Moș Augerilă

Ciudățeniile industriei cifrelor, deoarece statistica nu mai e doar un moft, nu se vor opri niciodată din a surprinde. Îl știi bine pe Carlitos, dar ți-e mai mult decât familiar și numele canadianului despre care se vorbea pozitiv înaintea spaniolului ajuns între timp printre așii ATP. Până la Indian Wells 2024, jucaseră unul împotriva celuilalt de numai patru ori, iar Felix îi făcuse felul în trei rânduri colegului de generație. E drept, în 2021 la US Open, singurul Grand Slam care i-a găsit face to face, Alcaraz se retrăgea în setul secund din cauza unei chemări intempestive la infirmerie.

Abia în martie trecut, la turneul pe care azi ți-l cronicărim cu sprijinul 2Performant, spaniolul l-a potolit în două manșe pe Auger-Aliassime, tenismen care și-a ales la tăierea moțului cam totul din tăviță: alonjă, rever, carismă, căci n-o să lăsăm acest termen captiv doar în familia de epitete a lui Berrettini.

Și cam atât.

Bietul de Felix trăiește într-un fel drama lui Drăgușin de la Tottenham, fără ca măcar să știe unul de celălalt: nu prea joacă, în sensul că pierde repede, deci marile turnee nu-l mai prind titular prin fazele finale, așa cum se întâmpla atunci când era considerat o revelație. Mi se șoptește în cască: Radu al nostru a bifat aproape o repriză seara trecută. Da, dar se accidentase contracandidatul său pe post. Contează.

Aliassime – de ce să gândim doar măreț? – luase în calcul și această variantă înainte de meci.

– Se rupe Alcaraz și merg în turul următor.

N-a mai fost cazul, iar europeanul, după 2-2, a sfârtecat aparentul echilibru spre deliciul gurmanzilor de tenis din tribune. 6-2 în primul, cu sentimentul adânc că sportivul din Montreal nu l-a bătut niciodată, apoi 6-3, cu ultimul game luat vârtos contra serviciului. Atât istorisesc din jocul acestui Nadal 2.0 cu potențial de a sparge toate recordurile all-time, căci i s-au adus plocon la picioare și epitete încă neinventate: bucuria artistică de a-și pune adversarul în dificultate cu acel forehand de zici că-l poți metaboliza, deși te transformi brusc în spectator, e pictură pe cea mai neașteptată pânză. Cu cel mai destoinic braț. Botticelli, ești pe recepție?

Până și brandul de echipament își reglează croiala după abdomenul acestui june care a fost înconjurat numai de jucării serioase, nimic pestriț. Se stârnesc pe bluză valuri ca de fluviu semeț la lovitura lui largă, expresivă? Gata, i-l trecem în dressing lui Carlos. Cumva, te simți discriminat, mai ales când propriile ținute par să-ți fi fost gândite doar pentru monoloagele ombilicului. Se lipește buricul de bumbac și poliester cu toate încercările disperate de a poza în suplețea primăverii.

---

Cronicile de la Indian Wells îți sunt oferite de 2Performant.

---

Stefanos Tsitsipas – Frances Tiafoe: 6-3, 6-3

Tiafoe este expresia talentului căruia îi este un dor etern de salopeta de salahor. Să umble textila în picioare și după ce ființa care îi dă nume și renume o dezbracă la sfârșitul programului, atât de bine să fie apretată cu skill-uri. Sau invers, așa cum l-ar certa domnul Gică Hagi dacă l-ar transfera la Farul Constanța. Pe bune, ce să faci cu doi de Budescu, unul mai plinuț decât celălalt?! Firește, mă refer mai mult la cel supranumit sugestiv Sărmăluță.

Frances, că de la el ne-am pornit cu discuția, și dacă nu le pocnește cum trebuie, are reacții înnăscute care-i lubrifiază imaginea. Vei zice că e american, d-aia. Poate, nu întâmplător a trebuit să treacă decenii până să ne dăm seama că ciozvârtele de pui botezate în furtuni de mansardă – brainstorming li se zice și la noi – și vândute direct în mașină în pungi branduite sunt ceea ce au fost din prima zi: junk food.

Cu alte cuvinte, la muncă, bă! Totuși, când dincolo de năvod e alt fan al workaholismului, Fănică de la Atena, îți vine să bagi concediu medical, apoi și pe cel de odihnă, că ți-au mai rămas câteva zile și din anul precedent, să suni vreun distribuitor de băuturi și de păcănele, să te bucuri de umbreluțele de pe margine și să întorci cutia de lemn care în mod pervers a fost concepută pentru șah. Când pe interior se întind câmpurile de table, lasă regina și nebunii și fă-l marț pe companion! Să vină zarurile!

Tsitsi, pe de altă parte, are o calitate în plus. Îmbătrânește acolo, pe teren, lângă ceaun, e constant. Face 26 de ani la vară, doar inconștienții ar crede că timpul aleargă ca un cobai prin labirint. 26 are și Tiafoe, însă el își risipește talentul pe la periferia marilor challenge-uri, pe lângă blocurile gri, cum ar zice pe flow Uzzi. Avusese un start mai promițător americanul, însă de câțiva ani progresează direct proporțional cu contribuția lui Marcel Ciolacu în povestea Roșia Montană. Cu mai nimic, se subînțelege.

Trecerea prin viață nu doar uzează, îți pudrează crusta experienței. E savuroasă, ai vrea să nu se termine niciodată. La grec se simte acel plus. Numai din serviciu și-a asigurat o brumă de avantaj, scor 11-2 la ași, dar și situațiile-limită încearcă să le trateze cu înțelepciunea unui călugăr de la Muntele Athos. Tiafoe, în antiteză, deși mai bătrân cu jumătate de an, s-a prezentat ca un țânc pe fileu la mingea finală: în loc s-o plaseze cu responsabilitate, să fie rezilient și rece, ca poetul contemporan, a preferat o scurtă moale, adolescentină, în fileu. Păcat că e doar talentat.

Iga Swiatek – Linda Noskova: 6-4, 6-0

Uneori, în mod excepțional când te afli pe norișorul pe care îți mai toarnă Sf. Petru câte o gură de ambrozie în paharul de cristal de Boemia, îți apare în agendă ora de terapie. Tu poate că n-ai solicitat așa ceva, doar e tentant să pozezi în infailibil, însă cei puternici nu doar își fac din noroc un hand-made obișnuit. Mai și vin urmele frânelor de karmă să te întrebe cum o mai duci.

Paranteză. Firma la care lucram cu ani în urmă își strămutase coșmelia într-un penthouse în care funcționa și un cabinet de psihologie. Vrând-nevrând, pacienții treceau și prin recepția companiei la care aveam cartea de muncă și am descoperit fără voia-mi că diverși cunoscuți aveau de treabă la specialistul care încearcă indoor să mângâie sufletul omenesc.

Mă bucuram să văd că mi-au luat-o înainte, că-și trec suma de procese afective, intelectuale și voliționale prin ochiul expertului, însă reacția acestora a fost pur defensivă:

– A, știi, am trecut pe la domnul psiholog ca să…, ăsta…, ca să, ăăă… Tu ce mai faci?

De ce se temeau, de unde rușinea de a-ți trata o afecțiune? Nene, înțelege că e de bine, n-are rost să fandezi când ai platfus, e sănătos să accepți că uneori trebuie rescris softul, eventual achitată măcar una dintre licențele programelor care te țin în funcțiune.

Așa și cu Swiatek. Îi bătea boala în poartă, însă nici aceea n-o făcea trufaș. Linda se agățase de mâner ca să-l înțepenească, știa că fata pe care o scosese dulce-acrișor de la Australian Open e totuși numărul 1 mondial.

Desigur, piticania de pe scoarța cerebrală e cel mai mare politician din toate timpurile: e greu de urnit din loc, are cele mai proaste apucături, te minte la tot pasul și își arogă toate meritele. Cu nicio moțiune de cenzură nu-l basculezi, doar la psiholog și cu o voință de metal îi poți limita raza de acțiune. Iga a deschis meciul cu game, a fost egalată, și-a pierdut serviciul și, la 2-4, i-a oferit cehoaicei trei mingi de break. Trei! Atât de vicios se înșurubase Noskova în subconștientul fetei de pe frontispiciul WTA. Care șerpi, șobolani, păianjeni, ce fobii de urcat singură în lift sau de ieșit în mulțime? Cotoroanța Linda o juca pe poloneză din încheietura brațelor.

Se holba Swiatek la ai ei din colț, căuta o soluție, poate hipnoza pentru a se lepăda de frica dobândită la începutul anului la Antipozi. A părut că-și scuipă și în sân, ar fi făcut orice ca să iasă de sub blestemul încă necizelat fizic, dar care avea o putere copleșitoare asupra sa. Când ești no. 1, se presupune că ai mai avut și alte încercări. Cam ca cetățeanul de rând care, pentru a fi numit șofer, ar trebui să parcurgă minimum 100.000 de kilometri. E o lege nescrisă. Că i-a prins bine lecția, că și-a făcut cruce cu limba sau că a contraatacat cu magie neagră, habar n-am. Ideea e că Iga s-a scuturat, a operat fără anestezie pigmeul îndărătnic de pe creier și i-a făcut tocmai psihologului programare. La ea, la cabinet. 6-4, apoi un 6-0 care o trimite pe outsideră la o sesiune de turnat cositor. Ca să fugă frica și descântecul.

Jannik Sinner – Jan-Lennard Struff 6-3, 6-4

Degeaba sunt turneele Masters mai pe repede-nainte, cu două seturi din trei și la bărbați. Găsești un ins mai închis în el, ca neamțul Struff, și îți trebuie pile la Cronos, cel mai june dintre titanii Olimpului. Ultimele meciuri le-a terminat după ore și jumătate, iar cu croatul Coric a reușit în primul tur trei ore în cap. Cu 11-9 în tie-break-uk din decisiv.

La 34 de ani pe care îi va bifa în aprilie, lui Jan-Lennard asemenea ieșiri trebuie să i se rărească. Și medicul o sugerează. V-o spune subsemnatul, care sâmbătă seară a petrecut într-un pub la un concert post-punk alternative rock. Cam ca rapidiștii Borza și Albu în clubul ieșean, doar că aici nu s-a băgat dansul pinguinului. Razi o cinzeacă de set, îi așezi meticulos și un capac de execuții tari, apoi parchezi în dormitorul mic.

Dacă te plesnește ghinionul să te împiedici și de Sinner, omul momentului în tenisul alimentat de testosteron, uiți că-ți place să faci after în sportul în care acum zece luni erai pe locul 28 planetar. Iar Jannik a făcut tot posibilul să-i extragă acest plezir. El, cu toată șapca-i care trăiește o dramă colosală: e acoperământul de țeastă care atârnă pe italian în pofida oricărei logici a fashion-ului. Or dacă nici Italia n-are un cuvânt de spus în modă, înseamnă că s-au sinucis și criteriile de bază ale umanității.

Jannik l-a ținut la respect pe Struff, i-a trimis numai lovituri câștigătoare cu confirmare de primire. A făcut tot posibilul, ca la manual, ca să îngaimi și de pe ultimele locuri ale unei aeronave pline ochi care avansează prin ceața groasă că e mult mai sigură călătoria cu avionul decât un maxi-taxi pe la Mizil sau Urziceni. Germanul a condus doar de două ori, cu 1-0 și 2-1 în al doilea set, însă s-a dovedit a fi doar un exercițiu demonstrativ.

Angelique Kerber – Veronika Kudermetova 6-4, 7-5

Am remarcat că s-a redeschis zodia Kerber, ai mei colegi scriind cu entuziasm despre nemțoaica revenită în circuit după ce anul trecut s-au produs le vedere evenimente spectaculoase. La maternitate, tăticilor. Între timp e strigată “Mutter!” prin casă și am convingerea că Angie, și după ce a devenit mamă, se ține departe de grupurile de WhatsApp în care se manifestă alte doamne posesoare de bebeluși. Când va veni și prima zi de Kindergarten, nu va mai avea de ales. Până atunci s-ar putea retrage cu adevărat, dar încă are nervi s-o ia de la minus infinit. Cam pe aici se află și Simona Halep, doar știa Camus de ce va lăsa posterității eseul filozofic cu Sisif în rolul unui Bruce Willis mai puțin norocos.

A noastră va pleca în curând, de la Miami, cu o remorcă de bolțari în spate în încercarea de a ajunge iarăși pe culmile care au consacrat-o. Riscul e să nu treacă de nivelul unui bloc cu patru etaje, unde poți maximum să întorci antena pe bulgari. Cu acest absurd are de lucru Simo. Iar noi, cronicarii lui Meșter, abia așteptăm să ne dăm penițele la remaniat. Cinstit, de când nu mai e Halep pe teren, cu excepția unor sclipiri ale Soranei, am devenit parcă mai ursuzi, mai reci și cinici fără frontiere. Să mi se permită licența, ne-am “strigoizat”. Revenind la Angela din Bremen, a trecut-o prin făină pe Kudermetova. Aidoma unei mame din estul Europei, i-au ieșit mai multe feluri, dar în două seturi. Îi vezi bucuria pe chip, parcă trăiește emoția primei zile în tenis. De asta are nevoie urgent și Halep.