Bine v-am regăsit, fani ai sportului cu mingea inițial verde, apoi portocalie și plină de transpirație. Al vostru credincios Radu Hângănuț intră în competiție începând de astăzi. Era cazul, după ce colegii mei nu au fost în stare să o țină măcar o săptămână pe Simona în competiție.
Ocazie cu care deschidem cartea de ziceri și dezbateri la capitolul „Nu contează câte milioane am în cont, atacuri de panică poate face oricine”. Diferența dintre un fost număr 1 mondial și Costel de la gară care pățește asta în dimineața în care constată că și-a uitat în trenul de Satu Mare geaca în care avea salariul și pensia alimentară e doar una și e semnificativă cel mult ca imagine: Costel nu a fost live pe Eurosport.
În rest, haideți să așezăm litere și păreri despre această zi plină de sport care ne pregătește de fapt pentru marele eveniment pe care cu toți îl așteptam fără ca măcar să bănuim: retrogradarea lui Dinamo București.
Irina Begu – Leolia Jeanjean: 6-1, 6-4
Irina a stricat ziua la Paris pe la ora la care în Franța e interzis să organizezi inclusiv activitățile preferate ale verișorilor noștri crescuți între cărți: greve și proteste. Probabil. S-a jucat pe Lenglen, ca să vadă o țară întreagă unde a ajuns tenisul feminin din Franța, dar și ca să vedem noi cum Irina atinge bornele oficiale ale maturizării sportive. Pentru că Irina joacă același tenis din vremuri imemoriale. Diferența dintre „atunci” și „acum” se aseamănă cu revelația din cariera unui bucătar care, deși prepara dintotdeauna o plăcintă bună, până de curând o ducea la masa invitaților împingând-o cu piciorul pe jos.
Nu mai e cazul – sau nu mai e cazul la orele de maximă audiență ale noastre. Adică Grand Slam-uri. Mai exact, Grand Slamul de acum, din acest moment. Pentru că de altele am uitat și noi, având memorie proastă și vise aflate într-o continuă updatare. Cert e că Irina afișează pe ecranul principal resurse naturale de calm și cumpătare. Sapa e ascuțită, ca de obicei, vâslele bat apa de fiecare dată când se dă comandă din computerul central, dar astăzi nu am mai văzut debandadă la mansardă când soarele a intrat în nori preț de câteva game-uri.
Jeanjean a visat un game în primul set și patru în setul doi. Niciun copil nu a avut de suferit ca urmare evoluției scorului, iar asta chiar părea singura șansă a franțuzoaicei. Pe forehand-ul Irinei a fost zi de cules recolta și marea poveste a lui Jeanjean – cu retrageri, titluri la 12 ani și reveniri spectaculoase – s-a rezemat în pragul în care Irina i-a trântit ușa în nas și i-a eliberat programul pentru weekend. Muncim noi luni, dragi frați francezi, că oricum nu crește iarba în ziua aia.
Foto: Getty Images
ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:
Iga Świątek – Danka Kovinic: 6-3, 7-5
Pe Danka am văzut-o acum ceva timp la Cluj-Napoca. Am văzut-o semnificativ mai mult decât Iga, aflată în prezent într-o perioadă în care tenisul pare pentru ea o rundă de Pokemon Go: fata merge printre tufișuri, se urcă în copaci, colecționează trofee și merge acasă la teme doar ca să se poată întoarce și mâine. Azi nu a fost neapărat plimbarea prin lanul de rapiță cu care ne-a obișnuit Iga în ultimele săptămâni, dar nici nu e cazul să căutăm pripoane pentru statuia fetei, mai ales că Iga se pregătește să devină Jedi și poate că de asta e distrasă și ajunge la halul în care pierde 8 game-uri într-un meci. Ce s-a ales și din fata asta, nene. Pulbere s-a făcut.
După ce s-a trezit și a doua oară, Iga a primit o scurtă lucrare de control în setul doi. E la fel de adevărat că profesoara Kovinic a părăsit destul de repede sala după ce a făcut 5-4, s-a lăsat de predat și Iga n-a mai avut decât să își treacă singură nota în catalog.
Qinwen Zheng – Alizé Cornet: 6-0, 3-0 (ab. Cornet)
Nimic de spus aici dincolo de a trage un semnal de alarmă, în cazul în care Cristian Tudor Popescu nu a făcut-o. Dacă o face exact în ideea asta, gândiți-vă că e atât de grav încât CTP are dreptate. Dacă nu o face, luați-o așa și dați-o mai departe, în special ălora care s-ar putea să nu vă audă pentru că sunt prea ocupați să urle de la masă către unii pe care, suprinzător cumva, chiar nu i-au cumpărat din piață la kilogram. Adică după atleți.
Pe scurt, Cornet a abandonat. Nu i-a picat bine croissantul, era răsuflată șampania, nu și-a porționat bine uleiurile esențiale în ciorba de perișoare – orice ar fi, nu contează. Fata a intrat, nu a putut și a ieșit în setul 2. Chestie care i-a făcut pe fani să creadă că ar fi potrivit – mai ales că pentru Alizé e posibil să fie ultimul meci la Roland-Garros – să o huiduie.
Pentru că da, unii se plimbă liberi pe străzi trăind cu impresia că sportul nu e făcut tot cu oameni. Aici merită luată în calcul tot mai serios ideea cu Jocuri Olimpice la care, în fiecare probă, să ai un cetățean care să reprezinte media omului obișnuit și să concureze și ăla tocmai ca să ne dăm cu toții seama care e diferența. Cu atât de mult sport de calitate imposibil de cuprins cu imaginația pe alocuri, umanitatea din fotolii a ajuns la punctul în care nu mai poate aplica niciun standard uman peste sportivi. Noi putem să avem zile în care dacă ne ridicăm brusc din pat ni se înfig tibiile în pomeți, dar sportivii de performanță nu au voie să abandoneze un meci după alte 5 partide jucate în 10 zile.
E potrivit să îi considerăm supraoameni. Dar e de doi lei să uităm să fim noi oameni și să îi tratăm de parcă viețile lor au sens doar în măsura în care reușesc să ne distreze. Sau să fie personaje în cronici și atât.
Camila Giorgi – Aryna Sabalenka: 4-6, 6-1, 6-0
E greu de explicat unde s-a pierdut Sabalenka. Senzația e că, după perioade bune în care a învârtit sub roți tot circuitul și fetelor le era teamă să de fața cu ea mai tare decât îi e teamă lui Gigi Becali să pună haine la spălat într-o zi de duminică, Sabalenka a încurcat anvelopele de iarnă cu botoșei și s-a dus la sacrificiu către Everest.
Cu 4 puncte câștigate în setul doi și cu o Camila Giorgi arând pe fundul terenului de parcă zona trebuia însămânțată de urgență, Sabalenka s-a scufundat subit sub jocul italiencei. N-a prea existat categorie statistică la care să nu domine Camila, iar forța jocului din spate a fost una dintre ele. Or asta spune câte ceva când adversară e o Aryna care ne obișnuise să deschidă adversare în viu și să le expună pe marginea terenului.
Stefanos Tsitsipas – Mikael Ymer: 6-2, 6-2, 6-1
Sună ceasul la căpătâiul lui Tsitsipas. Vin tinerii, el ar mai trece drept tânăr doar dacă ar fi mijlocaș la FCSB, dar chiar și-așa cota scade de la o zi la alta. Ok, nu cu Ymer, care l-a făcut pe grec să pară din nou băiatul cu plete de aur care promitea să fie Mesia din măslin cu care ne vom desfăta odată ce banchetul zeilor apune. În apărarea lui Stefanos, nu e deloc vina lui că în templul tenisului încă mai bubuie muzica anilor 80 și că cei odată tineri au îmbătrânit prematur din cauze de nutriție slabă în trofee la turnee de Grand Slam.
Șapte break-uri mai târziu și o absență aproape completă a lui Ymer, Tsitsipas merge mai departe. Cât de departe nu e clar, pentru că drumul, întocmai ca în poveștile cu Harap Alb, e presărat cu spâni antivacciniști și urși de zgură care stau ascunși sub fileu, mascați de ceea ce pare peretele cu toate trofeele mileniului de la RG, deși de fapt sunt trofeele luate de un singur om. Plus un puști deghizat în fântănă, în care, de vreo două luni deja, se îneacă tot circuitul ATP.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
