Teoremma Înălțimii

Treaba asta cu încălzirea globală poate fi contestată empiric doar până când se ajunge la momente ca-n vacanța de vară din Grecia să-ți ia foc pădurea de pe lângă hotel. Sau la fenomene precum Indian Wells oprit de ploaie pentru a doua zi consecutiv. Pentru cei care au dat Bacul din istorie, nu din geografie, Indian Wells Tennis Garden șade în mijlocul deșertului Colorado (ăsta e în California, să nu va păcălească numele), unde soarele bate mai rău decât Iga Swiatek și unde nu prea vezi apă decât în cazuri speciale. Pasionații de muzică știu locul pentru că acolo se joacă festivalul de la Coachella,

Ei bine, iată-ne la finalul zilei a doua de competiție în care s-a tras heblu peste o parte dintre meciuri pentru că s-a dat cu zeamă. Un eveniment atât de rar, încât i-a luat pe americani pe nepregătite, cum se întâmplă când vine zăpada la noi.

A fost o zi atât de lipsită de provocări editoriale și sportive, încât vestea majoră e că Taylor Fritz a lăsat Nike pentru Boss. Asta dacă nu calculăm interviul Simonei cu Mihai Gâdea, un fin cunoscător al tenisului de performanță.

Așa că, în loc să citiți azi despre meciul Anei Bogdan cu rusoaica Shnaider (fiți pe pace, vine mâine pe același platou cu blockbusterul Ostapenko-Kerber), luăm cu încălzire și ne ocupăm de fete și băieți pe care nu-i avem trecuți la întreținere. Deși despre Emma nu știi niciodată ce să zici: legendele confirmă că după primul dumicat de mămăligă, ți se colorează în tricolor benzile care țin ADN-ul legat. Doar să nu aflăm că asta s-a întâmplat pentru prima dată după finala de la US Open, că am avea brusc o problemă națională. Dar măcar așa s-ar explica multe de prin istorie, dacă e să fim sinceri până la capăt.

---

Cronicile de la Indian Wells îți sunt oferite de 2Performant.

---

Emma Răducanu – Rebeka Masarova: 6-2, 6-3

Scriem despre tenis de un braț serios de ani și tot nu ne putem obișnui cu globalizarea. De exemplu, când zici că în meciul ăsta au jucat englezoaica Răducanu cu spanioloaica Masarova, pare că faci exerciții de concentrare cu cartonașe colorate pe care numele culorii e scris cu altă culoare. Cei care știu despre ce vorbesc înțeleg ușor, ceilalți nu, asta-i viața, veți ajunge la un moment dat să vă aduceți aminte de paragraful ăsta și-o să-mi dați dreptate.

În fine. Emma se află în continuare în căutarea formei intergalactice care a dus-o la câștigarea primului și singurului turneu din cariera sa de jucătoare profesionistă, acel US Open cu fundul în sus pe lângă care victoria Jelenei Ostapenko la Roland-Garros 2017 pare absolut normală. Și-n căutarea acestei forme, domnișoara Răducanu se mișcă între victorii fără gust și miros și înfrângeri dureroase. De exemplu, azi a câștigat jucătoarea care a avut cel mai bun joc prost de pe teren. La anteriorul meci, la Doha, Emma a fost fugărită prin coteț de Kalinina, care i-a lipit de coccis implicit un 6-0.

Cred că termenul care caracterizează corect meciul de azi e „supraviețuire”. Emma a trăit încă o zi – vorba compatriotului James Bond – deși a adunat vreo opt duble greșeli în meciul ăsta și s-a bazat mai ales pe erorile și mai crunte ale Rebekăi Masarova. Ceea ce nu se va mai întâmpla în turul al doilea, unde Emma va juca cu Yastremska, proaspăt semifinalistă la Australian Open.

Dacă aveți ocazia să vedeți meciul în reluare, mai degrabă uitați-vă la un documentar pe Netflix.

Tomas Machac – Stan Wawrinka: 7-6, 4-6, 6-2

Într-o perioadă în care plângem ca-n Titanic după reverul cu o mână, specie pe cale de dispariție care de fapt nu face decât să ne confirme că pianul a fost înlocuit lent, dar sigur, cu salopeta, Stan e și el specie pe cale de dispariție.

După ce anul trecut a reușit un sezon decent, cu o finală la Umag și-un cot metaforic în mufarină aplicat zgâtiei de Rune chiar la Indian Wells, Stan a început anul 2024 cu frâna de mână trasă sau, cum zic elvețienii, cu ciocolata topită în desagă. După ce-a fost trotilat azi de cehul Machač într-un decisiv în care Wawrinka a părut că a rămas fără benzină și baterie și roți și lichid de parbriz în același viraj, Stan a adunat anul ăsta o singură victorie în patru turnee jucate și seamănă cu un bec căruia-i filează filamentul.

Ba chiar dă și semnele clasice ale proverbialului vecin care băga cuțitul în minge. Înainte de Indian Wells, s-a luat la harță cu organizatorii pe motiv că mingile de la antrenamente nu-s îndeajuns de rezistente pentru un turneu de asemenea calibru. Cert e că mingile vor rezista până duminica viitoare într-un fel sau altul, dar Stan e deja pe site-urile de turism, rezervând biletele spre Miami.

Să încheiem însă într-o notă ceva mai pozitivă: Wawrinka va juca la București, la Țiriac Trophy, între 14 și 21 aprilie. La cum arată lucrurile pentru singurul elvețian cu ștaif căruia încă-i ticăie ceasul în tenis, e cam obligatoriu să vă luați bilete pentru prima și a doua zi dacă vreți să-l vedeți jucând.

Caroline Wozniacki – Zhu Lin: 7-6, 6-1

Nu vreau să vă țin mult prin poveștile meciului de aici, pentru că s-o vezi pe Woz era un chin oftalmic și cerebral și înainte să-și construiască echipaj de bob două persoane – sau, mă rog, ce disciplină o mai fi în vogă prin Danemarca.

Dar vreau să trec peste acest rezultat pentru a vă demonstra pe viu că, dacă o femeie de 33 de ani cu șapte perechi de cearcăne care a revenit după trei ani de lăuzie poate să intre pe teren și să sprijine în continuare zidul ăla invizibil care-i transformă meciurile într-o incertă declarație de război între retină și sistemul nervos central, poate și Simona. Mai ales că a noastră n-a avut nopți petrecute cu leagănul într-o mână și cu încălzitorul de biberoane în alta.

E adevărat că în cazul danezei e primul meci întreg care-o prinde bucurându-se pe teren anul ăsta, deci e posibil ca și asta să ne fie o lecție: inserția în câmpul muncii e ceva mai lentă după o pauză lungă și forțată.

Poate că foamea va face, totuși, diferența.

Anna Blinkova – Karolina Pliskova: 6-1, 2-6, 6-4

În meciul ăsta au jucat două dintre ultimele trei câștigătoare de la Transylvania Open, așa că probabil că nu s-a pus geană pe geană la Cluj joi spre vineri noaptea și s-a ieșit în stradă pentru sărbătorirea fetelor pe care, practic, smart city-ul transilvănean le-a dat tenisului.

Pentru Blinkova, Clujul ăla din 2022 rămâne vârful absolut al carierei, iar trofeul imaginat de Malvina Cervenschi e șters de praf zilnic cu religiozitate și atenție, ca sticla care protejează Gioconda la Luvru. Între timp, Pliskova l-o fi uitat prin vreo geantă, pentru că a făcut haltă pe la Cluj cu scopul de a se reabilita în fața tenisului, căruia i-a cam rămas dator de când cu accidentarea de acum un an și jumătate care a făcut-o să semene mai mult cu soră-sa decât cu ea însăși. Sinceri să fim, la cum seamănă gemenele, nici n-ar fi mare lucru să joace cea mai puțin talentată pentru o perioadă în contul surorii sale, cât e accidentată sau ceva. Doar n-or sta arbitrii să le deosebească după alunițe și alte semne distinctive.

Ambele jucătoarele au un început de an bun spre promițător. Probabil că Pliskova a primit palincă de-aia bună de la Cluj din moment ce imediat după a făcut semifinală la Doha, în timp ce Blinkova e în plin proces de construcție a unui personaj care știe să elimine din peisaj nume cu ecou. Anul ăsta le-a zgâriat cu bara față pe Rybakina la Australian Open, pe Wozniacki și pe Yastremska (semifinalistă la AO, dacă ați deschis telefoanele mai târziu) la San Diego și, de azi, și pe Pliskova. Iar următorul tur bate la ușa Jessicăi Pegula la ea acasă – un alt cărăbuș valoros pe care Blinkova ar putea să și-l adauge în insectar.

Milos Raonic – Sumit Nagal: 6-3, 6-3

Nu mă opresc în fața glumițelor facile cu Nadal și Nagal, chit că indianul l-a înlocuit la propriu pe spaniol pe tabloul principal de la Indian Wells după ce Rafa a anunțat oficial că a mers de fapt în California ca să filmeze ceva pentru Netflix, nu să joace tenis la turneu. Dar e cert că o umbră de ironie a sorții există în toată povestea asta din moment ce pe colegul aproximativ omonim îl cheamă și Sumit, un alt typo englez care dă-n fake.

Evident că numele și-atât nu-l prea ajută pe Nagal să facă față cerințelor tenisului masculin de astăzi. Și spun asta cu tot respectul pentru eforturile omului, care de la locul 100 ATP este, totuși, peste tot ce avem în tenisul masculin de astăzi în România. Dar versiunea de azi a lui Milos Raonic, care pare că se mișcă și mai lent decât o făcea în vârful de carieră în care oricum n-a excelat prin deplasare, n-a avut nicio problemă să-i amestece sirop de arțar în garam masala. Nici nu i-a mers serva lui Milos ca pe vremuri, dar forehand-ul ăla plat l-a ajutat să treacă cu bine peste primul tur. Nu știm câte de câte meciuri are nevoie Raonic ca să-și ungă toate circuitele după pauza lungă și grea cauzată de problemele la mergători, dar cu d-alde Nagal se pare că funcționează treaba și dacă motorul e la ralanti.