A fost încă o zi călduroasă în București ieri. M-am pus la birou, mi-am
preparat cafele și ape reci și m-am prefăcut că muncesc, în așteptarea serii.
În așteptarea tenisului. A te preface că muncești este la fel de greu și dacă
ești tenismen, și dacă ești croitor, și dacă ești antreprenor. E greu, dar, așa
cum mulți dintre noi știm, asta nu înseamnă că nu merită efortul. Oho, și cum
merită! Mai ales când ai și un motiv întemeiat. Deci care ar fi acele motive
întemeiate pentru care ”se merită” să freci duda la birou ca Țîru în apărare?
Ei bine, eu nu cunosc decât două astfel de motive: tenisul, respectiv tenisul
de Grand Slam.
Dar trebuie să știți ceva despre mine: îmi place ca, atunci când se joacă turneele mari, să arunc un ochi și la cele mici. Turneele care sunt trecute cu vederea și într-o săptămână obișnuită, darmite când joacă Federer, Wawrinka și Serena în aceeași noapte. Să luăm, de pildă, Challengerul obscur din frumosul oraș numit Cassis. Dacă aș avea talentul lui Terzian sau al lui Naum, v-aș povesti despre golfulețele sale și despre cum proximitatea marseilleză (aici, Banciu ar fi fost util) îl face să-și atragă turiștii și să-i țină pentru sine săptămâni la rând. Dar eu nu mă pricep la Franța, așa că o să vă spun de tenis. Petitul orășel al Cassis-ului are la start jucători precum Tsonga, Sela, Hayls sau Santi Giraldo. Deci dacă ar fi să tragem o concluzie încă dinainte să ne apucăm propriu-zis de treabă, aceasta ar trebui să fie: există frumusețe dincolo de grandoare și e suficient să te uiți la cum își aruncă mingea detestabilul de Rosol ca să îți dai seama de asta.
Și-acum, să trecem la motivul pentru care alde Meșter, Porsche și zeii elvețieni ne-au adunat pe toți aici: US Open. Ce se poate spune despre ediția asta a turneului american? Păi, Dimitrov a ajuns și el la 29 de ani, spectatorii încă huiduie piliți din tribunele înalte, iar nesomnul ultimelor nopți m-a făcut să-ncerc să descui ușa de la casă cu cheia de la mașină. Așa, ca să știți. În schimb, am început biografia lui Ashe și sunt la pagina 3 după 8 zile de lectură. Este miercuri, bine ați venit la cronica zilei. Unde absolut totul este posibil, mai puțin să citiți despre Novak Djokovic.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Roger Federer – Grigor Dimitrov: 6-3, 4-6, 6-3, 4-6, 2-6
Oh, Roger! Oh, al doilea tată al nostru! Ce urât este tenisul la supărare și la accidentare! Dați-mi voie să fac ceva sângeros, nerecomandabil în cronica de sport: autoplagiatul. Într-un articol pe care-l scriam în 2017 pe Treizecizero, spuneam că Federer este pentru tenis ceea ce Led Zeppelin sunt pentru muzică. Și că dacă omul ăsta și-ar fi propus să facă rock în loc de tenis, probabil ar fi dat peste un Jimmy Page, și-ar fi făcut împreună o trupă (Fed Zeppelin) și-ar fi fost imenși. Îndrăznesc să completez astăzi, la doi ani distanță, această hiperbolă: dar dacă va juca 5 seturi și după 40 de ani? Dar dacă le va câștiga? Oare nu e Fed mai mare decât Led, atunci? Nu știu, prieteni. Food for thought, gen. În orice caz, zilele trecute, după ce l-a trimis pe Goffin să bată covoarele în spatele blocului cu Sasha Z., Roger a fost întrebat de jurnaliști dacă mai rămâne mult printre ăștia mici, să le predea sportul în care se cred profesioniști. Răspunsul a fost ”chill, că mai durează nițel”:
Nu am, în general, nicio problemă când se intră în setul decisiv la un Slam. Cu o singură condiție: să nu se sfârșească totul cu frângeri de inimi sau de spate, așa cum s-a întâmplat azi-noapte. Este nerealist din partea dvs. să vă așteptați să vă povestesc meciul ăsta. Nerealist și crud. Nu voi face asta. Tocmai mi-am pus un playlist de jazz cam smucit și încerc să-mi dau seama dacă Dimitrov are vreo șansă să-l bată pe Nadal și să câștige naibii primul slam al pătimașei sale cariere. Prima piesă, primele acorduri, primul vers. Nu, nu are nicio șansă.
Embed from Getty Images
Simetria scorului, faptul ca Baby Fed e învingătorul, jocul bun din zilele recente ale lui Roger – nimic nu ne va consola o vreme. Ba mai mult, numărul greșelilor neforțate și chinul à la longue ne-au amintit de episodul Millman de anul trecut. Atunci, la fel ca acum, fanii de pretutindeni țipau la televizor ”Să i se aducă o cafea Maestrului, că e amorțit!!!”. Dar el nu era amorțit, era doar om.
Din fericire, totuși, cu Grigor înfrângerea a venit abia în pârdalnicele
sferturi de finală. Meh. Been there, done
that, komm ketzt! Cu cât avansezi mai mult în turneu, cu atât e mai dureros
să pierzi in în halul ăsta. Iar dacă ești în finala de la Wimbledon și ți se
întâmplă, ei bine, se poate spune că ești trecut prin viață și ai curaj să le
iei pe toate-n piept – de la presa curioasă și enervantă până la o plimbare
după miezul nopții prin Vâlcea.
Iar de-acum încolo, dulgheri, ‘nălțați grinda acoperișului! Că vine sezonul de indoor. Acolo unde, de obicei, dacă e sănătos, bătrânul geniu miliardar uită de toate și câștigă. Paris, Basel, Londra. Hai să vedem ce s-a mai renovat pe-acolo.
Embed from Getty Images
Elina Svitolina – Johanna Konta: 6-4, 6-4
Svito se consideră deja în linie dreaptă pentru Turneul Campioanelor. Se va juca tot în Asia (la Shenzhen, de data asta), acolo unde Elina mereu se simte bine. Ca peștele într-un mare acvariu poluat. Iar în ce-a mai rămas din US Open-ul ăsta, calculele muritorilor de România sunt simple, aș zice: sperăm să fie Bianca cea care o răpune pe Serena, dar Elina pare singura capabilă cu adevărat. Măcar pentru simplul fapt că a pierdut la turneul ăsta tot atâtea seturi câte titluri a câștigat Benneteau în ilustra sa carieră: zero. Și n-a avut chiar traseu de cercetaș blonda noastră: Osuigwe, Venus, Yastremska, Keys, iar azi-noapte, vechea noastră cunoștință, Jo Konta – cea care bate mingea la serviciu de parcă gândul i-ar fugi la expoziția de fluturi vii de la Antipa.
Embed from Getty Images
Și iată cum devine Svitolina prima ucraineancă pe care o vedem vreodată într-o semifinală de US Open. Bodnarenko și Tsurenko mustăcesc acuma, dar n-avem ce le face. Munca, talentul și o prietenie cu Gael te duc departe în viață. De altfel, noi mereu am fost de părere că dacă vrei să faci performanță în tenis și să te bucuri de viață, trebuie să:
- Îți deschizi mintea
- Încerci lucruri noi
- Eviți cu orice preț să te afli la mai puțin de 50 de metri de Patrick Mouratoglou.
Revenind la Svito, trebuie spus că fata și-a bifat obiectivul pe anul ăsta: le-a depășit și pe Simo, și pe Naomi și a urcat pe locul trei în lume. Iar dacă ia trofeul ăsta cu ea acasă, o să urce pe 2. Un binemeritat new career high. Care poate nu înseamnă foarte mult pentru alde Halep sau Williams, dar Putintseva moare de ciudă.
Embed from Getty Images
Stan Wawrinka – Daniil Medvedev: 6-7, 3-6, 6-3, 1-6
Am început cu Federer ”Turul Durerii Scrise” de azi, dar noaptea și-a primit umbrele triste încă de când l-am văzut pe Daniil pășind pe teren. Băiatul ăsta merită să trăiască într-o lume fără albine, fără lumină și fără ”Friends” pe Comedy Central. Să nu care cumva să-l puneți în aceeași oală cu dragul de Kyrgios. Nu, nu. În oala aia nu au acces decât oamenii talentați și cretini; nu e suficient să fii tupeist și rău. Când Medvedev pune mâna pe rachetă, îmi amintesc subit de reducerile ridicole pe care americanii le fac la tigăi, de Black Friday. Și mai sunt și alte descrieri plastice și elastice care-l vizează pe acest catalizator al energiei negative, dar nu mai am niciun chef. Dau și eu copy-paste:
Ce simple sunt calculele atunci când pe unul îl iubești, iar pe celălalt abia îl tolerezi în același ecran. O mică paranteză nu chiar în afara contextului: adevărul este că societatea românească a evoluat destul de mult, iar oamenii săi și-au învins destul de multe prejudecăți. Însă nu le-au învins chiar pe toate, astfel că suntem încă foarte reticenți atunci când vine vorba de taximetriști, politicieni și tenismeni ruși. Aceste trei categorii de oameni încă ne fac să ridicăm sprâncene (și adesea bâte). Deci, Daniile, chiar dacă ești un showman care nu dă doi bani pe toanele bețivanilor din tribune, să nu te superi dacă-ți spun că o prefer pe Sharapova câștigând decât pe tine.
Embed from Getty Images
Încă din primul set, Daniil a cerut un MTO regulamentar și mă gândeam ”Oh, ce bine! În sfârșit e sfârșit!”. Dar încep să cred că lunganul ăsta joacă teatru mai ceva ca Victoraș în emisiunile din prime-time. Te dor toate, zilnic, dar tu continui să câștigi împotriva celor mai buni din lume? Dar cine ești tu, băi? Personajul principal din Blacklist? Ceva nu miroase bine la periferia Moscovei.
Cât despre Stan, vreau să remarc superficial tricoul ăla al lui, mai întâi.
Nu doar că bunică-miu avea unul fix la fel, dar îl folosea numai ca să doarmă
în el. Tenisistic vorbind, o știm prea bine: al doilea cel mai iubit dintre
elvețieni se preschimbă atunci când intră în săptămâna a doua a unui Grand Slam.
Stan devine un Hulk gentil, căruia dacă îi dai ritm și mingi scurte, devorează
răbdător orice ambiție. Dar de data asta, a avut ghinionul să dea de un băiat
care nu știe să piardă pe hard. Pur și simplu s-a prostit la capitolul înfrângeri.
Embed from Getty Images
Apropo, înainte de meci, un jurnalist francez scria pe Twitter că ne
apropiem cu pași repezi de un nou Fedal. La care Stan, care se activează pe
rețelele sociale ca Hrușcă de Crăciun, i-a replicat: ”Bun, atunci poate ar fi cazul să plecăm cu toții acasă dacă se știe
finala, nu?”. Nu toți, Stane. Dar în ceea te privește, vezi că are Wizzul
reduceri pe Lausanne.
Serena Williams – Qiang Wang: 6-1, 6-0
Am lăsat la final meciul ăsta pentru că a fost cel mai rapid și cel mai previzibil. Și nu disputa în sine, între două jucătoare bune, va rămâne în memoria fanilor de tenis, ci borna (cu ”b” mic, fetelor, relax): a fost victoria cu numărul 100 a Serenei la US Open. E ca și când ai lua Oscarul de vreo 6 ori în viață, iar la restul edițiilor ai fost nominalizată. Oh, Serena. Oh, Meryl.
Embed from Getty Images
Qiang a încercat totul, dar când totul se dovedește străveziu și
fragmentat, nu poți decât să o aplauzi pe femeia din fața ta și să spui ”Tài hǎole”. Care doar rimează cu ”Taie-l pe Nole”, dar de fapt înseamnă ”Too
good”. Prea bună Serena, care deja se uită la Svitolina și mormăie către
soră-sa: ”Păpușica asta e simpatică
seamănă cu Maria. O să-i distrug pacea sufletească 5 ani de-acum încolo”.
Ne oprim aici cu poveștile pe ziua de azi, că e și mâine o zi. Până atunci, you know the drill: pace și drill!
De balotat în sferturi în noaptea de miercuri spre joi la US Open:
M. Berrettini – G. Monfils
R. Nadal – D. Schwartzman
B. Bencic – D. Vekic
B. Andreescu – E. Mertens
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
