Îmi e foarte greu spre aproape imposibil să pricep cum meciurile din sesiunea de seară de la Beijing se joacă cu sala aproape goală. Sunt tentat să cred că așa arată declinul comunismului, că ce altceva să fie dacă într-o dictatură de 2 miliarde de oameni cum e China nu poți umple o sală nici cu Coco Gauff și Katie Boulter, dar nici prin oricum zilnicele inițiative de încălcare a drepturilor omului specifice Chinei.
Oricum ar fi, cea mai bună chestie care i se întâmplă turneului de la Beijing e că se uită cronicarii la meciuri. E ceva valabil pentru multe turnee, evident, dar aici cu atât mai mult. O tradiție pentru mine și ceva ce mi-am propus încă din fragedă pruncie a fost să îmi trăiesc viața văzând cât mai multe meciuri cu Katie.
E bine că ea se ocupă de sport și eu de jurnalism, pentru că altfel, dacă ea era corporatistă și eu șofer de Bolt, aș fi avut de dat niște explicații foarte incomode și a fi fost încadrat pe foarte bună dreptate ca stalker.
Foto: Robert Prange/Getty Images
Ajută mult faptul că, de ceva timp deja, Katie și joacă foarte bine. În mai puțin de un an și jumătate are trei turnee WTA câștigate, iar pe iarbă a devenit deja o specialistă cu ecuson, genul de persoană la care cauți sfaturi atunci când vrei să afli în ce unghi trebuie pus piciorul atunci când începi alunecarea pe imașul delimitat cu linii albe.
Pe de altă parte, Coco e la acel punct al carierei și în acel gen de carieră în care, dacă joacă bine, câștigă tot și o mai oprește doar controlul de securitate din aeroport. Coco e de asemenea în punctul în care poate juca mediocru, dar se întâmplă trei lucruri cruciale și specifice jucătorilor care la turnee se afișează cu o cutie pentru valori, în așteptarea trofeului.
În primul rând, Coco poate juca prost, dar nu o va face tot meciul, mai ales dacă adversara nu e de top 20. În al doilea rând, “joacă prost” e de fapt un joc mediocru, la care cele mai multe jucătoare de dincolo de Top 50 doar visează. Și în al treilea rând, Coco poate juca mediocru un set întreg și să-l câștige.
Asta s-a întâmplat azi. În absența unui serviciu care să taie în gardul adversarei și să îi expună rufele murdare uitate pe terasă, Coco s-a chinuit în primul set. Katie a jucat bine pe serva ei, s-a rezemat în ușă și a ținut viitura cât a putut, departe de bagajele pe care a tot sperat că le va mai ține două nopți la Beijing. Lucrurile s-au lămurit în prelungirile setului și apoi s-a pus parafa pe biletul de trimitere al lui Coco în optimi.
Asta pentru că setul doi a echivalat cu decolarea unei rachete blocată la sol de faptul că, tot ceea ce nu funcționa, era de fapt un buton pe care Vasilică uitase un sandwich. Când asta se rezolvă, cerul nu mai e limita, așa cum nici pentru Coco nu au mai existat opreliști. Fata a răsturnat masa, a câștigat 14 dintre cele 15 puncte jucate pe primul serviciu și per total a avut un număr deblu de puncte câștigate față de Katie.
Foto: Emmanuel Wong/Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.
Paula Badosa – Rebecca Sramkova: 7-5, 7-5;
Meciul ăsta a fost unul de cinci seturi, jucat de-a lungul a 55 de zile și trei anotimpuri, cu patru schimbări de continent și trei de guvernare, plus patru crize de personalitate ale lui Stefanos. Asta în cazul în care o întrebi pe Paula despre meci. Noi, de unde ne aflăm, am văzut o victorie cu 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare care e în top 100 de vreo 30 de minute.
Paula nu a fost în cea mai bună formă și sunt toate șansele să nu mai fie niciodată. Presupunând că a fost vreodată, pentru că nu știu să o fi văzut la vreun turneu în care să nu aibă de scos din ghiozdan cartea de anatomie ca să identifice organul despre care trebuie să se plângă celorlalte organe încă funcționale. E și o jucătoare ce pare predispusă la tot soiul de cârcalaci și poate tocmai de aia e cu atât mai admirabil să o vezi că izbește cu pumnul în vreun mușchi ce poate atârnă de os în bandă izolatoare veche și merge la serviciu ca să mai pună un as în statistică.
Deși a avut 4-0 în primul set, Paula s-a clătinat din toate balamalele. După revenirea în circuit, am impresia că schimbarea din jocul Paulei e tocmai dezvoltarea capacității de a câștiga game-uri în care e condusă. Și azi a fost condusă în aproape toate pe care le-a jucat pe propriul serviciu. Mai exact în 10 game-uri dintr-un total de 12. Și în cele mai multe dintre astea zece, nivelul apei a fost până-n gâtul Badosei, cu situațiile de 0-30 fiind cele mai comune.
Nu a fost deloc surprinzătoarea revenirea Sramkovei la 5-5, mai ales că fata asta, săptămâna trecută, a câștigat primul turneu WTA din carieră. Ok, Hua Hin 2, care pare mai degrabă titlul unei animații despre care vorbesc copiii cool de la școală, dar tot e o injecție de încredere semnificativ mai durabilă decât ce bucurii palpabile a avut Badosa în ultimele săptămâni. Probabil faptul că Stefanos nu a mai plâns cinci ore ultima dată când l-a pierdut în mall-ul din Madrid.
Badosa a câștigat într-un final setul și apoi și meciul, după ce în a doua parte a găsit un echilibru mai trainic ce i-a permis să identifice cu ceva mai multă precizie punctul în care accelerația trebuie călcată, dar și locul în care aceasta se află. I-a luat aproape două ore, dar măcar timpul a fost investit corect și îi aduce un loc în optimi.
Foto: Lintao Zhang/Getty Images
Shuai Zhang – Greet Minnen: 6-2, 6-3;
Probabil că Shuai Zhang e povestea sfârșitului de an în tenis. Ar fi putut să fie suspendarea lui Jannick Sinner, mai ales că WADA a făcut apel fix când italianul era pe teren și își făcea viața, banii și punctele.
Acolo sigur vom avea o decizie peste 80 de ani, când nepotul familiei Sinner, un reputat astronaut și colonizator al planetei Neptun, va afla că familia lui tocmai a pierdut 35 de puncte ATP și dreptul de a participa la următoarele cinci turnee din calendarul anului 2025. Cu siguranță, băiatul abia va găsi putere pentru a sărbători trecerea în anul 2104.
Așa că rămânem cu Shuai și drumul ei către viață. E probabil singurul cetățean chinez umblat prin lume care, în ultimele luni, aștepta cu nerăbdare să ajungă acasă și cu atât mai mult la Beijing. S-a plimbat pe la turnee de pe întreg mapamondul și a strâns 24 de înfrângeri consecutive.
La un moment dat și Serena Williams se confruntase cu așa ceva. Pierduse tot 24 de meciuri, dar în intervalul 2001-2004, timp în care jucase la aproape 150 de ocazii, nunți și cumetrii.
Intrată în competiție de pe locul 595, Zhang a devenit acum cea mai slab clasată jucătoare care ajunge în turul trei de la Beijing. Zâmbetul ei speriat și momentele în care încordează brațul scobitoricesc în semn de victorie te fac să te gândești dacă fata asta chiar a pierdut atâtea meciuri pentru că timp de jumătate de an a uitat să joace tenis sau o fi fost ceva scamatorie a partidului suprem care voia să promovez revenirea acasă în rândul diasporenilor chinezi.
Foto: Shi Tang/Getty Images
Din motive ce nu pot fi bănuite, nici meciurile lui Zhang nu trezesc mult interes la Beijing, iar povestea ei de Cenușăreasă care în sfârșit a găsit drumul spre frigider și acum poate să danseze și altfel decât din ochi cred că impresionează mai mult presa străină. Ai ei de acasă oricum nu erau neapărat pasionați de călătoriile occidentale ale lui Zheng, deci ei contabilizează doar ce se joacă în curtea lor.
Minnen probabil a fost furată de lectură, pentru că intrarea în meci a coincis cu momentul în care era deja în drumul de întoarcere către hotel. După ce și-a pierdut serviciul pentru prima dată, belgianca a dat sign out din meci și ne-am mai reîntâlnit cu ea doar la finalul partidei.
Zhang a servit așa cum te arunci pe bucate când nu îți e clar dacă ziua de mâine mai există, iar tensiunea a fost păstrată pentru ultimele trei game-uri din meci. Acolo, Minnen a opus rezistență cam cum ar fi capabilă pisica mea să reziste tentației de a mânca plic după ora șase: de ochii lumii și cu ochii luminați de certitudinea că ideea e una pur și simplu de formă.
Având în vedere că în optimi dă pe Magdalena Frech, să nu se mire nimeni dacă Zhang preia ștafeta de la Marin Cilic. Că la cum știu și croații istorie, sigur se simt fix ca noi, mari descoperitori ai tuturor continentelor. Prin urmare, ăștia doi sunt un soi de rude îndepărtate.
Foto: Emmanuel Wong/Getty Images
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
