Chiar dacă azi a fost forțată de ghionturile medicale să se retragă la depou cu cinci stații mai devreme și să taie pauza de cină a șoferului antamat pentru a o duce la hotel, Naomi e pe un drum paralel în circuit și o vedem din când în când de pe autostradă cum face depășiri spectaculoase, chit mai auzi de pe la știri că a luat o amendă sau că o roată i-a rămas în sensul giratoriu.
Naomi a început anul 2023 dincolo de locul 800 și, între timp, a urcat vreo 700 de poziții. Dacă ar fi câștigat la Beijing, așa cum a făcut-o în 2019, ar fi ajuns aproape de top 30. Chiar și-așa, bilanțul pentru această bucată de an e bun. Alții, în tot atâta timp au amenințat că se apucă de sală și tot lunea viitoare e cea mai apropiată dată la care nevestele lor pot spera.
În primele zece game-uri, o singură dată scorul a ajuns la 40-40. Totuși, a ajuns medicul la Naomi și încă de pe-atunci părea că maioneza se poate tăia din moment în moment. Până să piardă puncte, durerile – de orice fel or fi fost – s-au văzut pe fața japonezei și în mutrele pe care le făcea la fiecare pas contabilizat și adunat lângă restul efortului depus în meci.
Avem obiceiul de a crede că sportivii ăștia mai și exagerează, dar poate ar trebui să ne gândim cum chemăm popa și bocitoarele în diminețile în care lovim piciorul patului cu degetul mare de la picior sau cum nu putem trece peste durerea psihică ce vine odată cu momentul în care, din greșeală, calci pisica pe coadă cu toată greutatea, de parcă ai fi un pilier așezat pentru o grămadă ordonată.
Și totuși, Naomi a câștigat primul set, iar în partea a doua i-a lipsit nu foarte mult ca să câștige și meciul. Un game de duble greșeli făcut de Coco la 3-3 părea că va arunca barca lui Naomi înapoi la intersecția curenților binecuvântați de zeii mării, însă rebreak-ul s-a constituit aproape instantaneu, tot cu o dublă greșeală, a lui Naomi, pe propriul serviciu.
S-a terminat totul subit, când Naomi a primit vestea că meciul se prelungește, iar corpul a refuzat oferta de a continua pe teren. În mod clar, Coco a simțit nevoia să își ajute prietena să-și care măcar geanta cu echipamentul până la vestiare, că ce să și faci cu atâta timp liber rămas dintr-o zi în care nu ai jucat neapărat bine, dar ai jucat semi-mediocru suficient de mult timp încât să câștigi proba de sprint care e uneori tenisul în meciurile de final de sezon.
Astea care se joacă la condică, având medicul pe apelare rapidă și primind mai multe sfaturi de la farmacista personală decât de la antrenor.
Foto: Emmanuel Wong/Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.
Shuai Zhang – Magdalena Frech: 6-4, 6-2;
Până să ajungă la blidul cu victorii de acasă, de la Beijing, pentru Shuai Zhang trecuseră vreo 600 de zile în care a fost ocupată cu un singur lucru: să piardă meci după meci după meci. Iar 600 de zile nu e mult decât dacă ești instituție publică în România și ai de dat unui jurnalist un răspuns pe 544/2004, adică legea aia care obligă autorități să ofere acces la informații publice înainte să le bată Alex Nedea la poartă.
Pentru că pare a fi ceea ce se întâmplă când scobitorile din suport prind viață, se coalizează și decid să profite de faptul că tenisul a ajuns în era Open, e ciudat de priceput cu Zhang servește chiar atât de bine precum o face de câteva meciuri.
Zhang are momente de joc atât de bune, încât asta o aruncă direct în vârful copacului, fără etape intermediare și secvențe în care îi e teamă de crengi, așa că de acolo, de sus, chiar își mai permite și să își amintească ce e răul de înălțime.
Foto: Yanshan Zhang/Getty Images
După ce a câștigat primul set agale, cu un break decisiv chiar când ușa se deschisese în jocul Magdalenei și oportunitatea apăruse, în setul doi am văzut-o pe Zhang ajunsă la 5-1, serviciu și trei situații cu minge de meci.
Atunci și în niciun alt moment Frech a ținut să-i reamintească lui Zhang că are pantofii plini de țărână și coatele încă zdrelite de la cât a încercat să își frâneze căderea în clasament, așa că am primit niște timide prelungiri pentru acest meci.
Câteva minute mai târziu și după ce a mai stins cu capacul încă două mingi de break, Zhang a pus struțul pe partidă și a închis o oră și jumătate de joc cu un nou cap de serie ce pică în sabia chinezoaicei.
Care desigur că acum devine și cea mai slab clasată jucătoare ce ajunge în sferturile de la Beijing, dar dacă cineva poate străbate psihic tărâmul arid mărginit de ziua 1 și de ziua 600 fără victorie, asta înseamnă că un loc într-un clasament chiar nu mai înseamnă nimic.
Foto: Yanshan Zhang/Getty Images
Paula Badosa – Jessica Pegula: 6-4, 6-0;
Hai să o zicem așa: astăzi, Paula nu a venit să joace, ci ca să răzbune ceva. Nu știm ce, putem să intuim.
Probabil are legătură cu faptul că i s-au mai intersectat drumurile de încă trei ori cu Jess și de fiecare dată Paula a trebuit să cedeze trecerea, să plătească o amendă de parcare în loc nepermis și să îi spele geamurile adversarei de-a lungul a trei ani, de fiecare dată când vine popa cu crucea.
Meciul nu începuse tocmai fericit pentru Paula, care a intrat în ședință internă când era deja 3-1 pentru adversară, iar concluzia a fost că focul poate să ardă cu lemne, dar kerosenul este cel care face soba să zboare.
Au urmat câteva game-uri câștigate și apoi a fost consemnată zdrobirea ideii că Pegula poate să mai scoată vin din strugurii acestui meci. Americanca și-a câștigat serviciul pentru 4-4 într-un game în care a servit trei ași, iar ulterior fost redusă la rangul de spectator cu drept teoretic de joc.
Paula a jucat atât de bine încât și-a neutralizat chiar și propriile slăbiciuni: a pus în teren doar 38% dintre mingile jucate pe primul serviciu și chiar și-așa a câștigat 95% dintre ele. Asta e ca și cum ai scăpa driblură în ciorba de burtă și ai primi stele Michelin pentru cât de fragedă și suculentă e carnea din zeamă.
Foto: Robert Prange/Getty Images
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
