Cântă Coco-n Bucovina

---

Primul ei Grand Slam, primul meci la care au participat și echipe serioase de PR, primele lovituri de lux aplaudate de mai multe perechi de palme decât într-o sală de ca gimnaziu.

– Vezi să n-o dai foarte imprudent, să nu scrii că ar fi avut în spate și primul public de tenis cu adevărat avizat, doar știi că ne ocupăm și de Transylvania Open, iar eu am fost acolo, am pipăit, am văzut și urlu că este, îmi atrage subtil atenția Mircea, căpitanul nejucător al cronicarilor. Și n-am boabe pe țeavă ca să-l pot contrazice. Acel wild-card exploatat în februarie la Cluj-Napoca avea să fie o proiecție a viitorului său foarte apropiat. Al Ancăi, se subînțelege, nu al lui Meșter. Din Dealul Feleacului până la Londra poate fi doar o distanță de trei winnere și câteva servicii executate ca la manual. E puterea minții, e un instrument la care nu ajunge oricine. De aceea, mulți cred că nici nu există.

O lăuda al meu coleg după jocul din primul tur, când a trecut tropăind de Olga Danilović, adusă de loterie pe teren. Ca lucky-loser. N-o văzusem încă, însă mi-a fost destul să-i urmăresc soloul de chitară din primul set, când a dat cu forță și precizie în câmpul americancei. I-a fredonat mai întâi un as, ca să înțelegem că proba mentală era mai importantă decât meciul în sine. Todoni, în definitiv, avea la fel de multe șanse ca naționala României în partida cu Olanda – e greu să demolezi un colos, pe campioana de anul trecut de la Flushing Meadows, chiar dacă lui Coco nu-i place neapărat pe iarbă. Are doar turul 4 bifat în două rânduri la Wimbledon, dar e numărul 2 mondial. Cu argumentul ăsta ți se dă voie și la muzeu, poate și la piscină. Are doar un an peste timișoreancă, însă pare de o viață în tenisul corpolent pe care îl descos pe margine Schett, Mats și ceilalți foști mari jucători care aveau nevoie de un job post-carieră.

Sportiva din State sigur n-a stat doar pe Instagram înaintea acestui duel. Numai un rezumat al loviturilor atletei noastre din turul întâi, nu neapărat întregul eveniment, a pus-o în gardă. Antrenorul ei, Brad Gilbert, singurul care nu se ridica să ovaționeze replicile mai picante de rever, avea atitudinea profesorului care le știe pe toate. Un “I told you so” la timpul lui poate salva puncte ATP și munca armatei de contabili care, la un moment dat, are obligația profesională de a justifica pierderile din cont. Cu o pălărie de pescar care frecventează balta doar pentru show sau, dacă vreți, cu recuzită de Vrăjitorul din Oz, specialistul părea să numere greșelile elevei sale. Și a avut câteva, Ancuța punând-o de două ori în șezut cu combinații bine țintite. Unele au impresionat-o și pe marea protagonistă a acestui meci de pe terenul 1. Parcă a ridicat din sprâncene, maximum de exhibiționism emoțional din partea sa.

Dar am remarcat și momente în care Coco face propagandă ca peste Atlantic. Ne umblă abrupt la aparatul de impresii, vrea să pricepem că va sta în capitala Angliei până la sfârșitul săptămânii viitoare. I-a livrat bănățencei o rachetă cu 124 de mile la oră, cel mai rapid serviciu din circuitul WTA pe anul în curs. S-a făcut gaură în racheta fetei noastre, ieșea fum după lovitura furioasă a mereu încrâncenatei favorite. Altfel, plusuri peste tot pentru româncă: a simțit pe bune febra de Mare Șlem în game-ul al patrulea din primul set, când a venit din urmă și a avut mingi de rebreak, însă în loc de 2-2, s-a făcut 1-3. A dat cu primul serviciu mai bine decât Gauff, a lobat-o de câteva ori, iar când și-a pierdut răbdarea mirosul de sânge a fost dus de vânt dincolo de fileu. Însă ea își asumase, distracția o găsise dispusă, adrenalina o să-i treacă abia peste câteva zile. E singura dintre compatrioate care prinde turul 2, pleacă și ultima acasă. Adică după Sorana, Irina, Ana, Gabriela și Jaq. Iar noi știm să ne bucurăm din orice. Doar Danemarca vine de pe plajă și strică petrecerea oamenilor, vezi cazul din 1992 mediatizat și în afara granițelor fotbalului.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

---

Carlos Alcaraz – Aleksandar Vukic 7-5, 6-2, 6-2

Băiețelul care trage ca un apucat la antrenamente, în loc să-și schimbe frizura pentru a intra mai ușor în cluburile din Ibiza, a mai învățat astăzi o lecție. Iar generația lui e pândită de acest viciu, să smucească etapele pe repede-nainte, să le ia grămadă și să le treacă puntea, dar nu înainte de a se înrudi, chiar și de complezență, cu dealerul de coarne. Cei cărora li s-a pus eticheta că țineau cheia pe post de pandantiv, derulau casetele cu creionul. Eu, de asemenea. Alde Carlitos sunt, în schimb, cu scroll-ul direct pe firul epic. Dau skip, lasă în urmă scene care le-ar fi plăcut. De fapt, îi captivează când le aud la o șuetă. Campionul avusese de tras în prima rundă cu un eston de pe locul 269 care i-a introdus mult teleshopping în seturile 1 și 2: mingi bine plasate, ca orice alt produs care își găsește loc pe această piață, și un fel aparte de a sta în teren. Plus o coafură de tip rasta-man blondă care nu are cum să nu-ți fure atenția. Cât și cum s-o distribui?

Sigur și-a spus că filmul nu se poate repeta. Am pățit-o și noi cu primele jocuri pe computer: ajungi la level 15 sau 20, comiți o eroare copilărească și revii de jos, acolo unde balaurii ăia mici îți pot servi un “Game Over” cât te întinzi după pop-corn sau după sucurile acidulate. Vukic, un australian cu care copilul precoce mai jucase o dată, în calificări la Roland Garros, în primul an al pandemiei, a părut inert la primele schimburi de mingi. Sau parcă venit din badminton. Ceva îi lipsea. Iar la 5-2, spaniolul s-a pus pe derulat, parcă și oamenilor din tribune începeau să le crească perne precum fanilor naționalei de fotbal a Angliei. Aleksandar s-a cocoțat perfect pe această breșă de securitate și i-a prăjit unitatea pe care era stocată pelicula: 5-3, 5-4 și chiar 6-5 cu un break care îl aducea în ipostaza de a servi pentru set.

Alca s-a trezit că nu înțelege nimic, nici subtitrarea nu-i funcționa, pur și simplu pierdea vremea ca la orice block-buster prezentat cu mult tam-tam, dar care înglobează pe IMDB un frumos rating de 1,7. Brusc, a închis ecranele albastre, și-a luat o carte din bibliotecă și a redevenit el. Rebreak pentru a intra la departajări, 5-1, apoi 5-4, și-a procurat două mingi de 1-0 la general și a închis după ce sportivul din Țara Cangurilor a bubuit un voleu care a trecut pe lângă urechea unui arbitru de tușă. Puteai să-l pici cu ceară, să-l tentezi cu fel de fel de chestiuni, Carlos a rămas țeapăn pe grumazul proiectului și n-a mai întors capul stânga-dreapta până nu i-a ieșit ecuația. 6-2, 6-2, cu runde la fel de bine începute, dar și cu finaluri în care a urmărit cu atenție desfășurarea poveștii. Are un început de înțelepciune, i-ar putea cauza în discotecile alea din Baleare.

Emma Răducanu – Elise Mertens 6-1, 6-2

Dacă ai ghinion, vezi numai bucăți din meciurile Emmei, nu mai mult. Ori nu e abonată la competiție, ori i se termină meciul prea repede, iar agenda zilnică îți spune că ai altceva de făcut. Astăzi, fiind consemnat să păzesc momentele-cheie ale turneului de la Londra, mi-am găsit o oră și un sfert pentru a analiza felul în care plutește Răducanca în fața unei belgience care, dacă nu te duce în decisiv, aproape sigur e înfăinată cu un bagel. La Roma a fost luată la rost de Begu. Astă seară, Emma a avut 5-0 în setul de acomodare. Astfel a părut că-l abordează Mertens, ca o acomodare. Părea că așteaptă pe cineva, iar pe margine nu i se permitea să ia loc decât între game-uri. Ce lovituri îi planta britanica, cât de greu e să nu ai cui te plânge! Nu toată lumea e Ostapenko să-i beatifice cu grație pe ai ei din lojă.

Elise, dacă e să mă gândesc la rece, nici nu știi dacă vorbește. E genul retras, instalația de comunicare pare s-o aibă plantată în adâncurile ființei, nici ea nu mai are traseele împământării. A dat în patima vioiciunii la 5-0, terminând manșa cu 6-1, apoi a luat game-ul de început al setului secund.

– Stai să vezi că sare belgianca și-i astupă gropițele fetei domnului Ion Răducanu, mi-am zis, însă n-am apucat să cred că fentez frivolitatea. Câștigătoarea trofeului US Open din 2021 a prins câteva pe rever de săreau brazdele din iarba londoneză. Iarba verde de acasă, cum ar veni. Se gudurau cârtițele de la demisol de masajul punctual, aplicat acolo unde e musculatura mai rigidă. Bașca regiunea cervicală.

Pe-jumătate-româncei i-a funcționat lansatorul ca în anul în care au văzut-o vecinii alergând extaziată cu vaza lucioasă prin fața casei. Rata de succes a primului serviciu, de peste 75 la sută, reclama o opoziție de top, o Igă, altceva, un ministru al Apărării, o antiaeriană bine utilată. Mertens, de la 1-0 în runda a doua, n-a mai capturat nimic până la 5-1. Iar Emma era ca un fluture, parcă levita și dădea ritmic din aripi. A și închis cu as, procedeu care încă nu și-a făcut loc pe îndelete în bagajul englezoaicei. Va prinde fazele superioare în fața propriului public? Dacă trece de Sakkari, o altă tenismenă reactivată în albia performanței, poate fi luată în serios. S-au duelat o dată, la acel US Open, în semifinale. E devreme, puzzle-ul abia a fost scos din cutie.

Jannik Sinner – Matteo Berrettini 7-6, 7-6, 2-6, 7-6

Doi italieni în același meci de tenis, ambii competitori de rasă, nu muniție de încercare, iată că uneori bilele titularizate în tragerile la sorți au un simț al umorului apropiat de cel al umanității. Când se întâlnesc doi cetățeni din peninsulă, șansele să fie deschisă o pizzerie chiar acolo, în intersecție, sunt uriașe. În cazul de față, Centre Court. Rămânea să se stabilească, blatul să rămână doar crocant sau să fie umplut cu diverse sosuri care împing turma de papile în transhumanță? Mai pot ieși destule afaceri când băieții dintre Adriatică și Mediterană se așază la o masă, e fascinant să-i urmărești. Nu doar la tenis, iar asta le-a ieșit pe sprânceană. Napoli e creat și nu-i poate fi schimbată reputația, apoi se zice că poți să mori, iar Turnul din Pisa nu va fi niciodată îndreptat. Nu-și va pune nimeni mintea, și-așa încheierea lucrărilor acestui obiectiv a durat sute de ani.

Se spune că ultima dată când urmașii lui Traian au pus două paie cruce lângă Tamisa a avut de câștigat toată lumea. Iar cronicarii nu lucrau în schimburi ca năpăstuiții de pe www.cronici.ro. Romanii ridicau acum 2.000 de ani un zid de peste 3 kilometri pentru apărarea capitalei Regatului Unit. I-au testat din plin rezistența Sinner și Berrettini, doi autentici fii ai Romei care aveau să joace meciul meciurilor din primele trei zile de Wimbledon. La concurență cu acest carusel al orgoliilor, doar n-o să credem că Matteo se uită cu ambii ochi la Jannik de când junele și-a făcut foișor pe acoperișul ATP, s-a ținut și parada old-boys a lui Monfils cu Wawrinka. După două seturi luate de francez și un al treilea blocat la 5-5, plus caterincă și îmbrățișări în toiul disputei, s-a dat stingerea. Se lăsase noaptea, iar artiștii cu burtă (aici e mai mult Stan, căci Gael pare că evită combinația carne cu cartofi plus tiramisu) prestau în aer liber. Vor continua joi.

Primele două manșe intraseră tot într-un buzunar, cel al numărului 1 mondial, și în main-eventul serii de miercuri. Dar după runde-monstru decise în tie-break. De fapt, tenisul se cațără altfel pe gardul așteptărilor când își încrucișează bătătoarele indivizi care nu prea scapă din lingură. Falnici amândoi, cei doi “amici” trăiesc din serviciu până a doua zi dimineață, atât de bine trosnesc mingea. Nu doar tare, la limita vulgului, gen Ben Shelton, ci și pun cu penseta pe tușă. Berrettini a executat 28 de ași în terenul lui Sinner, aproape de trei ori cât adversarul, însă a și greșit mai mult. E drept, după ce ratase în prelungiri primele seturi, a trudit cu fanatism pentru un break, apoi pentru al doilea și s-a pricopsit cu un 6-2 care reîncălzea calculele victoriei.

Mingi pe lângă fileu, raliuri de peste 14-15 lovituri, passing shot-uri seducătoare și dacă nu ți-a plăcut desenul tehnic în gimnaziu, smash-uri violente și căutarea cu disperare a colțului în care adversarul e în pioneze. A fost o nebunie de partidă și n-a lipsit mult să mai stăm încă vreo oră cu telecomanda în brațe. La 6-5 pentru liderul mondial, Matteo a comis o dublă greșeală, făcând cadou o minge de meci. A salvat-o, însă, brutal, cu o torpilă de a spart buza liniei de fund, apoi, tot cu un as, a dus balul pentru a treia oară în tie-break. Și l-a început excelent, cu mini-break, însă Jannik, deși are o constituție mai firavă, s-a mobilizat și a creat o crevasă, încă una, spre turul următor: 4-2. După pârleaz se rodea de zor la încrederea lui Berre, șobolanii de la periferie trăgeau de optimismul celui cu șapca întoarsă ca de un calup de mozzarella uitat într-o pivniță cu chiriași îmblăniți. 4-3, 6-3, 6-4 și presiunea îl dobora pe finalistul de acum trei ani al celui mai vechi turneu de tenis din lume. Astfel, “Il numero uno” scapă de o încercare cam de nivelul sferturilor. Mamma Mia!

---