Strașnick

Azi noapte. Se terminase meciul minorei Coco Gauff, ca să împrumut din terminologia buhnicistă, și începeam să mă tasez energetic. Alunecam, arcurile gâtului tremurau cinic, iar perna înghesuită cu forța în zona lombară, ca să am deschidere totală la televizor, se transforma în norișor. Parcă și vedeam niște îngeri păzitori care gestionau timpul de relaș al oilor nerăbdătoare să fie numărate.

Nu mai era cazul, mă prăbușeam și fără contabilitatea primară care te lasă în vama lui Moș Ene. Eram ca CFR Cluj în prelungirile cu Pyunik Erevan, că altă comparație pretențioasă nu știu a oferi. Apoi mi s-a fracturat filmul. Eram pe modul Snooze, dar varianta îmbunătățită, de maraton.

Brusc mi-a apărut în vis o șapcă întoarsă pe dos. “Hey, wake up, you m***********!” Sper să fi nimerit toate asteriscurile, era țicnitul. Se făcea că-și ceartă echipa și m-a luat și pe mine la rost. Am sărit în picioare, era deja 2-2 în primul set al meciului cu Medvedev. Cum naiba să te mai întorci în pat? Am trecut pe fotoliu și mi-am pus ochelarii de soare. Aveam niște ochi roșii, îmi era rușine de dilimandros. 

Carevasăzică, tenis. Care n-ar fi ce e fără cronicile meșteșugite pe această tarla fertilă în zilele de Mare Șlem.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Daniil Medvedev – Nick Kyrgios 6-7, 6-3, 3-6, 2-6

Mai țineți minte șușaneaua televizată cu Năstase și Băsescu, de prin 2004? „Adelule, ce ghinion pe poporul ăsta să aleagă dintre doi comuniști”, îi trântea marinarul adversarului său politic, iar mostra-i de sinceritate avea priză la public.

Așa și cu meciul celor doi inși care n-au toate siguranțele schimbate, care își ies repede din pepeni. Zău, alte eufemisme n-am nimerit.

Îmi zicea Meșter aseară, bă, zici de Nick, dar nici cu rusul nu mi-e rușine. Nu e în boii lui.

– Tipule, dau să-l completez, măcar Daniil se poate disimula. Dacă îi pui un sacou pe el, îl trimiți liniștit să negocieze o pace intergalactică. Are șanse cu duiumul, nu ca celălalt.

Cu Kyrgios, dacă îl expediezi pe Lună, accelerezi Apocalipsa, și-așa aleargă nebuna precum Kipketer și Kiptanui, pe vremuri, să prindă podiumul pe ultima sută.

Ar scuipa australianul de pe scara rachetei tot ce-ar întâlni în cale, ar exista riscul să urineze pe vreo stație orbitală și ar înjura pe urmele Laikăi. Iar cei de acasă, cât timp exaltatul ar fi în Cosmos, ar traduce în cheie proprie orice precipitație. N-o iei ca ploaie torențială, ci ca vreo ieșire necontrolată – încă una – din partea puișorului. Și vâscozitățile expectorate în spațiu se bucură de o gravitație specială, dar tot pe Terra ar ajunge.

L-am lăudat de ca și cum m-aș pregăti să-l vând la tarabă, dar calitățile tenismenului Kyrgios ar fi îmbrățișat de mult un trofeu de GS dacă ar fi nimerit în condominiu cu o adeverință verde semnată de un medic cu experiență în afecțiunile de cutie craniană. Omul ar fi putut să-i snopească în aceeași zi pe Nadal, Djokovic și Federer, atât de talentat a apărut pe lume. Iar cu deja fostul numărul 1 mondial a ținut să facă paradă de toate loviturile de care este perfect capabil.

După ce Medvedev a ratat trei mingi de set în prima rundă, Nick și-a procurat patru situații similare, iar ultimele două mingi dintr-un tie-break prelungit au fost niște scurte de-ți stă inima dacă-i ești suporter. Acolo e mai mult decât sânge rece, sunt globule roșii și albe uitate în congelator, printre pungile de zarzavat și cuburile pentru entorse. Și whiskey, de bună seamă.

Trebuie să fim onești, rusul n-a atins azi-noapte versiunea sa cea mai bună, ca să citez din fauna dezvoltatorilor personali, însă ar fi avut oricum de urcat un pisc abrupt, fără șerpași și fără harnașament. Adversarul său a fost peste măsură, pocnind mingea cu forța și precizia unei făpturi dotate cu inteligență artificială. Inclusiv din terenul rusului, fază nemaivăzută pe un teren de tenis, care i-a și atras pierderea punctului.  

Faza va deveni virală și voi părea un idiot, a parat cinstit finalistul de la Wimbledon, întrebat și de relația cu echipa pe care o blestemă cum respiră.

Like…why?

Kyrgios would have had break point if he had let the ball bounce.

Even by Kyrgios standards, that was baffling.pic.twitter.com/x8dvOsH08E

— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) September 5, 2022

– O să le treacă alor mei, mai avem un pic și mergem acasă, s-a apărat nonconformistul care a închis meciul cu un as perfect în teu. Al douăzeci și doilea plantat în curtea de gogonele a lui Daniil. A plouat, cum ar veni.

Alejandro Davidovich Fokina – Matteo Berrettini 6-3, 6-7, 3-6, 6-4, 2-6

Privind pe sub sprâncene, ca-n westernurile din anii ’80, spaniolul pe care nu-l mai văzusem aplicat până acum a intrat călare în meci. 3-0 direct, fără milă, cu un Berrettini ușor plictisit, parcă și fără vlagă. I-a ieșit și un “slam dunk” ibericului cu nume și figură de prin toate părțile continentului, mai puțin din Malaga, de unde se trage.

Apropo, cu profilul ăsta, mi-e greu să cred că Alejandro, care era să-i tragă preșul de sub călcâie lui Matteo, poate fredona Despacito. Sau măcar să rostească eterna frază de reggaeton “mueve la cintura, mamacita”. Insul e proiectat să tragă avioanele de roți, în zbor, nu să miște bazinul dintre torace și coccis.

A fost aproape de obiectiv Fokina, dar ceva i s-a întâmplat în setul secund. La 3-2 pentru spaniol, încărcat emoțional de public, Berrettini a dat maximum cu returul și oponentul a zguduit fileul. Break, 3-3, urlet de leu care nu se teme de grădina zoologică, ci de veșnicia ei.

Apoi s-a întors totul, cu sportivul din Cizmă urcând spre cetate ca oștile din filmele istorice regizate de Sergiu Nicolaescu. S-a și fumat în tranșee. Ușor i-a intrat următoarea manșă, ca să asistăm apoi la o revenire spectaculoasă a lui Davidovich Fokina. Să fi rostit ca un habotnic în pauză mantra cu mueve și mamacita? Posibil. 6-4. Urma decisivul.

Dacă a făcut-o, de acolo i s-a tras accidentarea care l-a salvat pe italian. La 1-4 și 30-0, Alejandro a căzut rău pe genunchi, după o rotire greu și de urmărit, darămite de experimentat. Făcuse 40-0 cu acea plesnitură, dar plătise scump. Cam cum ne vor veni facturile la energie în iarnă.

Era ultimul lui game câștigat, mintea oricum îi rămăsese la examenul următor. RMN i se spune.

Shuai Zhang – Cori Gauff 5-7, 5-7

Au scris și colegii mei, e posibil să mă repet. Gauff e o viitoare șefă de clasament WTA, vor sta cheile la ea până vor rugini și idealurile de a sparge careva lacătul suprem. Bine, n-am întrebat-o pe Iga, dar orișicât. Coco e prea matură pentru vremurile actuale, am putea avea surpriza s-o vedem pe Hi5 sau pe mIRC, cu moșarii, nu în zona de Insta.

Nu vreau să politizez, dar în copilăria-i profundă, păpușile lui Coco au mâncat armată ca bunicii noștri interbelici. Nici nu sughițau bucățile de plastic cu picioare și rochiță, nu mișcau în front, atât de marțială este viitoarea no. 1 mondial. Îi ziceau și doamna Gauff, nu Coco. Se zvonește că, o dată, una dintre păpuși, când fata avea 7 anișori, a încercat să scâncească “mama”. Deh, căzuse pe spate.

Vai! Și-a înghițit bateriile, a făcut târâș până la coșul de gunoi. Cori doar se uitase la ea.

Așa a privit tot meciul cu Zhang, și când a început cu 0-2, dar și după ce a revenit cu break-uri. Iar asiatica se trezise în primul cu 5-4 și cu niscaiva speranțe de calificare. Într-al doilea, Gauff a trebuit să revină de la 3-5, dezamorsând o minge de set. Era declicul de care avea nevoie. Cu ași și backhanduri fulgerătoare expediate în zonele lipsite de confort ale lui Shuai Zhang, americanca a supraviețuit și este o candidată la trofeu încă din acest an. Numai loserii “își așteaptă rândul”.

Corentin Moutet – Casper Ruud 1-6, 2-6, 7-6, 2-6

Game-ul de încălzire s-a dus până la temperatura de fierbere, norvegianul salvând de două ori rușinica break-ului. Corentin – să fim responsabili, adică să nu lăsăm franțuzul să viseze! – venea de pe altă planetă. E locul 112. A urmat un joc la zero și s-a făcut 6-1. Cu toate încercările băiatului din Hexagon, nu se putea întâmpla vreo nenorocire, o conștientiza și acest monșer simpatic. Aflat în goana după o minge neastâmpărată, Moutet s-a dezechilibrat, însă a demonstrat că a învățat de la profesioniști că cadă. Nu de la profesorul de muzică. Aflat în picaj, omul a coborât trenul de aterizare pentru flotări și a simulat câteva, ca să nu-i bată obrazul fițoșii din tribune. Vedeau și ei ceva, nu doar un bărbat din Oslo scuturând alene covorul.

În setul 3, nordicul a rămas cu subconștientul la taclale, trimițându-și printr-o crevasă cerebrală una dintre umbre să continue balul. A pierdut un tiebreak de luptă, apoi a lăsat cercul polar ca pub-urile la 7 dimineața și a închis a patra manșă cum o făcuse mai devreme. Fără să se întrebuințeze.

Caroline Garcia – Alison Riske-Amritraj 6-4, 6-1

Cap la cap s-a mers doar în primul set, break-ul venind exact când îi trebuia atletei franțuze. Căci e o atletă desăvârșită. Mereu m-am întrebat ce i-a lipsit până acum să pună mâna pe vreo salatieră pe care sî încapă și salata de bouef, dar și alte bunătăți. Caroline a mai prins sferturi la Roland Garros, în 2017, deci e pentru a doua oară ajunsă atât de sus. De acum încolo, e bună de cinste, orice i s-ar întâmpla.

În setul secund cu Alison Riske, Caro a servit șase ași și s-a chinuit să tragă fermoarul pe partidă. Cinci mingi decisive i-au trebuit ca să plece la dușuri. Făcuse ochi amfitrioana de după fileu. Era târziu.