Lauda de Sinner nu miroase a bine

---

De câte ori n-ai simțit nevoia să-i dai cu tifla nepotului pe care îl vedeai doar în vacanțele de vară și când se sacrifica porcul de Crăciun? Ăluia care a deprins anumite vicii de la tine, care nu știa de niciunele, întrucât era doar un pui de tocilar crescut la oraș, între betoane, și care acum îți dă lecții de civism, geopolitică și integrare europeană. Aparent i-ai parcat și șapca pe scăfârlie ca să nu facă insolație, deși îți era clar că nu-i foarte cool, dar ai uitat că ești autorul moral al acestui gest vestimentar. Nu, nu știi despre ce e vorba, nu toată lumea a trecut prin aceste experiențe, dar îmi testam și eu retorica. Medvedev, în schimb, e genul ăla care, din 2020 până pe final de 2023, pe unde-l prindea pe nepoțelul din Italia, îi arăta cum este viața reală și cât de mult mai are de învățat până să-i administreze prima corecție.

Iar aceea a venit în toamna anului trecut la Beijing, în două seturi îmbibate vârtos în prelungiri, 7-6, 7-6. De atunci, Sinner, cum dădea nas în nas cu unchiul moscovit cu reședința la Monte Carlo, cum îi aducea aminte de vechile practici care ar trebui să își arate limitele. Cinci directe, toate încheiate cu iz de tanti auguri. Ultimele două sunt memorabile mai abitir pentru Daniil, căci Sinner a crescut. E mare. Are alte preocupări de când e pe hornul ATP, inclusiv în această seară s-a ițit trufaș de pe holul vestiarelor. În finala Australian Open, peninsularul a revenit de la 0-2 și a înșfăcat trofeul, apoi, la Miami, i-a fript fostului lider mondial un 2-0 cu manșe livrate la cheie. La 1 și la 2. Nu vi se pare că ăștia doi, ambii longilini, chiar seamănă cumva? Nu ca stil de joc, oricum aici i-aș lăsa pe adevărații specialiști să-și tocească argumentele.

Băieții au coborât în arenă pregătiți ca pentru finala turneului. Un fir de păr nu avea alt target, chiar dacă Medvedev a sosit la control cu mai puține probe. Atât îi mai suportă calota craniană. Consistența partidei, intercalarea seturilor, preocuparea de a lovi decisiv mai mereu, știind care e reversul medaliei, paleta variată de execuții, trăirile oamenilor din lojă, cu un Darren Cahill prins de febra partidei în picioare și cu antrenorul rusului, Gilles Cervara, a cărui bărbie părea sudată de brațele încrucișate. Ar fi trăsnit asistența o behăitură de stadion, mai exact mioriticul “Stai jooos!”, însă scandalagiii fuseseră cu o zi înainte la producția lui Nole. Publicul conștient că e favorizat să asiste la un meci al sezonului, forța cu care protagoniștii și-au încărcat optimismul până în ultimele game-uri ale setului decisiv, totul a concurat pentru actul care îndeobște dă din coadă pe covorul roșu, musai pe podium și cu străchinile din aliaj metalic în prim-plan.

A fost doar un sfert de finală cu două runde stoarse în tie-break, cu manșele 2 și 3 sigilate de Daniil cu as, ca un statement pe care unchiul nu și-l mai putea reprima. Îl tot visa pe nepot, abia aștepta să-i spună verde în față că i-ar sta mai bine cu o pălărie de pescar, că în trecut a bravat și el doar ca să-și impresioneze ruda mai mică. La 3-1 în setul seturilor, pe serviciul lui Medvedev, a fost cea mai crâncenă bătălie pentru obiectul care îi vizita pe rând cu și mai mare viteză. În mod sigur și în colțurile tot mai greu de ajuns. S-a făcut 4-1. Pariez că nimeni din tabăra celui care avea să câștige nu vedea încă ieșirea din tunel. Când ai numărul 1 ATP în față, îți reamintești că ai trecut și tu prin altar și că acest prestigiu te poate sala și din esofag de șarpe. Te scuipă reptila, te speli și mergi mai departe. Al italianului a fost veninos astăzi.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

---

Donna Vekić – Lulu Sun 5-7, 6-4, 6-1

Europeanul de fotbal care își varsă în această săptămână și ultimele trei meciuri a captivat la început prin numărul neobișnuit de goluri, apoi efectele i-au intrat în remisiune. Și la circ se plictisește șeptelul ținut cu forța în manej. Noroc de studiourile cu analiști care-și pun câte o mască infantilă pe cap și peruci ca la balurile mascate de Revelion ca să rămână asistența încălzită. Evident, noroc și de echipa cronicarilor care, conform tradiției, a făcut performanță adunând impresii zilnice, unele chiar și despre fotbal, deși nu era obligatoriu. Story-urile alea pentru care marile gazete au inventat special un post de editor etern nemulțumit mai degrabă izvorăsc din tenis. Lulu Sun este vedeta ultimei săptămâni și, dacă n-o uita să plesnească sfera cu blană, va ajunge inclusiv în ziarele de sport. Ce ghinion!

Ca să ne întrebăm cine este distinsa necunoscută și cum a ajuns până în sferturile unui Grand Slam, Lulu a rupt cu calificările precum muncitorii de import aduși pe marginea bulevardelor din marile orașe ale României. Iarna trecută, din noiembrie până în martie, în toate diminețile întâlneam același chip, cu sau fără gulerul tras pe nas, în funcție de intemperii. Ținea o paletă de ping-pong cu fețele în roșu și verde. We are working here, you have to wait, mi-a transmis cu accent de Asia de Sud când l-am întrebat de ce este blocat drumul. Apoi deja ne salutam din priviri, însă refuzam să cred că el există cu adevărat. De ce n-ar fi apelat la o sosie, cum să înduri viforul în fiecare dimineață, de la Sf. Andrei până de Mărțișor? Domnița Sun a trăit – e adevărat, pe alți bani și cu altă expunere – emoții similare. Din intersecție, de nicăieri, a aterizat în tenisul mare.

A prins calificări de când organizatorii dădeau cu var și schimbau becurile ca să lucească totul la Wimbledon. A bifat toate meciurile care nu se văd: a început cu românca Miriam Bulgaru, a prins tabloul principal dând în stânga și-n dreapta cu barda, i-a nesocotit planurile lui Qinwen Zheng, finalista de la Australian Open, iar în optimi ne-a trimis-o pe Emma Răducanu la plimbare. Ne-a trimis-o, e bine așa, pentru că – admitem sau nu – cumva am rămas atașați și de entități precum Mike Temwanjera de la FC Vaslui sau de Beth Hart de la Brezoi. Lulu, care acum 12 ani concura pentru Croația sub numele de Lucija Radovčić, are neamuri peste tot pe glob, a studiat și a copilărit pe unde au dus-o vântul și gândul, iar de numai doi ani a trecut și la profesioniști. Iar astăzi i-a ieșit în cale Donna Vekić. Ce să vezi, din Croația tatălui său. Pentru connaiseuri, afiș serios.

Jucătoare de mână stângă, cu un forehand care va fi și mai necruțător dacă fata va rămâne în circuit, Sun nu se deschide, nu lasă curioșii să-i vadă oglinda sufletului. A afișat poza de tablou atât după un game-monstru de 10 minute (i-a revenit în cele din urmă), cât și după ce a arestat primul set, luând un break pe ultimul serviciu al Donnei. N-a dat drumul supapei afective nici după ce mult mai experimentata adversară a călătorit din Eden în Infern și retur. Cu peron pe ambele părți. Aceasta din urmă, fioroasă când nu-i funcționa jocul, își părăsea carapacea, zbiera, se autoflagela, arunca priviri toxice echipei sale. Dar, la 1-1, Vekić învățase gimnastica anonimei. Povestea, oricât de interesantă ar fi fost, trecea în subsidiar. 5-0 în decisiv, iar Lulu avea aceeași privire paralizată. Până la proba contrarie, se va întoarce în intersecție, în vreme ce sfert-finalista de anul trecut de la Melbourne a intrat în semifinale la Londra inundată de lacrimi și gâfâind la propriu, ca după maraton. Învingătorii iau totul, chiar dacă abia le menționezi numele și numărul matricol WTA.

Carlos Alcaraz – Tommy Paul 5-7, 6-4, 6-2, 6-2

Americanul, acest Paul, nu altul, reprezintă genul acela de opoziție care îi dă frisoane prințișorului. De patru ori jucaseră până la event-ul de la All England Club, de două ori luase caimacul Tommy. Dar nu-și dăduseră întâlnire la iarbă verde, acolo unde cel mai talentat din noua generație a Spaniei plecase anul trecut cu potul cel mare. Not yet. Piticul care face jacuzzi în materia cenușie a lui Carlitos a prins-o din zbor, dar abia după ce cavalerii începuseră să-și încrucișeze rachetele. Alca își continua sesiunea de încălzire, se mergea game cu game, un break a fost urmat imediat de revanșă, iar la 6-5 pentru tenismenul din Florida, echilibrul a început să facă exhibiționism. Angoasele fugeau ca protestatarul Marian după presupuși corupți chemați la Tribunal. Și li se striga, se filma, era tărăboi.

– Bossule, de ce n-ai contramandat, cum îți permiți să ne zdruncini zodia confortului? Nu ești deloc vigilent, ai uneori niște hachițe de nu te mai recunosc, l-a dojenit nano-narcisistul de pe creier.

Dialogul insolit continua, iar Tomiță din USA lua la subraț primul joc din setul secund. Apoi făcea break, iar în privirea copilului-minune citeam replica devenită de nișă de acum câteva decenii de la Procesul Etapei al lui Ovidiu Ioanițoaia, emisiunea de la Pro TV în care unii se duceau doar ca să nu se lase de fumat. “Și eu ce fac, nea Mircea?” De la Lucescu la Carlos, într-o seară de iulie din 2024. Fiecare cu filtrele sale, însă Alcaraz chiar rămânea fără semnal. A mai întors de la 0-2 la general, poate că și acum ar fi tras cu șanse consistente ca să-și câștige dreptul de a apăra trofeul duminică. Totuși, n-a mai fost cazul. Numărul 3 mondial a lovit repede, mai mult de frică, și a început să-i demonstreze tipului de peste gârlă că ce a fost cândva rămâne în statistici.

Abia acum începea tenisul. Campionul, când se simte bine, adică atunci când nu-l mai deranjează nimic la mansardă, rescrie topurile. După ce simte că nu mai există riscuri, în ciuda faptului că Paul a dat în ele ca nebunul până la final, spaniolul dansează pe teren. Pictează, plutește, rescrie notele muzicale. Portativul primește sarcini noi. De pe lumea cealaltă, se holbează ciudat Mozart și Beethoven. Exact, compozitorul și câinele său, cum ar concluziona cinefilii euforici. 6-2, 6-2 în următoarele două reprezentații și, ca la Fotbal Minut cu Minut pe vremuri, i s-a transmis că nici Sinner nu mai e. El Rey merge mai departe. Legătura în studio.

Jasmine Paolini – Emma Navarro 6-2, 6-1

Se spune în cartierul în care locuiește Jasmine că treaba făcută de Cronos e rescrisă în fiecare zi de cea mai neașteptată ascensiune din ierarhia WTA. Finala de la Roland Garros e doar antreul, italianca fiind la o aruncătură de rachetă de încă un meci pentru premiul care contează cel mai mult. Noul Speedy Gonzales al tenisului feminin nu doar că arde etape, le topește într-o clipită. E peste tot și transformă statura sa de 1,60 metri într-un avantaj pe care nu-l poți înțelege dacă ți-e lene să duci sinapsele la păscut. Paolini trebuie doar să ridice și să arunce, așadar nu are nevoie de ajustări. Și o face repede și tehnic, iar adversara uneori nu are timp să-și dea seama ce i se întâmplă.

16 din cele 17 veniri la fileu din partida abia încheiată au fost transformate în puncte, un procent decisiv și reconfortant în tenisul profesionist. S-a încumetat și adversara din State de șase ori. O singură dată i-a pronunțat arbitrul de scaun numele. O singură dată!

Cu Navarro i-a fost cel mai ușor peninsularei. După un break suferit pe începutul primei runde, Jasmine și-a adus aminte că Swiatek – care i-a lăsat doar macarons la Paris, nu și cupa – dă deja la găini la țară, lângă Varșovia. Ai o probabilitate crescută de a trage altfel linie. În semifinala cu Vekic e favorită din toate părțile. Ce mai, toate îi merg din plin în Regatul Unit! A avut o șansă suplimentară la retragerea lui Madison Keys, iar distracția n-a avut frontiere cu Sorribes Tormo, Andreescu și pe cine a mai driblat în cursa spre o nouă serată dansantă.

Pentru o atletă care la aproape 29 de ani nu bifase decât un prim tur pe tabloul londonez în 2022, luna cadourilor a început în iunie, prin capitala Franței, și nimeni n-are curaj să-l confiște pe Moș Crăciun până când nu-și va da acordul și simpatica toscană cu zâmbet contagios.

---