Acalmia din jocul Irinei e molipsitoare. Nu mă refer la viteza cu care ia mingea la căpăcit sau la jocul de picioare antrenat să smulgă iarba otrăvitoare din propria holdă. Sub nicio formă. Îi caracterizez doar felul de a trata meciurile, de a și le proiecta și de a lucra cu planșa în față. Dacă arde pe interior, deși nu există sportiv de performanță cu țurțuri la suflet, nu va afla niciun pompier. Nici măcar legendele, seniorii pe care îi caută presa pentru opinia specialistului. Chiar și la două decenii de când și-au suspendat meseria în cui.
Foto: Imago
Begu, bucureșteancă get-beget, e de fapt genul de ardelean care n-a mai avut loc să răsară la el acasă și a făcut ochi pe tărâmul miticilor. Meciul de astăzi, cu Masarova, îmbracă de sens acest portret-robot. Atât la 3-0 și 5-2, adică atunci când era aproape să închidă setul, dar și când spaniola a tras până la sânge pentru a-și lua înapoi break-ul rătăcit în startul rundei, a noastră a manifestat trăirile munților Măcin pe care îi văd în fiecare dimineață dacă urc în pod. Sunt neatinși, la locul lor, niciun milimetru mai sus sau în cealaltă direcție, molcomi, discreți. I-aș boteza lanțul muntos Irina, își văd de treabă în același fel, pe modul chill.
La 5-2 și 5-3, românca a avut câte două mingi de set. Valută forte. M-aș fi învinețit la irosirea lor, m-aș fi cocoțat pe casă, poate și pentru că sunt coleric. Nu și reprezentanta țării noastre, monumentul de pace pe care îl cunosc prea bine toți iubitorii acestei discipline. O ramură de măslin îi mai trebuie în preajma bărbiei. N-a ecranat tensiometrul nici la 5-4, când s-a pornit ploaia pe malul Tibrului. Și-a luat netulburată prosopul și a plecat la vestiare, cu toate că două-trei mingi puse meșteșugit în terenul advers i-ar fi asigurat avantajul la general înainte de coagularea masei de nori impertinente.
Revenite după aproape două ore de stat la dos, fetele au continuat în aceeași stare de spirit, de parcă o păstraseră la gheață. De la 5-2, Irina a rupt căruța în drum: 5-7, disconfortul din biomecanica lovirii obiectului sferic era evident. Oricât de calm ai fi, nu elimini ușor din labirintul creierului impresia că meciul ar fi avut altă soartă dacă, înainte de ploaie, ai fi strâns rufele de pe sârmă. Rămăsese lenjeria în voia cerului capricios la Foro Italico. O vedeam deja lângă șofer în drum spre casă, la fel de senină. Placidă. În definitiv, viața îți poate livra “match balls” și altă dată. De ce nu în zile în care nu ți-ai făcut încălzirea și nici nu ți-ai băut cafeaua?!
Begu s-a întors și, pentru că n-am descris-o întâmplător în aceste nuanțe pastelate, a ignorat tabela și a depănușat-o pe Rebeka. Parcă și terenul se mișcase din loc cu câteva grade. 6-3, cu unele coase care au mușcat din tușa Masarovei și cu sentimentul tot mai senin că un “no, tulai!”, dacă tot i-am schimbat rădăcinile Irinei preț de o cronică, poate fi considerat amenințare mafiotă, eventual ultraj. Numai că iarăși s-a fugit sub copertine, un ciclon încă nebotezat călărind și mai serios coasta vestică a peninsulei. Și am rămas cu cronica deschisă. O coasem mâine. Pe viu. Cu calm, doar n-am scris întâmplător că se ia.
Foto: Getty
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roma 2024 îți sunt oferite de 2Performant.
Lesia Tsurenko – Donna Vekic 6-2, 3-6, 7-6
Multă maculatură în primele zile din capitala Italiei, mai ales că acest turneu e preambulul natural al Șlemului de zgură de la Paris. Nu-ți mai găsești de treabă prin alte zone. Și îți trebuie meciuri în picioare înainte de Roland Garros, nu-i așa, Nole? De aici și aglomerația de caractere care și-au încărcat la maximum rachetele. De ca și cum, până la Roma, n-ar mai fi existat niciun open de la retragerea aureliană încoace. Plutește ceva în aer, poate că și în Italia s-a aflat – era și timpul – că turneele nici n-ar exista fără cronicile de la curtea Împăratului Meșter. Iar Vekic și Tsurenko au deschis cum se cuvine ziua de vânturat zgură. Ciao a tutti!
Foto: Getty
Și-au dat una în ochi celeilalte, și-au încordat mușchii și conductele sangvine dintre creier și rotițele din organism, au crezut pe rând în victorie și prin atitudinea pur muncitorească – adică fără niciun strop de glamour, că pare să le prisosească – au făcut reclamă unui tenis care poate penetra și atenția ultimei gospodării a cartierului. Iar dacă familia modernă de la oraș a descoperit până și robotul care frământă aluatul și-l transformă în cozonac, de ca și cum asta ne-ar mai trebui, la cât de sedentari suntem și la cât de prost mâncăm, în sportul alb se dă în continuare la lopată.
– Peste ani, Lesia va fi întrebată de nepoței ca în Scufița Roșie:
– Bunico, pe biceps nu ești cine știe ce, dar de ce ai forța atât de mare?
– Păi, a jucat bunica la aproape 35 de ani un meci lung și greu cu Vekic pe la italieni. Bine, asta a fost doar pe final de carieră, că nu degeaba m-am învârtit pe lângă Top 20.
– Da, dar n-ai prins decât un sfert de finală la US Open…
Uneori e bine să întrerupi brusc și fără avertisment discuția cu cei mici. Așa cum Tsurenko i-a tăiat câteva mingi croatei. Am văzut un smash în decisiv cu rar se întâlnește în duelul băieților.
Bunicuța a transpirat complet încă din game-ul al doilea, nu mai exista altă versiune de stors glandele sudoripare. Mă așteptam să apeleze la șifonierul pe roți măcar între seturi, însă a rămas captivată de șansa de a trece mai departe în ciuda faptului că era considerată outsideră. După 6-2 în primul, i-a obosit reverul cu două mâini și a fost prinsă de paza de coastă a Donnei. Manșa luată cu 6-3 se putea consuma și mai clar, însă ucraineanca doar își schimba bateriile pentru bătălia finală. Acolo, chiar și cu vântul în față, s-a dus la 4-1, apoi s-a încurcat în prelungiri inutile, cu 5-5 și 6-6. Adică tie-break pe care l-a luat cu 7-5. Adică aproape trei ore de rânit în suprafața roșiatică prin care se jucau Romulus și Remus înainte să se întoarcă Lupoaica de la serviciu.
Foto: Getty
Naomi Osaka – Clara Burel 7-6, 6-1
Pe Naomi o îndrăgești ca pe o rudă de la țară pe care n-ai mai văzut-o de la ultima cununie din neam. Sau de la cea mai recentă înmormântare, acolo unde nici n-ați avut prilejul de a comunica pe îndelete. Poate și pentru că nici nu mai știai exact cum o cheamă. Sigur îi pocești numele când ai peste douăzeci de verișori de diferite grade. Acum e cazul să dați mâna, sunteți la câțiva centimetri unul de celălalt. O complimentezi că a crescut față de perioada în care ea abia se ținea pe picioare, iar tu, în preadolescență, om de mare încredere, îi survolai orizontul.
Între timp, a fost și numărul 1 mondial, adică are în palmares premiul întâi cu coroniță, trebuie să-i dai Cezarului ce spune proverbul. Mai ales pe tărâm roman. O lauzi, însă e de evitat întrebarea cu privire la parcursul ulterior. Poate abia după jocul cu Burel pe care și l-a făcut cum a dorit. Când îți merge serviciul, iar adversarei îi cade cutia de viteze într-un circuit asemănător Pasului Oituz, adică unul nici ușor, dar nici cumplit, te joci la scenă deschisă. Osaka a rostogolit o minge de set la 5-3 în manșa cu adevărat disputată, reușind să treacă în față abia în tie-break, cu 7-2. La revenire și-a permis luxul de a lăsa pedala de frână lângă batoanele proteice și răcoritoare.
Creativitatea și trecutul nu foarte îndepărtat au ajutat-o să planteze ași și alte mingi greu de returnat de Clara, o franțuzoaică de la care nu așteptam alte argumente. O văzusem ultima dată la Miami, cu Wozniacki. Părea că o învinge brandul de după fileu, nu m-am înșelat nici astăzi. Ca să-i eficientizezi prestația, trebuie s-o legi la ochi și să-i lipești căști de pavilioane cu fundalul sonor de la Duck TV, canal destinat sugarilor. Poți adormi, însă uneori te poate readuce la realitate vreo blănoasă servită la corp. Pentru niponă, devenită numărul 173 mondial, petrecerea s-a încheiat. În turul următor îi va apărea în cărare Marta Kostyuk. Altă rudă, alte pretenții.
Foto: Imago
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
