Nu știu cine a inventat urarea asta cu ”bună dimineața”, dar e clar că a făcut-o odihnit, la ceas de seară. Diminețile pur și simplu nu pot fi niciodată cu adevărat și pe de-a-ntregul bune, pentru că presupun efortul de a te trezi. Și efortul, dragii noștri, cunoscut și sub forma-i feminină ”muncă”, nu poate aduce nimic bun. Îmi pare rău că-mi revine mie ingrata misiune de a aduce cu picioarele pe pământ audiența din ce în ce mai mare și mai variată de pe mirceameșter.ro, dar asta este. Și știu că vă așteptați la ceva mai mult optimism de la prima cronică pe anul ăsta; eh, va veni și el, nu-i bai, dar operăm după principiul primul venit, primul servit. Mai întâi a fost lenea, apoi au apărut și creativitatea.
Așaaaa. Bună DIMINEAȚA, Australian Open! Bună dimineața, insomniaci sau simpli cititori care parcurg textul ăsta la 8 zile de la super-meciul dintre Ricardas Berankis și Sam Querrey. Adevărul este că primim aici pe oricine, indiferent de religie sau culoare politică. Atâta vreme cât nu-ți saltă inima de bucurie când te uiți la Cilic, ești binevenit(ă) și te tratăm cum se cuvinte. Într-adevăr, de-a lungul a nici-nu-mai-știu-câți ani, ne-am încruntat la foarte puțini cetățeni care ne-au trecut pragul. N-am negociat cu pariorii nebuni, cu homofobii, cu sexiștii sau cu fanii lui Cilic. “Ducă-se!”, am șuierat în redacție, în vreme ce Meșter ne mai turna, mie și lui Hângănuț, câte un Long Black Americano sau o cafeluță irlandizată generos (în funcție de ora la care tastăm de zor, știți cum e).
Primul slam al anului ne-a arătat până acum două lucruri.
Primul este acela că aerul e îngrozitor în Australia. Îngrozitor, dar ținut sub
control. Al doilea este faptul că Federer este tare slab la ”V-ați ascunselea”.
Serios, bătrâne, mai joacă-te cu gemenii un pic, poate te pui la punct cu
regulile și cerințele jocului.
În plus, am mai descoperit în astea trei zile de tenis că timpul, deși nu iartă pe nimeni, cu Ivo Karlovic se poartă cu mânuși. Cum, frățiorii mei, să faci 41 mâine-poimâine și tu să câștigi meciuri de slam în trei seturi? Păi, dacă știam că e posibil, mă lăsam la timp de copywriting ca să mă țin naibii de tenis. Dacă aș fi știut că se pot prelungi carierele în sport până spre 50 de ani, poate aș fi trecut și eu dincolo de lecția numită ”Racheta se ține așa”. Însă Ivo e un fenomen și trebuie să fii dilimache să nu-l iubești. Ivo e Monica Niculescu dacă Monica Niculescu ar avea un metru și două servicii în plus.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Sorana Cîrstea – Coco Gauff: 6-4, 3-6, 5-7
Din când în când mai apare câte un copil care abia și-a dat examenul de capacitate, care abia a trecut la mate, care abia dacă are voie să se uite la ”Greu de ucis 2”. Din când în când, apare câte o Coco Gauff. Care ne încântă atunci când face instrucție cu Venus sau cu Ostapenko, dar subit devine enervantă când urlă ”come on” la neforțatele româncelor. Ăsta e mersul lucrurilor, nu trebuie să ne supărăm pe tenis. Și totuși o facem, pentru că Sori a avut meciul ăsta în mână și l-a lăsat să-i scape printre degete ca o bucată din aia de slime pe care o vedeți la adolescenți gen Gauff.
Embed from Getty Images
Recunosc, nu credeam că va fi atât de echilibrat meciul
ăsta. Gauff are susținători mulți pe oriunde ar juca, în vreme ce relația
Soranei cu Australian Open e departe de a fi ideală – un tur 4, în 2017, e
rezultatul cel mai bun din ultimii ani. Însă ”Bombardierul din Târgoviște”
(presa veselă, preluați fără teamă!) a început meciul al naibii de bine, cu
break făcut federerește, în miezul setului, la 3-3. Bine, Federer de obicei
ratează mingile de break, dar pentru scopul nostru, comparația funcționează și
o lăsăm așa.
Să aducem în discuție, cu voia dumneavoastră, mult-povestita răbdare a Soranei. Care, în trecut, era la fel de prezentă în jocul ei ca parlamentarul român la locul de muncă. Ei bine, anii și antrenorii au învățat-o că un forehand-buzdugan îți face winnere, dar te sapă pe alte părți. Așa că Sori și-a tot făcut update-uri de soft, astfel încât atunci când mingea îi vine așa și-așa, senzorul de ”Ușurel, nu acum!” se declanșează automat. Iar brațul nu erupe necontrolat, ci își așteaptă cuminte rândul. E ca-n viață, prieteni – nu cumperi primul apartament vizionat, ca să scapi de-o grijă. Te înarmezi cu răbdare, analizezi cu atenție, citești piața, eviți cu orice preț Drumul Taberei și doar apoi investești. Only then you go for broke, cum spun frații noștri de peste Ocean.
După un set câștigat de Sori (și-o singură minge de break de salvat), eroii dumneavoastră cronicari și-au mai făcut o cafeluță, ca nu cumva să se trezească cu obrazul pe tastatură abia la meciul lui Fognini. De altfel, aceia dintre noi care urmăresc tenis de pe vremea când tocmai începeam să avem din nou tenis știu foarte bine că un set câștigat de Sorana nu înseamnă neapărat că are prima șansă la meciul respectiv. Nu-nu. Răsufli ușurat ca atunci când eviți o groapă pe Magheru, dar știi bine că drumu-i lung și viața-i grea. Așa că te înarmezi, cum spuneam, cu o cafeluță, aștepți să treacă-n zbor setul doi (3-6, frumos) și speri la un decisiv cu de toate minus dezamăgirea de final.
Embed from Getty Images
Iar vreme de aproape patru game-uri, totul a părut a fi posibil. Dezamăgirea părea departe, iar eu, optimist incurabil din fire, începusem chiar să sper că Begu se va răzgândi peste noapte și va reveni în Fed Cup. Dar cu fiecare game pierdut de Sori, cu fiecare passing shot îmbrățișat de fileu, cu fiecare serviciu moale, lucrurile redeveneau clare. Niciun 3-0 și 40-30 în setul decisiv nu-ți poate aduce victoria dacă nu o iei tu cu forța. Sportivii de performanță sunt nevoiți să-și amintească lecția asta mai des decât le-ar plăcea. Iar pariorii hardcore (și proștii, în general) nu suportă incertitudinea asta, slăbiciunea omului le produce silă și enervare. Cum adică să pierzi meciul după ce l-ai dominat atât de clar vreme de X minute? CUM ADICĂ?! Păi, sportul e complicat, orbănașii mei, ce să vă fac. Nu mă credeți, încercați-l pe bune. Renunțați la tot – carieră, cămin stabil, berici și clătite – și dați o șansă performanței. Cine știe, poate dacă ajungeți la 3-0 în decisiv într-un tur secund de Grand Slam, voi veți câștiga meciul.
Ar fi fost frumos un meci cu Osaka în turul 3, e adevărat, dar n-a fost chip de data asta. Totuși, Sori a plecat acasă cu 128 de mii de dolari (presa vesală, preluați fără să verificați, e ok), niște puncte în clasament, plus încrederea că încă mai are treabă prin circuit.
Embed from Getty Images
Benoit Paire – Marin Cilic: 2-6, 7-6, 6-3, 1-6, 3-10
Pe un vânticel care ne-a amintit că ar trebui să vizităm mai des Tulcea, Benny a jucat 5 seturi de tenis. Desigur, nu numărul de seturi e surprinzător, ci mai degrabă faptul că preferatul nostru a câștigat un tiebreak. Păcat că nu l-a câștigat pe ăla care trebuie, însă chiar și așa, un tiebreak câștigat e mare lucru. La câte vrăjitoare a apelat înainte pentru ca asta să se întâmple în sfârșit nu vom ști niciodată, că Ben e modest și nu spune cât și unde investește. Ce știm însă este că după 5 seturi în fața neamțului din primul meci, au urmat alte 5 cu nea Mărin Lampadar.
Având în vedere arsenalul de care dispune Ben, un privitor ageamiu și-ar putea pune, pe bună dreptate, niște întrebări:
”Cum de joacă ăsta la profesioniști?”
”Cum de nu joc eu în locul lui?”
”Ăla e un forehand sau ceva gimnastică aerobică?”
”Punem rovere pe Marte, dar nu-i putem corecta ăstuia o lovitură?”
Cum spuneam, întrebări de bun-simț. Dar, prieteni, îmi pare rău să v-o spun, Ben nu trebuie privit sau judecat tenisistic. C’est futile. Fie îl adori, fie schimbi canalul pe ceva mai serios, gen Animax. Noi îl adorăm și tocmai de-aia vă dăm acces la cele mai frumoase statistici ce-l privesc. De exemplu, studiile arată că dacă ar fi primit câte 1 euro de fiecare dată când cineva i-a spus ”Frère, fă ceva cu dreapta aia, ce putain!”, Benny ar fi fost azi cel care și-ar fi permis să sponsorizeze Lacoste, nu vice-versa.
Embed from Getty Images
Ce mai știm însă este că toți marii tenismeni au sau au avut aceste mici ciudățenii ”de dreapta”, ciudățenii care i-au făcut geniali – Gulbis, Rios, Niculescu, Nadal, Cristian Tudor Popescu. Unde ar fi fost azi oamenii ăștia dacă cineva le-ar fi ”corectat” mișcările? Greu de zis, dar cu siguranță n-ar fi fost adorați de o planetă întreagă.
Facem un fast-forward
civilizat până în setul decisiv la meciului dintre Cilic și Paire, deși știu că
muriți de drag să citiți despre toate
punctele câștigate de Benny. Ei bine, în ciuda unui public croat numeros și
enervant, care zbiera între serviciile lui Paire, bărbosul n-a luat-o razna mai
deloc. A luat-o el razna cu mult timp în urmă, când a decis să-și crească barba
în forma unui totem aborigen, dar asta e altă discuție.
S-a mers, așadar, până la 6-6, în Marele Tiebreak de zece puncte, acolo unde tânărul din Avignon a clacat ca șoferul pe Valea Prahovei și s-a ales praful. Dar de ce s-a ales praful? Să încercăm o explicație. În tiebreak-urile astea, e bine să ții improvizația la un nivel redus. Ei bine, Paire cunoaște teoria asta, că vorba aia, s-a antrenat cu Bartoli și alți granzi de tenis, însă dacă-l pui să renunțe la improvizație, l-ai ologit. Dacă-i iei vrăjeala, spectacolul și papagalul, mai bine-l pui să renunțe la cariera de tenismen ca să intre-n USR. ”Sunt Beniot Paire și am ales să nu mai stau pe margine; vreau să schimb lucrurile în societate, iar jucând tenis nu pot face asta”.
În fine, Benoit rămâne totuși cu o mică victorie – e printre puținii jucători de tenis care încă au curajul să iasă în public cu lanț de aur la gât. Anul 1999 a trecut și, totuși, Ben e complet imun la ridicol. Are Instagramul lui, e cap de serie la toate Slamurile, îl doare la guleraș. De-aia ne place de el. Și-i salutăm o dată în plus stilul de punker pus pe show. Și-l așteptăm să-și apere punctele la vară, à Paris.
Embed from Getty Images
Tecău/Rojer – Inglot/Qureshi: 6-1, 3-6, 6-2
Mă enervează că nu avem și la Australian Open 3 din 5 la
dublu, dar presupun că e mai bine așa. Asta le-am mai fi trebuit organizatorilor
anul ăsta. După ce că au un guvern labil, o faună pe moarte și un aer mai
poluat ca-n Pipera, meciuri de dublu prelungite pe câte 4 ore e fix ce mai
lipsea din peisajul ploios de la Melbourne. Pe bune, în afară de solidaritatea
iscată, turneul ăsta riscă să fie cel mai deprimant din ultimii 10 ani. Zverev
nu știe să dea tweenere, Nick îl ia la mișto, Nike îi îmbracă pe toți de parcă
vrea să-i pedepsească, Djokovic câștigă meciuri. Totul e de rău-augur, vă zic
sincer.
Să revenim însă la Tecău și Juls. Și să ne bucurăm de
victoria lor, pentru că ea e prima importantă după o sesiune lungă de făcut și
mâncat cozonaci.
Zilele trecute am revăzut un spot produs de ATP în urmă cu un an, în care Horia și Juls făceau un antrenament demonstrativ și explicativ. Cu microfoane și toate cele. E fascinant să-i vezi pe băieții ăștia doi cum se completează, cum explică și cum interacționează pe un teren de tenis.
Băieții noștri sunt favoriți 8 la turneul ăsta și au ajuns în postura asta fără carne columbiană, care știți și dvs. că vine cu un nucleu caloric foarte ridicat. Așadar, nu e vreo surpriză că au bătut. Iar în turul doi vor juca cu niște tipi favoriți doar în ochii publicului și poate nici acolo. E vorba de australienii Purcell și Saville, care au primit pomană un wild card de la generoșii organizatori.
Niculescu/Doi – Kalinskaya/Putintseva: 6-7, 6-4, 6-2
Într-o discuție purtată ieri cu Treizecizero, Moni a cam lăsat să se înțeleagă că nu putem conta pe ea la meciurile de Fed Cup cu Rusia, de după Australian Open. Accidentări, clasament slab, oboseală. Poate însă ca la dublu lucrurile vor sta altfel și-o să spună ”prezent”. Niculescu este genul de jucătoare care ar avea șanse să bată în două seturi și dacă ar face pereche cu Liiceanu pe un teren de tenis.
Cu Misaki Doi alături, n-au fost două, dar bine că au
fost trei, vorba poetului. Și tot poeții (ăi de pe Facebook, de data asta)
sugerează că dublul respiră. Sacadat, uneori cam greoi, dar da, avem acolo
speranțele noastre
Adevărul e că dacă s-ar face un sondaj de opinie printre
muritori și muribunzi, ar reieși probabil că puține lucruri pe lumea asta sunt
mai satisfăcătoare decât o victorie muncită și răsmuncită de Monica Niculescu.
Puține, vă zic. Ar mai fi socata, sexul și poate așii din serviciul doi. În
rest, Moni all the way.
Roger Federer – Filip Krajinovic: 6-1, 6-4
De ce mai scriem încă despre Federer? Serios, când începe
să devină destul? Nu s-au zis deja toate? Nu s-au zis deja toate în toate
limbile planetei (mai puțin în sârbă)? Cred că ar trebui să scriem tot mai
puțin despre cei mai buni. Să ne uităm la ei cum joacă, din nou și din nou, cât
mai joacă. Iar apoi, la o bere, în loc să dezbatem și să ne minunăm, să dăm
ușor din cap, în semn de ”dap, he did it
again”; iar la final, să îngropăm chestiunea nu prea adânc, ca s-o putem
relua discret în următorul episod al serialului ”Zeii vechi și noi pe lângă
ei”.
Embed from Getty Images
În caz că nu e clar, Federer a câștigat din nou; fapt ce
ne obligă (serios, așa spune legea) să amintim vârsta maestrului: 38 de ani, 5
luni, 2 săptămâni. Hai să rotunjim la 45 de ani, c-o să joace și-atunci.
Federer ia mingea atât de repede, încât a ajuns să ne amintească de bunicii ăia de prin parc care trag de nepoți să se miște naibii mai repede: “Țineți pasul, copii, sau vă las aici”. Și dacă stăm să ne gândim, tipul încă nu a ajuns la vârsta la care să-și dorească să scurteze cu orice preț punctele. Face tot ce face de pe baseline. Nu vă uitați în gura lui când spune că ”inevitabil” recordul de 20 de Slam-uri va fi bătut în scurt timp. În curând, are de gând să apeleze la planul B, pe care l-a păstrat și perfecționat în ăștia 20 de ani. Planul B arată ca un Llodra + Zverev Ăl Mare, dar cu procentaje de trei ori mai bune și cinci viteze-n plus. Cum o să fie atunci jocul lui Federer? Brutal și glorios. Dar până-n 2025 mai e.
Să salutăm și revenirea RF-ului pe Nike-urile seniorului.
Era o chestiune de timp, așa cum spunea și el la un moment dat. Australian Open
e prilejul perfect să fedem noul vechi logo.
În turul următor, mai vechea lui cunoștință, Millman, o să caute să-l calce pe coadă. Dar la cum a arătat Fed zilele astea, sunt șanse mai mari să apară Budescu pe bancnota de 13 lei. Deci nu.
Novak Djokovic – Tatsuma Ito: 6-1, 6-4, 6-2
Favorit, în opinia mea, la titlu, Nole n-a avut nicio problemă cu veteranul Ito. O dietă corectă, o echipă valoroasă, talent, muncă, respect pentru sport și imnuri naționaliste despre Kosovo – iată ingredientele care au făcut din Novak Djokovic unul dintre cei mai buni jucători din istorie (Top 5, dacă e să ne luăm după L’Equipe). Ba mai mult, Novak este și unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria sportului (poate nu e cel mai iubit încă, dar Top 500, fără discuție).
Embed from Getty Images
Nu am văzut meciul, dar am văzut reacțiile pe Twitter.
”Clean kill”, ”heavy favorite”, ”flawless performance”. Glumițele deoparte
pentru o clipă – jocul lui Djoko arată uneori de parcă i-a înghițit pe Agassi,
Rafter și Connors și și-a însușit ce-i mai bun de la fiecare.
În turul 3, urmează înc-un japonez pentru Nole: Nishioka.
Majoritatea japonezilor din circuit sunt foarte foarte buni la fileu. În
special când dau noroc cu adversarii, la final, și spun ”Congrats”.
Ce-a mai fost azi-noapte și spre dimineață
A fost Naomi Osaka cu Saisai Zheng. Fostul lider mondial,
cu fani în toată lumea civilizată (și necivilizată, că și bulgarii prind
Eurosportul), a trecut relativ lejer și va juca cu domnișoară Coco, în runda
următoare.
A fost Barty versus Polona Hercog. Toți australienii sunt
extra-motivați la Melbourne, dar când țara le e afectată de incendii și lideri
politici cretini, parcă se țin și mai tare pe poziții. În cazul lui Ash,
poziția e aia de number one.
A fost Tsitsipas cu Kohlschreiber. În sfârșit un meci de-al lui Stef pe care l-am urmărit cu mare drag. Genul ăsta de meciuri mari să tot facă grecul și va avea în mine un fan neabătut.
A fost și Tennys Sandgren cu Matteo Berrettini. Nu sunt
vreun fan al jocului italianului, dar decât să-l văd pe Sandgren câștigând, mai
bine-mi cumpăr un bilet până-n Argentina, mă îmbrac în tricoul lui River și fac
popas în galeria lui Boca Juniors să vedem ce se-ntâmplă.
A fost Serena cu Tamara Zidansek. Pentru că și Serena are
nevoie de stretching și target practice
înainte să ajungă la meciurile din a doua săptămână.
A mai fost și Fabio Fognini vs. Thompson, care la ora la
care scriu aceste rânduri nu s-a încheiat; dar este de interes aici pentru că
este de interes pentru Darren și familia lui.
Cam asta a fost pentru ziua de azi, dragii tenisului. Nu uitați să mulțumiți pentru aceste cronici (oferite de Porsche) aruncând un bănuț în oricare din geamurile Primăriei București. Sau, dacă nu aveți ocazia, dați-le un mail care să cuprindă cuvintele ”trafic”, ”poluare” și ”șoseaua de centură”. Le aranjați voi cum găsiți de cuviință.
Până sâmbătă dimineață, vă las în compania lui Radu, care are niște treburi să vă zică. Pace și drilluri, prieteni!
De consumat în noaptea de miercuri spre joi la Australian Open:
10:00* S. Halep – H. Dart
02:00 B. Bencic – J. Ostapenko
03:30 E. Mertens – H. Watson
12:00 E. Svitolina – L. Davis
03:30 G. Monfils – I. Karlovic
09:45 N. Kyrgios – G. Simon
10:00 A. Seppi – S. Wawrinka
11:15 R. Nadal – F. Delbonis
02:00 Alexandrova/Bara – Christian/Guarachi
02:00 Begu/Kr. Pliskova – Krawczyk/Pegula
07:30 Jakupovic/Olaru – Babos/Mladenovic
*Orele de start pot varia în funcție de desfășurarea meciurilor programate înainte
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
