Premisa 1. În Social Media românească se întâmplă şi lucruri frumoase dacă reuşeşti să treci peste românismele de carton ale unora, limbile-n fund ale altora care ar vrea să tragă la căruţă, dar nu pot că n-au cu ce, apariţiile pe stil băgare-n seamă ale unor băieţi care se potrivesc ca nuca-n perete cu subiectul, ifosele triste ale unor personaje, doza de aroganţă absolut normală şi uneori obligatorie a altor personaje sau peste campaniile plăcute sau neplăcute la care suntem supuşi zilnic.

Premisa 2. Pentru că termenul “hater” şi-a făcut loc recent în internet independent de calitatea constructivă sau destructivă a unor critici (mai mult sau mai puţin coerente şi corecte, de altfel), toată lumea îl adoptă fără a mai face distincţie între critici sau discuţii în contradictoriu pe teme legate de opţiuni şi opinii, iar eticheta vine pusă numai bine pe un tip care nu e de acord cu ceva. Chit că omul nu e de acord cu faptul că altul vorbeşte despre un subiect fără a-l cunoaşte, că nu e de acord cu o opţiune şi vine cu a lui în discuţie sau că se apucă şi corectează deprinderi gramaticale păcătoase. Who the fuck cares? Eşti hater, meştere. Pentru că ai altă opinie şi pentru că te apuci să corectezi.

Strâng la un loc premisele acestei postări şi vreau să vorbesc din postura destul de originală de hater conservator despre două dintre cele mai frumoase iniţiative pe care le-am văzut recent în zona online. Ambele au în comun caracterul pur voluntar al acţiunilor, ambele au în comun plăcerea celor care s-au gândit la proiectele respective şi ambele se bazează pe sponsori care nu au impus reguli şi nu doresc promovarea unui produs sau a unui serviciu în proiecte. Element care transformă povestea într-o plăcere pentru cei implicaţi, pentru cei care privesc şi pentru companie în sine. Iubesc lucrurile făcute cu pasiune şi cu plăcere, fără ca cineva să se gândească la rezultate cuantificabile în ceva anume.

1. Primul proiect este nebunia de călătorie cu pluta pe Mureş pe care vor să-o facă Adrian Holerga, Alexandru Tăbălae, Ivo Bobal şi Bogdan Dăscălescu. Pe cât de nebună e ideea de a construi o plută cu care să parcurgi pe apă 460 de kilometri între Luduş şi Nădlac, pe atât de fascinantă e povestea. Practic, cei patru vor reface un drum pe care tatăl lui Ivo l-a făcut deja în 1978, inspirat din aventurile unui norvegian care a traversat Oceanul Pacific cu o plută. Nu pot decât să le urez succes, distracţie plăcută, drum şi fir întins (ei ştiu ce vor mânca pe parcurs) şi să sper că nu vor avea multe aparate electronice care vor necesita uscare după călătorie. Ehe, dragii moşului, în ’78 erau alte vremuri, nu stătea nimeni să dea update-uri pe Twitter, iar DSLR-ul era un acronim care nu ducea nicăieri. Oamenii au site, plecarea e în 15 iulie.

2. A doua poveste frumoasă se ţese pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România. A fost ideea lui Alex Trofim (Bloghita). În prima fază ar fi trebuit să fie o vizită cu câţiva prieteni, dar bulgărele de zăpadă s-a răsturnat astfel încât acum sunt câteva sute de oameni care vor ataca Transalpina. Bine, povestea ar fi fost şi mai frumoasă dacă ar fi rămas indie, cu bloggeri care merg, râd, văd şi vin, dar între timp s-a întâmplat şi o conferinţă de presă şi promisiuni de “promovare a turismului” and so on, deci lucrurile au luat-o înspre oficial, lucru nu neapărat bun pentru o astfel de ieşire în gaşcă mare. Dar, oricum, din povestea asta nu câştigă nimeni altceva în afară de experienţă, prietenie, legătură. Deci lucruri pozitive. Ceea ce vă doresc şi vouă. Oamenii sunt pe blog, plecarea e în 16 iulie.

În loc de concluzie: Nu-i cunosc pe oamenii ăştia (îl ştiu doar pe Bogdan Dăscălescu, m-am văzut cu el de vreo 4-5 ori în diferite contexte). Dar ce fac ei este esenţa termenul SOCIAL care se alătură termenului Media pentru a naşte povestea în care ne spălăm, prespălăm şi murdărim cu toţii în ultima perioadă. Oamenii ăştia nu câştigă bani sau trafic din ce fac, ci investesc în ei înşişi în adevăratul sens al expresiei. Pur şi simplu cred că merită aplauze. Pur şi simplu. Felicitări.

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.