Jannick Sinner – Frances Tiafoe: 7-6, 6-3

Cu un sezon care a ajuns să se întindă de dimineață până dimineață și să fie legat la capete de vizitele la brad ale lui Moș Crăciun, jucătorii stau pe tarla până când unii chiar intră în ea. E drăguț cum ani de zile ni s-au dat pe la nas schimbări radicale de format pentru acest sport, care să scurteze partidele, doar ca să ajungem la un format ce pare o joacă între doi copii care își propun să țină mingea în duble cât mai mult.

Să poți sta la masa asta fără scaune, dar la care există așteptarea să fii grațios și să pari pătruns de toată fericirea la fiecare pas pe teren, a devenit echivalentul unui maraton în timpul căruia trebuie să alergi, se separi din mers coaja de pe pâinea feliată în timp ce dai verișoarei care știe doar maghiară și dothraki meditații la chimie.

Dar asta o fac jucătorii, pentru că mai există apoi specia celor ce scot grebla din pod la început de an, iar pe la vremea în care noi ne căutăm cabane de revelion, ei strâng din colții uneltelor trofee, cupe, semifinale și cecuri grase cu care să-și oblojească rănile și din care să facă zidul ce se transformă în barieră față de comentarii și povești zămislite cu bătaie de tastatură.

Iar ăsta e Jannick Sinner, care – așa cum s-a prins și Frances Tiafoe – nu mai pierde niciun meci. Nu l-a putut opri un șold beteag și nici Tiafoe, un băiat care în buletin nu are 30 de ani, dar are 26, adică vârsta groaznică la care ai prins toate capetele de pod din ultimul deceniu de tenis, dormind pe borduri la comanda ambelor generații.

Și, în plus, joacă de atât de mult timp încât deja a apucat să pună și de-o revenire după o cădere și o perioadă în care a fost „următorul”, el intrând în turneu cu un record de 19-18 în sezon, adică genul de statistică ce doar te ține în prag, fără să îți dea speranțe pentru viitor, dar nici context pentru a pune alarma pe snooze.

Până la tiebreak, ambii jucători și-au pus corturile pe linia de fund și au coordonat activitățile de scouting de la mare distanță, parcă mai preocupați de testarea capacității de rezistență pe vreme de furtună în privința adversarului.

Dar pe Sinner îl recomandă statura fizică și mentală pentru momentele în care tenisul se joacă pe cartea de reguli de la proba de bârnă din gimnastică și a strâns jocul lui Tiafoe ca într-o presă hidraulică ce pornește la prima cheie, indiferent de condițiile meteo ale planetei. De-acolo, meciul s-a cumpănit către intențiile lui Sinner, care a devenit acum cel mai tânăr câștigător la Cincinnati de la Andy Murray.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Cincinnati Open îți sunt oferite de 2Performant.

Aryna Sabalenka – Jessica Pegula: 6-3, 7-5;

Se conturează curajos o regulă importantă. Pentru Aryna există trei pericole semnificative în circuit: Iga, propria persoană și orice jucătoare, în orice zi, dar nu în fiecare zi. Dacă în dimineața meciului, organizatorii i-ar fi așezat Arynei trofeul lângă ușă, tot ar fi fost mai complicat să-l ia decât 90% din meciul din finala cu Pegula, pentru că o dată ieșită din casă în zilele în care cafeaua-i stă în ceașcă, părul nu i se prinde-n ușă și bordurile nu i se intersectează cu roțile, Aryna Sabalenka e ceva mai inevitabil decât enterocolita în luna august într-o stațiune de pe litoralul românesc.

Povestea meciului până la scorul de 5-4 în setul doi poate fi transpusă în interjecții simple, transcrise din discuția dintre o piatră de moară și rampa de 40% înclinație pe care se rostogolește. Jessica probabil pornise în meci cu impresia că primește acasă un musafir civilizat, conștient de faptul că gazda a stat în ultimele două săptămâni legată permanent la cimentul din circuit. Nici vorbă: Aryna a fost fanfară și, prin propria-i persoană, ansamblu tradițional de cântat cu capra în perioade calendaristice netradiționale.

Totul a mers pentru Aryna într-o desfășurare teribil de asemănătoare cu ceea ce ne putem imagina că ar fi fost potopul biblic dacă ar fi prins era Open. Jocul cu primul serviciu al Arynei a atins procentaje apropiate de 90% în primul set, chestie care te duce spre victorie la fel de sigur cum e faptul că pe Valea Oltului nu ar mai exista trei sferturi din aglomerația de vară dacă românii ar fi pasionați de fructe de mare și nu de micii din vârf de serpentine, de la Dedulești.

Singura sincopă – ce mai degrabă a semănat cu un sughiț survenit după o oră de înfulecat din adversară – a venit când Aryna a servit pentru meci, dar și-a prins degetele în propriul serviciu și Pegula a făcut break.

Imediat după a venit rebreak-ul, ca un semn de bunăvoință din partea Arynei, ce ne păstrează energia meciurilor răsturnate în noapte pentru US Open-ul ce va să vină, Amin, în doar câteva zile. Răsplata ei: un trofeu nou și proaspăt, numai bun de așezat ca o compresă a performanței peste accidentările ce i-au scurtat lunile în circuit și zilele în turneu în perioada recentă.

Cât despre Pegula și pentru supărarea ei, un gând bun: covoarele scoase afară, oricât de bătute ar fi în văzul lumii, tot în casă se întorc pentru a-și relua munca de infinită importanță. Altfel spus, mai sunt multe zile de mâine, că de aia-i tenis și nu bungee jumping cu elastice de păr.

Radu Hângănuț

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.