– Elena-Gabriela?
– Gabriela.
În multe situații poți ajunge să fii întrebat care îți e prenumele preferat. La școală. La Starbucks, înainte să-ți fie scris pe pahar de parcă e un blestem viking sau la finalul unui meci în care tocmai ai învins câștigătoarea de la Wimbledon, iar starostele partidei care în mintea ta are amploarea nunții ce o visai în copilărie vrea să știe ce să treacă pe actele ce te duc în turul 3 de la US Open.
Gabi s-a bucurat de victoria asta de parcă ar fi câștigat tot turneul și două medalii olimpice. Nu a făcut-o, dar jocul i-a fost acolo. A făcut ceva ce nu mai făcuse niciodată: a ajuns în turul 3 al unui turneu de Grand Slam. Și a făcut-o jucând cu o fată din Top 10 așa cum – din nou – nu o mai făcuse în ultimii ani.
Comentatoarea de limbă engleză a făcut perfect rezumatul ideii câștigătoare pentru Gabi, care servea prin setul doi, în momentul în care avea de recuperat un break. Iar oamenii, specialiști și ei ca noi, dar fără norocul de a fi pe platforma asta cu cărând saci de cuvinte între terenuri, explicau doct modalități prin care Gabi ar putea evita backhandul Barborei în general, și loviturile în cros în mod special, mai ales că astea intrau tot mai adânc între coastele fetei noastre.
Foto: Jamie Squire/Getty Images
Și în tot timpul explicației care s-a întins pe vreo trei pauze intercalate cu puncte, Gabi Ruse a plantat ași și a aruncat de pe casă servicii nereturnabile cât să își câștige game-ul, spre jena amuzată a comentatoarei, care a dres-o repede din pâine: “Sau poate să servească patru ași în fiecare game. Cred că e mai simplu. Cu siguranță pare mai simplu”.
Barbora Krejcikova o fi câștigătoare de Wimbledon și Roland-Garros, dar o minge care vine pe tușă cu 180 km/h nu stă să ți se uite în CV. Nu ai fizic cum să lupți cu o asemenea situație și crucea devine cu atât mai grea când așii alimentează furnalul care topește emoțiile, diferențele de clasament și aparenta lipsă de experiență, transformându-le pe toate în mingi direct câștigătoare care pe raportul de scouting apăreau ca excepție, nu regulă.
Opt ași și 44% mingi nereturnate dintre cele servite înseamnă (cu o matematică aproximativă) că Gabi Ruse a câștigat opt game-uri în care Barbora a văzut mingea așa cum România și-a văzut în ultimii 10 ani Președintele: în trecere. În rest, Gabi a stat în spatele terenului și de acolo a coordonat lucrările de pe un șantier la care adversara ei a adus greșeli neforțate și o permanentă senzație nesatisfăcută că meciul s-ar putea întoarce dacă…
Un “dacă” ce nu a mai venit. Condusă cu break în setul doi, Gabi a adunat în racheta ultimelor trei game-uri toate sferturile, jumătățile și clipele de meciuri excelente, dar pierdute din ultimii doi ani. Le-a ridicat în aer și le-a scuturat de la mare distanță pe câștigătoarea de la Wimbledon. Și s-a bucurat așa cum trebuie să te bucuri când deschizi o ușă care, de-a lungul a ani de zile și sute de meciuri, părea că are clanță doar pentru unii, iar ție îți e doar indicator rutier pentru rute de întoarcere acasă.
Foto: Jamie Squire/Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Grigor Dimitrov – Rinky Hijikata: 6-1, 6-1, 7-6;
La finalul lui 2017, Dimitrov era numărul 3 în clasamentul ATP. Următoarea mea amintire cu Dimitrov implică o poză în care era un iaht și Nicole Scherzinger. Și bănuiesc că nu trebuie să vă explic că nu există vreun turneu de dublu mixt jucat pe terenuri desenate pe puntea unei ambarcațiuni. Dar Dimitrov nu a plecat cu adevărat nicăieri.
Pur și simplu a devenit un bugetar al tenisului, jucând la program și calcule, cu o contabilitate clară a felului în care trebuie să își dozeze efortul. Nu cred sub nicio formă că nu și-a dorit să câștige un Grand Slam, dar cred cu aceeași energie că nu a legat două nopți în care supărarea să îl țină pe marginea patului din cauza acestui gând. Iar asta e foarte bine.
Pentru că – probabil – și asta l-a păstrat în forma în care îl găsim azi. Elegant ca un burlac ieșit pe faleză la ceas de seară, Dimitrov e băiatul care duce fata acasă seara, face cunoștință cu tatăl tipei și îi spune omului “mă bucur că avem ceva în comun. Și mie îmi mai spune <<tati>>”.
Foto: Matthew Stockman/Getty Images
Hijikata a fost echivalentul tuturor tipelor care, cu Dimitrov, nu au trecut de prima întâlnire. S-a ales cu niște prosoape cu care bulgarul l-a servit după primul game, dar acela a rămas și ultimul cadou al zilei pentru jucătorul din Australia. Dincolo de niște prelungiri pentru al doilea game, Hijikata nu a putut să producă ceva mai mult decât 11 erori neforțate într-un prim set care oricum a avut doar 48 de puncte în total.
Hijikata a mai revenit la microfon în setul trei când a ținut să ne reamintească felul în care, în urmă cu un an, revenea în trei meciuri consecutive de la 0-1 la seturi și bifa prima lui semifinală dintr-un turneu ATP, la s-Hertogenbosch, un loc în care poate mai mulți jucători ar ajunge, dacă locul ar avea un nume ce poate fi introdus în bara de search de la Waze.
Mai mult decât tiebreak nu a fost cu putință pentru Hijikata, dar Dimitrov a avut nevoie de șase mingi de meci pentru a închide partida, lucru neobișnuit pentru el, care e învățat să închidă negocieri în doi cu mult mai puțin efort. Și dacă vă întrebați de ce a fost așa interesant meciul ăsta, vă dezvălui și motivul: pe la final de săptămână, dacă Dimitrov nu are nuntă în weekend și lui Rublev nu i se termină rezervele de rachete sau banii de amenzi, am putea avea meci între flăcăii ăștia doi în care parcă s-au vărsat toate rezervele de testosteron ale planetei.
Foto: Matthew Stockman/Getty Images
Coco Gauff – Tatjana Maria: 6-4, 6-0;
Serena Williams a fost ultima jucătoare care a reușit să își apere titlul la US Open și a început să se întâmple în 2012. „A început” este formularea corectă, pentru că apăratul acelui titlu a ținut-o pe Serena trei ani și vă dați seama cât a fost de ciudat pentru oamenii care nu puteai să îi spună în față că se poartă ca ultrașii români care la FC Voluntari – Agricola Borcea scandează „libertate pentru suporteri!”.
Problema e aceeași de ambele părți: nici titlul Serenei și nici libertatea aceea nu sunt în pericol, deci nu trebuie apărate cu dârzenia cu care bunicul își apăra gardul grădinii în raport cu vecinul pornit spre cuceriri teritoriale în fiecare primăvară.
Coco speră să reușească în sezonul ăsta. Nu e simplu, pentru că, de la dispariția Serenei, tenisul feminin nu pare să mai știe trage două linii la fel pe aceeași bucată de nisip. Dar Coco – încă un soi de adolescentă ce are alura elevei curtată de șapte universități încă din gimnaziu și absolventă de MBA – a făcut azi măcar primul pas: a jucat prost și a câștigat. Se vorbește des despre această necesară calitate dacă vrei să fii un jucător mare. Se presupune – corect, probabil – că nu poți juca doar excelent când treci de sferturi la aproape toate turneele. Se adună peste 60 de meciuri într-un an, iar mintea își ia vacanțe chiar și când corpul dă cu cartela pe la turnicheții vreunui turneu.
Foto: Al Bello/Getty Images
Așa că mâinile și picioarele trebuie să-și dezvolte câte-un creier/membru. Cam ca vaca alor mei, care știa să vină seara acasă chiar și în zilele în care bunicul se lua cu vorba și negocia o căruță de lemne până în miez de noapte. Animăluțul rătăcea două ore în plus în păpușoi, dar până începea al doilea film al serii pe Pro TV, apărea la poartă.
La fel a apărut și jocul lui Coco la poartă. Ambele jucătoare și-au pierdut rapid serviciul la începutul primului set, iar Coco a servit de parcă dădea cu mingile ei. Procentaje slabe și multe duble greșeli – asta a fost rețeta unei prime părți în care a mai fost nevoie de un break chinuit ca să se scoată z-ul. Partea bună pentru Coco e că adversara ei nu prea înghite atmosfera de dulap sigilat din SUA. Deși a jucat în 2022 o semifinală la Wimbledon, Maria nu a trecut niciodată de turul doi la US Open. Dintr-un total de 11 încercări. Până anul viitor, Maria poate să molfăie din covrigul primit în setul doi și să facă un plan mai bun. Ăsta din 2023 ar fi funcționat, dar nu a existat.
Foto: Al Bello/Getty Images)
Andrey Rublev – Arthur Rinderknech: 4-6, 5-4, 6-1, 6-2, 6-2;
Pletele-mi zboară, roșu-i capul meu,
Racordajul se frânge, punctele se-nșiră greu,
Sub soare fierbinte, cu minte și sete,
La câte supărări am eu, îmi mai trebuie rachete.
Banii nu pot fi suficienți ca să te lași convins să joci un meci cum a fost cel dintre Rublev și Rinderknech. Nu în ACELE condiții în care puteai obține piept de pui dacă pur și simplu lăsai niște ouă proaspete pe bancă, timp de 15 minute.
Nici pentru puncte nu joacă oamenii ăștia, pentru că oricum e greu de ținut evidența lor de la un an la celălalt. Așa că ai nevoie de alte motive pentru a rămâne în airfryer timp de patru ore și să te bați pentru faima uriașă de a urca un tur pe tablou în prima săptămână a ultimului turneu de Grand Slam.
Foto: Matthew Stockman/Getty Images
Rublev măcar are mizele lui. De când și-a mâncat și al 12-lea terapeut angajat în 2024, rusul încearcă să ne demonstreze că nu trebuie să fii calm ca să reușești în viață. Trebuie doar să fii absurd de bun la ceea ce faci, iar asta va compensa orice.
Sigur, liniștea e frumoasă, dar industria de produs rachete trebuie să trăiască din ceva. În plus, dacă nu ar avea tenisul, Rublev ar fi unchiul ăla care comentează la toate articolele de pe paginile posturilor de știri și nu îți trebuie licență în psihiatrie ca să știi că oamenii care fac asta sunt complet compromiși intelectual.
Nu vom analiza meciul în puncte sau statistici, ci prin cântărirea momentele de nervozitate ale lui Rublev. De care hai să nu ne mai plângem, pentru că reușesc să producă așa ceva.
De și a avut 3-1 în setul doi, Rublev nu a putut să îl sperie pe francez și așa ne-am ales cu prima rachetă mătrășită. Apropo, ce ați văzut mai devreme a rezultat într-un game câștigat imediat de către Rinderknech. A fost însă un meci în care Rublev a săpat lent și constant în armura adversarului. Nu pare că poate fi capabil de strategii când nici pe el nu se poate aparent controla, dar Rublev mănâncă mentalisme între puncte.
În haosul ce-i compune aura e multă ordine. Zgomotul e de la multele rotițe care se freacă unele de celelalte, dar mecanismul zbârnăie și produce foc de cea mai înaltă calitate.
Foto: Matthew Stockman/Getty Images
Nu pleca departe. Cronicile continuă în orele următoare!
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
