Holger Rune – Roberto Bautista-Agut 6-2, 3-6, 6-2

Cine mai trece mineritul printre ocupațiile cu adevărat dificile, nu prea l-a interesat sportul alb, așa cum prea poetic i se spune tenisului. Ca să nu par coleg de cenaclu cu indivizii care au poreclit în acest hal cea mai frumoasă mișcare la care există arbitru, ofer proaspătul exemplu al spaniolului Bautista-Agut. Distinsul toarce ca motanii. Va bascula pe partea cealaltă a patului abia pe mâine după o zi de marți în care, la cât efort a depus, ar fi trebuit să primească direct grupa întâi de muncă, implicit șansa de a se pensiona anticipat. Roberto a venit la Montreal de distracție și ar fi fost în stare să se culce lângă băncuța de pe marginea terenului. Precum campionii olimpici care i-au dat cu indulgență o stea pensiunii de două margarete din satul de vacanță de la Paris.

Ibericul a jucat calificări, l-a stors Kokkinakis ca pe citricele de pus în ceaiul terapeutic, apoi a început să-și arunce rufele în geamantan. Am același comportament la plecarea din vacanță, prin urmare aș putea conține și ceva viță de campion, însă în viața aceasta nu am fost descoperit: cui îi mai pasă că transporți textilele șifonate până la domiciliu? Lui Roby ar trebui să-i pese, a fost sunat ca la 112 după cele trei ore istovitoare cu australianul:

– Loco, nu pleci nicăieri, ai meci în primul tur cu Rune! E și greu, că abia mai stai pe picioare, e și bine, că nimeni nu știe de unde să-l ia pe danez. Poți să fii ultimul în clasament și să-l faci balot. Sau nu, depinde de tine. Ce zici, te bagi?

Bautista a sărit ca ars în bulendre, nu i-a păsat că avea dungi neprevăzute ca hărțile de pe Waze și a revenit în arenă. Se întâmplase năpasta. Favoritul gazdelor, nemuritorul Raonic, se accidentase la umăr și mai putea activa maximum pe postul de cuier la intrarea în vestiar. Abia aici devine tenisul cel mai greu sport, abia acum ar trebui să înțeleagă cei care se uită doar la fotbal de ce poți să urmărești seturi și game-uri în șir fără instalarea monotoniei. După ce se resetează tabela, totul începe de la zero. Bookmakerii din fenomen sunt precum notarii publici în anii ’90, când toți licențiații în Drept voiau să ajungă avocați sau judecători. Lor le rămâneau doar firimiturile.

Rămas recent fără cocoașa Mouratoglou, de care s-a despărțit încă o dată și deja pare o patimă rea, Holger l-a așteptat cu agresivitate și dulceață pe spaniol. 6-2 pentru a nu avea impresia că din lucky loser poate deveni candidat la fazele finale. Oboseala atletului de 36 de ani își cerea toate drepturile, pregătise din vreme toate mecanismele unei greve spontane. Ficatul era contorsionat pe scara de incendiu, musculatura întreba ca din beci dacă mai durează și de ce nu se comunică regulat, creierul își concediase echipa de consilieri. Doar inerția mai dădea ture pe scări și alimenta ființa cu speranță. 6-3 și cei prezenți erau în delir, asistau la recrudescența peninsularului.

Cu toate acestea, în decisiv nu mai paria nimeni pe Bautista. Era Bautista, dar vedea 2D și auzea țiuitul unei microfonii. Din adâncuri se auzea un singur mesaj:

– Dacă nu plecăm acum, o să ne ia altcineva. Se vede o targă pe undeva. Hm, mai stăm?
Și nu s-a mai stat. La 1-1 scos cu forcepsul, Rune a făcut game la zero, apoi break și calificarea se scria doar în limba daneză. Dar tipul din Castellón de la Plana a meritat ovațiile în picioare. Chiar și postume, nu le putea metaboliza altfel.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Toronto ATP și Montreal WTA îți sunt oferite de 2Performant.

Marta Kostyuk – Tatjana Maria 6-0, 6-2

Să joci tenis imediat după Jocurile Olimpice, chiar și fără să fi participat la sindrofia pariziană, e meserie complicată. Ca atunci când te duci la birou pe 1 ianuarie și speri să nu remarce nimeni că ai întârziat 5 minute. Absurd. Nu vei fi observat, nu vine nimeni. Vei trece drept un zelos toxic, nu neapărat în viața organizației, cât mai ales pentru colegii alături de care vei merge, eventual, și în team-building. Tatjana Maria corespunde acestui tablou naiv cu tușe corporatiste: la ultimele cinci turnee, inclusiv la întrecerea din capitala Franței, doar a semnat condica și a cântat cu biletul de tren în gură ca rapsodul anonim la frunza de salcâm. Bătaie, bătaie, bătaie, ca să parafrazez la kilogram un ilustru latifundiar care nu mai trebuie supus advertising-ului. Nemțoaica a jucat între timp și la Iași. Nici Palatul Culturii nu l-a vizitat, a scos-o iute Miriam Bulgaru. Prânzul în grabă prin zona prin care era cândva Hanul Trei Sarmale, apoi la revedere.

Vasăzică, s-a urnit activitatea la Toronto, iar Maria nu putea să defecteze cutuma. Era nevoie și de scheme noi în fața unei Kostyuk venite c-o falcă-n cer și cu alta-n pânza freatică după ce pierduse într-un tie-break monstruos calificarea în semifinalele JO 2024. Nu-i trebuiau vorbe de mobilizare, nici acordaj special rachetei – abia aștepta să se potolească bura de ploaie canadiană ca s-o gâdile ca la manual pe adversara de 36 de ani. Aceasta din urmă, se vede treaba, pleacă des de la domiciliu, nu și pe perioade îndelungate. Numai bine, nu intră nimeni la bănuieli.

Eliminată de Vekic pe zgura de lângă Tour Eiffel, ucraineanca a centrat, a dat cu capul. S-a și contrazis într-un număr de pantomimă din care sigur, ca o albinuță vrednică, a extras esență și i-a furnizat adversarei un 6-0 de bun venit. Ași, revere cu forță ușor disproporționată și binecuvântatul forehand, toate au înlesnit jobul Martei. Sportiva din vestul Germaniei poate da vina pe oficiali că n-au anunțat-o când se termină antrenamentul de încălzire, însă poate că nici în momentul postării cronicii de față nu ar fi atins punctul de fierbere. Are probleme cu siguranțele, nu mai întâlnește temperatura performanței. Sau facem fiecare mișcare așa cum putem: unii merg la sală “pentru ei”, alții joacă un fotbal cu prietenii ca să aibă alibiul perfect pentru acele șaptesprezece halbe de bere autosugestionate. Tatjana Maria, pe de altă parte, e cu colindul pe la turnee.

Manșa a doua i-a zâmbit preț de un game. Nu putea fi mai mult de un efemer 1-0, iar Kostyuk – importantă mențiune – nu rula cea mai valoroasă versiune a jocului său. Drept dovadă, și-a permis și câteva avioane ca un răspuns blitz la cursele de linie care aterizau și decolau foarte aproape de baza IGA Stadium & Aviva Centre. La 3-1 i-a mai făcut un cadou bietei oponente în ochii căreia citești coliere de înfrângeri. Apoi situația s-a reglat și s-a potolit printr-un game la zero care validează ideea că Tatjana, semifinalistă la Wimbledon în 2022, își cristalizează formula chimică a cărnii de tun. Pare asumată în felul ei.

Kei Nishikori – Alex Michelsen 3-6, 7-5, 6-4

Turneele Masters, pe care mulțumită companiei de tech 2Performant deja te-ai obișnuit să le găsești pe cronici.ro, au savoarea ieșirilor neprogramate în necunoscut. Au aerul pădurii urbane în care nu te împiedici de urs, doar să nu fie vreo grădină zoologică prin apropiere. Bine, prin februarie a existat o alertă de Moș Martin și la Brăila, cu toate că asta miroase mai mult a diversiune. Cumva trebuie să uiți că-ți frângi mașina pe Golden Gate-ul de peste Dunăre. Cinstit, nici nu știi pe cine întâlnești prin această faună din umbra marilor șlemuri, dar totul pare safe. E garanția pe care o presupune conceptul însuși. Afli din program ce îți rezervă prezentul continuu, căci e prea mult spus viitor apropiat.

Da, îl poți regăsi pe Nishikori, mai mult decât sparring-ul gladiatorilor care ne-au făcut să rescriem topul preferințelor în materie de sport. Niponul juca la Montreal în 2016 o finală cu Nole și o pierdea în două seturi, 6-3, 7-5. Atât de tare se grăbește secundarul. Cu doi ani mai devreme, adică acum un deceniu, Kei trăgea ca nebunul în ultimul act de la US Open, apoi umbla cu numărul 4 ATP în curriculum vitae în caz că-l oprește vreun filtru de Poliție de prin Tokio. În 2023 a revenit după 20 de luni în care și-a vizitat foarte des medicul de familie, dar și diverși ortopezi și fizioterapeuți care îi repetau obsesiv că va fi bine. Și când prinzi un lup tânăr mai entuziast decât presupune fișa postului, ne arăți că ești bine.

Americanul de 19 ani, un vlăjgan de 1.93 metri, are în privire ceva din Ionică din seria Liceenilor. Ștrengărie, miserupism, până și podoaba capilară are aceeași nuanță, chiar dacă protagonistul filmelor candid-dulcege cu Isoscel cobora deja pe toboganul calviției. L-a controlat pe japonez în setul de acomodare. A venit inspirat pe câteva dintre loviturile-cheie ale vedetei care nici nu era creditată cu șanse de victorie și a început să se creadă mai valoros decât îl știe echipa cronicarilor lui Meșter. Mircea, ieșit de câteva zile din spațiul mioritic, mă și întreba telefonic dacă Michelsen se scrie cu K sau altfel. Nu e un semn încurajator pentru puștanul din SUA.

Asiaticul l-a trecut prin radiografii și prin alte examene pe Alex, dar avea de trecut handicapul primei runde. Trei mingi de break a irosit Nishikori la 6-5 în setul 2, abia pe a patra a capitalizat-o. Prin tribune se rostogolea un festival de pahare de cristal cu picior. Se savurau licori specifice disciplinei care scoate Canada în prim-plan preț de o săptămână. Sigur nu era vișinată în acele recipiente. Vișinată, în schimb, presta americanul. De la șampania din primul set, cu serviciul la corp care i-a înnodat planurile numărului 576 mondial (acesta e locul actual al niponului), lichidul rămăsese fără bule. Cu toate execuțiile de punctat la impresia artistică, deși gimnastica e în alt loc în aceste zile, nu mai putea emite pretenții. De ce n-o fi încercat să facă o contestație?

Dănuț Lungu

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.