Timpul trece repede, să știți. Parcă ieri încheiam într-a șasea meciurile din grupe și ne lustruiam lopețile de zăpadă în așteptarea stihiei, iar cel mai nasol lucru care ni se putea întâmpla era strămoșeasca zloată de iarnă. Ei bine, nici n-au trecut două luni și iată-ne astăzi ceva mai bătrâni, din ce în ce mai morocănoși și făcând parte dintr-o specie pe cale să fie exterminată de coronavirus. În ritmul ăsta, veștile proaste vor continua cu siguranță: Azi-mâine ne trezim că o să excludă ăștia de la UEFA vreo echipă mare din Champions League pe următoarele două sezoane. Numai să nu fie FCSB, că ar fi nasol să rămânem fără echipe în grupele UCL.
Așadar, prieteni, bine ați revenit la masa bogaților după un tur de orizont pe stadioane înecate în mâl și pucioasă. UEFA Champions League a pornit cu scârț la drum cu primele meciuri din faza optimilor, iar noi am fost cu faza lungă pe feciori ca să vă povestim ce ați ratat dacă ați ratat și ce ar fi trebuit să ratați dacă n-ați ratat. Practic, suntem la fel de inutili ca orice altă publicație românească care vă oferă scorul final al fiecărui meci asezonat cu încercări spectaculoase de analize a iubitelor de fotbaliști, doar că aici mai și râdeți în plus. Asta a fost și va fi mereu promisunea noastră: indiferent dacă echipa preferată a câștigat sau a pierdut, vii la noi, citești cronica, zâmbești și pleci spre birou încărcat și pregătit de viață, gata să-i rupi mufarina colegului care ține cu echipa adversă. Sprijinim concurența sănătoasă și ne dorim oameni competenți în toate funcțiile.
Apropo de revenit, și în primăvara asta vă vom direcționa frumușel spre showroom-urile Nissan, acolo unde veți găsi singurele mașini din lume care-ți oferă seară de seară nu doar un consum bun, ci și fotbal de Champions League. Dacă Juke și Qashqai ar avea și-o fabrică de bere în portbagaj, ar fi mașinile perfecte.
Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan:
Atletico Madrid – Liverpool: 1-0
Nu știu cum faceți voi, dar eu am un ritual special înainte de fiecare meci al lui Atletico Madrid. E rezultatul unui soi de instinct de conservare care se activează în momentul în care văd prima dată pe ecran figura blajină și gata de rezolvat ecuații a lui Cholo Simeone. Regula e simplă: deschid ușa frigiderului, iau o sticlă cu apă rece – cu cât mai voluminoasă, cu atât mai bine – o torn într-o găleată, asezonez cu trei-patru cuburi de gheață și-apoi îmi torn rezultatul pe cap, sub privirile din ce în ce mai plictisite ale soției, care mă întreabă dacă iar joacă “ăia”. Am observat că strategia asta mă ajută să rămân treaz măcar 30 de minute din prima repriză: zece minute înjur creativ și-mi notez mostrele de inspirație într-un jurnal pe care-l voi publica în scurt timp sub forma unor memorii în 7 volume, în următoarele 10 minute intru în faza de negare, iar apoi în cea de acceptare. În funcție de temperatura ambientală, efectul poate dura până la pauză sau nu. De obicei nu.
Au fost meciuri ale lui Atletico în care am reușit să adorm buștean stând în fund pe canapea și cu pisica în brațe. Mă trezesc de obicei cuvintele scârțâite printre dinți de Ilie Dumitrescu. Care pune atât de mult patos în analizele post factum, încât e greu de înțeles de ce nu-i suflă-n ceafă lui Zidane după fiecare egal cu Celta Vigo pe Bernabeu. Pile și relații care ne irosesc nouă talentele, vă spun.
Embed from Getty Images
Dacă aș fi adormit la meciul de azi în minutul 30, așa cum spune cutuma, aș fi continuat tradiția de a fi văzut tot ce conta în meci și mai mult decât atât. Dar am făcut eroarea de a rade vreo 5 cafele azi, așa că iată-mă în creierii nopții scriind despre încercarea aparent imposibilă a celor de la Liverpool de a trece de Marele Zid Cholozesc. 85 de minute s-au chinuit englezii să egaleze după ce Atletico a marcat în minutul 5. De fapt, e cam mult spus “s-au chinuit să egaleze”. Să spunem că, în principiu, s-au chinuit să orice.
De exemplu, Liverpool s-a căznit să tragă pe poartă, pentru că cei trei magnifici plus cei doi înaripați de pe extreme n-au reușit nici măcar să găsească ușa, darămite să pună mâna pe cheie. Nu mai știu când s-a întâmplat ultima dată ca Liverpool să nu tragă niciun șut pe poartă într-un meci. Probabil pe vremea lui Kenny Daglish. Mai ales că asistăm la perioada asta de grație în care băieții au luat campionatul la subsuoară și aleargă cu el prin Anglia ca Nică cu pupăza prin târg. Dar Klopp a simțit pe pielea lui cum arată masajul rectal pe care-l propune Simeone fiecărei echipe care are onoarea de a călca pe Wanda Metropolitano. Când Spania i-a dat 5 boabe României pe stadionul ăsta și a atacat tot meciul, s-au îmbujorat scaunele și au plâns icoanele de pe stadion. Nu-și puteau imagina și nu văzuseră în toată viața lor scurtă și plină de moloz ca gazdele să marcheze cinci goluri într-un singur meci. Păi ce-i aici, nene, handbal?
Embed from Getty Images
Dar să revenim puțin la momentul ăla din minutul 5. În care Atletico a marcat un gol specific echipei madrilene. Atât de caracteristic, încât l-am fi recunoscut la identificare chiar și dacă echipele ar fi intrat pe teren îmbrăcate invers. Corner bătut în mijlocul careului, la ce-o fi, deviere din tibia unui adversar și gol marcat de Saul Niguez, surprins de minge în timp ce-și ducea veacul într-o poziție aleatorie pe la șase metri. E mereu rezultatul unui joc de strategie la care Simeone e campion mondial în exercițiu. Se numește Choux a la screm și e pus în aplicare săptămână de săptămână în campionatul Spaniei, indiferent de adversar.
După monumentul de gol marcat de Niguez, meciul s-a răsturnat spre poarta lui Atletico. A fost un chin masiv: jucătorii lui Liverpool s-au chinuit să paseze și să găsească o centrare amărâtă care să bage ceapa-n pungă, jucătorii lui Atletico s-au chinuit să nu-i lase, iar eu m-am chinuit să mut între meciul ăsta și cel paralel, în care un tip de 19 ani a marcat mai mult în 10 minute decât a făcut-o Atletico în toată istoria clubului.
Pe de altă parte, jocul ăsta ponosit al lui Atletico are darul de a transforma eroi în râgălii. Băieții lui Klopp, pe care-i văd săptămânal călărind prințese prin Anglia, au părut complet sedați. S-a jucat atât de morbid, încât până-n minutul 72 Klopp îi scosese de pe teren pe Mané și pe Salah, altădată drujbe care mușcau cu poftă din fibrele lemnoase ale adversarilor. Liverpool a făcut astfel cunoștință frontal cu fotbalul cholocvial de care Real Madrid și Barcelona n-au cum să scape de cel puțin două ori pe an din simplul motiv că geografia le-a așezat în râpa greșită.
Au mai fost ocazii. De ambele părți. Salah a lovit mingea cu o parte incertă a conopidei și a trimis la o palmă de bară, iar Morata a dat pe lângă minge după o centrare care l-a găsit singur undeva pe lângă punctul de la 11 metri. Că așa se-ntâmplă în echipa lui Simeone: uiți ce-i ăla lat în inundația asta de șireturi. Origi, trimis în teren în locul lui Mané, s-a plictisit să dea la perete și și-a luat lumea-n cap de câteva ori, încercând să intre prin spanioli doar pentru a fi escortat în afara terenului. Firmino a fost și el la înălțime: și-a lăsat mustăcioară, arată ca un Marlon Brando depresiv și continuă să joace rolul de vârf ascuns de minge.
Embed from Getty Images
Nu s-a terminat bine meciul și englezii au dat-o pe golăneli: că las’ că vin ei la noi, că-i prindem pe Anfield și le erodăm cărămida, că n-au vrut decât un amărât de 0-0 și că după ce-au dat golul ăla norocos au refuzat jocul. Ba chiar am fost suprins să-l aud pe Klopp, pe care-l știam un tip cu ceva mai mult simț al umorului, acuzându-i pe cei de la Atletico de faptul că n-au avut în cap decât rezultatul și că au uitat că-i meci de Champions League și că oamenii au plătit pentru fotbal. Ceea ce-i corect. Doar că e perpetuu corect pentru Atletico, nu-i ca și cum fratele Jürgen ar fi descoperit xanaxul în apa de pe Wanda Metropolitano. De altfel, Big Pharma a analizat situația din teren și a concluzionat de ceva vreme că singurul antidot la un Atletico care are 1-0 pe teren propriu e capul lui Sergio Ramos.
Embed from Getty Images
Borussia Dortmund – PSG: 2-1
Trebuie să recunoașteți că e foarte amuzantă treaba asta cu parizienii. Dacă PSG ar începe sezonul direct în faza eliminatorie a Ligii Campionilor, ar câștiga mereu competiția datorită elanului pe care-l au la început de an, când băieții par niște tăurași lăsați să zburde pe șes printre văcuțe. Problema francezilor e însă că, atunci când se întâmplă meciurile eliminatorii din cupele europene, ei sunt deja sedați de concurența acerbă din campionatul Franței, acolo unde băieții pierd un meci la 5 sezoane și fac două egaluri pe an, rezultate sărbătorite de adversari prin eliminarea obligației de a strânge strugurii a doua zi în viile din Bordeaux.
Așa că PSG și meciul prost din primăvara Champions League tind să alcătuiască un cuplu tradițional. Se schimbă doar echipa care le reamintește parizienilor că fotbalul din celelalte campionate mari are o treaptă-n plus în cutia de viteze. De data asta a fost Dortmund. Care, după o primă repriză în care a încercat să deschidă lacătele de pe Sena, i-a pornit motocositoarea lui Håland și i-a dat liber la sculptură-n oțel.
Embed from Getty Images
Așa că un meci în care mulți e așteptau să vadă o cursă a ogarului Mbappé s-a transformat într-un galop al lipițanului Erling Braut Håland, un tip de 19 ani care în ritmul ăsta are toate șansele să termine sezonul decorat cu baloane de aur, ghete de aur, porți de aur, fanioane de aur și cu toate celelalte premii acordate în principiu din oficiu fie lui Messi, fie lui Cristiano Ronaldo. Omul a început sezonul la Salzburg, îl continuă din iarnă la Dortmund, a strâns din august și până acum 37 de boabe în toate competițiile, dintre care 6 hattrick-uri. Pentru noua sa echipă a trăznit 11 goluri în 7 meciuri, a fost declarat jucătorul lunii în Bundesliga, deși a intrat doar rezervă și a jucat mai puțin de-un meci adunat, iar în Champions League are până acum 10 goluri în 7 meciuri, ultimele două – cele de azi – fiind ăsta și mai ales ăsta. Nu știu ce făceați voi la 19 ani, dar eu mă bucuram că am găsit un parizer din pui ieftin și cu gust fabulos la Carrefour.
Și toate astea pentru 22 de milioane de euro, cât a dat Dortmund pe el în iarnă. Acum are clauză de reziliere 60 de milioane, adică bani de hârtie de imprimantă pentru Barcelona și Real Madrid, care de-abia așteaptă un animal care să înghită goluri fără să mestece mingea. Dacă-l ia Madridul și Zidane bagă vrajă să-l toarne și pe Mbappé să-i livreze ăstuia cartofi, închidem fotbalul și ne retragem la depou pentru vreo 10 ani de acum înainte. Nici măcar Cholo n-are soluție pentru așa ceva.
Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan:
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
