Mândră corabia, meșter Korpatschul

Știm deja întrebarea care ne solicită pavlovian mușchii faciali de câteva luni încoace: care-o fi adevărata Emma, cea care a demolat America sau cea care încarcă să-și confirme construcția imperiului coajă de ou cu coajă de ou în Europa?

Ei bine, după meciul de azi de la Stuttgart se adaugă corolarul: dar care-o fi, totuși, Emma cea reală? Care-i care-i zvântă un 6-0 Tamarei Korpatsch pe spinare în primul set sau cea care-și ia tocană de la aceeași Tamara freaking Korpatsch în setul al doilea cu 6-2? Sau o fi cea care încheie meciul cu un aprig, dar sănătos 6-1 în decisiv? Unde stăm pe o scară de la Regină la Pion?

Știu: n-o fi Tamara Korpatsch tocmai cel mai bun termometru care să-ți măsoare gradele, mai ales că nemțoaica joacă la Stuttgart din simplul motiv că italianca Paolini s-a retras la ceas de seară în prima zi a competiției. Așa că Tamara a luat loc pe scaunul dentistului ca Lucky Loser, pentru că altfel luase brânci în calificări. De la Storm Sanders, australianca pe Emma Răducanu urma s-o bată-n în primul tur – și uite-așa se-nchide cercul, doar nu credeați că-i totul o întâmplare. Nu este, doamnelor și domnilor: așa s-a așezat treaba nemțească: în ordinea firească a bătăilor, de la mic la mare și de la australian la neamț la britanic, trecând prin intersecția de la Delfinului, colț cu Doamna Ghica.

Spre onoarea Tamarei, fata a reușit s-o elimine pe Camila Giorgi în primul meci de aici, o altă jucătoare pe care nu știm exact dacă trebuie s-o considerăm un supertalent fără rezultate mari sau o italiancă din reclame căreia i s-a năzărit la un moment să joace tenis. Încă analizăm situația, vă ținem la curent cu minutul și scorul.

Dar ne-am adunat aici ca să lustruim din nou statuia Emmei, care începuse să fie birjărită de păsăret. La primul ei turneu pe zgură în circuitul WTA, Emma tocmai a bifat a doua victorie consecutivă, semn că Porsche i-a tras șocul și a pornit din nou motorul când a tocmit-o ca ambasadoare a Marii Britanii la Stuttgart.

Oricum ai analiza situația, faptul că Emma a început turneul de la Stuttgart atât de lansat, bifând și-un 6-0 pe parcurs, e semn pe jumătate excelent, pe cealaltă jumătate de-a dreptul miraculos. Ca să văd cum s-a descurcat Răducanu pe zgură în cariera ei de până acum – le reamintim telespectatorilor căzuți de la fotbal pe aici că fata are abia 19 ani, deci mai are revizii de bifat până să ne dăm seama de fiabilitate – a trebuit să sap până la un Roland-Garros de juniori jucat acum 5 ani în care a fost trimisă după mentosane de daneza Clara Tauson în două seturi rapide și tăioase. 6-1, 6-2.

Și dacă tot am săpat, am mai descoperit ceva: un an mai târziu, în 2018, în sferturile turneului de junioare de la Wimbledon, Emma Răducanu frâna brusc cu oiștea-n tăpșan (0-6, 1-6) în fața unei alte jucătoare de care e posibil să fi auzit între timp: Iga Swiatek. La o lună după ce Simona Halep își câștiga primul Roland-Garros, ca să așezați mai bine lucrurile în context.

Ei bine, Iga și Emma vor juca mâine la Stuttgart, tot în sferturi. Pozițiile în care se întâlnesc cele două sunt ușor diferite de data asta, dar sunt absolut convins că niciuna dintre ele n-a uitat de meciul de atunci. Iga pentru că a câștigat titlul la juniori la acel turneu, iar Emma pentru că pare tipul de jucătoare care iartă, dar nu uită.

Vinerea va fi Neagră doar pentru una dintre ele.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Aryna Sabalenka – Bianca Andreescu: 6-1, 3-6, 6-2

Să nu vă inducă în eroare scorul ăsta în zig-zag, care ar putea să vă lase impresia că meciul a fost cu dus și-ntors. N-a prea fost, doar că Aryna a luat piciorul de pe accelerație după primul set, east-european style, crezând că meciul cu Bianca va fi o plimbare-n parc.

În apărarea ei, avea toate argumentele să creadă asta. Pe lângă faptul că Bianca a făcut eforturi majore să returneze baroasele fără prea multe finețuri ale Arynei, Bianca a făcut eforturi să se returneze pe ea însăși în tenisul profesionist după jumătatea de an sabatic pe care și-a luat-o ca să-și repare balamalele. În plus, Aryna a fost finalistă aici anul trecut, unde-a scuturat-o pe Simona și a fost zburată de pe portativ doar de Ash Barty, lucru care în era în care Ash încă servea tenis era echivalent cu a fi cea mai bună dintre oameni.

Dar Bibi a insistat. S-a înfipt cu bocancii-n zgură și a țăcănit tot ce i-a venit din partea opusă. Așa că a agățat un set cu Sabalenka pe zgură, o peformanță invers proporțională cu palmaresul ei îndoielnic pe suprafața asta încinsă pentru gusturile sale: o singură victorie în carieră cu o jucătoare din Top 100. Și-aia-n 2018, la Roland-Garros, cu Vera Lapko.

În final, Sabalenkăi i-au intrat în sfârșit serviciile împlântate și acompaniate de arii răcnite care-n sala din Stuttgart se lovesc de pereți până capătă 58 de fațete, ca diamantele lui Tolkowsky. Ba chiar a recuperat din cota de ași pe care-i balotează în fiecare partidă a vieții ei. Și a trimis-o pe Bianca la următoarea bornă pe zgură, lăsându-ne să ne întrebăm care-o fi fost scopul revenirii ei după pauză tocmai la începutul sezonului de zgură, ultima suprafață la capitolul efecte pozitive asupra încrederii când vine vorba de jucătoare crescute de-o parte și de alta a Marilor Lacuri.

Paula Badosa – Elena Rybakina: 6-2, 4-6, 7-6

O fi luat Elena bătaie de la Paula în tiebreak-ul decisivului, dar la finalul meciului, pe tunelul care duce spre vestiare, se auzea chiuind de parcă dădea probe pentru Fetele de la Căpâlna. Au făcut ochii mari nemții, obișnuiți să tragă drapelul în bernă de fiecare dată când pierd pe undeva, de la sport la economie. Dar Rybakina avea toate argumentele să nu pună la suflet partida asta, altfel complet nebună, cu Badosa: în 2018 a ales să-și facă flotant pe Federația Kazahă de Tenis, mutare care nu i-a adus doar bani de colanți pentru antrenament, ci și o șansă nesperată la Wimbledon anul ăsta, dacă restul colegilor care-o rup în rusă au primit interzis din cauza imbecilului pe care nu-l mai încape țara aia.

Așa că Rybakina, care plătește altfel întreținerea la Moscova când nu circulă prin lume să dea din cozi și rachetă, nu a văzut înfrângerea la limită cu Badosa ca pe un capăt de lume. Sau cel puțin nu ca pe capătul întunecat al lumii. Ci-și va aduce aminte de Stuttgart ca fiind locul în care-a avut confirmarea că rocada de federații din 2018 a fost o idee bună.

În rest, dacă ați fost un pic prin tribune în vara anului 2019 la București, mai spre începutul săptămânii de tenis de la BRD Romanian Open, e posibil să vă amintiți că pe Paula și Elena le-a uitat Sfântul Wilson făcătorul de ași pe teren aproape două ore și acolo, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată când fetele și-au intersectat traiectoriile. Deci nu era greu de anticipat că și azi vom vedea tenis diluat și întins ca o gumă mestecată și uitată pe asfalt în Mamaia.

A câștigat Paula până la urmă, după două ore jumate de dat la lopată. Nu ca la meciul ăla de la București, după care Rybakina a primit vânt la pupa și ne-a luat trofeul în finală cu Patricia Țig. Și prin „până la urmă” mă refer la faptul că Badosa putea lua meciul ăsta în brațe mult mai devreme și cu mult mai puțină energie aruncată pe apa Neckar-ului, da’ a făcut ce face de obicei când uită ce caută pe teren: a pierdut hălci întregi de avantaje și de game-uri avans, iar în setul al doilea a luat bătaie, deși întorsese de la 0-4 la 4-4. Nu tot ce zboară se mănâncă cu paella.

Liudmila Samsonova – Karolina Pliskova: 6-4, 6-4

Primul impuls a fost să faci ochii mari cât jantele lui Taycan când am văzut pe programarea zilei că fosta campioană din 2018 a fost exilată pe terenul secund al complexului de săli în care se joacă Porsche Tennis Grand Prix. A venit apoi rezultatul ăsta, care mi-a amintit că Pliskova e în convalescență după ce și-a intimidat propria încheietură servind la antrenament. Și nu se face ca ditamai campioana să ia bătaie pe terenul principal, în văzul lumii. Bravo, Stuttgart, ai suflet.

Cum a reușit s-o bată Samsonova pe Pliskova, veți întreba. O întrebare validă la care n-am răspuns, pentru că atunci când ești prezent fizic la un turneu și se joacă Sabalenka – Andreescu în paralel, singura pereche de ochi acreditată la Stuttgart nu reușește să facă față provocărilor. Dar Samsonova e de urmărit: n-a bătut-o doar pe Pliskova, ci și pe franțuzoaica Chloe Paquet în turul întâi. Cu un 6-0, 6-0 swiatekesc.

Laura Siegemund – Maria Sakkari: 6-4, 3-1 (ab. Sakkari)

Dacă mai vreți o dovadă palpabilă a faptului că iarba-i mai verde acasă, luați exemplul Laurei Siegemund, care dă impresia că nu știe să joace tenis decât când coboară la capătul liniei de metrou U11, ce dă direct în Porsche Arena din Stuttgart. Siegemund, o nemțoaică care a dat mereu impresia că are rolul de a umple locurile ca să nu rămână Top 100 cu doar 99 de jucătoare, a câștigat deja la Stuttgart în 2017, când mi ți le-a înșirat pe d-alde Kuznetsova, Pliskova, yours truly Simona Halep și apoi pe Kiki Mladenovic.

De atunci, jucătoarea născută, crescută și furajată chiar în localitate vine la turneul ăsta cu elan de balaur, deși în restul sezonului e mai degrabă jalon. Și nu are doar rezultate bune, ci le bifează cadențat: aseară târziu, în ultimul meci al zilei, a debranșat-o de la conducta cu tenis pe Zidansek, iar astăzi a trecut de Maria Sakkari.

E adevărat, meciul nu s-a terminat, pentru că Sakkari a păsărit incinta cu ochii inundați din cauza unei accidentări. Mă și mirasem de unde vine căderea pe tobogan a Măriucăi după ce-n primul game al meciului, pe serviciul colegei, i-a cam băgat terenul făcut sul pe evacuare. Probabil că s-a-mpiedicat de rădăcinile Laurei care încep să se vadă prin zgura indoor de la Stuttgart.

Îi urăm, deci, însănătoșire grabnică Mariei. Și baftă în meciul din sferturi Laurei. Cu Samsonova. Nu doar c-o ajută aerul și terenul, mai prinde câte-o boare de noroc și la tragerea la sorți. Până dă de Iga în semifinală. Sau poate că nu. Depinde ce ași mai are Siegemund în jambiere.