Jannik Sinner – Taylor Fritz: 6-3, 6-4, 7-5

Asasinner


„Sinner e tenismenul meu favorit din toate timpurile.” Iată un enunț pe care nu-l va bălmăji nimeni, niciodată, cel puțin nu fără să fie ironic ori aflat într-o fază avansată de Gică Contra. Jannik știe tenis, nu-ncape discuție, dar destui flăcăi știu tenis mai mult decât el. Jannik nu face spectacol, are moacă de-i resping fetele frumoase apelul, ba l-a înzestrat înțeleapta natură și cu carisma unei borduri. Gurile rele susțin și că, dacă-l întorci cu fața-n jos, îi cad pilulele vesele din buzunar. O gârlă de motive pentru ca puștanii să se apuce de tenis ca să fie precum Federer, Nole, Rafa, ba mai nou și ca Alcaraz.

Ce deține în portofoliu cel roș este un sistem nervos de campion. Presiunea îl ambiționează, nu-l timorează. Sinner e genul de tip aparent timid, dar care la coada de la chioșcul cu apă din deșert, cu o sută de inși leșinați în spatele lui, e în stare să-l țină de vorbă pe vânzător. Și să nu se simtă câtuși de puțin vinovat. „Dar ce conține apa asta? Cât calciu are? Dar sare? Se reciclează sticla? Dar tu ești însurat, amice, ai copii?”. Alți mușterii, cu reziliență redusă în momentele tensionate, probabil că s-ar grăbi să plătească, ar lua apa aia și-ar fugi. Nu și Jannik al nostru. În fine, vorba vine „al nostru”, că am prefera cu toții să plecăm singuri pe o insulă pustie, decât cu dânsul.

Matthew Stockman/Getty Images

Sinner a pornit finala ca mare favorit, dar într-un context un pic complicat pentru el. Taylor Fritz, băiat de-al locului, le-a ridicat dopamina americanilor, care fantasmau la ideea că unul de-ai lor va triumfa iar la US Open, după mai bine de două decenii. Și Fritz chiar a venit pregătit în cea mai importantă zi a vieții lui. Bărbierit ireproșabil, frezat precum un fotbalist italian, cu postura la locul ei, la fel și privirea de cuceritor care seduce fără strădanie și într-un restaurant de lux din Miami, și într-o benzinărie clandestină din Brăila. 


Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?


Cronicile de la US Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. 100% electric.


Ce să mai, Fritz ar fi câștigat în trei seturi la capitole esențiale precum modă, look, captare de fane ori „alege un camarad care să te însoțească pe o insulă pustie”. Din păcate pentru californian, s-a jucat tenis, sport pe care Jannik Sinner are capacitatea să-l domine prin forța minții. Cel roș a plecat în meci cu atitudinea băiatului rău care în prima zi de școală îl altoiește pe șmecherul școlii. Break încă din primul game, îndeajuns cât să zdruncine convingerile oricum subțiri ale lui Fritz.

Deși n-a existat realmente niciun moment în care să se pună problema învingătorului, tenisul americanului n-a fost neapărat groaznic. Din când în când, Taylor a mai găsit câte un ac pentru cojocul gros al italianului. De pildă, în primul set, americanul a făcut rebreak și a strâns chiar trei game-uri la rând. Doar că în tenis, când nu există geniu, triumfă mentalul puternic și consistența, aptitudini pe care stimabilul Fritz le-a sărit din CV. Sinner, în schimb, e brazilian la grozăviile astea.

Sarah Stier/Getty Images

În plin avânt al americanului, care la 3-2 îi făcuse pe spectatorii de pe Arthur Ashe să pulseze ca-n fața unui burger bine făcut, Sinner a dus scorul la 6-3, 6-4. Scurt și sec, fără floricele, dar cu cărat de pian. Senzația a fost că Fritz se chinuie teribil, visează să urce în vârf de cetate, apucă cu greu să-și monteze scara și se entuziasmează peste măsură când atinge prima treaptă. După care apare Jannik, îi dărâmă scara și îi dă și cu o farfurie în cap, ca să-l liniștească de tot.

Setul al treilea a nuanțat nițel coordonatele, dar a avut același deznodământ. Americanul a scos din debara tactica de totul sau nimic, una care a gâdilat și mai tare publicul, și a făcut rost de trei mingi de break în primul game. Roșcovanul și-a păstrat calmul de spion și a soluționat încurcătura. La fel cum a făcut și cu următoarele. Jannik și-a cedat serviciul la 3-3 și așa Fritz a ajuns să servească pentru set. Doar că americanul n-are nervi de agent secret, ci mai degrabă de curier care uită unde-și parchează trotineta și sună la poliție că i-au furat-o.

Fritz a înghețat și a dat cu bâta în baltă, așa cum face orice jucător ajuns într-o finală de Grand Slam numai datorită unor circumstanțe favorabile. Sinner a capturat militărește ultimele patru game-uri ale setului și a mai asasinat un meci și-un turneu. Copiii tot n-or să se apuce de tenis în cinstea lui, tot n-or să-l aibă drept idol pe roșcat. Dar sigur se vor lovi de numele italianului în vreun discurs al antrenorilor despre motivație, concentrare, putere psihică și alte chestiuni din acest registru. Chestiuni care nu vând bilete, dar câștigă cupe.

Sarah Stier/Getty Images

Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.

Un Comentariu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.