Săpăliga Swiatek

Nu știu cum sunteți voi, dar eu deja respir în paradigma războiului. Am văzut meciurile de ieri în bârâit de bormașină, această mitralieră de casă care n-a mirosit niciodată gamela și căreia îi este cald și bine lângă gura sobei. Astfel arată pensia specială pentru aparatele cu burghiu.

Noul meu birou plutește la ultimul etaj al unei clădiri căreia abia i se montează lift. Balustradă nu există, sunt nevoit să salut pe scări diverși necunoscuți în salopete și în general nu mai știu dacă liniștea a existat vreodată sau e doar element de science-fiction. Zbang-trosc-brrrummm! Sunt o Moldovă în miniatură care tânjește după autostradă și aeroport. Măcar am granița de est în portofoliu și voi putea să-i acostez pe-ai lui Putin cu o simbolică taxă de timbru pentru fiecare tanc plimbat în regim de drive-test.

Falsul exces de adrenalină mi-a augmentat realitatea din teren, mi s-a părut că Madison și Iga au pierdut dramatic, zbătându-se până la ultima minge. Am zbierat, credeați că există embrioni de Ilie Dobre numai în audivizual? Mi-au tremurat mâinile la fiecare minge executată în terenul advers, zici că loveau învinsele cu brațele subsemnatului, poate și de aceea Keys și Swiatek au mâncat cu noduri ultima cină din Australia. Noduri, nicidecum noodles.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Ashleigh Barty – Madison Keys 6-1, 6-3

Când s-a înscris la tenis, mititică și atunci, australianca devenită regina WTA, cu începutul de carismă care nu i-a avansat cu vârsta, a recitat încruntată:

Tata cântă pe tractor,
Mama pancakes ne tot face,
Iar noi învățăm cu spor
Când e pace.

Se aude, Vladimire? Înțelegerea între popoare e o teză împărtășită și de mogâldețe, însă nu aici voiam să ajung. Barty e cu munca, razele soarelui i se prind cu stoicism de obraji, fix sub ochi, acolo unde se bronzează la câmp femeile vrednice care știu că și imensa tarla intitulată Australia trebuie cultivată. Nu încape în discuție, Ash s-a întâlnit și cu talentul pe traiectoria spre glorie, însă ar fi fost doar un rendez-vous pasager în cazul în care n-ar fi avut la ea papornițele de rafie cu working skills.

Creativitatea lăsată singură în barcă i-ar fi putut aduce calificarea în finală, cine sunt eu să judec fata?, dar am fi numărat și vreo două meciuri cu set decisiv, cu tiebreak torențial și alte detalii delicioase pentru un suporter neutru. Dar băștinașa din întrecerea fetelor a avut de ales, la confiscarea din moț, între toporișcă și pensulă. A luat-o pe prima și n-a pierdut niciun set până în vestibulul ultimului act.

De pildă, semifinala de astăzi cu Madison s-ar fi putut juca în calificări, atât de greu i-a fost numărului 1 mondial să avanseze în meciul care, conform uzanțelor, se joacă având trofeul pe masă. Nu mă ascund să repet că mizam pe o altă Keys, se confirma și din studiourile TV că e în formă, că ar putea să producă surpriza. Așa ar fi trebuit să fie, dar era la Barty acasă: când stai în chirie, nu poți să bați un cui fără să întrebi proprietarul. Și întrebi degeaba, ăla n-are chef de moloz prin sufragerie.

Hai că i-am găsit circumstanțe atenuante sportivei care a fost pe afișul unei singure finale de Grand Slam, acel 3-6, 0-6 cu Sloane Stephens la US Open 2017.

Ashleigh Barty a început cu break, apoi a clocit un game la zero, totul pe repede-nainte, și m-am dezmeticit abia la 5-1. Adversara, nu. Cu un forehand în lung de linie, australianca a închis un set câștigat încă de la micul dejun. Nu e paradox, chiar dacă un meci scurt îi asigura calificarea în prima mare finală de acasă, truditoarei din poveste i-a plăcut mai mult setul secund.

S-a muncit mai mult și cu un dram suplimentar de responsabilitate. A pus-o la treabă Keys, a fost un 2-2 cu câteva complicații, apoi o minge de break pentru jucătoarea din Statele Unite. Nu s-a mai făcut 2-3, ci 3-2, Barty atacând cu satisfacție o minge care o invitase la fileu.

– Mulțumesc, fată, că mi-ai făcut poftă de mâncare!

Asta trebuie să-i fi transmis sportiva de top de la Antipozi care n-a mai coborât din tură. Slăbise un pic strocul, că se apropia ora prânzului, iar Madison, cu o super-directă în lung de linie, i-a smuls comentatorului australian un cinstit “outstanding!”. 5-3, apoi servește Ash. 0-15, 15-15. Se reglează tirul, 30-15, 40-15, apoi o minge la corp, retur anemic, trenul de navetiști o duce pe Barty spre fileu și decisivă în colțul opus.

Am văzut-o pe fosta jucătoare de cricket și în revistele pentru femei. Glamour-ul făcea parte din ecosistem. Îmi place mai mult varianta brută, întruchipează performanța.

Danielle Collins – Iga Swiatek 6-4, 6-1

Cum ar fi ca americanca, ajunsă la 28 de ani în prima sa finală de Mare Șlem, s-o deposedeze pe Ashleigh de un premiu parcă dinainte inscripționat? Cunosc un celebru caz de fotbalist care la aceeași vârstă debuta în Divizia A, cum i se spunea pe timpuri competiției, și care avea să câștige campionatul și Supercupa, ajungând apoi în grupele Ligii Campionilor. Evident, cu Oțelul, ce-mi trebuie exemple din alte orașe? Ah, a jucat și într-un meci al naționalei. Despre Gabriel Paraschiv, originar din Moreni, este vorba. La fel și Danielle, cine poate ști ce se va întâmpla sâmbătă?

Cine poate ști în afară de Barty? Sper și cred că va fi o partidă imposibil de comparat cu semifinalele acestei ediții, în ciuda faptului că Iga a mai chinuit-o pe alocuri pe Collins. De la 4-0 și 5-2, poloneza a redus parcă reabilitată la 5-4. Păcat, privirea i-a rămas ațintită în bolta cozorocului și n-a mai avut orizont. Cum se întreba și Mircea, ce i-a lipsit Soranei s-o facă pachețel mai devreme, în optimi, pe tânăra din Varșovia? Și de ce trebuie să poarte șapcă Swiatek? Îi transformă dimensiunile terenului, parcă o deposedează și de entuziasmul de a-și disputa intrarea în meciul meciurilor. La ora aceea, nu mai bătea nici vărul soarelui, darămite titularul în acte.  

– Băi, știai că Iga scrie pentru BBC?

De obicei, când primesc un astfel de mesaj de la Meșter, mă pot aștepta la un eufemism, o sudalmă, ceva. Ar fi trebuit să-i trimit cronica până la acea oră.

Era târziu. Zic, scuze, dar eu mă aflu pe front, nu abuza de-un biet caporal captiv urbanizării fără limite! Aș, întrebarea era pe bune. Swiatek semnează editoriale, ar putea să întocmească și horoscopul pentru britanici.

– Așa se explică, frate, n-a fost acea Iga pe care o știam. Hai și noi pe teren, să vedem cui îi stă mai bine. Mie sub nicio formă, poate ne salvează Codruț.

Urmașa lui Sobieski se afla deja în ședința de sumar a redacției în setul al doilea. Combativa și parcă teatral de atenta Collins, care a și zbierat de câteva ori ca Mel Gibson în filmele sale istorice, a făcut 4-0, a tras aer în piept cât pentru un game luat de oponentă și a încheiat cu 6-1, mingile în aut ale polonezei fiind precum cerneala aruncată pe figura lui Simion de la AUR. Efort în zadar.

Kokkinakis/Kyrgios – Granollers/Zeballos 7-6, 6-4

Intrați pe bază de wildcard pe tabloul principal, cei doi australieni cu rădăcini elene mai au o treabă în finală. Acolo vor întâlni tot australieni, pe Max Purcell și Matthew Ebden, statisticile spunând că din 1980 nu s-a mai întâlnit o asemenea finală la dublu băieți: să fie toată lumea de pe țara-continent. De ca și cum ar conta, publicul oricum va ține cu excentricul Kyrgios, genul de ins pe care l-aș vedea spunând și glume pe scenă cu Micutzu sau cu Doru Octavian Dumitru. Iar Kokkinakis, nici el băiat de pension, copiază din apucăturile colegului său și, mâine-poimâine, o să învețe să înjure și în biserică.