În ciuda numelui de familie pe care l-am primit fără să dau vreun test înainte, n-am nimic în comun cu instalatorii, deci nu am de unde să știu unde s-a rupt țeava pe coloană pe scara românilor prezenți pe tablourile de la Australian Open. Cu notabilele excepții de rigoare de până acum – Marius, Simona, Irina Begu și Monica plus Irina Bara la dublu – pare că la Melbourne s-au băgat așchii și aracet în mămăligă, iar ai noștri nu se obișnuiesc să mestece ceva mai mult la porumbul ăla până să-l poată înghiți. Iar dacă până acum puteam să deducem măcar instinctiv curbele periculoase din meciurile alor noștri, azi noapte am asistat la una dintre surprizele de până acum ale turneului. Jean-Julien Rojer și Horia Tecău, favoriți 9 și băieți care au câștigat împreună mai multe turnee decât numărul de meciuri jucate în total de adversarii lor din primul tur, s-au îndoit în briza oceanului și au căzut pe caldarâm.
Norocul nostru e că dubliștii sunt exilați prin anexe prin primele tururi: meciul s-a jucat pe terenul 14 al complexului de la Melbourne, gard în gard cu ceva linii de tren și îndeajuns de îndepărtat de acțiunea adevărată de la Australian Open pentru ca Elon Musk să trimită rachete ca să-l exploreze sub formă de exercițiu pentru când s-o muta pe Marte. Așadar, despre înfrângerea alor noștri se va afla de fapt în detaliu abia peste vreo două săptămâni, când se va întoarce porumbelul călător cu vești. Noi încercăm și azi, dar nu promitem nimic.
Cronicile celor patru Grand Slam-uri din 2019 îți sunt oferite de:
Rojer/Tecău – Arevalo/Carretani: 5-7 7-6 3-6
Treaba stă în felul următor: oricât aș încerca s-o sucesc ca să se prăjească pe toate părțile, înfrângerea asta tot a dezamăgire miroase. Pentru că Arevalo și Carretani, doi băieți care jucaseră înainte de meciul ăsta abia 13 meciuri împreună – probabil nici măcar nu și-au învățat numele unul altuia până azi – erau una dintre cele mai accesibile pietricele care ar fi putut să le cadă în pantofi multititraților din partea cealaltă a fileului. Îi știm: 18 titluri împreună – printre care un US Open, un Wimbledon și un Turneu al Campionilor, un an 2018 cu patru luni din pauză care a continuat însă spre final cu un titlu la Winston Salem și o finală excelentă pentru moral la Masters-ul de la Paris și, în general, o pereche mai sudată decât cele din familia regală britanică: joacă de 5 ani împreună și le dau dureri de duoden adversarilor atunci când văd ăia cu cine-au picat pe tablou.
Doar că Arevalo și Carretani, care în ciuda numelor cu iz napoletan au mâncat doar pizza proastă la viața lor – unul e din El Salvador, celălalt din State, au avut fețe de underdogi doar în primul game al meciului, pe care ai noștri (Rojer știe să-njure în românește, deci e pe jumătate dac) l-au câștigat la zero în vreo 10 secunde. În rest, băieții au reușit să scurme până au făcut primul break în fiecare dintre cele 3 seturi jucate, iar ai lui Tecău nu s-au dumirit decât în al doilea set, câștigat la tiebreak după ce-au revenit de la 3-5 la game-uri.
Favoriților 9 le-a lipsit chimia astăzi și e nasol dacă nu ne mai putem baza nici măcar pe stâlpii participărilor noastre la Slam-uri, oamenii care ne scoteau din amorțeală când toți ceilalți erau deja prin avioane. Iar dacă n-a fost chimie, a fost fizică. Și la fizică au avut ghinion să dea de doi tipi care probabil că au trecut pe la Olimpiadă într-a șaptea. Până la urmă, nea Piți a avut dreptate: oameni buni, nu mai există echipe mici. Mă rog, tot el a zis celebrul “Am vrut să atacăm, dar nu ne-a lasat Olanda”, deci rămânem încă în așteptare în ceea ce privește viziunea de viitor și spiritul anticipativ ale maestrului pulurilor. Cert e că în El Salvador e bucurie, că oamenii n-au alte motive de băut în afară de accidentalele și episodicele intrări în politică ale câștigătoarelor concursurilor naționale de Miss. Mă rog, măcar cu ocazia asta lor nu le vin sarmalele înapoi când se uită la transmisiunile din Parlament.
Ana Bogdan/Radionova – Krejcikova/Siniakova 2-6 2-6
Apropo de echipe mici și mari: probabil că dacă te uiți la meciurile de dublu cu plăcerea cu care urmărești de Crăciun reprizele de reclame dintre scenele în care Macaulay Culkin le împletește șireturile ălora (By the way: ia-ți un Porsche sau măcar urmărește marca pe Facebook, dacă tot am ajuns aici), numele adversarelor Anei Bogdan nu-ți spun foarte multe. Doar că cehoaicele astea două, Krejcikova și Siniakova, reprezintă în circuitul de dublu feminin cam ce-i Simona la simplu. Poate chiar mai mult decât atât, având în vedere că fetele au câștigat anul trecut Wimbledon-ul și Roland Garros-ul și au făcut și o finală la US Open. Așadar, Ana Bogdan avea meci practic cu Djokovic și Nadal și Federer, alegeți voi doi dintre ei și faceți o echipă virtuală, că dup-aia iar ziceți că am preferințe și vă ia cu leșin.
Iar Ana nici nu era în starea perfectă pentru a lovi de pereți cu balaurițele astea două care probabil că vor continua să bată la dublu mult și bine de acum înainte: una are 22 de ani, cealaltă 23, deci are balta pește. Cu o zi înainte luase trântă la simplu de la o poloneză care încă n-are voie să consume alcool din cauza vârstei, iar la dublu urma să joace în echipă cu Radionova. Cu care nu mai gătise cot la cot niciodată.
58 de minute a durat chinul Anei și a Anastasiei, atât cât le-a luat cehoaicelor să le usture cu un dublu 6-2. Nimic n-a stricat zenul adversarelor. Poate doar o minge spre finalul meciului la care Ana s-a certat cu arbitra pentru c-a fost nevoită să repete un serviciul aiurea. În rest, pace și suferință. Și dovada că nea Piți, iată, n-a prea avut dreptate.
Și ăștia s-au bucurat în limba lor. Bine, dacă n-am fi știut că e bucurie, din limba cehă pusă suav pe hârtie poți înțelege orice. Noroc cu emoji-urile alea, cărora le vedem în sfârșit logica.
Copil/Fucsovics – Bambridge/O’Mara: 3-6 1-6
N-o să insistăm prea mult pe meciul ăsta, pentru că mi-e că Marius stă să citească texte scrise de nebuni pe internet în loc să se pregătească pentru meciul care contează, cel cu Goffin din turul al doilea la simplu. Și cum în Australia e deja noapte când rândurile astea ajung în ecranele voastre, nu vreau să-l am pe conștiință pe singurul purtător de testosteron care duce mai departe moștenirea browniană a lui Ilie Năstase.
Pe scurt, cuplul româno-maghiar s-a dezintegrat ca laptele-n care arunci lămâie în fața presiunii britanicilor Bambridge și O’Mara, doi tipi care nu și-au cheltuit neuronii obosindu-se să fie afectați de ce-a votat Parlamentul din Londra ieri pe subiectul Brexit. Și care-și suflă-n ciorbă des: anul trecut au câștigat turnee importante la Eastbourne și Stockholm. Deci în victoria lor nu e nimic surprinzător, până la urmă. Și sperăm că prietenia româno-maghiară merge mai departe, chiar dacă Marton și Marius au pierdut toate cele trei partide pe care le-au jucat la dublu împreună. Nu de alta, dar nouă ne place gulyas-ul, lor le place Clujul, fiecare cu iubirile sale mai mult sau mai puțin împărtășite.
https://twitter.com/tennisontelly/status/1085406334571417600
Bara/Niculescu – Arruabarrena/Parra: 6-1 6-1
Dar stați liniștiți, moșul are cadouri și pentru noi, ăștia mai oropsiți. Într-o zi în care ni s-a demonstrat că atunci când e să picăm prost, nu ne salvează nici măcar colegii de naționalități ceva mai aprige, Irina Bara și Monica Niculescu au dus jamonul la adăpat în primul tur al tabloului de dublu feminin. Deși a fost primul lor meci de dublu jucat împreună, Irina și Monica au luat la puricat paella și-au găsit în ea ingrediente numai bune de contestat la ANPC. Arruaberrena și Parra, două jucătoare din Spania care n-au făcut niciodată spumă-n gârlă la dublu sau la simplu, așezându-se de obicei confortabil pe locurile alea dubioase dintre 20 și 60 WTA de la care nimeni nu știe niciodată la ce să se aștepte, au plecat acasă liniștite de două supozitoare pe bază de plante care-ți dau somnolență.
Embed from Getty Images
Doar trei puncte de break au avut ibericele, toate-n ultimul game. Adică la 6-1 5-1 pentru ale noastre, când sacii ne erau deja în căruță și căruța pe autostradă, că deh, noi avem un trafic ușor atipic. N-a mai contat, pentru că nici măcar break-ul de onoare nu s-a adunat azi în dreptul Spaniei. Bara și Niculescu merg astfel mai departe și ne fac să ne amintim de sfertul de Roland Garros pe care Irina l-a săpat anul trecut alături de Miki Buzărnescu. Bineînțeles, acolo era zgură și aici se joacă pe ciment, dar cu loviturile de taekwondo șumenit ale Monicăi n-ai de unde să știi dacă-ți pui steagul în vârf de munte sau te oprești să admiri priveliștea scuipându-ți plămânii după câțiva metri de urcare.
Până una alta, după ce ne-a intrat #Begulescu în vocabular, va trebui să căutăm alternative și pentru cel mai nou cuplu de slam care ne face să nu uităm că tenisul nu e un sport în care ești doar tu cu demonii tăi pe teren. Ce preferați, #Baralescu sau #Nicubara?
Irina Begu – Petra Kvitova: 1-6 3-6
Atunci când Irina s-a apropiat de fileu ca s-o salute pe Petra la finalul meciului, zâmbea cum o fac eu atunci când mă sună curierii c-a venit în sfârșit comanda. A sărit s-o ia în brațe și s-o pupe pe aia mare, urându-i baftă în turul următor, că în ăsta n-a avut nevoie din moment ce Irina a aruncat în general afară mingile pe care Petra nu apuca să le înfășoare sexy în jurul tușelor. “Dacă joci așa, le iei banii ăstora”, i-a mai zis Irina, concluzionând într-o frază ceea ce noi ne-am fi chinuit să scriem aici în 45 de paragrafe.
Embed from Getty Images
Știind istoria meciurilor dintre cele două jucătoare și cunoscând istoria recentă a turneelor la care au jucat acestea, victoria Kvitovei nu era decât o chestiune de scor. Însă noi speram, că suntem neam de oameni care speră chiar și când șansele matematice s-au dus dracului. Au scris psihologii cărți întregi despre dezechilibrele astea ale noastre și tot nu le-au de cap. Și așa, cu speranțele în vârf de băț, am luat-o cătinel. La primul break al Kvitovei, am fost convinși că Irina poate reveni. Pe la 4-0 în primul set, când a noastră a câștigat primul game, am sărit din canapea și-am proclamat startul recuperării spectaculoase care ne va colora cronica de azi. Nici măcar la 6-1 și 3-1 în al doilea set nu am lăsat jos sabia dreptății, amintindu-mi de haiduciile Irinei de acum doi-trei ani. De fapt, nici măcar acum, când scriu rândurile astea și cunosc abruptul scor final nu-mi pierd speranța într-o victorie a Irinei. Cine știe, poate că or fi folosit ceilalți un jucător suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Semn că n-au trecut decât trei nopți de meciuri și deja am creierul terci. Ba chiar am postulat pe Facebook că Marius Copil va câștiga Australian Open, deci vă puteți imagina că singura decizie ințeleaptă pe care am luat-o în ultimii ani e să scriu cronicile astea după meciuri, nu înaintea lor.
Embed from Getty Images
Lăsând deoparte fenomenologia științifico-fantastică a tenisului mondial feminin, luați ceva gros pe voi când vedeți meciurile Petrei, pentru că e posibil să vă ia cu frisoane. Fata a câștigat turneul de la Sydney acum nici măcar o săptămână după ce le-a pierdut pe drum pe Kerber (cu un 6-4 6-1 dureros ca o obturație de canal fără anestezie) și pe Barty, pe care a ploconit-o în finală. Deși în mod normal ne așteptam s-o vedem respirând greu pe la Australian Open, după două ore și-un sfert adunate în două meciuri e deja în turul al treilea și se îndreaptă cu pași apăsați și grei spre tururile în care va da de Wozniacki, că a picat pe jumătatea ei de tablou. Iar de acolo e cum o vrea zeul tenisului. Noi vrem, că pe Wallzniacki o iubim ca pe o unghie ruptă.
Embed from Getty Images
Apropo, am văzut-o azi pe Caro în meciul câștigat cu 6-1 6-3 cu Johanna Larsson. Nu s-a schimbat nimic: umblă tot cocoșată, aleargă până face scurtcircuit racheta adversarei și are carisma unei mături rezemate de gard. Bineînțeles, nu există nicio legătură între asta și faptul că a bătut-o pe Simona anul trecut în finală aici. Neah, vi se pare.
Roger Federer – Dan Evans: 7-6 7-6 6-3
Despre meciul de azi dintre Federer și Evans se poate vorbi mult, pentru că ni s-a demonstrat încă o dată că Regele are probleme ca pisica atunci când se vede în oglindă. Dan Evans, un britanic cu talent, dar ușor idiot pe alocuri – a fost suspendat pentru că l-au prins ăștia cu cocaină în gârgălot în 2017 și de-abia a revenit în Slam-uri – a crescut încercând să-i imite jocul lui Roger, astfel că astăzi am avut unele momente în care mi s-a părut că mă uit la un soi de concurs de palme. Doar că palmele erau slice-uri de rever, tehnologie pe care Evans a dat senzația că a domesticit-o perfect.
Embed from Getty Images
Așa că Fed a fost nevoit să scoată din traistă manualul oldschool de tenis, să-l sufle de praf și să-i citească capitolul “Cum le dai de cap căpoșilor”. Nu i-a fost ușor, pentru că nu-l vezi des pe Roger trăgând de două tiebreak-uri ca să treacă de locul 189 mondial. Dar în final a reușit să-i pună botniță britanicului și l-a trimis la mâncat fasole la micul dejun. Au fost chiar voci care-au îndrăznit să spună că pe Roger se vede o oarecare urmă de reumatism, dar să nu anticipăm și să ne reamintim că omul are, totuși, abia 21 de ani. De când joacă tenis.
Embed from Getty Images
Francis Tiafoe – Kevin Anderson: 4-6 6-4 6-4 7-5
Unii o consideră surpriza zilei pe tabloul de simplu, eu aș zice că e doar răzbunarea destinului după ce sud-africanul Kevin, care știe dacă plouă mâine ridicând brațul, a ajuns în finala de la Wimbledon anul trecut și ne-a făcut să descoperim moțăiala de duminică în loc să tremurăm de emoția unui final de Slam.
Embed from Getty Images
Știți deja că nu ne place tenisul beligerant care combină turnurile cu tunurile. Asta pentru că ne oferă pasiunea unei guri de canal aburinde și plăcerea tehnică pe care o dezvoltă o rangă-ntre dinți. De altfel, ăsta e și motivul pentru care nu ne-am ocupat nici pe larg, nici pe scurt de meciul din turul 1 dintre Isner și Opelka, doi americani care au învățat tenis ascultându-l la radio pe Ilie Dobre. A fost ceea ce organizatorii de la Australian Open au denumit “Bătălia uriașilor”, iar noi am numit, ceva mai puțin plastic, “Moartea în izmene”. Rămânem pe poziții și ni se pare că varianta noastră e mai corectă și mai sănătoasă pentru toată lumea. apropo, Opelka a plecat și el acasă astăzi, bătut de Thomas Fabbiano, un italian cu vreo 6 metri mai scund decât el.
Deși Kevin Anderson e în general un băiat ok cu care n-am avea probleme să ne petrecem o seară de poveste la pădure în jurul focului – mai ales că ar vedea lupii mai repede decât o putem face noi – când vine vorba de estetica tenisului omul se încadrează ușor între plăcerea de a urmări dansul lent al creșterii busuiocului în ghiveci și cea pe care ți-o dau durerile nașterii. Așa că faptul că Anderson și-a luat bastârcă de la Tiafoe și pleacă acasă înainte să-și ia elan și să măture tot cu serviciul ne bucură masiv. Mai ales că e vorba de Tiafoe, un tip cu un forehand și în general cu un stil de joc pe care le poți considera oricum, numai plictisitoare nu.
Embed from Getty Images
Acum vreo doi-trei ani, când Isner a dat prima dată de Tiafoe în nu-mai-știu-care turneu, turnul de control a zis o chestie interesantă: “Băi nene, ăsta mic e cam singurul pe care l-am prins pe-aici care-mi poate returna serviciile”. Unde “mic” e discutabil, doar Tiafoe are către 1,90. Dar ați înțeles ideea. Ei bine, Francis și-a pus în aplicare tactica de retur și astăzi, iar Anderson n-a prea prins poanta și pleacă acasă din turul al doilea. În schimb, Tiafoe are un culoar interesant, cu meciuri oarecum acceptabil de dificile: Seppi în turul al treilea, un Dimitrov dezumflat în turul al patrulea și abia apoi un binemeritat Nadal înspre mijlocul celei de-a doua săptămâni.
De servit la Australian Open în ziua a patra
(în noaptea de miercuri spre joi, 17 ianuarie)
Cîrstea/Ostapenko – Duan/Lapko (2:00)
Olaru/Voskoboeva – Babos/Mladenovic (3:15*)
S. Wawrinka – M. Raonic (3:15)
M. Copil – D. Goffin (4:30)
Begu/Buzărnescu – Cabrera/Fourlis (4:30)
A. Cornet – V. Williams (5:15)
S. Halep – S. Kenin (5:15)
N. Djokovic – J. Tsonga (11:15)
E. Bouchard – S. Williams (10:00)
J. Konta – G. Muguruza (12:00)
*Orele de începere sunt orientative și pot varia în funcție de cât chef de tenis au cei care joacă înainte. Ca-n viață.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
