Frankfurt. Pentru că ultimele două săptămâni ale mele au gravitat în jurul Salonului Auto de acolo.
Am vorbit cu Michael Meyer, directorul biroului de marketing al celor de la Opel. Lângă noi a stat reprezentantul de PR Opel Europe, care şi-a notat de zor într-un carneţel informaţiile importante din interviu. Mayer e un tip atât de mişto, încât am râs jumătate de interviu. Deşi am câteva zeci de interviuri la activ, a fost prima dată când am vorbit cu un om de marketing de la un constructor important. probabil că voi mai face asta în viitor. Îi admir şi îi urăsc în acelaşi timp pe oamenii ăştia pentru că ei află cum arată o maşină cu vreo 4-5 ani înaintea noastră.
“Treaba noastră începe cu 4 ani şi jumătate înainte ca o maşină să fie prezentată oficial. Echipa mea conţine oameni care lucrează împreună cu cei de la design, astfel că, teoretic, oamenii de la marketing încearcă să prezică viitorul” – Michael Meyer. Întreg interviul e AICI.
Interviurile cu designeri sunt printre cele mai interesante. Asta pentru că, dacă vor, oamenii ăştia te bagă-n ceaţă imediat dacă le pui întrebări incomode. De exemplu, l-am întrebat pe Karim Habib, şeful exterioarelor BMW, de ce-i urât noul Seria 1. M-a luat deoparte şi mi-a detaliat fiecare linie, fiecare dungă, fiecare bosaj, fiecare joc de lumini. Totul, pentru a-mi explica că Seria 1 e de fapt mai matură şi mai dinamică în acelaşi timp. În rest, un tip excelent, sigur pe el. Se simte-n aer pasiunea pe care o are pentru maşini imediat după ce începi să vorbeşti cu el despre ce-l inspiră.
“Îmi amintesc că mă uitam printr-o revistă în care era prezentat un proiect de arhitectură de interior. Era vorba de un apartament care arăta foarte vechi, cu traverse din lemn şi cu pereţi strâmbi. Ei bine, acel arhitect a pus la interior un bloc colorat. Un soi de cameră în cameră. Mi s-a părut că acel contrast este fascinant. M-am gândit că am putea să transpunem acea idee în maşină. Să avem un interior complet alb şi eventual un scaun al şoferului care să fie roşu aprins.” – Karim Habib. Interviul poate fi citit AICI.
Un alt interviu superb a fost cel cu Peter Horbury, designerul-şef al celor de la Volvo. am fost doar noi doi într-o cameră destinată interviurilor la standul Volvo şi am vorbit 25 de minute despre modelele trecute şi viitoare ale mărcii. Eram foarte obosit, era spre finalul primei zile de presă, astfel că mi s-a părut în prima fază că va fi un interviu sec şi fără multe lucruri de povestit ulterior. M-am înşelat amarnic. Când am scos reportofonul şi am transcris interviul, am găsit poveşti fascinante, astfel că nu m-am oprit din scris până când am terminat toată halca de dialog.
“O maşină trebuie să aibă abilitatea de a te proteja în situaţii diferite, nu să fie dezvoltată special pentru a trece un anumit test şi atât. E ca la şcoală: e uşor să treci un examen, dar nimic nu se compară cu experienţa de la birou.” – Peter Horbury. Toată discuţia e AICI.
Au mai fost două interviuri, cu directorul de produs de la Chevrolet şi cu responsabilul de dezvoltare a viitorului model electric BMW i3. Îmi place atât de mult să discut cu oamenii ăştia despre maşinile pe care le imaginează şi le produc ulterior încât aş vrea – sincer – ca Salonul să dureze 365 de zile pe an. Chiar dacă după fiecare zi de presă de la un astfel de eveniment mergi la hotel împachetat, rupt şi îţi doreşti doar duş şi somn.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.