Zâna Schengen

---

Gabriela Ruse rămâne definiția sportivului romantic în 2024. Nu punctează decisiv pe Social Media și nu-și pigulește imaginea precum zânele din circuit, dar are sânge de atletă. Constituție ideală, capul sus, gândire pozitivă și mereu gata de treabă. Evident, ca orice om, și Gabi are momente de cumpănă, dar pare că le depășește cu atitudinea sportivei care știe că problemele de orice fel se rezolvă pe teren, la joacă.

La finalul zilei de la US Open, când se trage cortina și se contabilizează lozurile câștigătoare, Gabi rămâne singura reprezentantă a României pe tărâm american. Bucureșteanca e pentru a treia oară în carieră într-un tur secund de Grand Slam, ceea ce poate că nu sună al naibii de glamuros, dar ascunde multă transpirație și seturi consumate fără fotografi și cameramani.

În timp ce alții au aterizat duminică în State, au servit creveți și șampanie și s-au aclimatizat cu temperatura locală, a noastră a ajuns la New York încă de la începutul săptămânii trecute ca să se zbată pentru un loc pe tabloul principal. Întâi a trecut de croata Antonia Ruzic, apoi de o chinezoaică fără pagină de Wikipedia, după care a trimis-o acasă pe filipineza Alex Eala, o fătucă lăudată strașnic de specialiști în ultimele luni. Trei lupte care au stors-o pe Ruse de energie, de te întrebi pe bună dreptate cât de morale sunt acele wildcard-uri pe care organizatorii le distribuie cu dedicație.

După cele trei peripeții din calificări, Gabriela Ruse a fost trimisă pe terenul 14, unde până și camerele de filmat se simt stinghere. Adversara, Julia Grabher, o austriacă de 28 de ani care înoată pe la locul 1000 în WTA, într-o lume în care te bucuri când prinzi turnee în orașe cu metrou și cazări cu micul dejun inclus, cât să mai scadă cheltuielile. Ca să înțelegem dimensiunile, Julia e mai aproape de retragere decât de debut și n-a adunat încă milionul de euro din tenis. Tradus în viață de corporatist, înseamnă să te prindă 50 de ani în chirie și fără mașină proprietate personală.

Dar mai mult decât nepriceperea crasă a jucătoarei din Austria, meciul de pe terenul 14 a fost despre capacitatea de efort a lui Gabi Ruse, despre puterea ei de a menține un nivel ridicat de tenis chiar și-n condiții potrivnice. Și a noastră a trecut testul cu brio. Două seturi, patru break-uri și senzația că știe exact ce face.

Bașca, Gabi a noastră lasă impresia că are habar și ce-i de făcut pe mai departe. Adică în turul următor, când dă nas în nas cu ditamai Barbora Krejcikova. Dacă-i iese pasiența și cu cehoaica, deja istoria Gabrielei Ruse în Statele Unite capătă alte dimensiuni.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. 100% electric.

---

Daria Kasatkina – Jaqueline Cristian: 6-2, 6-4

Doamnelor și domnilor, bine ați venit la US Open, vestitorul oficial al toamnei. Odată ce se dă drumul la zbenguiala tradițională din Queens, cam miroase a sfârșit de vară. Calendaristică cel puțin, că pe vrăjitoarea climă n-o mai înțelegem de mult. Cert e că deja se întrevede prima zi de școală, se verifică intens starea ceasului deșteptător, se pregătesc până și sfintele panere pentru mere, pere, gutui și alte fructe cu gust de plastic din Olanda.

Dar am o veste și mai bună de atât. România, mereu cu stea în frunte, s-a remarcat iute pe pământ newyorkez. Semeața Jaqueline Cristian a câștigat prima minge bătută pe terenurile de la US Open în 2024. Pe terenul 7, acolo unde atmosfera degajă parfum de sintetic în Vitan, bucureșteanca noastră a ieșit cu pieptul în față, fără teamă, convinsă și agresivă, ce să mai, cu literatura de self-help la zi.

Marea problemă e că la meci s-a prezentat și tovarășa Daria Kasatkina, de loc din orașul demodatei Lade, dar care primește amenzi și facturi la Barcelona. Kasatkina e genul de jucătoare pe care n-o vrei din primul tur la un asemenea turneu. Rusoaica e prea încruntată, de-o disciplină habotnică, fără să aibă nevoie de perioada aia de adaptare cu locul și fusul orar. Prestează la fel dacă azi o pui pe o zgură la Agadir, mâine o teleportezi pe iarbă la Tashkent, iar poimâine o arunci într-o sală fără aer condiționat din Bucaramanga.

Patru game-uri a persistat egalitatea în primul set, după care Daria a stăvilit avântul jaquelinesc și s-a desprins pe tabelă. Ambițioasă și greu de strunit, a noastră s-a dezmeticit greoi. Până să înțeleagă ce i se întâmplă și să se întrebe unde aleargă pământul ăla de sub picioarele ei, Jaqueline a strâns erori neforțate pentru toată toamna. Terenul i-a rămas mic româncei, ca și cum Daria ar fi înghesuit-o în balcon, iar loviturile ei agresive găseau numai copacii netoaletați din fața blocului.

Scenariul cu dorință o droaie, dar parcelă prea mică pentru Jaqueline s-a prelungit și în debutul celui de-al doilea set. Kasatkina a mai comis un break și a dat senzația că risipește orice dubiu ori emoție. Așa a și fost până la urmă, cu amendamentul că Jaq a avut vreo trei game-uri în care a invitat-o la introspecție pe rusoaică. A noastră și-a regăsit primul serviciu, a găsit din nou și terenul, ba chiar și-un break care i-a ridicat nivelul de dopamină.

Prea puțin, din păcate, pentru un decisiv care să ne ridice pulsul la start de turneu. Kasatkina, greu de deraiat chiar și după ce-i iei două game-uri la 0, a ciupit al cincilea ei break din meci și merge în siguranță spre turul doi. Jaq a noastră rămâne cu impresia artistică, ceea ce nu-i deloc puțin într-un sport în care tragi toată ziulica de fiare ca să prinzi puterea de a deforma mingea la serviciu.

Ben Shelton – Dominic Thiem: 6-4, 6-2, 6-2

„Fii atent, austriacule! Peste nici patru ani, vei juca iar aici, pe Arthur Ashe, vei pierde clar în primul tur în fața unui yankeu care acum are 17 primăveri și coșuri pe nas, iar ăla va fi ultimul tău meci de Grand Slam.”

Dacă îi ziceai asta lui Dominic Thiem în septembrie 2020, după ce tocmai îl căpăcise pe Sascha Zverev într-o finală de cinci seturi la New York, probabil că vienezul ți-ar fi trântit un șnițel în cap și ți-ar fi turnat Red Bull pe scăfârlie. Ba ar fi făcut și publică previziunea, ca să râdă lumea toată de tine.

Dar viața e surprinzătoare. Trecut-au anii și Dominic al nostru, cel care le băga mortu-n casă celor trei sfinți ai tenisului contemporan, tocmai a săvârșit ultima sa reprezentație la un Grand Slam. Una modestă, în ton cu ultimii doi ani pe care i-a petrecut prin circuit, agățat fără scăpare într-o zonă a clasamentului în care se aleargă mai mult după sponsori și reduceri hoteliere decât după minge.

De altfel, această ultimă apariție la un Grand Slam s-a consemnat numai datorită bunăvoinței organizatorilor. „Hai, bossule, la New York, plătim noi tot, aducem și ștrudel la micul dejun, că doar ai fost cineva cândva.” Mă rog, adică wildcard, cum se zice politicos. Și Thiem s-a urcat în avion, a venit, a luat-o pe cocoașă de la Ben Shelton, după care s-a consolat cu aplauzele publicului salon de pe Arthur Ashe. Nu-i finalul pe care l-a visat, la 30 de ani, dar e mai mult decât au primit altele.

Thiem mai are câteva săptămâni în tenis, pe care-l va abandona definitiv în octombrie, la turneul de la Viena. Asta oficial, pentru că, de fapt, Dominic a cam încheiat legăturile cu tenisul serios de prin toamna lui 2021. O încheietură buclucașă, care a tot scârțâit de atunci, combinată cu evaporarea treptată a motivației, și iată o parte din explicație. Sigur, probabil că situația e mai complexă de atât. Și eu am fost odată răcit vreo două săptămâni, îmi cam pierise cheful de scris, dar până la urmă am revenit în aceeași divizie în care jucasem. Da, trebuie să fie ceva mai complex de atât.

Thiem rămâne cu un Grand Slam câștigat, alte vreo trei finale lipite în CV, câteva zeci de milioane de euro în conturi și, peste toate, aprecierile smulse de la legendele acestui sport. O carieră care și-a atins maximul destul de devreme, dar s-a stins când ar fi trebuit să strălucească mai tare. 

Arantxa Rus – Ana Bogdan: 6-4, 7-6

De ani buni călătorim cu Ana pe la marile turnee și scriem cu blândețe și bucurie despre ea. Tenisul ei e uneori mai inspirat, alteori mai previzibil, câteodată mai precis, altădată mai aproximativ. Uneori, a noastră e mai rezistentă psihic, alteori cedează presiunii. Ce rămâne constant în jocul Anei e spiritul de luptă, elementul acela care nu se antrenează la sală sau pe teren. Ori îl ai, ori nu.

Și a noastră îl are și asta ne ține aproape de ea. Respirăm în sincron cu Ana la Grand Slam-uri, trăim fiecare punct cu emoție, chit că uneori meciurile pe care le joacă n-au nici dramatism, nici vreo întorsătură spectaculoasă. „Da, dar joacă Ana”, ne apărăm noi. Până la urmă, ăsta e marele succes al ei în acești ani. Cronicari și fani sensibilizați, care o urmăresc indiferent de scor și rezultate, cu religiozitatea aceea specifică fanilor englezi lipiți de echipe fără glorie din ligile inferioare.

Cu Arantxa Rus, fostă mare speranță a tenisului în vremurile când lupul era cățel, Ana Bogdan pornea de pe poziție de forță. O tunsese pe oriunde o prinsese pe olandeza zveltă cu alură de voleibalistă, care parcă a crescut în lungime în detrimentul lățimii. Argumentele erau toate îndesate la Ana în bagaj, doar că de data asta spiritul ăla de luptă n-a fost suficient pentru o victorie.

Lungana a fost mai stăpână pe ea, a dominat în momentele cheie și a profitat de inexactitățile din jocul româncei. Primul break al meciului a venit în al șaselea game, dar povestea setului a fost ceva mai complexă. Ana a salvat o minge de set, a făcut break-ul la 3-5, doar că n-a dus remontada până la capăt și a pus cruce primului act cu un game risipit pe propriul serviciu.

Setul al doilea a fost publicitate pură pentru WTA, unde adesea e mai simplu să faci break decât să câștigi pe propriul serviciu. Impunătoarea olandeză a spart prima, dar în al șaptelea game Ana trecuse în avantaj. S-a făcut 5-4 și a noastră a servit pentru decisiv, iar noi odată cu ea. N-a fost să fie, în ciuda zbaterilor Anei. Rus s-a salvat, a făcut plinul la moral și a preluat din nou inițiativa.

Lacătul meciului l-a pus în tiebreak, unde Ana a luptat, că așa face ea, doar că i-a lipsit șmecheria, vorba marilor impresari ai țării. Final de US Open pentru a noastră, dar nu-i capăt de țară. Noi vom fi aici și la următoarea ei reprezentație, cu același refren pe buze: „Da, dar joacă Ana”.

---