Jaq și voie bună

Cum stăteam așa și visam cu ochii întredeschiși ascultând noul album Byron, că unul n-ați fi în stare să promovați muzica bună, mă trage Meșter de mânecă. Prin WhatsApp, căci fizic sunt de netulburat.

– No, vezi că începu treaba la Cluj, nu pierde vremea, suntem poeți doar în scris! Să zici săru’ mâna că încă apelez la serviciile tale, pentru că din păcate ChatGPT încă nu face diferența între satiră și umorul de parastas. Bine, nici cu tine nu mi-e rușine, dar măcar nu mi-am setat alte principii. 

Era clar că visez în continuare, Mircea e băiat fin, nu-și permite externalizarea background-ului celor șapte ani de acasă. O fi ocupat din cale-afară, dar și-a păstrat plăcerea de a da din cap la salutul pe stradă și de a traversa bătrânicile care păzesc semaforul. Poți spune orice despre ardeleni, inclusiv de organizatorii turneului din orașul vaccinat anti-București, dar că sunt lipsiți de maniere, niciodată.

Apropo de turneul care ne ține pe harta tenisului. Sunt destule motive să aplauzi o asemenea bijuterie în toiul calificărilor pentru Europenele de fotbal, ca să nu mai pomenesc și alte evenimente pe care cândva le trăiam exclusiv în shootere și în alte jocuri cu băieții. Dar, în primul rând, clamez că Transilvania Open merită toți banii doar și pentru că astfel îl poți auzi de la doi pași pe celebrul arbitru francez Kader Nouni pedalând în română un anevoios, dar bine articulat, “Cincisprezece – patruzeci”. Cu vocea sa de bariton și aerul de mare șlem adus cu generozitate pe valea Someșului Mic.

A nu se înțelege că-l voi uita pentru acea finală de acum nouă ani, de la Roland Garros, când i-a dat Sharapovei brânciul necesar pentru a o depăși pe Simona. Și să nu mă învăluie în softistică, folosindu-se de statutul actual al lui Halep, că nu ține. Nici pe Urs Maier nu l-am uitat. Nu știu de ce-i purtam pică, dar important este să rămâi proprietarul părerilor cu care ai îmbătrânit.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Celine Naef – Jaqueline Cristian 4-6, 4-6

Cele două se întâlniseră în premieră cu fix o săptămână în urmă în Franța, la Rouen. Jaq o bătuse cu 2-1 și, cu toate că e bucureșteancă, era ca acasă în Dealul Feleacului. În plus, ea și-a asumat și rolul de mascotă vie a turneului, autoproclamându-se Draculina. Echipată în mantia nevestei însetatului de hemoglobină pentru interviul de după, Cristian a zâmbit eliberată, cu toate că mai păstrase destule rezerve de carburant în tentativa de calificare în turul următor. Avea și poker face la ea, îi cunoștea toate parolele, mi-a lăsat impresia că ar fi știut orice bilet ar fi tras din bol.

Ce spectaculos este reverul cu două mâini în săritură al tenismenei din Capitală! Amatorul din mine, captivat suplimentar de momentele artistice care eludează contabilitatea de pe tabelă, i-a remarcat particulele de bucurie din execuții, atomii care compun dragostea ei pentru sportul alb. Deoarece e îndrăgostită până peste urechi, îi trebuie o logodnă cu un tur avansat de Grand Slam. De ce să o facă numai meteoriți cu sclipici de genul Emmei Răducanu? Dar până atunci, după digestia duelului cu Naef, ea trebuie să prindă o semifinală de Transilvania.

În definitiv, ca să mă împrietenesc și cu cititorii de cronici fotbalistice, dacă s-ar avânta și o asemenea specie în acest ținut special, Jaqueline ne-a demonstrat, dar mai ales selecționerului naționalei României, că Elveția poate fi pusă la colț. Celine are doar 18 ani, dar e crescută bine în țara lui Federer, a absolvit cu felicitări ABC-ul juniorilor care trec de la pian la șah, origami și limba chineză și face pași sănătoși în lumea senioarelor. Or așa pare după încercarea din metropola care, după turneu de tenis, sigur își va face și două stații de metrou. 

Până la următorul pas făcut în întrecerea de simplu, Cristian, acompaniată de Irina Bara, a intrat și la dublu împotriva lui Friedsam și a Monicăi Niculescu, jucătoarele mai experimentate având probleme doar în uvertură: 6-4, 6-1. Alte două compatrioate, Ghioroaie și Țig au dat bine pe statistică, dar au pierdut la unguroaica Bondar și la belgianca Zimmermann, 4-6, 5-7.

Miriam Bulgaru – Rebeka Masarova 6-3, 6-7, 0-6

A pășit șovăielnic, vedea capcane peste tot. A luat un game, a pierdut cu sobrietate următorul joc, a făcut 2-1 și s-a dus prin alunecare pe break. La 3-1 cu a patra favorită a întrecerii, era tentată să tragă și un loz, numai că o aterizare forțată lângă fileu i-a tocit discurile de frână. S-a resimțit, poate că factura avea să-i vină mai târziu. Până atunci, s-a gospodărit cât trebuie pentru securizarea primului set și, ușor copleșită de șansă, părea că așteaptă în liniște decisivul.

După un sfert de oră dedicat gameului din startul setului secund, cu cinci mingi de break irosite de româncă, s-a făcut 5-0 pentru spanioloaică. Reclamele de la TV erau pregătite ca pentru o pauză binemeritată, numai că luminița de la capătul tunelului își făcea buletin, devenea substantiv propriu. Ținuse morțiș să i se zică Miriam. 1-5, 2-5… Și a ajuns să servească pentru meci, la 6-5, înfruntând stihii și mantre, lovind cu furie și absorbind din presiunea eliberată din cealaltă jumătate a terenului. Blestematul de 6-5 nu s-a transformat în victorie, forehandul i-a tremurat, a revenit de la 0-40, dar n-a putut anula și ultima minge de 6-6.

Tie-break-ul i-a presărat alte puncte de set, Masarova înșirând opt șanse de a închide runda. 10-8 a fost în departajare și nici măcar un match ball pentru eroina care se scuturase de cenușă. Nici măcar una! Poate că aceea, dacă ar fi fost cultivată, ar fi închis supliciul cu Rebeka.   

Bulgaru e România, aș putea să vă tratez cu laconismul celui care pretinde că le știe pe toate. Dar bag și argumentația. A noastră e frumoasă, muncitoare, puțin risipitoare, dar și din acest motiv o iubim. Poate și pentru că-și joacă natural rolul, fiind ea însăși atât la punctele câștigate, cât și atunci când nimerește vecinătatea tușei. Miriam, pe numele ei mic, a făcut în această seară meciul vieții și s-a folosit exclusiv de armele neaoșe ale unei ardelence temerare. A stat cu lopata la picior, a lustruit târnăcopul la câte tranșee a săpat în hard-ul clujean, a dat uitării celelalte probleme ale vieții cotidiene, adică inflația, războaiele, TVA-ul la alimente, suta lui Ciolacu și pensiile speciale. Din curata-i transpirație și-a făcut o salbă a demnității.

Al treilea set nici nu mi-a mai trebuit, îl mai văzusem. De ce ai bea în exces din borcanul de fiere? Cunosc persoane care ar adăuga miere și ghimbir, poate și un topping exotic, dar soarta nu-și poate modifica gustul. E același.

Știa că nu mai poate în decisiv, nu avea antrenament pentru un asemenea destin. Iar problemele medicale care au reclamat și o intervenție a specialistului prelungeau o agonie din care fata din Alba Iulia încă se hrănea. Mereu mi s-a părut cinică, cu accente obraznice, zicerea că înveți și din înfrângeri. Bulgaru și-a luat notițe până la ultimul schimb, cu toate că a ieșit din meci după un spasmodic 6-0. A dat și autografe la final, abia aștept următoarea sa reprezentație.

Patrica Țig – Ekaterina Makarova 2-6, 6-2, 3-6

Mi-aș fi dorit s-o văd chinuindu-și adversara, nu doar pentru că o vreme a respirat aerul Galațiului, antrenându-se la umbra combinatului siderurgic. Ieșirea din scenă a Simonei încă dezorientează consumatorii de la noi ai acestei discipline: vrem repere, ne-am învățat acolo sus, chiar dacă tot noi o înjuram de mama focului și după ce ridica ditamai cristelnița la Paris și salatiera aurită la Londra. Seara, la culcare, știai că ești reprezentat într-o mișcare pe care n-o poți accesa doar dacă îi întinzi o sacoșă antrenorului ca să “aibă grijă” și de al tău, eventual să intre titular deși abia stă în balerini.

În vară ne-am potolit un pic setea cu Sorana, de la Begu oricând e binevenit un cântec de lebădă, iar tânăra generație încă se calibrează. Paty – și știu că o înșurubez cu forța – e între aceste două orizonturi. Strânsă în menghina unei dureri la umăr, a ridicat repede mâna, a primit îngrijiri medicale, a mers și la vestiar și părea că după manșa întâi, pierdută cu 6-2, se  va mai întoarce doar ca să salute publicul. Dimpotrivă. Țig, dezamăgită de anumite execuții, a vorbit cu sinele, și-a luat dezamăgirea la întrebări, apoi a schimbat complet strategia de joc.

Makarova trebuia extrasă din beciul în care se afla în siguranță. Asta s-a și întâmplat, românca scoțând-o la interval pentru a-i demonta defensiva. 3-0, 5-1 și, când lucrurile merg bine, mai amâni și necazurile fizice, le mai trimiți la plimbare, te prefaci că nu le înțelegi reacțiile chimice, că tu erai mai degrabă în brânci după filologie. Patricia n-a închis la 1, a fost contre-pied pe serviciul care urma să aducă egalitate la runde, însă a făcut rebreak și a cerut time-out.         

Cu servicii-surpriză din mână, rusoaica a hipnotizat-o pe a noastră, și-a procurat un avans aparent decisiv, dar uneori mai degrabă revii de la 3-0 decât să termini bâlciul pe propriul serviciu. În loc de 3-3, cu două ratări cam cu poarta goală ale lui Paty, Ekaterina și-a păstrat bruma de avantaj: 4-2, 5-3, nervi, rachete care pupau asfaltul, chiar și un avertisment din partea insului din scaun pentru o vorbă cu mai multe calorii, ba chiar și o tensiune luată la botul calului când se făcuse ceasul 23:30. Și iarăși alt stil de a pune mingea în teren, cu mai multe avioane și drone, numai că stăpânirea de sine a Makarovei avea să fie cartea câștigătoare. Calmul ardelenesc se mai lipește și de cine nu trebuie.

Daria Snigur – Anna-Lena Friedsam 6-0, 1-6, 6-4

N-a bătut vântul în terenul nemțoaicei în primul set, așa cum ar crede cititorii care au ratat meciul, n-a mirosit a sindrom Mike Tyson, adică n-a fost chiar knock-out încă de la gong. Snigur a avut totul, i-a ținut și prosopul lui Friedsam, însă în fiecare game s-a jucat ceva, chiar cu mingi de break, până la un absurd 6-0. Glumele cu nemți pe care e bine să-i ții în streching până la urcarea în autocar s-au îmbibat la rândul lor în sos de ridicol. Diferența a făcut-o eficiența primului serviciu al ucrainencei, dar orișicât. Cine crede, ca în reclamele de la magazinele de cuie și lanțuri, că o șurubelniță în cruce îți poate ridica o casă de la zero? Fake-uri.

Poate și din acest motiv, s-a enervat apoi întreaga trusă de scule a Annei-Lena și am asistat la un perpetuum mobile duhnind a ebonită. Lenuța a făcut transfuzie de sânge rece și a răscolit întreaga defensivă a Dariei cu serviciul secund care abia aștepta ca primul să capoteze. Cealaltă, aflată la adăpostul unui beagle exagerat, a mers numai dintr-o încercare. Și nu i-a ieșit mare lucru. 6-1, adică egalitate la manșe și abia atunci începea meciul de deschidere al acestei zile. Pretențiile se reechilibraseră, adrenalina făcea tumbe prin clepsidra suprarenală, de unde și nervii care au dus-o pe nemțoaică la doi pași de arbitra dagel

Un rever al fetei din Ucraina ieșise doi coți în afară, însă competiția nu e prevăzută cu sistem challenge.

– Hai, dragă, nu fi rușinoasă, doar nu cerșești, e dreptul tău, mai ești și din Germania, îi șușotea piticul vanitos cu coarne de sub meșă, în vreme ce îngerul păzitor dormea dus, ca după tura de noapte. Așadar, era să iasă un pui de scandal, oficialul explicându-i totuși că merge senin pe mâna ființei de la tușă.

După ce a dat nervoasă cu mingea într-un panou publicitar, Friedsam și-a canalizat energia și spre fileu: de la 0-2, un acid 2-2 a plesnit tabela și apăruse și ascendentul moral, cu o cușmă de zile mari. Era chiar în primele rânduri, îmbujorat. Stai să vezi, mi-am spus, asta o s-o facă pachet pe Daria și o să calce apăsat spre finală. Funcționa principiul lui Nietzsche “Ce nu te omoară, te face mai puternic”, cu toate că același filosof ne-a legat și cu următoarea afurisenie: “Când te uiți îndelung într-un abis, abisul se uită și el la tine.” A pățit-o și Anna-Lena. S-a scurs într-un 5-2 pe care l-a mai reglat din serviciu pentru un mai decent 6-4. Dar tot acasă pleacă.

Foto: Transylvania Open