Am deschis geamul lateral pentru că întotdeauna mi-am dorit – o dorinţă ilogică şi care vine de undeva dinăuntru – să vorbesc cu ei. Eram undeva între Reghin şi Târgu Mureş, pe o porţiune de 30 de kilometri de şosea care de un an se află în continue reparaţii şi care-ţi taie elanul prin şapte sute treizeci de mii opt sute patruzeci şi patru de semafoare puse pentru că în mare parte se circulă pe o singură bandă. Nu a fost deloc greu să înfirip o discuţie cu omul ăsta, pentru că a ţâşnit ca apa caldă din ţeava spartă spre maşina mea.
– Domnu’, nu luaţi de-astea? 20 de lei una, 30 de lei setul!
Vorbea stâlcit, uşor peltic, dar foarte foarte repede, ca şi cum viaţa i-ar atârna de potenţiala viitoare tranzacţie care ar fi putut urma să se desfăşoare acolo, în mijlocul nicăieriului. Fraza a fost rostită în acelaşi timp în care şi-a întins mâna dreaptă spre mine, cu un gest din care am înţeles că, dacă aş fi pus mâna pe ele, ar fi trebuit să le cumpăr. Regulă de table, pulurile trebuie mişcate odată atinse. M-am uitat lung la ele, era pentru prima dată când le vedeam de foarte aproape. Sunt dintr-un plastic penibil, vecin cu tastaturile anilor ’90, iar în capăt au o parte metalică. Sunt identice cu capetele centurilor de siguranţă, dar nu au ataşată centura în sine. Sunt celebrii “butuci” care se vând la colţ de intersecţie prin Bucureşti şi nu numai. Obiecte culturale de patrimoniu dedicate celor care sunt deranjaţi de centura de siguranţă. Un soi de apostrof pe care-l folosesc cei care-s deranjaţi de cratimă.
– Da’ astea nu sunt ilegale? Eşti obligat să porţi centura de siguranţă, zic eu.
Ştii, sunt tipul de şofer care-i obligă de ceva vreme pe cei de pe bancheta din spate să-şi ataşeze centurile de siguranţă şi care de multe ori, de mult prea multe ori, este contrat de priviri mirate şi de voci ofuscate. Noroc că cei de pe banchetă sunt, de obicei, oameni care au nevoie de transport, deci sacrificiul se realizează. În numele nevoii, în principiu.
Omul mă ignoră.
– Domnu’, uitaţi, alţii iau centuri de la piese şi le taie şi îi costă milioane. Astea se iau şi se bagă direct şi nu mai piuie.
Mă uit curios la forma pe care-o au butucii ăştia. Sunt identici ca formă şi culori cu cei de pe centurile de siguranţă şi zâmbesc. Omul se uită la mine, nu înţelege.
– Mă uit la ele pentru că mi se pare ciudat ca un şofer care apelează la astea să aibă atât simţ estetic încât să fie nevoie de cotoare care să nu strice armonia cromatică din interiorul maşinii…
Omul nu înţelege ce vreau să spun, face ochii mari, iar după o pauză de vreo cinci secunde continuă, schimonosindu-se a durere. Sufletească, probabil:
– Haideţi, vă rog…
– Uite ce e: eu sunt complet împotriva cretinilor care-şi pun astea în maşini. În plus, sunt ilegale, iar tu nu ar trebui să vinzi aşa ceva. Iar…
– Dar am şi folii pentru taloane, dacă vreţi. Şi USB-uri!, mă întrerupe omul. Mi-e clar că nu înţelege deloc conceptul de ilegalitate, deci mă opresc din explicaţii inutile. O dau pe scurt:
– Uite ce e… centurile de siguranţă au fost inventate acum mulţi ani de un băiat din Suedia care le-a montat lângă scaun pentru ca şoferii implicaţi în accidente să nu dea cu capul de volan şi să vedem creieri împrăştiaţi prin maşini, înţelegi? Mori ca prostul dacă nu ai centura. Şi poţi muri la accidente la 30 la oră din cauza asta. Înţelegi?
Şi-a retras mâna plină de “butuci” şi de alte accesorii de calitate cel mult îndoielnică, iar pe faţă i se citea un amestec de uluire şi compasiune. La zece maşini mai în sus se făcuse verde şi m-am aşezat din nou în poziţia de condus. Nu am mai auzit decât o voce ceva mai stinsă, mai puţin convinsă, dar plină de evlavie, care nu a avut puterea să rostească decât două cuvinte.
– Doamne fereşte!
Fără absolut nicio legătură, de acum vă puteţi sfinţi maşinile oficial.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
