Marfa și Gündoganii

---

Maghiarii caută de vreo 70 de ani amestecul perfect de boia care să ducă la renașterea celebrei echipe care în anii ’50 băga fotbalul în sperieți și pe nentu’ Ferenc Puskas în istorie. Nu prea le-a ieșit până acum. Deși au revenit dintr-o criză majoră de valoare care-i făcea să joace fotbal și să rupă clavicule doar atunci când se mai intersectau cu ai noștri prin preliminarii, vecinii de etaj se bazează ușor cam mult pe scăpărările lui Szoboszlai, care-i mai mult salariat și mai puțin jucător la Liverpool. 

După ce elvețienii le-au agățat talăngi de gâtlej în primul meci din grupă, părea ușor deplasat ca ungurii să-și facă speranțe de orice fel fix în partida cu gazdele competiției. Nu se face nici dacă lași respectul acasă și vii să te-agăți de fotbal ca înecatul de rădăcina de salcie plângătoare, darămite dacă ai intrat în competiție ca o mașină care-ncepe Le Mans-ul în marșarier. 

Spre onoarea lor, însă, colegii de apartament confort 2 cu gălăgie la peretele comun s-au ridicat la înălțimea momentului. Deși scorul sec ți-ar putea spune că nemții au rulat la ralanti și n-au avut emoții, adevărul din teren a arătat ușor diferit, pentru că gulerele scrobite ale contabililor nemți au adunat ceva sudoare după o mână de ocazii care ar fi egalat mărimile pe tabelă dacă maghiarii s-ar fi concentrat în fața porții cum o fac atunci când pun murături. Aș spune că norocul nemților a fost Neuer, dar adevărul e că Manuel a trecut de vreo 15 ani de momentul ăsta și e de mult timp exclusiv știință concentrată dublu rafinată și trecută prin alambic. 

Iar când au dat gol – că au dat, prin Sallai, în buza pauzei – pe unguri i-a oprit VAR-ul pentru offside. 

Sper că observați că despre colegii germani nu prea vorbesc. Au jucat cât se poate de economicos, de tacticos, au desfăcut sâmburii de la 400 de kile de cireșe cu penseta. Deși joacă fotbal cu excelul în față și își aleg titularii în funcție de procentele paselor reușite, golul de 1-0 a fost copilul mutant născut dintr-o frumoasă poveste de dragoste între calamandros și derută, cu o lingură de condimente scăpată de VAR. Care a decis că Gundogan n-a faultat când și-a făcut loc prin careu cu tractorul înainte de a-i pasa lui Jamal Musiala, autorul golului care a înmuiat tabela.

Și-au mai fost ocazii pentru ca maghiarii să bage Germania-n ședință. Varga a lovit mingea cu capul ușor peste bară fix când Neuer își luase vacanță. Iar spre finalul meciului, când era deja 2-0 (Gundogan 67) și se intrase-n partea liniștită a vieții, Kimmich a scos de pe linia porții un șut al lui Orban, căruia i-ar fi prins bine să audă și lucruri bune despre propriul nume după câțiva ani de recul. Văzând că le iese, nemții au trecut la gherilă când Emre Can a dat cu karata-n minge în propriul careu, dar VAR-ul a fost german astăzi.

În rest, Kroos a finalizat perfect din nou 95% dintre pase și în ritmul ăsta o să-l deranjeze Balonul de Aur când o să pună liniștit capul pe pernă după vara asta, iar Germania a devenit prima echipă calificată în optimile competiției pe care-o organizează. Rămâne de analizat însă dacă nemții joacă de fapt ca-n primul meci, cu Scoția, sau ca-n cel de azi. Pentru lungimea parcursului lor la Euro, ar face bine să fie ca-n primul.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

---

Croația – Albania 2-2

Europeanul ăsta începe să arate ca o competiție a mântuirii Naționalei României. Bănuiesc că țineți minte cum, la anteriorul Campionat European la care am văzut galben în fața ochilor, Albania ne-a dat de ne-a sărit lanțul, iar noi am tăbărât pe ai noștri cu coase, topoare și sfinți, pentru că ne raportam la vremurile în care cei mai buni dintre albanezi jucau la Dinamo și nu aveam repere contemporane.

Azi suntem marked safe, cum ar zice Mark, pentru că grupa noastră e la patru litere distanță de cea a Albaniei. Dar nu la fel de în siguranță se simt uriași precum Italia, Croația și poate chiar Spania când se uită la steagul cu vultur bicefal și văd roșu-n fața ochilor în meciuri pe care înaintea turneului le priveau ca pe un soi de antrenamente pentru derby-urile celei mai tari grupe de la Euro.

După ce-au tăbărât pe pizza înainte să fie scoasă de la cuptor și și-au înfipt colții în dumicați în minutul 1 al meciului cu italienii, albanezii au reconfirmat azi că n-au venit la European ca să se bucure de weisswurst și să bea bere la buricul gol, cum poate părea când te plimbi prin piețele orașelor care organizează petrecerea cu minge. Deși au jucat cu o Croație căreia-i țâțâiau câlții pentru că pierduse fără speranțe în prima partidă, albanezii ne-au demonstrat pe gratis cum se bate mingea-n fundătură atunci când joci cu o favorită deasupra căreia strălucește lama de eșafod.

N-au mai marcat în minutul 1, ci în 11, când Qazim Laci a împins cu fruntea mingea-n poarta unui Livaković care-a găsit de cuviință să invite balonul la dans în loc să-l strângă-n brațe ca să nu alunece-n hău. De aici, lucrurile au intrat într-o zonă tipică pentru acest tip de duel între o Națională pe care încă o păstorește un Balon de Aur și una pentru care cea mai mare performanță din toate timpurile e un 1-0 cu România. Croații au atacat sterp, iar albanezii au pișcat enervant pe contraatac, ca un roi de țânțari care a apucat să intre-n cort înainte să tragi fermoarul. Așa că dacă te uiți la posesie, e posibil să înțelegi că terenul s-a aplecat spre poarta albanezilor, însă cele mai mari ocazii au apărut tot la poarta băieților cu pătrățele.

Povestea asta a ținut, ca-n Formula 1, până s-a intrat la boxe și s-au modificat ceva parametri prin echipă. Nu la pauză, ci prin minutul 70, când motoarele croate au început brusc să duduie din senin. Dacă ai fi intrat pe frecvență doar atunci și te uitai la scor, ai fi jurat că asiști la un clasic „începeți voi cu 1-0” dictat de echipa cu păr pe piept în curtea școlii. După ce s-au chinut o oră și ceva să inverseze polii magneților pe care-i aveau în glezne și care făceau ca mingea să sară din ei ca din bazalt, croații au avut nevoie de doar trei minute ca să întoarcă meciul. Kramarić a tras șmecherește la scurt în contrepied și a egalat, iar apoi s-a băgat flipper în careu pentru un autogol al lui Gjasula, care s-a aflat întâmplător în capătul eronat al unei faze îmbâcsite.

Era 2-1, pe fața lui Modrić răsărise soarele, doar că croații au avut brusc atitudinea unui ciclist care se bucură de victorie cu 10 kilometri înainte de final, deși linia de sosire e la capătul unei cățărări pe care roțile au nevoie de velcro ca să nu alunece-n genune. De aici, meciul le-a aparținut 100% albanezilor, care au tăbărât pe foștii colegi de hartă cu hotărârea cu care vine soția să-ți repare maioneza pe care ești pe cale s-o tai dintr-un amestec de nepricepere și prea multă relaxare.

Au fost două ocazii imense cârlionțate de Mirlind Daku, intrat în ultimele 10 minute ca să împingă grămada ordonată spre terenul de țintă advers, au fost lupte la sânge prin careul croat, unde portarul Livaković și un coleg de suferință au primit picioare albaneze-n freză în timp ce încercau să-și apere râul și ramul, iar în final s-a săvârșit și ce era normal să se săvârșească: Klaus Gjasula a trosnit un șut din careu cu care a egalat în minutul 95, lăsându-l pe Modrić să bombăne supărat cu orizontul unui meci contra Italiei în care croații sunt nevoiți să câștige dacă vor să-și prelungească șederea teutonă.

Egal meritat mai ales de albanezi, pentru că dinspre croați n-ai zice că mai miroase a Generația de Aur care la ultimele Mondiale a terminat pe podium, împinsă de Luka mult mai departe decât ar fi sperat vreodată că poate fi împinsă. Croația e mai degrabă la un fel de afterparty de duminică seară în care oamenii se bucură că-s împreună, dar ar cam pleca spre casă să bage clonțu-n pernă.

---

Scoția – Elveția 1-1

Despre golul lui Shaqiri ar trebui să se vorbească peste timp cum se vorbește despre lovitura liberă prin care Roberto Carlos a redefinit geometria în spațiu. Shaqiri, autoexilat de vreun an la Chicago, unde aripioarele de pui se vând la porție de 24 și-s cât antebrațul de hocheist, ne-a demonstrat că mingea nu-i numai un geoid care sare când o trântești de țârână, ci și un obiect sferic zburător neidentificat dac-o trosnești cu punctul perfect din rist și-o faci să se-nvârtă în beție în jurul propriei axe până vomită prin supapă.

Era minutul 26 al meciului, Scoția marcase primul gol prin metoda ștrudelului împănat (șut leșinat introdus cu forța-n foietaj de un jucător aflat în apărare, în acest caz Schär), iar elvețienii orbecăiau și căutau întrerupătorul prin întuneric, ca să dea din nou de becul care le-a luminat galeriile subterane în primul meci din grupe, cu Ungaria.

La o minge neutră aflată în posesia scoțienilor, Tony Ralston a pasat înapoi spre nimeni, iar Xherdan „Cap-tractor” Shaqiri a mirosit-o, a prins NOS-ul pe încărcare și-a transmis coțofana din alergare, cu ochii-nspre văzduh, spontan și firesc deopotrivă, teleportând-o în interiorul arcului de cerc pe marginea căruia notam 90-ul unghiului drept pe caietele de matematică cu spirală din care săreau mereu firimituri capsate din hârtie. Mingea nu s-a dus ață, ci s-a așezat tacticos în vinclu, ca un senior afundat în fotoliu, desenând o traiectorie curbată care ar fi întors-o ca pe bumerang la glezna elvețianului după un cerc perfect trasat prin incinta stadionului dacă n-o potolea plasa. Un gol delicios, impecabil, venit după genul de execuție pe care unii jucători de fotbal o caută toată cariera, iar unii fotbaliști o inventează în somn și-o pun în practică a doua zi în realitate.

Apoi s-a jucat restul meciului, s-au mai anulat ceva goluri, scoțienii au pârâit bara, elvețienii au driblat și i-au făcut pe adversari pe interior, dar au plasat mereu mingea-n gazdă pe inelul secund.

S-a terminat egal, 1 la 1 pentru Elveția, care are patru puncte și speră că nu ia 50 de goluri de la nemți în ultimul meci. În oricare alt scenariu, elvețienii cam sunt în optimi, alături de Germania.