Știam deja că în viața de tenis a Irinei orice meci cu o minimă miză e o luptă pe care universul o duce cu propriile membre. Sunt partide cum a fost și asta în care te simți prost că te-ai așezat pe canapea, ți-ai deschis o bere și ai pornit televizorul cu gândul de a fi distrat de unul dintre sporturile care există pentru fani. Pentru că joaca în sine pare o muncă silnică, prezentată cinic ca entertainment. Un fel de săpat canal cu lingura ce n-a mai fost trecută de zile bune prin ciorbă, de către personaje răpite de la sânul mamei și aduse în arenă.
Te doare și ai vrea să se oprească, măcar cât să mai intre medicul să verifice semnele vitale și un evaluator de sporturi să se asigure că partida încă se mai află în parametri generali ai tenisului.
E cumva suspect sentimentul ăsta de suferință generalizată, mai ales că Irinei îi merge chiar bine în perioada asta: orice prezență pe un tablou principal aduce puncte în plus, pentru că până la finalul anului nu mai are nimic de apărat, nimic rămas din sezonul anterior.
În ultimii ani, așa a arătat tot ce a câștigat Irina. Fiecare victorie are prestanța și ținuta unei rochii de designer scoasă din dosul coșului de haine și târâtă în fața camerelor prin galeria de tuneluri pentru țevile cu agent termic ce leagă cartierul Cotroceni de Drumul Taberei. Dar victorii au fost și o să mai fie, pentru că n-ai să vezi multe fete mai calculate și mai înclinate spre a face trasee prin circuit decât Irina. Irina știe unde trebuie să meargă și ne sună ea când ajunge.
Azi* nu s-a putut. Pe alocuri, în seturile unu și trei părea că mingea e lovită cu ușa de la șură, iar aia e și ea la rândul ei purtată-n neștire de vântul de prin curte. Nimic nu a funcționat în mod special și asta ar fi fost ok dacă măcar ar fi fost un meci în care aceleași elemente să rămână stricate de la primul punct și până la ultimul.
Dar zeii care perie blana de pe mingile verzui-galbene au decis să de shuffle și să apese pe toate butoanele, așa că ne-am trezit cu un meci la fel de funcțional ca instalația de brad pe care o avea tata când eram mic, și care trecea în modul “beznă” o dată la 17 minute, fără explicații sau indicii cu privire la problemă.
În setul câștigat de Irina nu a fost momente cu adevărat mai bune, dar nici semnificativ mai slabe. Pera a cedat break aproape exclusiv din duble greșeli, a clădit diguri făcute din greșeli neforțate și a primit același răspuns de pe cealaltă parte a terenului. Iar la fel a făcut și Irina, atunci când ocazia i s-a arătat în cale.
Dar să rămânem cu partea bună: ăsta nu a fost un meci pe care Irina l-a pierdut jucând ceva ce ne sperie. E un meci jucat de Irina așa cum joacă ea și atunci când strânge victorii, urcă pe tablou și la final de turneu trântește în hol dăsaga de puncte. Diferența acum a fost – așa cum e de obicei în viață – dată de un detaliu meschin și nedemn de a fi băgat în seamă: scorul de pe tabelă.
* meci de la care nu avem imagini, pentru că partidul probabil că a deturnat fotografii turneului cu treburi mult mai importante. Deci folosim arhiva.
Foto: arhivă, VCG/VCG via Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.
Frances Tiafoe – Yi Zhou: 6-2, 6-4;
US Open ne-a învățat că e obligatoriu să îl urmărești pe Frances, pentru că altfel riști situația de a te trezi cu el în cerdac, priponit în bagajele din care să se servească atât cât plănuiește să stea pe vârful clasamentului ATP și să te întrebi de unde a mai picat și ăsta și de ce noul Rafa Nadal are un păr atât de ciudat.
Frances e lecția de reziliență pe care tenisul ne-o predă în surdină, în perioadele din an în care suntem ocupați cu orice altceva și numai soarta turneelor asiatice nu ne gâdilă ganglionii. În astfel de faze ale turneului, Frances își exersează jocul liniștit, ăla care nu e deschidere de jurnale de sport pentru că lunea iese Gigi în curtea palatului, dar sâmbătă, înainte de finală, e măcar material care să ilustreze știre că băiatul americanilor mai vrea un trofeu.
E destul de simplu să câștigi partide când câștigi 32 dintre cele 36 de puncte jucate pe primul serviciu și joci cu primul serviciu în trei sferturi de meci. Totul devine semnificativ mai facil. E ca și cum ai candida pentru postul de președinte și ai avea din start 5 milioane de voturi, iar tu mai ai doar de le numărat și apoi de comunicat rezultatul.
A fost destul de amuzant momentul de maximă tensiune din setul doi, când Zhou a avut prima și singura minge de break și a lăsat impresia că de pe locul 440, în circuitul masculin, poți produce genul de cutremure care fac cârnații puși la afumat să cadă de pe rudă în foc. A durat fix un minut și a fost urmat de un nou moment idilic pentru chinez: game câștigat la 0. Potențial acolo există, dar așa cum spune clișeul chinezesc, important e ca băiatul ăsta să nu se piardă în mulțime.
Foto: Zhe Ji/Getty Images)
Anna Kalinskaya – Anna Bondar: 6-1, 6-3;
Din păcate, colegii fotografi din China nu au aceleași interese pe care le avem noi în materie de sport, așa că nu avem poze nici cu Anna Kalinskaya. Jannick nu răspunde la mesaje, în Asia nu putem să mergem pentru că deja e Meșter pornit înspre vest, dar eu am lucruri de spus de la meciul ăsta și nu am suport vizual recent.
Desigur, nu meciul contează. Ca de obicei. Anna a jucat cu o altă Anna, de la vecinii maghiari, venită după ce prima adversară rezervată pentru Anna Kalinskaya a avut bunul simț de a se retrage de la primele ore ale dimineții, așa că în scenă a intrat Anna Bondar. Și mi-am amintit cum mă fascinează ideea de a fi lucky loser (nu e cazul aici, dar ca idee), de a pierde meciul din ziua anterioară, dar de a mai rămâne prin complexul ăla.
Să stai, așa, pe bancă, să treacă pe lângă tine colegele care și-au câștigat meciurile și tu să fii între două ape.
-Ce faci, fata mea? Nu plecași?
-Ba da, dar nu. Mai stau puțin.
-Păi nu ai pierdut?
-Fei, a fi învinsă sau învingătoare e o stare de spirit. Plus că am văzut-o pe coleguța cum vomita creveți mâncați în vară, la Wimbledon. Și am o presimțire.
Revenind însă la Wuhan și în niciun caz la meciul ăsta care abia mi-a consumat 15% din bateria laptopului, Kalinskaya a trecut peste un hop complicat. Nu vorbim despre joc, pentru că pe teren a decolmatat orice potențial blocaj cu lovituri zdravene și precise, ci în online, acolo unde s-a dus vorba că ar fi fost cerută de nevastă.
Practic, încă o situația în care Jannick este suspectat de faptul că a acționat într-un mod necugetat și alții trebuie să strângă după el deranjul public în timp ce el își vede liniștit de meciuri. Și încheiem cu o poză de arhivă cu Anna Kalinskaya, așa cum ar trebui încheiat orice text ce are pretenția de a fi unul calitativ.
Foto: arhivă, Shi Tang/Getty Images
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
