Să vă spun cum mă uit eu la sportivi. În primul rând, caut să îmi dau seama dacă ceea ce ei fac în sport e ceva tangibil pentru mine, un semi-incapabil de a prinde tramvaiul 41 pe o distanță de 200 de metri. Dacă mă uit la LeBron James, e simplu: „nu” chiar și la întrebările nepuse. Dacă e vorba de Nadal, cam tot așa, cu mențiunea că încă am șanse să ajung la 40 de ani cu mai mult păr decât el. Dacă e Iga, mă opresc din prima la felul în care ea abordează tocmai sportul în sine. Ea judecă viața între linii așa cum a jucat finala de la Madrid.
Vorbește la telefon pe terenul pe care a zvânturat zgura până aproape de punctul în care a ridicat-o din arenă. Scrie mesaje la câteva minute după ce a bătut-o pe Sabalenka la karate, forehand-uri și matematică în sprint-uri. Nu transpiră, nu vorbește, nu aude și nu respiră altceva decât tenis. Robot nu e, dar nici nu știm mulți alți oameni care să tragă astfel de brazde prin turneele portocalii dintre care, dacă mai câștigă multe, e posibil ca ITF să o pună să și le mai organizeze și singură, că oricum doar ea pleacă cu trofeele.
Ca să înțelegem mai bine prin ce strat al atmosferei își bea Iga cafelele, din 2020 și până azi, fata din Polonia nu a avut an în care să nu câștige măcar un turneu masters sau un Grand Slam. Iar în 2024 mai sunt trei Grand Slam-uri de împărțit pe tarabă. Cele trei ore de trântit uși pe terenul central din Madrid sunt tot un fel de Grand Slam cu steluță și, pentru ochiul format dar mai ales legat de ecrane în 2024, poate cel mai bun meci al sezonului feminin de până acum. Again, e abia luna mai.
Foto: Clive Brunskill/Getty Images
Nu îmi e foarte clar cum s-a întâmplat una ca asta, dar m-am bucurat să observ că Aryna a priceput de la început miza meciului. Nici miza nu știu care era pentru ele, că mi-e greu să cred că cecul și trofeul le mai pot mișca la punctul în care să desfășoare trei ore de traforaj sportiv, asezonat cu finețuri specifice bucătăriei mediteraneene și momente de apărare cum doar NATO mai poate produce în partea asta de lume.
E la fel de adevărat că Iga și Aryna se întâlnesc pe aleile WTA mai des decât reușesc eu să plătesc facturile la gaz, deci simbioza e la fel de naturală precum spaima pe care o trăiesc bugetarii când văd că nu-s posibile punți de vacanță între sărbătorile legale.
A fost meciul perfect în care să nu te uiți la scor. Pentru că nu a contat. Iga și Aryna au jucat nu cu gândul de a vedea cine lovește mai bine sau în speranța că cealaltă va greși. Au jucat ca să termine bateriile. Ultimul show și două fete hotărâte să transforme biletele plătite pentru finală în cea mai profitabilă investiție de la privatizările românești și până azi.
E ca și cum ai fi fost profesor-corector la olimpiada de limba română și ai vedea în sală două eleve rămase, amândouă hotărâte să scrie pe foi orice e de scris și tot ce a fost înțeles vreodată în domeniu. E definiția spectacolului și a nebuniei.
Și aș fi vrut să câștige Aryna, pentru că pe ea – spre deosebire de Iga – simt că o înțeleg. Să îți pui capul în slujba unui singur scop fără să arzi energie și sinapse cu sporovăielile ce-ți vin natural e o muncă mai complicată decât pare. Sabalenka e construită din reacții și pentru a reacționa. Nu trebuie ea să știe vreo limbă sau tu să știi vreo limbă ca să înțelegi ce nu îi convine.
Te uiți la ea când e supărată și ești ca Beastmaster, ăla care se înțelegea cu toate animalele pământului. Aryna e cea care deține capacitatea de a comunica la orice nivel, orice. Și de multe ori o face în detrimentul tenisului, deci și al ei. Azi, nu.
Foto: Julian Finney/Getty Images
Azi a jucat. A tras la rindea, a cântat la vioară, a atacat, s-a apărat, a făcut eschivă și s-a mișcat în pași de balet uneori în interiorul aceluiași punct. E un efort colosal pentru cineva care, în mod normal, e trimis instinctiv către zona de reacție, nu către cea de acțiune. Când simțiți că ați uitat cine e totuși Aryna, să vă amintiți că în decisiv, la 4-4 și 30-30 cu serviciul doi, ea e fata care a servit as. Și revenea de la 0-30 în game. Dar asta e doar o altă dovadă a faptului că Iga schimbă vieți și mentalități. Încă trei finale și o face pe Aryna șefă de promoție în școala de fete.
Mergem în fast forward către tiebreak sau vorbim despre orice punct din meci. E același lucru. Pentru un astfel de meci, statisticile există doar ca să le poți printa și să exersezi reciclarea hârtiei. Cifrele îți sunt bune dacă vrei să demonstrezi cuiva că știi să calculezi procente. Nu poți alege momente speciale din trei ore în care două furtuni s-au izbit cap în cap, cu grația cu care se îmbină mările.
Primul punct, al 16-lea și cel de la final, cu numărul 237, au avut aceeași greutate în buzunare. Și știi că a fost un meci bun când tu, de la televizor, nu te-ai prins de asta odată cu primul punct. Dar jucătoarele au înțeles imediat. Și de asta-s ele acolo iar noi, chibiții, zumzăim pe aici și ne bucurăm că s-a tras curent și la noi în sat.
Foto: Julian Finney/Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Madrid Masters îți sunt oferite de 2Performant.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
