Carlitosfera

---

Când mă uitam cum Alcaraz îl dezumflă ca pe un balon chinezesc pe nefericitul Medvedev, m-am întrebat neironic dacă nu cumva murcianul e cel mai complet tenismen pe care l-am văzut vreodată. Și i-am prins pe toți ăia uriași, de la Agassi și Sampras încoace. Evident că superlativele vin la pachet cu o tonă de subiectivism și cu două de reacțiune din partea cetățenilor convinși că totul era mai roz pe vremuri. Dar modul în care Carlitos l-a dizolvat pe Medvedev printr-o simplă flexare de mușchi are ceva din manifestele marilor campioni.

Mai cu seamă că meciul pornise împotmolit pentru spaniol. Un prim game maraton câștigat de rus, oleacă de liniște până la 2-1 și apoi trei break-uri consecutive, de-am crezut că-i deja sâmbătă și asistăm la reprezentația de deschidere a finalei feminine. Alcaraz era precipitat și căuta obsesiv să încheie punctele în grabă, ca și cum în două ore ar fi jucat Spania lui la EURO și n-avea niciun gând să rateze meciul.

De partea cealaltă, Medvedev s-a așezat tradițional în spatele terenului, și-a pus răbdarea să lucreze pentru el și a lăsat senzația că-i pregătit, ca de obicei, și de-o bătălie care să dureze două zile și două nopți. Cocoțat pe caii ăia bine hrăniți și frumoși, după ce i-a scos peri albi roșcatului Sinner, Daniil s-a distanțat la 5-2 în primul set. A risipit cumva avantajul, dar a închis setul cu un tiebreak blitzkrieg, în care i-a lăsat un singur punct lui Carlitos.

Probleme, chaval? Pe hârtie, da, pentru că-i infernal să joci la 0-1 în fața unui Medvedev bot în bot cu forma lui maximă. Doar că a răbufnit geniul care zace în spaniol și a rezolvat cazul. Din setul al doilea, situația s-a schimbat ca într-un serial ajuns la sezonul doi cu alt scenarist, certat la cuțite cu primul. Carlitos a lăsat deoparte încordarea din primul set, a ignorat cu grație jocul tactic al rusului și doar a jucat. Cel mai bun tenis al său. Fără presiune, fără emoții, fără rețineri. Un tenis brut, a cărui complexitate l-a năucit pe Daniil. În cinstea viitoarei sale chelii, rusul a și lăsat amintire pe iarba londoneză câteva smocuri de păr.

Altfel, Daniil a rămas cu trei mingi de break, toate fructificate, în timp ce Carlitos a adunat 15 șanse de a câștiga pe serva rivalului. Cifrele mai mint uneori, bineînțeles, dar nu și acum. Superioritatea ibericului a fost absolută în ultimele trei seturi. Cu fiecare nouă lovitură de jupân a lui Alcaraz, rusul își îndesa tot mai mult capul între umeri, iar golul spre care privea creștea în dimensiuni. Carlitos n-a mai slăbit ritmul până la final, și-a menținut agresivitatea și determinarea, dar a făcut asta într-o manieră relaxată și naturală.

Alcaraz are încă suișuri și coborâșuri în joc, dar lucrează la asta. Are numai 21 de ani, timp e destul. Trofee a strâns deja, Grand Slam-uri așijderea, milioane de inimi a cucerit. Dar superputerea lui Carlitos rămâne aceea că, în momentul în care deschide cufărul cu comori, omul de peste fileu se evaporă.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

---

Novak Djokovic – Lorenzo Musetti: 6-4, 7-6, 6-4

Pe vremuri, când era lupul cățel, marile companii comiteau abuzuri fără teama de a fi demascate. Comit și acum, în epoca Social Media, dar cu teamă. Munca grea o făceau adesea fraierii, numiți convențional candidați, care sperau să devină angajați. Se scotea la concurs un loc de muncă, se cereau un CV ca să nu bată la ochi și-o probă, așa-i ziceau, una cât toate zilele, în care să-ți dovedești competențele. Te speteai la proba aia de neam prost, umpleai pagini întregi fără folos și o trimiteai sigur-sigur că ai prins postul și pe Dumnezeu de picioare. Treceau zilele, săptămânile, nu te căuta nici dracu’ și nu înțelegeai de ce, că tu ai fost ireproșabil. Era țeapă, firește, dar tu nu știai. Credeai c-ai pierdut și habar n-aveai de ce.

Cam așa i s-a întâmplat junelui Musetti în seara asta. Italianul s-a prezentat la prima semifinală de Grand Slam din viața lui cu lecțiile bine făcute. Probabil că știa și ce alergii are nenea Nole, la ce ore îl apucă pandaliile, ba pregătise italianul și-un plan B, intitulat sugestiv „modalități prin care să-l determin pe sârb să lovească un copil de mingi ca să fie descalificat”. Teoretic, Lorenzo de Toscana n-a lăsat nimic la voia întâmplării. Ba s-a și depășit pe sine însuși în multe momente, lăsând amintire britanicilor niște passing shot-uri care vor prinde generice. 

Musetti a jucat inteligent și, cinste lui, a arătat că-i mai dotat tehnic decât impostorii ‘nalți ca brazii care doar să strâmbe mingea la serviciu știu, în rest sunt tămâie. Chiar și așa, nu a fost de ajuns nici măcar de-un set în fața lui Djokovic. Și e dezamăgitor să te duci acasă cu buzunarele goale, deși ai făcut mai multe decât faci de obicei. Să pui capu-n pernă și să realizezi c-ar fi trebuit realmente să fii altcineva ca să-i strici un pic apele lui Nole. 

Cu sârbul știm prea bine povestea. Omul te căpăcește fără să înțelegi ce te-a lovit, apoi se accidentează la mână și te mai căpăcește o dată, ca să-ți rezervi și o vizită la psiholog. S-ar accidenta Nole și la picior ca să-ți mai servească o bătută și o depresie full-time, dar există limita asta de cel mai bun din trei seturi. 

Partea bună e că și noi, cronicari ori suporteri, suntem tot mai greu de păcălit. Nu mai plecăm după fentele sârbului, care lasă impresia că e jumătate mort pentru ca apoi să învie și să înnopteze cu trofeele în pat la dânsul. La start de Wimbledon, Djokovic le-a lăsat câte un set, drept suvenir, micuților Jacob Fearnley și Alexei Popyrin. Neinițiații în djokoveală învățau să cânte prohodul. Că nu-i Nole în formă, că-i cam gata cu el, că câr, că mâr. Ei bine, sârbul prinde din nou ultima duminică pe iarba londoneză. Ca de obicei, ca să fim drepți.

Ba mai mult decât atât, Nole se duce să se tragă de urechi cu Alcaraz sănătos și cu încrederea țeapănă. Serviciul funcționează, voleul e la locul lui, iar genunchii nu mai au fițe și momentan ascultă. Sigur că, măcar pentru modul în care l-a dezintegrat pe tovarășul Medvedev, Carlitos pornește ca favorit în finală. Dar nu ne lăsăm păcăliți nici de data asta, rămânem vigilenți. Un copil minune în față și un public ostil în spate par dezavantaje doar din fotoliu. Dacă există un supraom care să transforme totul în favoarea lui, acela e Djokovic.

---