Casper Cruud

Prieteni, încă se joacă, vedeți bine. Și sper că faceți în continuare ce se face în timpul unui Grand Slam peste ocean: dormiți puțin și prost, beți cafele la ore nepotrivite și inventați scuze la birou ca să fiți lăsați naibii în pace. Tenisul este cea mai bună scuză și cel mai dulce leac, măcar atâta lucru am învățat după atâția ani de privit la el, iar apoi în gol, când se accidentează Federer.

Dar până revine
maestrul la final de doomii doojdoi
tensiul prezintă noi eroi
draci goi
pusheri șuvoi
aplauze, lume puhoi
alcaraz lider de soi

Și așa mai departe până când cronicile astea vor acoperi generații de sportivi, dar mai ales de cititori, și-o să zicem ”Băăă, mai știi când Tecău îl bătea pe Mergea în semifinale la Australian Open, iar tot atunci Nadal pierdea la Berdych, hi-hiiii”. Dap, 2015 a fost un an bun.

Dar 2022 e și el ok, cum spuneam, mai ales că vom avea un nou câstigător de US Open. Să nu vi se pară puțin, că nu e. Arthur Ashe le așează frumos de-acolo de sus, din încheietură și cu răbdare, ca un cronicar demiurgic.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Casper Ruud – Mateo Berrettini: 6-1, 6-2, 7-6

Prin vară, Nadal dădea un testimonial gentil despre puștiul Casper: ”E băiat bun, îi cunosc și pe părinții lui”. Și cu asta, Rafael s-a asigurat că la orice concurs de măsurare a integrității, Ruud va avea un centimetru în plus. Dar nu integritatea a jucat aseară în sferturi, ci capul și picioarele. În total, 3 membre fără de care tenisul ar fi ca Kisselefu’ fără chiștoace, ca roșia fără brânză sau ca Primăria din Voluntari fără buget de moaște.

Cine nu prea se uită la tenis, dar citește cronicile astea cu religiozitate (ciao, Ilie!) ar putea crede că scorul din meci reflectă match-up-ul. Nu e chiar așa. Nici măcar pe hard. Berrettini știe cum să-l ia pe piept pe Ruud, pentru că a mai făcut-o în trecut. Doar că norvegianul a luat ceva în greutate, de la US Open-ul din 2020, când a pierdut în 3 seturi rapide. Iar acum, când locul 1 ATP e atât de aproape că poate simți mirosul istoriei, omul nostru nu vede, nu aude și nu simte altceva decât mingea lovind milimetric sweetspot-ul ăla lunecos. Am avut lideri eleganți, lideri necruțători, lideri antivacciniști, lideri care joacă pe PlayStation mai grațios decât pe terenul tenis, iar acum vom avea probabil un lider care până mai ieri juca bine doar pe zgură.

Apropo de mingi, dacă Radu Banciu s-a uitat la meciul ăsta, probabil i-a plăcut să vadă că 99% din ele au fost lovite cu poftă și doar 1% mângâiate. Într-adevăr, a fost un regal al dreptelor, între doi tineri care știu să pălească o minge fără să știe probabil să fiarbă un ou. Dar e ok așa, fiecare cu abilitățile lui. De exemplu, unii comentatori Eurosport știu să fiarbă un ou, dar nu știu să lovească o minge. It’s totally fine.

Și deja juca Ruud ca un maniac scăpat de la spitalul de nebuni după tenis când tribunele încă nu se umpluseră nici pe jumătate la 5-0, după 20 de minute. Mare lucru să meargă meciul atât de repede încât să riști să-l pierzi.

”Ce ți-a plăcut cel mai mult la meci, John? Coada de la înghețată”.

Dar adevărul e că Ruud a fost absurd de bun în primele două seturi și nici măcar chibiții români care au pus la pariuri pe Berrettini nu au găsit variante de lucru care să neutralizeze jocul norvegianului. Din fericire, încă există social media, iar oamenii pot trimite mesaje sportivilor ca să le explice de ce sunt proști, lenți sau corupți. E important să-i ținem #ancorațiînrealitate pe milionarii ăștia care n-au muncit în viața lor de la un birou, habar n-au ce-nseamnă presiunea unui deadline sau bârfa colegilor care te vor mazilit de pe poziția de assistant to the regional manager.

Casper Ruud unforced error watch at 6-1, 5-1 to Matteo Berrettini:

Set 1: 2
Set 2: 0

— Tumaini Carayol (@tumcarayol) September 6, 2022

A fost mai greu după prima oră de joc. Tennis IQ-ul lui Ruud a fost la locul lui, însă deciziile s-au pripit și chiar a servit niște nefoțate care l-au făcut pe Benoit Paire să se uite câteva minute la meci, deși dincolo, pe Disney Plus, tocmai băgaseră ”Frozen”. În fine, în alea 20 de minute a părut că mintea lui Ruud îi stă la Haaland și meciul cu Sevilla sau ceva de genul ăsta. Și Berrettini și-a ridicat nivelul, ce-i drept, așa cum le ridică pulsul fetelor care-l văd de-aproape. Iar la tie-break, italianul chiar a sperat că ceva se va deregla în fiordurile rachetei lui Casper. În tenis însă, speranța e tricky dacă nu e prinsă între paginile unui plan clar. Iar în meciul de ieri, singurul care a părut că are un plan e tipul ăsta care seamnănă cu Jaime Lannister.

Pentru Ruud, nu urmează Kyrgios în semifinală, deși ar fi fost distractiv. Pentru că ei se cunosc bine, merg la saună împreună și sunt prieteni încă din vremuri pre-pandemice, când dezbăteau întrebări existențiale despre pământ și părinți.

Ons Jabeur – Ajla Tomljanovic: 6-4, 7-6

Maeștri ai genului MURSMACJS (”Mă Uit Rar Și Mai Ales Când Joacă Simona”) sugerează adesea că jocul lui Ons e nepăsător și delăsător. Că lovește ”prea relaxat” că de multe ori n-are chef de tenis. E ok – dacă Prelipceanu are emisiune la TV, e clar că se poate spune orice, chiar și despre o jucătoare care a crescut în Tunisia făcând tenis fără să aibă terenuri de tenis. Doar că Jabeur nu poate lovi altfel decât complet și liber, așa cum nu a avut ocazia s-o facă de la început. De multe ori, libertatea ți-o câștigi, inclusiv pe terenul de tenis. Dacă intră în meciuri ca și când nu i-ar păsa de rezultat, cine știe, poate chiar nu-i pasă atât de mult ca altora. Fiindcă tenisul dansat, iar nu jucat, aduce bucurii mai mari decât cecurile de-a doua zi. În fine, clarificări lipsite de umor. Cert este că Jabeur, în ciuda neforțatelor care se adună în dreptul ei precum clătitele în dreptul lui Sandgren, are jocul și mintea potrivite pentru a câștiga un Grand Slam.

Pe Tomljanovic n-am avut prilejul s-o urmăresc în dezmățul contra Serenei, așa că a trebuit să citesc disciplinat cronica lui Hângănuț, ca să fiu la zi cu materia. Ia uite ce frumos: ”a câștigat Ajla și bine-a făcut. Uneori, istoria pur și simplu se întâmplă în fața porții tale și e bine să fii acolo la poza de grup”. Nasol pentru Ajla că, azi-noapte, poza de grup a făcut-o Jabeur și a avut grijă să fie selfie.

Personal, aștept nerăbdător trosneala dintre Ons și Garcia, așa cum așteaptă și Djokovic ok-ul de la australieni că poate să intre în țară. Știu deja cu cine țin în cele două meciuri, dar nu vă zic.

Caroline Garcia – Coco Gauff: 6-3, 6-4

Coco e în vogă, dar Caroline e în formă. Mă rog, amândouă sunt în formă, Gauff chiar a țopăt săptămâna asta în Top 10 pe un new career high; dar cu Garcia se petrece iarăși unul din lucrurile alea care l-au făcut pe Andy să spună faimoasa sa replică din vârful canapelei, în timp ce-i poruncea lui Duncan să-i frece călcâiele.

https://twitter.com/laurarobson5/status/1567308448525701120

Dacă am fi oamenii statisticilor (ceea ce nu e cazul, noi suntem oamenii plăcintelor), v-am spune că cifrele au darul acesta de a spune povești pe care nici jocul de picioare, și nici slice-ul nu le pot oferi pe de-a-ntregul. În general, ele spun povestea game-plan-ului. Pe care jucătorii fie îl au, fie nu. Și răspunde la întrebarea ”De ce e o idee bună să ai antrenor, dacă îți permiți?”. De exemplu, bentița Carolinei a plutit deasupra fileului de 16 ori și a câștigat punctul în 81% din cazuri. A fost inspirată la retur și a câștigat 73% din punctele jucate de Coco cu serviciul doi. Dar și mai interesant este că Garcia a avut grijă, ca orice francez care se respectă, să nu se predea ușor, adică să nu facă prea multe neforțate. I-a ieșit treaba asta mai bine decât în alte meciuri, semn că francezii știu să învețe din istorie.

La Caroline, deplasarea rămâne acea armă pentru care mulți jucători și-ar dona avuția pe un an și o parte din splină. John Isner, de exemplu, care a învățat alfabetul doar până la litera J, crede și-acum că meciurile lui Garcia sunt făcute ”cu calculatorul”, că n-are cum să se miște așa, e o doar un mare hoax ca să-l țină pe Trump departe de Biroul Oval.

Pe de altă parte, la 18 ani (încă una care ratează majoratele anul ăsta, ca David al nostru), Coco pare că joacă în circuit de când lumea și serviciul lui Opelka. Nu-mi aduc aminte ce naiba făceam eu la 18 ani, probabil plimbam câinele printre blocuri să facă pipi la 7 dimineața și cumva mi se părea că sunt blestemat, că diminețile în sine sunt un enorm blestem și că ar trebui să se facă filme și despre asta, nu doar despre pandemii și potopul lui Noe. În fine, nu vreau să fac tot textul despre mine, că nu mă cheamă CTP, dar ideea este că fata asta face lucruri la care alții doar visează. N-a avut ea ocazia să joace cu Serena, dar poate o să înhațe câteva titluri de-alea mari, că de-aia ne-a lăsat Ăl de Sus vise, ca să visăm.

Garcia bifează deci prima semifinală de Grand Slam și tocmai a legat 13 victorii la rând în ultimele hmm… 35 de meciuri.

Nick Kyrgios – Karen Khachanov: 5-7, 6-4, 5-7, 7-6, 4-6

Există meciuri lungi frumoase și există meciuri lungi în care joacă Kyrgios și Khachanov. Așa numitele horror shows, la care până și Brad Gilbert pe cocaină mai ațipește. Nu vă recomand aceste meciuri decât dacă ați zgâriat mașina socrilor în parcare, încă nu a observat nimeni, dar căutați o modalitate drastică de a vă pedepsi. La fel ca-n cazul fostului președinte al Americii, la Kyrgios există un tweet pentru orice. Pentru orice match-up, lege guvernamentală, album lansat sau eveniment cosmic. Preferatul meu când vine vorba de Karen? Acesta, desigur:

karen I need you channeling this energy pic.twitter.com/lIwKXjM3gZ

— aggie (@aggiesimps) September 5, 2022

Apropo, prin octombrie, judecătorii australieni vor decide dacă Nick și-a abuzat într-adevăr iubita sau dacă totul este doar o mascaradă pusă la cale de masoni, menită să-l distragă pe finalistul de Wimbledon, să-i abată firea calmă și cumpătată pe care noi, iubitorii de tenis, i-o știm de atâția ani.

Nick Kyrgios restringing his racket after the match
pic.twitter.com/Q2TDri1mxa

— PropSwap (@PropSwap) September 7, 2022

Ce treabă are asta cu meciul de azi-dimineață? Nimic și totul, pentru că, asemenea lui Zverev, de exemplu, băieții ăștia curajoși reprezintă sportul pe care-l iubim și sunt extrem de buni în a-l practica. Și dacă vreodată vreunul din ei ajunge number 1 înainte ca ATP-ul sau #organeleabilitate să dea niște limpezime spețelor, va trebui să luăm în calcul Pickleball-ul, fiindcă tenisul profesionist e distrus.   

Și totuși, sportul ăsta se joacă pe teren, nu în sălile de judecată sau în camerele de hotel. Să vorbim și despre asta, că e plină lumea de paranteze.

Khachanov aduce melancolie printre telespectaorii români; și asta nu pentru că am avut vreodată un astfel de jucător, ci pentru că fix așa se bateau covoarele în spatele blocului, pe vremea prea-iubitului câștigător de Golden Slam sau, cum îi spuneau pe-atunci, Cincinalul. Adu-ți aminte: erai tu și tactu’, față-n față cu bara de fier. Peste bara aceasta împrejmuită de semințe, flegme și povești, stătea așezată, ca o placenta aspră de Obor, carpeta din sufragerie. Și era vals acolo, prieteni. Era joc de picioare, așezare și nerăbdare. Începeați cu antrenamentul: mult topspin, multă încheietură. Ciucurii primeau balans, brațul se încălzea. Spectatorii apăreau și ei pe la geamuri, ”Dorino, hai c-a ieșit Costică cu persanu’”. După câteva minute de tatonare, loviturile se ascuțeau, pieptul se încorda, iar pendularea covorului pretindea de la adversarul său în șlapi un grad sporit de acuitate senzorială. Ca în tenis, bătutul covoarelor nu-ți punea pe tavă sweetspotul, frățioare. Eheee, nu existau rachete de mii de euro pe atunci, erai doar tu și praful, ochii mijiți spre performanță, plasticul în palmă, bătăturile. Și peste toate, forul suprem: maică-ta. Care nu se juca atunci când era vorba de curățenie, pretindea rezultate vecine cu perfecțiunea.

Așa e forehandul lui Khachanov, dacă nu cumva exagerez.

Nu că al lui Kyrgios ar fi mai prejos, dar jocul său depinde foarte mult de comportamentul său. Nu e vina lui. E lucru știut că, în urmă cu 27 de ani, într-un restaurant cu miros de somon din Canberra, ursitoarele au venit mahmure la botezul lui Nick și au zis așa:

– Fetelor, ăsta mic chiar ne-a înjurat?
– Așa mi s-a părut și mie, Cosmino.
– La 7 luni și 5 zile știe să injure?!
– Serios, n-am chef de așa ceva.
– Dăm un MCUȘDȘ și-o tăiem la somn?
– De-acord.

Așa că Kyrgios a rămas Matur Ca un Școlar De-a Șaptea și știți și dvs. cum sunt adolescenții: gândesc doar cu racheta și nu mai au vreme de altele. Chiar și așa însă, rezultatele apar și la Nick, în ultima vreme. Opinia generală este că atâta vreme cât nu-l pui pe un teren de zgură sau într-o bibliotecă, face față cu brio.

Gata, destulă cronică pentru o zi și-o noapte, prieteni. Pace și drilluri!

A, și dacă tot ați citit până aici, nu uitați că sunt unii care își spun Asociația Cip și Ciargi. Oamenii ăștia aduc la tenis copii din categorii vulnerabile, ca să descopere sportul și să se integreze mai ușor în comunitățile lor. Dați un semn dacă aveți timp/chef să ajutați.