Ca să epuizăm încă de la începutul cronicii toate sursele de umor nepotrivit, voi exprima ideea că Jasmine Paolini pur și simplu nu s-a ridicat la înălțimea unei finale de Wimbledon. Ar fi de asemenea o răutate să spuneți că asta a fost cea mai de nedus și prezentat părinților finală feminină din istoria recentă.
Mai e cel puțin încă una și pe aia a jucat tot Barbora Krejcikova, în 2021. Dar atunci avem teste în nas care deja ne provocau lacrimi și nici nu aveam cui să ne plângem, pentru că ne-am revăzut prietenii doar la vreun an după moment.
Finala asta a fost propriul ei dușman, mai ales pentru câștigătoare. Krejcikova a avut un prim set cu 90% mingi în teren pe primul serviciu, plus o mentalitate pe care, dacă ar avea-o vreodată mecanicii de locomotivă din România, ai ajunge din București în Oradea mergând cu 80 de km/h pe șine și cu 75 pe ogoarele pe care ar tăia traseul ca să ocolească trenurile de marfă. Krejcikova a reușit rapid să fărâmițeze defensiva pe care Paolini o transformase vara asta într-o poveste cu accente de legende, iar scorul de 6-2 pentru primul set a venit complet natural.
Foto: Jordan Pettitt/PA Images via Getty Images
E perfect normal să credeți că v-ați pierdut capacitatea de a pricepe tenisul când vă gândiți la mersul lucrurilor din setul 2. Ascultați de la un cronicar trecut prin multe zile dormite și nopți nedormite: tenisul nu are chiar tot timpul loc pentru analize inteligente și opinii revelatoare.
Tenisul, uneori, se întâmplă. Cum punctele se succed cu atâta rapiditate, nici jucătoarele nu se pot gândit prea mult la ce au făcut bine. Cu atât mai puțin la ce-au făcut rău. În setul doi, asta a ajutat-o pe Paolini și a încurcat-o pe Barbora, care brusc stătea în teren de parcă vedeai banda dreaptă a Spaniei dacă antrenorul l-ar fi scos pe Lamine Yamal și l-ar fi băgat pe magazioner să îi caute spaniolului doi brackeți din aparatul dentar, căzuți prin iarbă.
Subit, Paolini țopăia cu direcție în iarba londoneză, iar forehand-urile cu care în primul set Barbora ar fi putut trasa linii pentru traiectoriile rachetelor sol-aer s-au transformat de nicăieri în catapulte ce aruncau verze diforme în terenul advers. Fără nicio explicație medicală de vreun fel, Krejcikova a dat sign out din meci timp de jumătate de oră și și-a lăsat colega de călătorie să se bucure de finală.
Foto: Julian Finney/Getty Images
Decisivul a venit în mod complet natural, așa cum te aștepți să vezi soarele după furtună și un șofer român mergând cu 100 de km/h peste limită atunci când dă de un tunel. În mod foarte trist și aproape enervant, aș crede că povestea decisivului s-a consumat nu din ceva inspirație strategică uriașă evocată de jocul Barborei, ci de momentul primului – și singurului – break din set.
Era 3-3, Paolini servea, Barbora avea avantaj, iar italianca a cerut challenge după primul serviciu anunțat de arbitru ca fiind out. S-a dovedit a fi un challenge la fel de inspirat ca ideea de a cere pături pe o terasă neacoperită pe care ajungi zilele astea în București, iar Paolini – după ce a stat să se holbeze la monitorul pe care a văzut mingea out – a completat cu încă un serviciu afară și, automat, break-ul Barborei.
Și da, ca să îți amintești că poate meciul Sepsi Sf. Gheorghe – Poli Iași ce tocmai începuse nu era o idee chiar așa rea, finala a bifat și clasicul penultim clișeu al aproape-învingătoarei ce nu poate închide finala și începe să dea mingi în bălării.
Paolini a tras niște gloanțe de avertisment în pernă, dar a încheiat cu un backhand fără speranțe, lângă copiii de mingi, ca să se poată și Barbora bucura de al doilea ei Grand Slam. Și s-a terminat la timp, că tocmai ce începea a doua repriză, iar Sepsi avea 1-0.
Foto: Mike Egerton/PA Images via Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
