Iga Crypto şi lapona Enigel

---

Ca să nu existe discuții hepatice în secțiunea de comentarii, de ca și cum genetica poate fi negociată, am lăsat aluziile la strămoșii Emmei în șpec. Nicio “aproape româncă”, nicio referire la domnul Ion, taică-su. Mai mult, nu ne mândrim cu trofeul de la US Open, priponit în 2021, nici cu faptul că începuse senzațional în această seară cu lidera mondială. Să facă Revelionul și să taie porcul ai săi, noi avem altele pe cap. Cum ar fi? De pildă, inflația, pensiile speciale și multiplele campanii electorale pe care deja le simțim în trahee și esofag. Ni se extirpase și tenisul după suspendarea Simonei, slavă Domnului de după nori că i se poartă sâmbetele lui Mouratoglou, altfel cazul lui Halep ar fi ajuns la TAS în 2034.

Asta mică despre care am stabilit că n-o voi considera chiar d-ale noastre, cantonată cu totul într-un con de umbră după ce a cucerit America lui Columb, a revenit de ceva vreme și dă semne că, fără alte probleme de sănătate, ar putea să mănânce o pâine din tenis până când se va inventa altă materie primă pentru instituția sendvișului și pentru felia cu unt sărat caramelizat. A intrat în meci ca preotul de Bobotează, fără să intenționez o blasfemie. A stropit peste tot, s-a dus agheasma mare până în beciul polonezei, atât de convingătoare a fost Răducanca. Conform tragerii la sorți, era distribuită la primire. A întors militărește, zeamă a sărit din rever și a luat break la zero.

Când se întâmplă d-astea, o pui pe Iga pe gânduri. E ca și cum ți-ar tăia pisica neagră calea atunci când mergi la întâlnire, cu ditamai buchetul de flori pentru care ai făcut chetă prin cercul strâns de amici. Ai urmărit-o cu atenție pe Swiatek când îi vine rândul să returneze? Pare să-și spună mereu rugăciunea, dă mărunțel din buze, ochii i se mișcă de ca și cum ei înșiși ar avea gât, e o neliniște pe care numai fata cu șepcuță o poate istorisi. Mai rar asemenea lider angoasat. Și totul pleacă de la momentele nesigure din startul jocurilor. E teama de succes, ar clama atleții olimpiadelor de mental coaching. Aiurea. Cetățeana Varșoviei, la numai 22 de ani, e sătulă de succes. Problema e că nu-și mai închipuie viața fără el.

Break la zero? A urmat un game sinusoidal, cu multe deuce-uri, care sedimenta impresia că nu se va mai încheia. Iga și-a luat, însă, bunul înapoi, a descălecat și s-a prins în luptă dreaptă cu Răducanu. Înțelesese că dacă o va trata ca de pe primul loc WTA, a doua zi va citi presa din Polonia la ea acasă, așa că a încercat să-și ajusteze constant loviturile. Emma, în zi bună, e în stare să te bată cu zâmbetul pe buze. Și cu gropițele din obraji, evident. Nici nu știi ce te-a șifonat. Cu toate acestea, în tie-breakul primului set s-au limpezit apele, deținătoarea celor patru titluri de GS prestând curat, ca la reprezentația oficială. Lăsase în urmă antrenamentele.

A doua rundă ne-a evidențiat o britanică româno-chineză (nu m-am putut abține, jur!) servind moale, cu tremurici, dându-i mingi mură-n gură lui Swiatek. Iar dacă nu primești și când e gratis, înseamnă că-ți desconsideri companionul. E proverb de extracție universală, și la polonezi se traduce în acest cod, nu doar pe meleagurile noastre. Asta nu înseamnă că i se va întinde masa cu pomană și în semifinala cu Rybakina. La directe e chiar 4-3 pentru kazahă.

---

Cronicile de la Stuttgart îți sunt oferite de Porsche.

Marketa Vondrousova – Aryna Sabalenka 3-6, 6-3, 7-5

Mai rar turnee de fete în care să admiri și înfruntări de favorite în fazele finale. Așa cum era pe vremea mea, nepoate. Cunoaștem cu toții genul acesta de retorică, cei de ieri fiind mai deștepți decât populația prezentului. Implicit, ăia de azi vor fi cu mult mai capabili mâine când nou-născuții, vai de pamperșii lor, ne vor lăsa impresia că ne iau peste picior.

– Nu te mai uita așa, Saba, nu mă refeream la tine! S-a exprimat în această speță mult mai experimentatul CTP, un riguros și în tinerețe, chiar dacă se uita pasionat și la mineriade, nu doar la Dallas. Mi-e destul să văd în următoarea ipostază forța brută a acestei mari sportive din Belarus: atunci când e nevoită să lanseze cu aruncătorul de grenade serviciul al doilea. Nu doar că zbiară de crapă atomul de zgură, dar te numești un inconștient să accepți rolul de barieră.

Marketa, nici ea vreo ființă ingenuă, s-a încumetat să-și condamne mansarda de pe umeri la tirul infernal al Arynei. Când ai pe brațe desenat un fel de Google Maps după 4 luni în Vaslui, nimic nu ți se mai pare ciudat. No offence, am rude în județul cu pricina, mi se pare, de pildă, că armele albe de aici se încadrează la secțiunea unghiere ceva mai în sud, la Brăila. Atât de contondent s-a dat cu mingea, n-aș fi apelat la asemenea remarci într-o partidă dintre Ana Bogdan și Badosa, de pildă. S-a jucat cu mâna goală, cu răni vizibile în loc de brățări, cu trosneală în fiecare raliu, iar aici o salut și pe Vondrousova. Meci țeapăn, ca la bărbați, cu sentimente aspre și transpirație ca la rădăcina tractorului.

În manșa întâi, cehoaicei i s-a făcut cutezanța cioburi-cioburi, Saba plesnind îndrăcită și cu o satisfacție evidentă că usucă tot în jurul adversarei cu furtuna-i de diagonale care – să mă tolereze domnul Gheorghe Mărmureanu! – trezeau din adormire și ceasurile Institutului de Fizica Pământului. Dacă nu s-ar fi grăbit, căci altceva nu părea să fie, bielorusei i-ar fi ieșit pasiența în două seturi. Dar a început să colecționeze duble greșeli, nouă în total, prea mult pentru a păși în semifinale. Prea mult când ai în față o Marketă speculantă și mereu dispusă la tăvăleală. Brusc, i s-a părut Arynei că nici tușele nu se mai văd din scaunul de sus, astfel că la fel de celebrul Kader Nouni, echipat ca de nuntă, în cel mai de soi costum, cu o atitudine mucalită demnă de clubul de golf al lui Larry David (ăla din propriul serial de pe HBO), a fost nevoit să coboare deseori în cenușa roșiatică.

Se stricase zenul zvăpăiatei Sabalenka, îi suspina răbdarea, dar dublele nu se opreau. Pentru că livra la fel de tare cu al doilea. Totuși, de la 1-3 și 3-4 în decisiv, numărul doi mondial a întors la 5-4 și a fost la două puncte de calificare. Însă, nu doar că s-a făcut 5-5, dar Vondrousova, cu o defensivă mult mai mobilă, cu urcări dese la fileu, a făcut break la zero și i-a arătat partenerei de show cum se poate servi ca să nu plângă cei de acasă. Ascuțit, vânjos, dar cu calm, așa cum fusese în primele două întâlniri directe, în 2017 și 2018, ambele trecute pe factura Marketei de pe atunci.

Elena Rybakina – Jasmine Paolini 6-3, 5-7, 6-3

În ciuda faptului că domnițele sunt apropiate în clasament, ambele în Top 20, mi-am permis din prima luxul de a lăsa ridicată sprânceana dreaptă.
Cum să-i pună probleme Jasmine kazahei? Nu neapărat că nu și-ar fi dorit. Ca un zoolog bătrân, cu ale sale fetișuri profesionale, astfel m-am uitat la meci: vedeam două mamifere din savană în încercarea de a se fenta unul pe celălalt. Menționez din start că doar documentarele de pe canalele de specialitate mi-au servit drept materie de studiu. De pildă, habar n-am dacă ghepardul se întâlnește deseori în intersecție cu facocerul și, mai ales, dacă îi arată degetul ițit simbolic (era pe vremuri o sintagmă excelent scornită și uzitată în cercurile cvasi-academice) la semafor. Sau dacă îi trage flash-uri, ca balcanicul aflat într-o nesfârșită grăbire.

Prefer să cred că-mi ești cu mult superior în asemenea chestiuni, însă îmi fac datoria să botez piesele de pe tablă: mistrețul african era Paolini, sălbăticiune cu un fuzelaj bine ancorat pe picioare, care își face uimitor loc prin frecarea cu aerul. Așa aleargă el. Ghinion, însă, cum ar spune unii profesori de fizică, or numai unul, felinele de tipul celui deja pomenit se deplasează și în salturi. Rybakina e de-acolo, are exact membrele inferioare ale unui carnivor rapid care mai și simte mirosul de sânge din chiuvetă după ce te speli pe dinți. Italianca a avut asemenea scăpări, în ciuda faptului că la tenis nu vii să te pupi decât la final. Și dacă ai câștigat, cui îi mai pasă că ai încercat frăgezimea cepei verzi de grădină? Calmati, sinora!

Colțatul de facocer, care pare să ducă o cocoașă în față, atât de mare fiindu-i căpățâna, și-a jucat dușmanul natural pe degete (e doar în textul de față, repet, poate că în viața reală ies împreună la cafea) în setul al doilea. Atunci reverul favoritei a zbughit-o mai mult în aut. O calibrare mai de nivelul junglei, un efort care atârnă greu la o lună și ceva. Ca atunci când îți sosește factura la încălzire în lunile de iarnă. Noroc pe Elena că și-a regăsit cadența de fiară în decisiv, atunci când a acoperit cum trebuie mingile otrăvite. Guița panicată victima, alerga în toate colțurile terenului, doar-doar s-o ivi vreo scăpare, însă era ora prânzului. Abia aceasta a fost marea neșansă e peninsularei.

E adevărat că și animalul de pradă trebuie să-și tragă sufletul după o asemenea partidă de vânătoare. E ca atunci când te așezi cu poftă la masă și te îneci cu os de la prima înghițitură din carasul prăjit după ureche. Ca să fie crocant de la cap la coadă, trebuie crestat foarte des. Iată, am lăsat pe final și o rețetă care merge de minune cu mămăligă și mujdei. Urmăriți-mă și pentru alte cronici!