Emma Prăducanu

Probabil vă întrebați de ce ar mai avea sens să citiți cronica asta, când ați văzut deja o claie de cuvinte despre fiecare meci pe contul de Facebook al lui Meșter. Există mai multe motive.

1. Veți vedea aici o nouă reclamă la noul Porsche Macan. Statistic vorbind, vă cresc șansele de a putea cumpăra așa ceva dacă creșteți expunerea la acest obiectiv. Sigur, ar ajuta să vă crească puțin și veniturile, dar nu pe mine m-ați ales în Parlament. Și se vede.

2. În această cronică veți găsi informații cu mult diferite. Deși am stat la meciuri unul lângă celălalt și am râs 3 minute după ce am stabilit cu tristețe că dacă va câștiga Emma nu putem da titlul Polonavirus, eu vă aduc lucruri pe care el nu le-ar fi putut sesiza și consemna în cronicile lui. Ca de exemplu, informația că CSO Filiași a câștigat cu 3-2 meciul de cupă jucat cu FC Hermannstadt.

3. Primiți câte două cronici la fiecare meci la preț de una singură. Mă bazez pe inteligența voastră și îmi place să cred că toată lumea care a ajuns până aici stă cu capul în pământ și caută numărul cardului ca să îl treacă în Patreon pentru a ne susține activitatea dementă și sisifică. Sau dați un share. Încă vă mai iubim și doar pentru asta.

4. Nu strică să râzi de două ori din același motiv. Și motivul să nu fie ceva glumă amară pe care România ți-a făcut-o pentru a nu știu câta oară.

5. Oricum nu ai ceva mai bun de făcut la ora asta. Dacă e seară, probabil e imbecilitatea aia de Masked Singer, dacă e dimineață probabil ești la job și ar trebuie să lucrezi. Adică două activități care chiar merită asezonate cu un text din care, ok, poate nu rămâi cu multă informație, dar vei citi foarte mult cuvântul „Irina” și asta îți va ajuta subconștientul în cazul în care urmează să ai o fiică și așteptai ca Universul să îți dea un semn în privința numelui. Hai, la treabă!

Cronicile de la Transylvania Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan:

Irina Bara – Irina Begu: 7-6(2), 0-6, 6-4

Știai că peste 50.000 de gospodării din România nu beneficiază de electricitate, în timp ce ne permitem luxul de a nu exploata corespunzător energia pe care o degajă Irina Bara de fiecare dată când intră pe teren? Și poate ne-ar rămâne să și vindem.

Partea asta de text va vira brusc către un „appreciation post” dedicat tuturor sportivilor care pot depăși barierele psihice ale sportului până la punctul în care cele fizice nici nu mai contează. Pentru că, altfel, toată istoria umanității ar îndrepta-o pe Irina Bara către un eșec când adversară îi e Irina Begu.

Bara avut totuși câte 2-3 minute/game în care nimic nu i s-ar fi legat nici dacă ai fi ținut-o cu săptămânile să urmărească tutoriale pe conturile de Youtube ale unor marinari. Dar o cheie de boltă există pentru astfel de probleme altfel comune atunci când te bazezi pe forță fizică așa cum te-ai putea baza pe câine să îți aducă cheile la geam când tu te-ai încuiat afară. Iar pentru Irina Bara, astăzi, cheia a fost să nu joace prea multe puncte în acele 2-3 minute, să țină mingea în teren și să aștepte căderea pentru care altfel muncea de zor.

După un început de meci în care Begu părea că și-a trecut pe numele ei dreptul de a trosni tunete în sala din Cluj-Napoca, Bara a revenit tiptil pe tobogan și a alunecat ușor spre tiebreak-ul primului set. Când meniul Irinei Bara a inclus multă plimbare, mingi joase și lovituri variate, de parcă toți furnizori au parcat în fața depozitului, ea a câștigat set. Când nu, a fost 6-0 pentru Begu. Pentru că tenisul e atât de simplu, încât tot ce trebuie să faci pentru a câștiga un meci e să joci bine. Surprinzător, știu.

Jaqueline Cristian – Kaja Juvan: 3-6, 7-6(8), 7-6(3)

Nu știu ce să iau din faptul că Jaqueline a intrat pe teren costumată în Dracula. Pe fată o fi chemând-o Cristian, dar ce a mai românesc decât să te faci frate cu Dracula doar ca să treci în turul următor? Pe de altă parte, meciul ăsta nu a avut nimic de-a face cu creștinismul. Jocul lui Jackie nu știe multe dintre poruncile decalogului, dar fata noastră nici nu ar fi ajuns în parcarea locului în care se află acum din punct de vedere sportiv dacă ar fi fost altfel.

Ca de obicei, Jaqueline ne-a amintit că ea nu știe slow cook. E parte importantă a farmecului și succesului ei, pentru că tocmai felul ăsta apocaliptic de a juca te face să vrei să rămâi lângă ea sau, dacă ești slab de înger, măcar te face să îți fie teamă să pleci de lângă un meci de-ale ei. O vezi și știi sigur că o să muște hamurile, dar cumva tot va duce targa la destinație. Și o va duce chiar și în situațiile în care ea va fi unicul pasager. Și dacă nu își bate adversara pe teren, știi sigur că va merge după ea și o va provoca la o miuță în parcare doar ca să își ofere cumva o victorie pentru ziua în curs.

Partea bună e că îi iese tot mai des. Deși Kaja Juvan e o piatră prețioasă în curs de debitare, Jackie pare să fi înțeles mai multe, chit că amândouă au văzut cam tot atâtea până în prezent. Chit că i s-au lipit ingredientele ciorbei de oală, Jaqueline a știut să folosească cenușa pe care altădată și-ar fi pus-o în cap și să curețe amarul primelor două seturi în care a ajuns să salveze două mingi de meci.

A ajutat destul de mult faptul că tenisul lui Juvan e permisiv în primul rând prin primitivitatea lui. Jocul ei e echivalentul unui guvern interimar de pe la noi: face niște chestii ca măcar să apară peste ani în rezultatele Google, dar nu reușește ceva despre care să poți vorbi măcar în intervalul dintre sarmale și tort la o nuntă. Cumva, tenisul lui Juvan e un soi de Peter Pan. A crescut până la un punct și a învățat câteva lovituri țepene, dar s-a oprit imediat după lecția serviciului 1. Ce e până acolo o face pe Juvan o jucătoare de Top 100, dar ce e după o ține prizonieră la acea graniță, pentru că Juvan servește cu doiul de parcă o turmă de elefanți i-a dormit pe toate mingile din buzunar.

Jaqueline a câștigat logic și greu în același timp. În primul rând pentru că are energie și suficient de multă nebunie pentru a-și imagina că în tribune e publicul care, de fapt, nu este. A zis-o la final și noi apreciem: orice-ar fi, important e să câștige și să nu ajungă să fie canceled pentru asta în câțiva ani.

Emma Răducanu – Polona Hercog: 4-6, 7-5, 6-1

Pentru că la interviul de după meci a vorbit în proporție de 99% într-o română care i-a făcut până și pe naționaliștii de pe extreme să se uite brusc la tenis, simt să vă ajut cu un mesaj pentru Emma:

Dragă Emma,

Noi, poporul milenar veșnic aflat în căutarea de performanțe care să ne justifice atât excepționalismul imaginar cât și predispoziția la eșec, te anunță că suntem într-o relație. O cheamă Simona Halep și toată lumea știe că e a noastră și noi suntem ai ei. Decizia a fost prodund unilaterală, dar nu ar fi prima de acest tip.

Emma, îți mulțumim pentru cuvinte, dar ia-ne ușor. Ultima jucătoare de tenis care ne-a vorbit despre mâncare gătită în casă este Bianca Andreescu. Am aplaudat-o la US Open și apoi am uitat-o. Avem o boală: ne prindem greu și uităm repede.

Nu suntem chiar pregătiți de o nouă relație, dar mai păstrează măcar 5 trofee de Grand Slam pentru momentul în care, inevitabil, te vom căuta din nou.

Acum că am lămurit asta, Emma a simțit cu Hercog cum e să muști din sarmale în care cineva a scăpat în umplutură o bucată de os. În apărarea Emmei, dincolo de noi, mai stă și faptul că, în definitiv, fata asta de 18 ani e fix ca orice altă jucătoare tânără din Top 100, cu precizarea foarte importantă că ea are un Grand Slam, iar restul nu prea. Dar, altfel, provocările unei astfel de vârste fragede în circuitul profesionist sunt cam aceleași pentru toată lumea, ceea ce o face pe Emma să descopere stiluri de joc pe zi ce trece.

Cum e cel al Polonei, care e specialistă în a gestiona zilele de turneu în care încă se mai montează schele pe la terenuri. Pentru că se joacă calificări și nimănui nu-i prea pasă. Altfel, ea nu știe cum arată un weekend (nici măcar primul) la vreun Grand Slam și e tipul de jucătoare care prinde două seturi fabuloase o dată la 3 ani. Deși Emma a început cu 3-0, adversara ei a continuat să așeze piatră peste piatră în jurul jocului pe care Răducanu probabil avea impresia că l-ar putea pune în practică. Și uite-așa, micuța noastră degustătoare de bucate pline de grăsimi trans a descoperit ceea ce probabil bănuia și tot învăța de ceva timp să gestioneze: diversitatea circuitului WTA, cu jucătoare de tot felul, capabile de orice.

Apropo de asta, rubrica de comentarii e deschisă pentru pariuri la primul meci din Emma și Monica Niculescu. My bet: Moni în 2 seturi și mai puțin de o oră și jumătate. Sau invers.

Gabriela Ruse / Monica Niculescu – A.Potapova / Y. Sizikova: 6-0, 6-0

Monica Niculescu devine o influență foarte puternică pentru tânărul vlăstar Gabriela Ruse. În vreo câteva luni o vedem pe asta mică feliind adversare care brusc își vor redescoperi conexiunea cu divinitatea cea mai apropiată pentru că își vor da seama că forehand-ul slice s-a reîncarnat.

Altfel, meciul ăsta trebuie doar consemnat. Se leagă un dublu puternic și pus pe glume grave, dar nu insistăm asupra detaliilor tehnice pentru că fetele care își vor căra acum cercurile alea spre casă au fost, totuși, oaspetele noastre la Cluj-Napoca. Asta și apropo de mult promovată amabilitate a românilor. Dar Potapova și Sizikova pot sta liniștite: chiar se putea mai rău. Ar fi putut juca un meci de ăsta și la Winners Open, în august.