 6-4, 7-6
Rar vezi un meci de tenis cu jucătoare atât de diferite, aflate în puncte diferite ale vieții, cum își zic politicos doi oameni care se despart că de fapt nu prea se mai suportă. Pe de-o parte, Sinja, o puștoaică mică la stat din Austria, care e pentru tenis ce e un Junior Assistant Manager pentru corporație. Lipsită de experiență, dar curajoasă; vrea să facă, să dreagă, să devină.
În colțul opus, faimoasa Karolina, cu tolba plină de finale și semifinale de Grand Slam. Pliskova a văzut multe, a călătorit prin jurul lumii cu tenisul, iar acum pare într-un moment de cumpănă. De la TV, ai zice că cehoaica mai are și nu prea tragere de inimă pentru sportul ăsta. Pe undeva, ar mai juca, ar mai strânge din dinți pentru niște trofee și glorie, dar pe de altă parte parcă s-ar retrage la adăpostul ei de la Monte Carlo, să-și vadă de familie, prieteni și treburile casei.
Karolina a alternat momentele de tenis solid cu erorile de gâgă, cum mai spun oltenii mei când o dai de gard. Duble greșeli, mingi ușoare „sfeclite”, ca să continuăm pe ritm oltenesc, ba chiar și serviciu pierdut, cum s-a întâmplat la 3-3 în al doilea set. De fiecare dată, parcă i-a sunat un clopoțel s-o trezească din letargie și s-o salveze, cât să nu piardă controlul meciului.
Evident, „a ajutat” și adversara, austriaca Sinja, care a ratat cu nonșalanță două mingi de set în runda a doua. Cineva mai hârșit prin circuitul WTA ar fi dus-o pe cehoaică măcar într-un decisiv, unde ar fi chinuit-o groaznic. Nu e cazul domnișoarei Kraus, care în tenis e momentan la stadiul de făcut cafeaua și dus gunoiul. Dar nu e panică, Sinja, toți am început de undeva.
Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.