După ce în meciul cu Franța am reușit să camuflăm jocul obștesc de baricadare cu fesele-ntre bare asezonat cu noroc la pește și ceva sclipiri personale și să-l prezentăm ca o strategie lucrată intens în ședințe de pregătire ultratacticizate, băieții conduși de pe bancă de Iordănescu i-au invitat pe elvețieni, adversarii din al doilea meci al grupelor, să se facă de plastilină împreună sacrificând un platou de nimici pe grătar serviți cu fondue-ul în poartă.

Să fim însă sinceri cu noi înșine: nimeni nu se așteaptă ca echipa României să joace un fotbal plăcut ochiului, cu faze de poartă legate și cu pase spectaculoase procesate cu precizie matematică și transformate în goluri de arhivă. Dar la fel de clar ne este faptul că, dacă au ajuns pe la Paris cu slănina-n steag, jucătorii noștri ar putea măcar să facă efortul de a prelua mingea fără ca aceasta să sară din ghete ca din titirez și de a intra pe teren cu o strategie ceva mai complexă decât un organism procariot.

Meciul a început ușor surprinzător în careul Elveției, Torje epuizându-și însă rapid rezervele de oxigen după un sprint pe partea dreaptă terminat cu o centrare ratată de Keșeru. Fraza anterioară conține deja termenii “epuizând” și “ratată”, care aveau să caracterizeze întreaga prestație a României în acest meci.

Imediat după startul contra vântului, elvețienii au pus piciorul pe minge și i-au împins pe ai noștri să execute o horă tradițională strâmtă pe linia porții. Adversarii nu s-au lăsat invitați mult și au împuns barajul șubred imaginat de Tata Șuiu, însă Seferovic a ținut cu tot dinadinsul să ne exemplifice în două rânduri în termeni fotbalistici ce efecte are asupra atacului o viață petrecută în neutralitate. Dacă prima dată și-a transformat piciorul drept în crosă de hochei și a șutat plat pe lângă poartă la o fază la care ne-au sărit morcovii din ciorbă (video), a doua fază s-a terminat după ce atacantul a fost la fel de letal precum un briceag elvețian din care-a rămas doar carcasa (video).

Într-un moment în care începeam să ne obișnuim cu strategia neapuistică așa cum te obișnuiești cu o coajă de popcorn care-ți intră între gingie și măsea, icoanele lui Iordănescu au început să lăcrimeze brusc și, în minutul 17, Lichtsteiner s-a hotărât să testeze fiabilitatea tehnologică a tricoului Joma îmbrăcat de Chipciu trăgând de el ca de aluatul de pizza în careul propriu (video). Arbitrul rus și-a folosit imediat camera de pe bord și a dictat penalty, al doilea câștigat de România după cel din meciul cu Franța.

Bogdan Stancu, marcatorul de atunci, și-a asumat și de această dată potențialii sfinți și accesoriile acestora și a marcat așezând mingea cuminte în colțul din stânga jos al porții (video). Reluările au dovedit că Stancu a alunecat în momentul șutului, fiind obișnuit probabil la echipa de club, Genclerbirligi, cu carpete păroase cu răpirea din Serai întinse pe teren în loc de gazon.

România devenea astfel echipa care dădea golgeterul în funcție a Europenelor din Franța: Stancu era singurul jucător care a marcat de două ori, depășindu-l astfel pe Messi în clasamentul all-time al marcatorilor de la Campionatele Europene. Cifrele românului au stat însă în picioare doar un meci, pentru că francezul Payet, călăul nostru din primul meci, marca și contra Albaniei în minutul 95, specializându-se în operații de disecție pe pacienți declarați decedați.

Loviți de gol ca vaca mov de vipera cu corn, elvețienii au încercat să reacționeze printr-un șut scos de Tătărușanu de la wassernase-ul barei (video). Adversarii noștri au continuat să ne preseze, însă atacurile poziționale ale elvețienilor se terminau fie cu cartonașe galbene primite de ai noștri pentru că-și potcoveau adversarii, fie cu șuturi atât de ușor de anticipat, încât Tătărușanu a jucat la un moment dat cu mâinile legate la spate doar pentru a simți că în jocul elvețienilor există o provocare reală. Între atacurile elvețienilor, Săpunaru s-a trezit liber și cu mingea la picior în mijlocul careului după o lovitură liberă și o respingere confuză, însă și-a adus aminte că joacă la Pandurii Târgu Jiu și a mers pe linie logică, lovind bara laterală (video).

România a intrat astfel cu avantaj la pauză, meciul cu elvețienii fiind primul din istoria europenelor în care ai noștri au condus la interval. Semn că am fost dintotdeauna o echipă care înainte să-și vadă de atac a preferat să se facă de rușine în apărare. După pauză, băieții lui Iordănescu au revenit de la vestiare cu bateriile umplute pentru fix 10 minute, perioadă în care ai noștri au ținut mingea în terenul advers și au ratat două ocazii mari de a-și vârî neaoșul picior în mecanismele fine ale orologierilor elvețieni.

La expirarea celor 10 minute, însă, meciul s-a tranformat într-un chin pentru ochi și pentru minte, pentru că ai noștri au decis unilateral să părăsească relația cu fotbalul și să treacă de mijlocul terenului doar cu vize de turiști. Pentru a răsuci și mai mult șurubul în piuliță, momentul retragerii noastre glorioase a coincis cu golul egalării, venit după un corner în care Mehmedi a șutat cu o plăcere sadică într-o minge rămasă orfană undeva la 10 metri de poartă (video).

Au urmat 35 de minute sfâșietoare, care au amestecat neputința cu lipsa grobiană a talentului și cu o cădere fizică demnă de o cauză mai bună venită, spunea Iordănescu după partidă, din faptul că ai noștri nu sunt obișnuiți să joace din patru în patru zile. Probabil pentru că în campionatele din Qatar și Bulgaria miercurea e zi de masaj.

România s-a clătinat serios în ultimele minute ale meciului, jucătorii noștri părând mai degrabă o gașcă de liceeni care încearcă să prindă o medie bună la Educație Fizică jucând fotbal în blugi și pantofi. Iar repertoriul Naționalei României a fost unul vast și complex: preluări la care mingea sărea din ghetele alor noștri ca din bordură, pase de zece metri de dificultatea unei operații pe cord deschis și în general stângăcii de olimpici la informatică pe care-i mușcă mingea. Atât de proastă a fost experiența vizuală de pe gazon, încât Iordănescu a demonstrat că ar putea fi o opțiune serioasă la titular după o preluare ad-hoc a unei pase venite de la Tătărușanu din aut de poartă (video).

Au existat însă și jucători mai lemnoși decât ai noștri: atacanții elvețieni care n-au nimerit poarta lui Tătărușanu în condițiile în care apărarea noastră se afla la limita ciudat de subțire aseară între desene animate și film horror.

Una peste alta, România a reușit să salveze primul punct al echipei noastre la această ediție a Europenelor, iar speranțele de calificare rămân în picioare după ce geniul tactic al lui Iordănescu ne-a dat șansa să jucăm un ultim meci, contra Albaniei, pe viață și pe moarte, și nu relativ relaxați, situație în care românii au talentul de a intra pe teren cu atitudinea muștei care a găsit o tonă de balegă numai pentru ea. Dincolo, elvețienii sunt virtual calificați alături de Franța, iar un egal ar ajuta ambele echipe să meargă braț la braț mai departe.

La fel de adevărat este faptul că noul regulament de la Europene le permite celor mai bune patru echipe clasate pe locul 3 în grupe să se califice, iar o victorie cu Albania ne-ar deschide larg ușile spre optimi. Totul e să găsim clanța pe întuneric și să ne prindem că pentru a avea șanse la savarină trebuie să avem în teren oameni care știu să o ridice elegant din vitrină, nu s-o strivească sub bocanc.

ROMÂNIA-ELVEȚIA 1-1 (1-0)
Au marcat: Stancu (18-penalty), respectiv Mehmedi (57)
Cine merita să câștige? În mod sigur nu ai noștri.
Ce am învățat din meciul ăsta? Că românii sunt obosiți pentru că nu joacă meciuri din 4 în 4 zile la club, așa cum o fac elvețienii pe la St. Gallen sau Young Boys Berna, echipe care au jucat finala Champions League anul ăsta.

***

În celălalt meci al grupei A, Franța a primit vizita Albaniei, echipă care părea că ajunge la meciul ăsta doar pentru a testa capacitatea tabelei de marcaj de a afișa cifre mari în dreptul golurilor gazdelor. După ce au bătut România cu un gol marcat la marginea prăpastiei în primul meci al turneului final, francezii prinseseră aripi și priveau Albania ca pe o bandă de vopsea pe trotuar peste care urmau să treacă în drumul lor spre gardurile adevărate de pe traseul de după grupe.

Cum francezii sunt însă renumiți pentru capacitatea lor masivă de a-și iriga grădina în ciuda ploii serioase de afară, tricolorii lor au reușit performanța de a juca un fotbal mai steril decât bisturiele din spitalele românești. Evident, albanezii au avut un mare merit în faptul că au știut să așeze cuiele fix pe traiectoria bolizilor francezi, astfel că gazdele s-au trezit puse în situația de a juca un al doilea meci din grupe contra unei echipe care nu a băgat autobuzul în poartă, ci poarta în autobuz.

La fel ca-n meciul cu România, Franța a tremurat serios până spre finalul programului de lucru, însă Griezmann și-a salvat echipa cu o minge plasată cu capul în dreapta portarului albanez la primul șut pe poartă al francezilor după 20 de încercări trimise în recunoaștere în peluză (video). Se întâmpla în minutul 90, iar gazdele au profitat imediat de faptul că moralul albanez s-a prăbușit pentru a-și dubla avantajul. Marcator a fost Dimitri Payet, care după ce ne-a băgat nouă mortu’-n casă a recidivat cu albanezii, semnându-și astfel foarte probabilele acte de divorț cu West Ham United după ce a intrat amenințător pe radarele greilor Europei (video). Semn că viața poate să înceapă chiar și la 29 de ani.

FRANȚA-ALBANIA 2-0 (0-0)
Au marcat: Griezmann (90) și Payet (90+6)
Cine merita să câștige? Francezii, chit că Albania s-a apărat ca la manual tot meciul.
Ce am învățat din meciul ăsta? Că meciul se termină când fluieră arbitrul, nu când ți se termină bateriile.

***

Tot astăzi, Rusia și Slovacia și-au împărțit urări de bine și viață lungă într-un duel care a dat startul celei de-a doua serii de meciuri din Grupa B. Pornite la treabă cu moral diferit după ce Rusia a înecat Anglia în ceai (1-1) iar slovacii au fost trimiși la cules de gălbiori de galezi (1-2), cele două echipe aveau așteptări diferite de la acest meci. Rușii și-ar fi asigurat calificarea cu o victorie, în timp ce slovacii doreau să evite eliminarea și să-și păstreze la ciorap șansele de a ajunge în optimi.

Din amestecul ăsta de premise a ieșit un meci decis de inspirația lui Marek Hamsik. Slovacul a scos primul iepure din joben în minutul 32, atunci când a inventat o pasă de muzeu care a traversat o jumătate de Planetă până să ajungă în careul advers, acolo unde Vladimir Weiss i-a întors pe fundașii ruși ca pe fleică și a înscris plasat, elegant, cât de cât (video).

După alte 13 minute, pe când rușii se pregăteau să plece la vestiare pentru a complota în liniște viitoarele mișcări poziționale de trupe, același Hamsik a decis să ne arate faptul că fizica și talentul pot fi ingrediente în aceeași ecuație. Slovacul a transformat un corner banal într-o operă de artă, trimițând o rachetă sol-aer care s-a oprit în plasă după ce a lovit violent bara aproape de vinclul porții lui Akinfeev (video). Hamsik își anunță astfel prezența la concursul de frumusețe al golurilor de la Euro 2016, o alternativă de preferat în fața prezenței irefutabile în topul celor mai cretine freze ale turneului final.

Deși rușii s-au trezit din beție după pauză, aceștia nu au reușit să reducă din diferență decât foarte târziu, în minutul 80. Glushakov a fost cap de linie la o fază în care fundașii slovaci au jucat rol de jaloane pentru o serie de pase inspirate din jocurile pe computer (video).

Deși rușii au presat serios spre finalul meciului, rezultatul a rămas în picioare și schimbă statutul slovacilor din clienți ai avionului spre Bratislava în potențiali calificați în etapa următoare. De cealaltă parte, rușii se agață de punctul reușit contra Angliei și speră într-un rezultat pozitiv contra Țării Galilor în ultima etapă pentru a mai spera să prindă finalul lunii iunie pe gazon și nu prin vreun bar, loviți de damf și întinși pe sub mese.

SLOVACIA-RUSIA 2-1 (2-0)
Au marcat: Weiss (32), Hamsik (45), respectiv Glushakov (80)
Cine merita să câștige? Hamsik.
Ce am învățat din meciul ăsta? Că nu contează cât de prost ai părul, important e cât și cum gândești.

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.