Cristina Bucșa- Ana Bogdan: 6-4, 4-6, 7-6;

Dacă nu vă e suficient ce-ați văzut sau ce-ați auzit că au văzut alții la fotbal, aflați că unii chiar au avut o zi proastă. Și pe toți acei „unii” îi cheamă Ana Bogdan. Pentru că ea joacă tenis, în meseria ei nu se poate cu „generația de suflet”, cu schimbări și cu speranța că adversarul o va trimite-n ațe de suficient de multe ori cât să i se adune de un meci. La tenis, de obicei, e ca la început în antreprenoriat. Pentru Ana Bogdan în mod special e ca în antreprenoriat, dar dacă ai porni o afacere cu termopane în Cretacic, în timpul recesiunii.

Cea mai mare cruzime a acestei partide a fost aceea că s-a reluat pentru ultima dată când mai erau 20 de minute până să înceapă meciul naționalei. Asta după ce Ana fusese trimisă să își joace meciul cu vecina de pașaport pe unul dintre terenurile aflate la două stații de metrou de central și regim special pentru circulația pe timp de noapte, când din pădure se spune că apar mistreți și Rublev care sparge rachete în trunchiurile de copaci.

Pentru cei ce-și făceau încălzirea în timpul ăla și se chinuiau să mai găsească o masă la terasă, e important de știut că a continuat tradiția meciurile de la Wimbledon în care Ana culcă iarbă cât trei furtuni la un loc și trimite sămânța de trifoi acolo unde i se înmoaie rădăcina în țiței. Aproape instant, de cum s-a pus în mișcare mecanismul cu mingi, Ana și Cristina s-au rezemat în balanță și au început să clădească ziduri, într-o lume obișnuită cu punți șii formule de politețe la final de email.

Nu avem de unde să înțelegem ce e cu Ana, iarba și meciurile transformate fără anunț în picnic cu gladiatori care se bat pe ultimele aripioare. Dar partidaa devenit instant o târâială epocală prin noroi, în care punctele s-au obținut mai mult prin topirea irisurilor adversarei și foarte puțin prin vreo strategie concretă, bună de explicat pe viitor la un TEDx local. În timp ce Cristina lucra mileuri în colțuri de teren și pe tușe, Ana a săpat tranșee fără oprire și a ținut linia orizontului deasupra puhoiului de apă ce tot amenința să vină dinspre adversară.

E fabuloasă capacitatea Anei de a-și transforma meciurile în chestiuni ce transcend tenisul și te fac să te gândești că miza de la mijloc e o centură la măcar una dintre categoriile grele. Am fi rămas prinși cu ochii între mănușile celor două dacă, periodic, arbitra nu ar fi oprit partida pe motive meteo absolut ridicole având în vedere că meciul oricum părea o sesiune de topit traverse de cale ferată la lumina lumânării. Ultima revenire a fost și cea mai dureroasă pentru că s-a încheiat cu un maxi tie-break câștigat de Cristina Bucșa, la capătul unui set în care Ana a avut 5-3 și două mingi de meci pierdute pe geam în mijlocul taifunului ce i-a deranjat iarba cosită cu migală în cele peste trei ore de joc.

Foto: Rob Newell – CameraSport via Getty Images

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

Elena Rybakina – Gabriela Ruse: 6-3, 6-1;

Lucrurile tind să se complice inutil când ai moșit dureri ce nu doar există, dar îți mai și aduc aminte de zile în care erau tot ce știai și voiai să dispară. Gabi Ruse are din păcate experiențe cât se poate de palpabile cu limitările medicale, ele fiind în cea mai mare măsură responsabile pentru faptul că fata noastră vine mai nou pe la turnee de Grand Slam și joacă în calificări mai mereu, în acele zile în care noi ne antrenăm pentru Wimbledon mirosind mentă proaspătă în ghivece, iar angajații All England Club trec prin ultimele slide-uri ce descriu tehnica perfectă de a privi iarba pe timp de noapte.

După ce a jucat semifinală la Roland-Garros și – mai recent, tot la dublu – a câștigat un turneu W100 cu Kiki Mladenovic ce știam sigur despre Gabi e că nu venea pe imașul englez cu vreo urmă de trac ori cu spaime în privința balaurilor ce ies din plafonul de nori în perioada asta, prin zona insulei.

E la fel de adevărat că Elena Rybakina e un model special de Elenă, una care consumă fără să mestece tururi preliminare la turneele de Grand Slam și, începând cu anul 2022, membră a grupului select de oameni care-și pot pune haina în cui la Wimbledon fără să aibă nevoie de rezervări la numere de telefon unde ești întâmpinat cu vocea lui Federer pe apelul în așteptare.

Ca în orice spectacol demn de Roma Antică și de nivelul de considerație pentru victime specific acelor vremuri, Gabi măcar a avut plăcerea să își consume nu-foarte-fericita după-amiază de marți pe terenul numărul 1, departe de ploaia care își ocupa tradiționalul loc în tribunele arenelor mai mici și în oasele greu încercate de reumatism ale celor ce-au mai prins zile în care trebuie să știi din ce capăt se apucă fileul atunci când trebuie să îl iei la cârcă.

Problema meciurilor cu Rybakina e că sunt cel mult accesibile și necauzatoare de indigestie psihică în cazurile ideale în care toate straturile Universului s-au așezat micronic în prăjitură și lasă să scape pe la margini atâta glazură câtă să dea impresia de belșug gastronomic. Am stabilit deja că Gabi nu a avut genul acela de zi, dar rămânem cu startul de meci în care s-a consemnat un break încă de la ieșirea din tunel și apoi un parțial de 3-1 pentru Ruse. Dar Rybakina e un fel de șarpe constrictor imposibil de atins de timp și frivolități lumești atunci când vine vorba despre tenis. Privește pe lângă tine și, ca într-un film de groază cu pășuni verzi și linii trasate perfecte, se apropie de tine insesizabil, dar semnificativ, de fiecare dată când clipești sau îți permiți să muți un gând către alte planuri ale realității.

Lațul s-a strâns până la epuizarea primului set și apoi până la încheierea meciului, după ce pe teren a venit pentru Gabi și un fizioterapeut, dar nu a mai avut loc sau timp să intre vreo mână divină care să-i poarte strategia de joc spre ceva mai consistent decât un 3-6, 1-6. Totuși, nimic neapărat îngrijorător. Cu capul de serie numărul 4 rar se întâmplă să pierzi efectiv. În asemenea situație ieși doar pe plus.

Jessica Bouzas Maneiro – Marketa Vondrousova: 6-4, 6-2;

Principala știre a zilei la Wimbledon e că regina ultimei ediții de Wimbledon, Katarina Miltonova, a pierdut în primul tur și nu își va apăra titlul.

A doua știre e legată de faptul că ați citit numele de mai sus și nu ați fi putut băga buletinul în foc drept pariu pe faptul că acea jucătoare este sau nu una pe care am inventat. Adevărul e că Marketa Vondrousova a plecat acasă, dar la fel de normal e să nu mai aveți încredere în mine și să vă întrebați ce turneu pe iarbă ați văzut în 2023 și cum e posibil să am dreptate când spun că Marketa chiar e campioana în exercițiu de la Wimbledon.

Nu mai aveți nevoie de foarte multe întrebări interioare, pentru că Marketa pleacă acasă nu cu titlu, ci cu strania performanță de a fi prima campioană de la Steffi Graff în 1994 care mănâncă un singur mic dejun în anul de după câștigarea titlului și pleacă spre alte zări în care tenisul pe iarbă nu e nimic mai mult decât o excentricitate de vară, specifică celor cu clasament bun și frâne zdravene.

Jessica Bouzas Maneiro pe de altă parte reușește să spargă toate oalele din vitrine la primul contact vizual cu bucătăria. Victoria ei echivalează în tenis cu momentul în care ai juca prima dată darts într-un bar și l-ai prinde-n țepe pe John F. Kennedy. Pentru jucătoarea din Spania e prima victorie pe tabloul de simplu al unui turneu de Grand Slam și, la 21, cea mai importantă victorie de la momentul în care a primit bere la magazin fără să i se mai ceară buletinul.

Novak Djokovic – Vit Kopriva: 6-1, 6-2, 6-2;

„Cel mai important genunchi al tenisului”, așa au anunțat meciul cei care se ocupă de Wimbledon și care, în mod evident acum, nu sunt la curent cu faptul că Nole și-a lăsat articulația membrului inferior acasă, a pus două crengi în fașa de culoare gri și a decis că îi e suficient pentru a trece de primul tur de la Wimbledon.

Picat în mijlocul furtunii după o săptămână petrecută prin calificările turneului, lui Vit i s-a dat rapid de înțeles că medicina este unul dintre adevăratele miracole ale lumii, cu atât mai mult cu cât Djokovic e și dovada că acest domeniu acționează și asupra necredincioșilor de cursă lungă.

Cu 10 ași reușiți în trei seturi cât un game jucat pe bune și fără să lase geamul deschis pentru vreo șansă de break pe propriul serviciu, Nole și-a încălzit articulațiile ce anterior au fost de zor frecate cu uleiuri esențiale și a câștigat un meci pe care probabil l-ar fi bifat drept câștigător și dacă doar își lăsa geanta pe scările de la intrarea în teren.

Radu Hângănuț

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.