Numai bogații își permit luxul de a urmări un oarecare Christopher cuplat la aceeași priză cu omul momentului în tenis, în timp ce o bună parte din românimea la care mă raportez trăiește amicalul naționalei lui Edi de la Madrid. Mi s-a întâmplat în această seară. Primeam mesaje la 1-0, mă sunau cunoscuții după ce se prăvăliseră sud-americanii peste careul lui Horațiu de la Atletico, iar eu pășteam enigmatic pe altă tarla. N-am răspuns niciunei provocări, deja intrasem pe diverse site-uri pentru a dibui marca ochelarilor de soare purtați parcă ostentativ de Darren Cahill, antrenorul lui Jannik.
– O fi soare, bă, dar voi veniți și iarna cu ei pe balustrada nasului.
Al Bello/Getty Images
Îmi mustea livingul de device-uri în funcțiune. Sinner era Columbia din cealaltă istorie televizată, iar O’Connell pornea cu șansa alor noștri. Bine, dacă Alibec și Răzvan Marin ar fi început meciul așa cum a făcut-o australianul, i-am fi pus de pe acum pe gânduri pe belgieni. Și pe ceilalți cu care România se va apăra la Euro. Compatriotul lui Darren s-a aruncat nervos spre pisc. Mai târziu avea să constate că e în șlapi și că va antrena salvamontul după el cu tot cu chitanțier. Să fim cinstiți, italianul cel mai italian dintre toți italienii care practică acest sport e sufletește ca electronul de recul. Gravitează unde vor mușchii lui, nu-l vezi suferind, probabil nu-l găsești acasă nici în ziua nunții.
De aceea și-a permis să absenteze și în startul partidei din optimi. 0-40 în primul game, “deuce” obținut cu forcepsul, însă i s-a dus serviciul cu o dublă greșeală, apoi 0-2. În papuci plescăiau din călcâie și alde Drăgușin și Burcă în capitala Spaniei. Se auzea până la Miami, acolo unde Christopher încerca și în tălpile goale, cu pământ în colțul gurii, să privească în sus. De pe acoperiș se uita el în iulie 2021, la singurul duel direct de până astăzi. La Atlanta, tot pe hard. Fusese 2-0 pentru cel care nici atunci nu putea fi decât outsider. Sinner abia ieșea din găoace, i se vedea doar cozorocul.
Al Bello/Getty Images
Provocat să-și scoată din rastel nu doar baioneta, așa cum procedează greii care nu vor să epateze, Jannik și-a deschis larg sertarele sufletului în sprijinul unui fan care leșinase în înaltul tribunei. Înaintea echipei medicale, omul ăsta de 22 de ani le-a pasat spectatorilor de pe primele rânduri câteva bidoane de apă, un set de prosoape, apoi și toată gheața pe care o avea în propriul congelator. Meciul era întrerupt, iar eroul nostru conducea de la distanță operațiunea de salvare a persoanei toropite de căldură. Pe dreptunghi, conturile nu fuseseră încheiate, însă tenisul se retrăsese șovăitor. Aștepta cu emoție ca viața să-și salveze mingea de break. Și s-a reinstalat când i s-a permis, numărul 3 ATP lovind sclipitor pe final.
Dincolo, la fotbal, s-a defilat tot desculț. 3-0 dintr-un Asprilla, altul decât cel de care ne temeam în 94, apoi a dat gol un Hagi. Tot Hagi, dar 3-1 s-a scris altfel acum. Sorry, 3-2, cât să facă speakerii de la TV ditamai beția că “ieșim cu capul sus”.
Așa e, dar ieșim.
Cronicile de la Miami îți sunt oferite de 2Performant.
Daniil Medvedev – Dominik Köpfer: 7-6, 6-0
– Domnu Daniil, la ce etaj stați? Dacă sunteți pe sud, pe la nivelul al doilea sau la trei, o să puteți returna de acolo.
Astfel i s-a adresat – subliminal, ca să nu stârnească cine știe ce – neamțul Koepfer marelui rus pe care te pregătești să-l bați, dacă ești aproape necunoscut, doar după studii serioase de prefezabilitate, cu ședințe intense ca la corporație, cu prânzuri luate “la varice”, cum zic șantieriștii, și după ce obții semnătura primarului. Trebuie să te prezinți cu o poveste, să-l extragi pe favorit dintre frontierele confortului, să-l faci să se uite la tine ca la ultima reprezentație cu Fedex sau Nadal, căci transpirația Djoker-ului poate fi reîntâlnită curând.
Acolo i-a servit numărul 50 mondial care, ajuns la 29 de ani, n-a lăsat mai deloc dâre pe la Grand Slam-uri. Și mi l-a scos pe lungan cu prosopul înfășurat de mijloc în anumite zone în care nu visa să calce. Chiar dacă el e profesionist, nu precum cronicarul care abia așteaptă halba de bere rece și alunele doar puțin decojite ca să guste și mai intens savoarea meciului. A plesnit Dominik cu serva de i s-au lungit urechile adversarului: a trebuit să scoată și de la uscător mingi, a fost chin în primul set, spectatorii de pe primele rânduri ale lateralelor au tot dreptul să-și ceară înapoi banii pe bilete.
– Bă, noi am venit la spectacol și s-a plimbat tot timpul un rus pe aici ca să dea cu bătătorul ăla. N-am văzut nimic.
Brennan Asplen/Getty Images
Apropo de Medvedev. De fiecare dată când am bucuria de a-l vedea pe teren – căci de ce m-aș încrunta? – aștept tragerea cortinei concomitent cu apariția maestrului de ceremonii. De la acela aștept precizări necesare: “Sportivul nostru n-a putut ajunge la eveniment, dar l-a trimis pe el. Nu e ce trebuie, dar ne facem treaba.”
Artistul de la Moscova are morga tipului care trebuie să rezolve dandanaua. Și dacă ar intenționa să se ia în serios, ar avea nevoie de ore de pantomimă, de zile în șir de dansat cu oglinda.
Când l-ai văzut ultima dată pe Daniil scrâșnind, înjurând? Nici la 0-4 în tie-break-ul manșei care chiar s-a disputat, nici atunci n-a mârâit ceva. S-a șters cu prosopul, altul decât cel din podișul abdominal, și i-a ținut hangul partenerului de distracție. Apoi, când i-a prins ritmul, do-re-mi-fa-sol, a coborât în grădină și a scuturat o livadă de mingi peste bietul Köpfer. 7-6, cu răbdarea cetățeanului călit în destule întâmplări în condominiu, care a trebuit să apeleze și la improvizații când a fugit șeful de asociație cu banii, și bagel, doar se plătește cumva și deranjul. Și e mai bine să achiți pe loc, ce rost are să rămâi dator?
Victoria Azarenka – Yulia Putintseva 7-6, 1-6, 6-3
Întrerupem programul pentru o repriză de coaching vestimentar. Aza e de când lumea în fenomen, îi cunoaștem prea bine superstițiile, iar instrumentul pe care îl smucește cu dreapta îi știe de frică de mai bine de două decenii. Dar nu poți să-ți sufleci șortul de ca și cum te-ai pregăti de prașilă. Măcar să fi luat sapa pe umăr, în poziția cobiliței. Bronzată ca tractoriștii, cu brazde bine definite pe picioare, nu doar pe chip, bielorusa își cultivă astfel imaginea de muncitoare. Te afli, însă, la tenis, nu la seceriș cu familia lui Moromete. De gustibus, mi se va răspunde, poate că asta înseamnă Victoria’s Secret.
Robert Prange/Getty Images
Nici din cealaltă felie de teren n-a răsărit un profil de aristocrat. Putintseva, de asemenea, o truditoare prin excelență, a cărat cu Azarenka un prim set de mai bine de o oră și jumătate. Impresia este că cele două încă mai au câteva detalii de stabilit din acea manșă, că sunt tot acolo și că nu ne-am pricopsit cu un scor final. Or nu e puțin lucru după ce ai stat încă o oră pe margine din cauza unei defecțiuni tehnice care nu permitea alimentarea sistemului hawkeye. Pleci zombie de la arenă, fie el și un zombie gospodar, bolborosind cuvinte de neînțeles printre care strecori și termeni de specialitate: ași, break-uri, mingi noi și al doilea serviciu.
Setul perfect croșetat de Yulia, 6-1, a păcălit mulțimea – nu și pe fosta lideră WTA, care sprinta în decisiv tot spre un 6-1. A avut minge de meci la 5-1, și-a permis amânarea deznodământului. Vika, și cu basmaua de-i conservă look-ul de eră trecută, e încă o forță.
Carlos Alcaraz – Lorenzo Musetti 6-3, 6-3
Slow motion cu mingea plesnită în final de prim set, un forehand în diagonală care a divizat atomii de apă din broboanele înghesuite pe fruntea lui Musetti. Reluarea televiziunii ne arată plecarea din blocstarturi a spaniolului: pare că rătăcesc pe un canal dedicat felinelor, Big Cats, cum le zic americanii leilor, panterelor și, cazul de față, gheparzilor. Căci Alcaraz a desfășurat fix atitudinea celui mai rapid mamifer carnivor de pe planetă.
Sprinter de top, animalul care popula această scenă, înlocuitorul perfect al regilor dispăruți din savană, a plecat excelent de pe loc. A forfecat instantaneu, coloana vertebrală, perfect flexibilă, și încălțările preluând din eficiența pantofilor de alergare dotați cu crampoane mi-au mușcat din pixelii smart TV-ului. Semnalul era excelent, dar viteza a fost uluitoare: directă în colț opus și Lorenzo se transforma în martorul lui Carlitos. Feelingul, de neprețuit.
Brennan Asplen/Getty Images
Nene, dat naibii mai e tenisul ăsta! Copilul, întrucât nu-l vezi încă matur, cu toate că o să ia și anul acesta un mare trofeu, a scos din joben și scurte, l-a prins pe adversar și pe contre-pied, ca și cum exersa dansul călușarilor, și s-a resetat mai repede decât un tenismen ordinar după erorile neforțate. E sangre caliente, simți că e june doar pentru că savurează zgomotos loviturile importante. Își face curaj indiferent de oponent, cu toate că Musetti, talentat în mare măsură, e cam din generația lui, cu doi ani mai devreme apărut pe Terra, nu vreun pericol de netrecut.
Era să uit slam dunk-urile. Toate trei au fost servite calde în setul doi. Pe primul l-a încărcat Carlos, marcat cum se cuvine, cu un buchet de decibeli, apoi italianul s-a simțit dator să scoată mâinile din buzunare. Și a tras din săritură de la doi pași de năvod. Se și juca la ora oficială a NBA-ului, nimic nu vine întâmplător. Cel din urmă, cel mai cel, a avut și efect simbolic. Alca revenea după ce-și vânduse ieftin serviciul: s-a agățat cu ambele brațe de inel și a transmis mesajul firesc. E piesă rară.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
