Cu ochii injectați și inimi de piatră după ce la US Open-ul ăsta ne-au părăsit cam toți cei care aveau posibilitatea să o facă, am ajuns și în prima zi a semifinalelor. Oricum am da-o pe lângă Arthur Ashe, așa o veste poate fi exclusiv un semn bun, pentru că în felul ăsta constatăm suntem mai aproape de concerte lui Hrușcă, de asomatul porcului, dar și de Australian Open, acolo unde totul se resetează și iar ne vom plânge că-n primul tur avem de scris despre cele 40 de meciuri ale românilor. Ce vremuri!
Ieri am uitat să vă trimit telegramă de informare cu privire la faptul că nănașa Jelena Ostapenko a părăsit cu totul terenurile de la New York, după ce i s-a ridicat și legitimația de dublistă. E chiar înduioșător să o vezi pe Ostapenko forțând în continuare clanța relevanței sportive prin probe de dublu și dublu mixt unde naiba știe cum mai reușește să convingă parteneri sado-masochiști cu faptul că ea mai poate vreodată câștiga ceva. Nu cred că e deloc îndepărtat momentul în care Ostapenko își ia în spate un ghiozdănel, va veni cu carnetul de note semnat de acasă și va încerca să se bage la miuță și scandal în concursul junioarelor. Băieții de la pază, atenție mare: fata e influență rea și ar fi păcat să mai strice vreo câteva generații ce stau la poarta tenisului.
Dar haidem, că e de muncă și în dimineața asta. Pentru că de la tura de noapte au ieșit de pe linia de asamblare finalistele US Open de anul ăsta: Serena cea Veșnică și Bianca cea A Noastră Indiferent Dacă Ea Vrea Sau Nu. Eu mai scutur pomii fructiferii cât să mai adunăm aici de-o cronică tembelă, după care vă las pe mesele de lucru ale lui Meșter și Codruț. Să facă ei ce-or vrea în finale, că eu mi-am zdrelit coatele suficient trăgând după mine jucători și jucătoare cât n-au cărat camioanele pădure furată de pe munții patriei. Luați de citiți, că până la iarnă intru în hibernare.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Bianca Andreescu – Belinda Bencic: 7-6, 7-5
După meciul cu Taylor Townsend, s-a reluat aproape în mod natural dezbaterea pe tema revendicării Biancăi. Că internetul va da năvală ca la tigăi pe orice temă ce ține de aspect fizic sau naționalitate e o treabă la fel de sigură precum eliminarea lui Kyrgios până-n semifinale. Dar rețineți că, între două pase cu Bianca pe ruta România-Canada, fata e mai mult a lumii tenisului decât a oricărui Serviciu de Evidență a Populației, așa cum sunt de altfel toți jucătorii după care ne uităm pe iarbă, prin praful francezilor sau pe asfaltul din SUA și din Australia.
Și dacă nu vă place metafora, ne pare rău să vă anunțăm, dar fata e canadiancă, deci luați labele de pe frunza de arțar și puneți mâna pe frunza de varză, pentru că aici sunt sarmalele adevărate.
Embed from Getty Images
Cât timp alții o căutau în cerul gurii ca să vadă ce culori are pe molari, Bianca a dat la manivelă două săptămâni, a dospit în umiditatea de la New York și va da cu zarurile în prima ei finală de Grand Slam, care e lucru mare pentru o canadiancă dar – știm noi foarte bine – fix praf pe ceas pentru o româncă. Orice româncă, la o adică.
Pe Belinda mi-am pariat eu toți banii pe care-i strânsesem pentru noul Porsche Taycan electric, așa că voi continua parcursul apostolic prin viață fără a-i reproșa ceva elvețiencei. La fel cum se va mai întâmpla și cu alte ocazii, Bianca a intrat în meci cu toți banii pe masă și miză pe o singură mână: atac pe forehand și mingi izbite cât să nu mai aibă newyorkezii de pornit clopotnița cu inteligență artificială pentru a alunga norii de grindină ce le amenințau plantațiile urbane de păstârnac.
Embed from Getty Images
Și dacă Bianca va face cunoștință cu prima ei finală de Grand Slam, asta se datorează și faptului că noi am avut onoarea de a pătrunde în intimitatea sinapselor ei și am văzut cam cum arată o Bianca Andreescu în ajun de finală. Mai puțină hăhăială, mai multă lacrimă interioară la greșeli neforțate, dar și mai mult combustibil pentru pantele abrupte pe care mi ți-a târât-o elvețianca reglată în laboratoarele familiei Hingis.
Belinda a jucat ea cât a jucat – și poate că primul set îl merita și ea în egală măsură – însă tenisul nu are scor egal. Că dacă avea, Serena ar fi fost antrenată de Dan Petrescu. Ce-a părut echilibrat în primul set s-a transformat pentru vreo câteva bucățele de oră într-un sprint cu meciu-n spate din partea Belindei.
Dar hard-ul de pe Arturaș nu e imaș elvețian cu văcuțe liniștite printre brazi, ci arenă din care se iese cu geanta-n spate și chipul buhăit în cazul în care nu dai decisiva atunci când Mercur retrograd îți zâmbește complice.
Bencic a avut 5-2 în setul secund, dar s-a dovedit că așa arată de fapt cel mai periculos scor pentru elvețieni. Andreescu a deschis ușile furnalelor, a îndesat cărbuni de calitatea întâi și a tuns game după game până când i-a ieșit o frizură dramatică și numai bună pentru o finală de US Open în care nicio jucătoare de 19 ani nu a mai ajuns din 1997, pe vremea când noi furam casete de la nemți și pizza se făcea cu blat din mămăligă.
Embed from Getty Images
Serena Williams – Elina Svitolina: 6-3, 6-1
Vine un moment în viața oricărui jucător de tenis când albușul și gălbenușul vieții se desfac atât de bine unul de altul, încât cea mai complicată parte a unui meci devine momentul în care organizatorii te pun să trimiți mingea mingea direct în buzunarul de la piept al unui spectator de pe inelul al treilea al stadionului. De regulă, momentele astea sunt pe la mijlocul carierei. Dar regula nu i se aplică Serenei Williams, pentru că de regulă nu ai în istoria unui sport o jucătoare care jucat mai multe finale US Open decât am văzut noi cinstit în toată viața. Ore imposibile, ce să-i faci?
Embed from Getty Images
Sunt 10 bucăți, în caz că cineva se întreba. După ce Simona Halep a lăsat-o în lacrimi în căpițele de fân de la Wimbledon, iar de la Toronto s-a ales cu o accidentare și cu pungă de portocale și o sana aduse lângă infirmerie chiar de Bianca, cu care juca fix când Serena făcea buba, a’ lu’ Williams a intrat pe asfaltul de acasă și se simte ca peștele-n Red Bull. Și uite-o cum ne zâmbește fericită dintr-o nouă finală de Slam în timp ce analiștii români continuă s-o cântărească din priviri, întrebându-se dacă are greutatea optimă pentru performanță și dacă e într-adevăr un model bun pentru copiii care se apucă azi de tenis.
Embed from Getty Images
Ergo, haterala merge-n canal și Serena merge-n finală după ce Elina Svitolina a mai bifat încă un episod copilăresc în care a venit până lângă masa cea mare a unui Grand Slam, s-a ridicat pe vârfuri să vadă ce-au bogații în farfurie, după care s-a dus la șaormărie să-și ia una cu de toate pentru acasă. Dar pentru că s-a prezentat la meci însoțită și nici Gael nu e în toane prea bune după sfertul de finală îndoit în gard contra lui Berrettini, nu vom aborda vreo discuție pe tema cifrelor care s-au adunat până când Svitolinei i s-au strâns doar patru game-uri. Să zicem că, dacă Svitolina ar fi fost națională de fotbal, ar fi jucat un pic mai prost decât România în prima repriză a meciului cu Spania. Și asta este, credeți-mă pe cuvânt, adevărata performanță a serii.
Embed from Getty Images
De balotat în semifinalele băieților în noaptea de vineri spre sâmbătă la US Open:
23:00 D. Medvedev – G. Dimitrov
01:00 M. Berrettini – R. Nadal
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
