S-a însurat Nadal, prieteni.
Știți cum e, când scrii cronici de tenis doar la Slam-uri încerci să recuperezi cât mai mult din ce ai pierdut între lunile august și ianuarie, deci primul lucru care-ți vine-n minte e să anunți cu surle și trâmbițe faptul că Rafa are în sfârșit un motiv decent pentru a nu-și mai ascunde chelia aflată în continuă expansiune. După ce vor veni și primii copii, Nadal va putea în sfârșit să-și taie resturile de plete și să joace cu o șapcă cinstită peste chelie, adăugând și niște ochelari de soare care să-i ascundă cearcănele.
Ziceți ce vreți, dar în ritmul ăsta îi va fi greu să câștige anul ăsta Roland-Garros-ul fără să piardă măcar un set.
În rest, bine v-am regăsit la un nou sezon de cronici cât se poate de sincere și de directe, de altfel principalul motiv pentru care ne citesc fanii acestui sport fabulos. Trebuie să recunoașteți cu mâna pe tasta enter că nu există niciun site din lume care să vorbească pe șleau în același text despre chelia lui Nadal și despre cross-urile scurte ale Soranei Cîrstea, așa cum nu există texte despre tenis în care haterii Simonei Halep sunt trimiși în decor cu grație, fără să se prindă. Trebuie doar să citiți cu atenție mesajele din frazele cronicilor și să urmăriți printre rânduri pentru a descifra metaforele și trimiterile subtile la șifonații ăștia care au dat de tenis când n-au mai putut scăpa de el la TV în timp ce căutau cu telecomanda seriale turcești.
Embed from Getty Images
Așadar, începem al treilea sezon plin de cronici de la Slam-uri. Ne aflăm într-o perioadă înfloritoare a tenisului românesc, care nu ne lasă să respirăm nici măcar un sezon fără să ne lovească-n freză cu un titlu de Grand Slam. Bravo nouă, telespectatorilor, care știm exact în ce poziție să ne așezăm pe canapele pentru ca ale noastre să-și câștige meciurile alea jucate pe muchie de drujbă. Fără gesturile noastre aparent mărunte, dar de o semnificație majoră în economia tenisului mondial, Simona ar fi înotat și acum undeva în zona locurilor 40-50 WTA, încercând să o bată pe Viktoria Kuzmova, rivala ei de-o viață. Cum ne-am încordat mușchii timp de doi ani, cum a ajuns Simo legendă a tenisului feminin. Bravo nouă, rar așa oameni.
În rest, lucrurile stau așa cum le-am lăsat astă toamnă, când am vorbit ultima dată pe aici despre tenis: suntem niște habarniști care se distrează vorbind despre tenis ca și cum ar fi specialiști în spin și slice. Habar n-avem cât timp mai stă Federer printre noi, muritorii, așa că am face bine să ne grăbim să-i cumpărăm tricourile, șorturile, pantofii, manșetele, rachetele și chiloții, ca să aibă ce să le pună pe masă ălora mici. Habar n-avem cum se va termina anul în cursa Slam-urilor, acolo unde gheparzii Djokovic și Nadal filmează documentare la Discovery în timp ce aleargă o vacă mov prin fabrica de ciocolată. Habar n-avem câte Slam-uri va mai câștiga Simona. Habar n-avem dacă vom avea și Eurosport 2 în 4K, habar n-avem cine va fi primar în București și nu avem de unde să știm dacă Greta Thunberg își va lua inima-n dinți și-i va trosni până la o palmă peste ceafă lui Roger. Dar vă garantăm că undeva prin septembrie, când cronicile se vor fi săvârșit, vom putea răspunde la toate aceste întrebări cu aroganța celor care au știut să le adreseze încă dinainte ca problemele să existe.
Embed from Getty Images
În altă ordine de idei, e nevoie urgentă de un paragraf special dedicat celor de la Porsche, care se află la al treilea sezon consecutiv în care sprijină și suportă (nu neapărat în ordinea asta) aceste cronici. A trecut atât de mult timp de când sunt partenerii cronicilor de tenis, încât oamenii au trecut de la motoare de 500 de cai pe benzină la Taycan, o mașină sport electrică pe care o vezi și-ți fuge urgent preșul de sub picioare. Dacă mai ia Simona două-trei Slam-uri, o să scriem cronici până când niște module Porsche 911 vor putea să ne teleporteze peste Ocean, ca să vedem turneul de la Melbourne din tribune.
Bine ați venit, deci, în apocalipsa Australian Open. Printre tufișuri care ard, aer plin cenușă care lasă jucătorii lați între tușe și ploi torențiale care opresc toate meciurile jucate pe arenele care n-au avut noroc de acoperiș în viață, luăm frumos sapa și dăm la rădăcina buruienii. Hai ai noștri.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Sorana Cîrstea – Barbora Strycova: 6-2, 7-6
Treaba cu Sorana e complexă și are atât de multe aspecte, încât cariera din ultimii ani a fetei noastre poate fi analizată mai degrabă de NASA decât de antrenori și de specialiști în tenis. În toată complexitatea ei, însă, Sorana are o linie clară de la care nu se abate niciodată, marșând cu religiozitate pe concept: Sori bate când și pe cine nu te-aștepți și ia bătaie de la cine și când nu te-aștepți. Așa că, atunci când toate lucrurile din viața ta o iau razna și nu te mai prinzi de unde să iei mopul de coadă, folosește-o pe Sorana ca pe un fel de diapazon care te așază corect pe portativ.
Embed from Getty Images
Să luăm exemplul meciului de azi noapte, ascuns de organizatori în program undeva pe la ora 3 a României, timeline care generează un fel de explozie de leșie dacă e combinată cu ziua de luni. Dar iată-ne agățați de scaune ca hainele-n cuier, cu ochii mijiți ca la eclipsă și cu trei espresso-uri aruncate unul peste altul în speranța că nu vom fi răpuși de pulsul în scădere. Dacă tot ne-am trezit la orele astea, Sorana ar fi făcut bine să joace tenis, nene. Nu vreți să știți cum arată cuvintele contondente ale unei cronici ca ale noastre atunci când Meșter – specie care se simte bine mai ales la adăpostul serii – se trezește înainte să apuce să adoarmă.
Din fericire, Sorana a jucat cum n-a mai făcut-o de mult timp la un Slam. Deși Strycova a fost cap de serie (în special datorită unei semifinale de Wimbledon anul trecut, unde a pierdut cu Serena, care a pierdut la rândul ei imediat după cu… ehei, ce vremuri frumoase), Sorana a fost jucătoarea care a conceput ritmul curat al meciului. Și n-a făcut-o cum o face ea de obicei când intră pe teren ca un monster truck fără frâne, ci cu o strategie complet diferită: jucând calculat, așezat și înlocuind pe alocuri scatoalcele imprevizibile cu lovituri pe alocuri mângâiate și cu procedee stilistice atipice pentru ea. Am numărat o mână de cross-uri scurte care au trimis-o pe Strycova în panourile publicitare și am asistat chiar și la niște slice-uri strategice inspirate din viața și cariera Monicăi Niculescu.
Embed from Getty Images
Peste toate, însă, a fost serviciul. După ce acum vreo doi ani a oprit tractorașul din cauza unor cârcalaci la umăr, Sorana nu a putut servi pentru o lungă perioadă ciocane conforme cu tradiția strămoșească. Meciul ăsta ne-a demonstrat însă că mașinăria de betoane a luat-o la a doua cheie. Nu a fost cu ași, ci cu servicii apăsate pe care Sorana le-a transformat ușor în puncte după retururile leșinate ale adversarei. Adică a fost rezultatul unui plan, nu al hazardului. Mare lucru când vine vorba de Sorana, care intră de obicei în teren obsedată să termine punctele rapid, orice-ar fi.
Primul set a curs lejer pentru a noastră, care a găsit unghiurile potrivite ce au trimis-o constant pe Strycova în afara cadrului. Cehoaica nu a reușit să- adune nici măcar o minge de break, în timp ce Sorana a apăsat pe trotinetă fix când situația a cerut-o, intrând în starea de grație a jucătoarei care s-a cocoțat pe locul 21 mondial pe vremea în care acest loc ni se părea o realizare fabuloasă și nu ajunsesem să avem pretențiile unei nații obișnuite de mică cu locul întâi mondial la toate disciplinele.
Deși întremată în al doilea set, Strycova nu a făcut față potopului de paralele aruncate de Sorana. Chiar dacă a noastră a nimerit uneori și scândura, terminând meciul cu un echilibrat 32-32 la raportul lovituri câștigătoare-erori nerforțate, a lor a fost cea care a cedat până la urmă, chiar dacă cehoaica s-a agățat de meci până i s-au descărnat unghiile. Sorana a avut 5-3, a servit pentru meci la 5-4, dar până la urmă tot la penalty-urile din tiebreak s-a decis primul meci după o grămadă de timp în care nu am văzut-o pe Sorana urlând ca lupul la lună după vreo dreaptă plasată strategic în moalele tribunei.
Și e reconfortant să știi că se poate și altfel, mai ales că următoarea haltă pentru Sorana e Coco Gauff. Am spus-o și pe Facebook, acolo unde obișnuim să comentăm hâtru meciurile în timp ce se întâmplă: dacă Sorana trece de Gauff și apoi de Osaka în turul al treilea, fata noastră ia Australian Open anul ăsta. Ce cutremur mai adânc o poate opri dacă se întâmplă să se-ntâmple?
Embed from Getty Images
Coco Gauff – Venus Williams: 7-6, 6-3
Apropo de Coco Gauff, copila a ajuns să se tragă din nou de șireturi în primul tur la un Slam cu tanti Venus Williams, pe care o trimisese la casa de pensii și la Wimbledon anul trecut, fix în aceeași fază a competiției. Cum Venus nu dă semne că își dorește copii și nepoți pe care să-i învețe tainele bastonașelor, iată-ne din nou în fața acestui meci extrem de dezechilibrat la capitolul etate. Nu mai reluăm subiectul, dar vă e probabil foarte clar faptul că Gauff s-a născut în 2004, când Venus avea deja patru Slam-uri câștigate și reușise deja să o bage în față la coadă și pe soră-sa, o tipă despre care am tot auzit lucruri începând de atunci. Și vom mai auzi, la cum se arată sulița.
Embed from Getty Images
Nu insistăm asupra faptului că o copilă de 15 ani a bătut o venerabilă doamnă de 39. Asta ar trebui să fie ordinea naturală a lucrurilor în orice sport din lumea asta dacă pe ăl’ bătrân nu-l cheamă Federer sau Ibrahimovic. Ce spunem, însă, este că și victoriile astea sunt de mai multe feluri. Dacă anul trecut, pe pajiștea englezească, Gauff a jucat cu inima-ntre dinți și a trecut rapid și fără dureri peste meciul ăsta, Coco a fost nevoită să se consume serios de data asta cu Venus, care a funcționat ca un hibrid plug-in: cât timp a avut carne-n baterie, s-a zbătut de-a îndoit zăbrelele cuștii și a ajuns să aibă 6-5 în setul 1, fiind aproape s-o scoată-n decor pe copilă. Când i s-au terminat mentosanele și i s-a încețoșat orizontul, adică spre finalul setului al doilea, a lăsat-o pe Gauff să plece cu meciul la subsuoară.
Embed from Getty Images
Serena Williams – Anastasia Potapova: 6-0, 6-3
Meciul ăsta a început și s-a terminat în timp ce se juca cel al Soranei. Care n-a fost exagerat de lung. Asta vă indică cât de greu i-a fost Serenei să pună lucrurile în context. De exemplu, Mama lor a avut nevoie de doar 19 minute ca să câștige primul set, intrând în meci cu inerția titlului câștigat acum niște zile la Auckland.
Nu știu dacă e de la rochița mov deschis sau de la o schimbare de proporții, dar treaba e că Serena a început să se miște mult mai bine pe teren decât în ultimul an și jumătate. Nu mai învârte camionul din trei manevre când vrea să schimbe direcția, servește cu lejeritatea unui kalașnikov și, per total, a scăpat de impresia de tanc ruginit care dă cu turela și cam atât. Serena is back in business pe bune și mi-e că se apucă iar să ia prizonieri care nu vor avea habar cum au ajuns încolăciți într-un dos de cămară.
Embed from Getty Images
Roger Federer – Steve Johnson: 6-2, 6-2, 6-2
S-a vorbit mult despre faptul că Roger a jucat ultimul său meci oficial acum două luni, în timp ce fratele Steve și-a pus sângele în mișcare într-un challenger câștigat săptămâna trecută la Bendigo, un turneu de plan larg jucat printre tufișurile arse din Australia. Cum urma să reacționeze tehnologia elvețiană ușor oxidată în fața mocăniței americane intrate în gară cu elan?
Răspunsul a venit rapid și fără mantă. La nici o oră și jumătate după prima minge a meciului, Roger își spăla deja pletele cu șampon fără parabeni la vestiare, în timp ce Johnson plângea chircit într-un colț de duș, îmbrățișând trofeul de la Bendigo. Lui Roger i-au cam ieșit toți pașii, a călărit câte-un break scurt și contondent la începutul fiecărui set, iar de acolo și-a așternut frunze pentru o aterizare ușoară și fără urme.
Embed from Getty Images
Până la urmă, până când va veni ziua în care lui Roger i se va ridica totuși o tentativă de zid în față (și va veni ziua asta în curând, fiți pe pace, suntem obișnuiți cu asta), singura spaimă pe care-o avem e să nu-l auzim cumva pe elvețian cum scapă vreun accidental “Băi, mi-a plăcut la voi, da’ asta a fost”. Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că omul ăsta poate să facă sferturi de Slam până la 54 de ani, vine o perioadă în care devine ciudat când ăia mici încep să-și facă planuri să joace dublu cu tine-n echipă la Jocurile Olimpice.
Ashleigh Barty – Lesia Tsurenko: 5-7, 6-1, 6-1
S-au cam legănat australienii în primul set al meciului ăstuia, când Ash Barty a părut pierdută-n miresmele gloriei, abia reușind să țină pasul cu o tipă care a avut nevoie de cursuri ca să-și aducă aminte la ce folosește racheta de tenis când i-a fost plantată din nou în brațe, la începutul lunii ianuarie. Șase luni a făcut pauză Lesia din cauza unor balamale scârțâinde, astfel că primul set – luat în fața unei arene Rod Laver însetate de sânge – a fost o surpriză pentru toată lumea. Implicit pentru antrenorii Lesiei Tsurenko, care după primul set migrau între fericire, mirare și spaima potențialului val pe care-l poate ridica Barty atunci când prinde vânt la pupa.
Așa s-a și întâmplat: după ce primul set a fost o expoziție de tenis dezlânat, în care cele două jucătoare au preluat căpăstrul troncănind break-uri lipsite de consistență și de un plan clar de atac, Barty a pus lesa pe Lesia și a terminat partida din încheietură, ucigând virușii care au făcut-o să adune neforțate în primul set. S-a terminat de fapt 6-1, 6-1 pentru Barty, pentru că primul set a fost trecut la pierderi de producție.
Embed from Getty Images
Novak Djokovic – Jan Lennard Struff: 7-6, 6-2, 2-6, 6-1
Înainte să intre pe teren, Struff a primit trofeul pentru titlul neoficial “Ghinionistul turneului”. Omul mai avea un milimetru și jumătate să fie cap de serie la Australian Open, a făcut un final de 2019 excelent, dar la tragerea la sorți i-a picat un subiect din alt manual, așa că a scris și el ce-a putut pe foaie, să n-o dea goală.
Locul 37 în clasamentul ATP, Struff a avut de tras încă din primul tur cu Djokovic. Pe de o parte, dacă-ți iese un meci excepțional, ai șanse să faci titlurile tuturor ziarelor și site-urilor de profil din lume. Pe de altă parte, dacă n-ai reușit să faci asta până la 29 de ani și ăia din Next Gen dau și ei cu nasu-n greblă de fiecare dată când li se ivește ocazia, șansele sunt minime spre inexistente să-ți iasă fix ție.
Embed from Getty Images
Meciul ăsta a fost însă unul mai bun decât te aștepți de la o deschidere de masă. Pentru că lui Struff i-a ieșit un tenis mai sănătos decât a reușit Nadal în finala de anul trecut, de exemplu. Nu doar că i-a luat set lui Djokovic la Australian Open, dar l-a chinuit pe alocuri cu torpile și servicii agasante care te scot din sărite și dacă ești Sfinx, darămite dacă ești Nole, un tip căruia-i troncăne nervul la fiecare ciupitură mai apăsată a racordajului.
Per total, însă, a fost evident că Djokovic e cel cară lada cu fitile, deci era o chestiune de timp până când meciul se înclina decisiv în direcția lui. Argumentul suprem a fost ultimul set, pe care Struff l-a simțit ca pe un săpun umed care i-a scăpat urgent printre palme la duș. Doar 22 de minute i-au trebuit lui Nole să parcurgă distanța de la set pierdut la un bocanc în gura neamțului. Azi îl vedem și nu e, vorba poetului.
Embed from Getty Images
Alte tâmpenii din prima zi la AO
Nu punem receptorul în furcă (dacă ai sub 20 de ani, întreabă-ți părinții ce înseamnă această expresie diavolească) fără să vorbim despre cele două momente care au colorat prima zi de la Melbourne.
Primul a fost cel în care un bulgar a intrat într-un trening care-ți zgândăre cristalinul pe un teren de tenis. În teorie, e un eveniment uzual pentru Europa de Est. Când bulgarul ăla e Dimitrov, treningul construit de Nike arată de parcă-i din piele de ghepard infestat cu rujeolă, iar terenul e una dintre arenele de la Australian Open, lucrurile se schimbă radical și internetul nu te iartă. Așa că, deloc surprinzător, s-a ajuns departe cu miștourile. Partea bună e că Gregoar și-a câștigat meciul (4-6, 6-2, 6-0, 6-4 contra argentinianului Londero) și lumea n-a făcut mișto, ca de obicei, de jocul ruginit care a fost aproape să-l arunce în afara Top 100 la un moment dat anul trecut.
Celălalt moment drăguț al zilei l-a avut în centru pe arbitrul meciului dintre Shapovalov și Fucsovics. Necăjit că-i pe cale s-o ia pe coajă, fratele Shapo și-a dat cu racheta de pământ a obidă cum arunca Moromete cușma în țărână. Pentru că-i fiu de imigranți și știe valoarea banilor, omul n-a spart-o, dar arbitrul de scaun i-a dat avertisment. Moment în care feciorul și-a ieșit din minți, cu efect direct asupra meciului: a pierdut cu brio, uitând c-a venit la Melbourne să joace tenis, nu să urle la scară.
Ce vreau să spun cu asta e că ideal ar fi să nu vă enervați în trafic, mai ales dacă n-aveți CASCO.
De consumat în noaptea de luni spre marți la Australian Open:
02:00* Ka. Pliskova – K. Mladenovic
03:30 D. Vekic – M. Sharapova
05:30 E. Svitolina – K. Boulter
07:00 I. Begu – K. Bertens
07:00 M. Niculescu – A. Cornet
10:00 S. Halep – J. Brady
04:30 R. Nadal – H. Dellien
10:00 D. Medvedev – F. Tiafoe
11:30 M. Cecchinato – A. Zverev
*Orele de start pot varia în funcție de desfășurarea meciurilor programate înainte
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
