Mă gândesc uneori la motivele pentru care niciodată nu fac pronosticuri în materie de sport. Nu la modul serios și niciodată în vreun cadru măcar semi-oficial. Sigur, știți voi deja că ziua mea de cronici e garanție la meciuri câștigate pentru Nadal și Simo, dar asta are mai mult de-a face cu timpul pe care îl investesc în această muncă și cu talentul meu suprauman de a-mi programa și împărți textele în echipă cu Mircea și Codruț.
E bine că nu fac pronosticuri. Dar nu mai bine decât faptul că nu m-am apucat de tenis. Ce eram eu acum? Vreun număr 60 ATP nehotărât, gândindu-mă că la 26 de ani mai am încă doi până la întâlnirea de 10 ani cu colegii de liceu și voi fi doar unul dintre zecile de tenismeni bătuți aproape săptămânal de Nole, Federer sau Nadal. Ce dramă ar fi fost să mă întâlnesc la sală cu Tennys Sandgren și d-alde Milos să îmi ceară cu ochi în lacrimi siropul de arțar după o nouă zi în care generația mea pleacă acasă cu asfaltul de sub unghii, numărând zilele până la retragerea Big 3.
– Ce mai zici, bă Răducule? Nu mai bine ne lăsăm noi dracului de sportul ăsta și ne apucăm să scriem despre el?, mi-ar fi zis Sandgren în timp ce ar fi mângâiat pe creștet o păpușă 1:42 cu figura lui Trump. În același timp, Milos s-ar fi auzit murmurând de la dușuri coloana sonoră din Narcos, ca să nu se prindă nimeni că plânge.
Păi nu mai bine râdem noi aici?
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Roger Federer – Tennys Sandgren: 6-3, 2-6, 2-6, 7-6, 6-3
Meciul ăsta consemnează trecerea oficială într-o nouă eră a carierei lui Federer. Corul să înceapă să cânte prohodul, babele să bocească lângă banca dotată cu umbrelă acționată electronic și copiii de mingi să aducă buchete de crini: Federer a decăzut. A decăzut în sensul că a ajuns la momentul carierei în care trebuie să joace trei seturi pe bune, uneori chiar 4, mai rar chiar și 5. În decisiv rupe adversarul cum se rupe cheia-n ușă atunci când te grăbești la baie, dar până acolo Fed trebuie să înceapă să joace. Să ne ținem bine, căci declinul va continua cu urmări de nedescris, dar de citit în cronicile noastre: pe la 45 de ani, Fed va mai juca abia câte două finale de Grand Slam pe sezon și încă nu mi-e clar dacă o va pierde pe a treia sau dacă încălzirea globală va transforma arenele de la New York și Melbourne în piscine olimpice. Roland-Garros-ul și Wimbledonul sunt deocamdată în siguranță.
Cât despre Tennys, numai în maioul lui să nu fi fost zilele astea. A lăsat bobârnace în poșta a trei capi de serie, dar a dat cu capul în colțul statuii lui Fed. Faptul că a avut 7 mingi de meci cu Federer fără ca asta să îl ajute cu ceva nu e totuși o dramă atât de mare caz. Mai ales că nici cazul lui nu e unicat. Albă ca Zăpada avea și ea 7 pitici, iar Mutulică avea pedigree de viitor președinte de țară. Și nici măcar așa nu a primit povestea ei o ecranizare cât de cât serioasă.
Consemnăm și momentul în care l-au ajuns crampele pe Federer. Nu îmi imaginam că vom trăi clipa asta, la fel cum nu îmi imaginam o ceartă între Roger și un arbitrul de scaun pe marginea unei înjurături aruncate la nervi de Fed. Dacă la vârsta asta începe Federer cu nervii, e posibil ca pe la 50 de ani să-și vopsească părul și să-și schimbe numele în Nick. Doar asta mai rămâne de realizat din moment ce la performanțe vor fi la egalitate.
Nu pot vorbi la nesfârșit despre un meci în care Roger a spus că a avut noroc, pentru că mă prinde rușinea. Mai ales că nu a fost pic de noroc în victoria asta. OK, a salvat Fed 7 mingi de meci, dar asta mai ales pentru că un copil de mingi l-a busculat în propriul careu pe Sandgren la un schimb de terenuri, iar de acolo poteca americanului s-a înclinat înspre infern. Până la urmă iată că există și membri Next Gen care au efect real asupra clasamentelor din tenis.
Novak Djokovic – Milos Raonic: 6-4, 6-3, 7-6
Mă îngrijorează profund ceea ce se întâmplă cu Novak Djokovic. Sârbul a revenit la rezultatele sale în așa hal de plictisitoare, încât inclusiv eu pricep când nu mai are sens să îmi fac griji pentru meciuri. Iar treaba asta vine undeva prin game-ul patru al primului set.
Nole are astfel de perioade: oprește timpul, își pune adversarul pe hold și le pune Ziua Cârtiței pe repeat ca să sporească efectul Inception. Se transformă totul într-un joc de tenis ciudat, în care se joacă un game pe set: la 4-4 pe serviciul adversarului, când Nole ia mereu break-ul și apoi fuge cu setul. Chiar și când îi cad lentilele de contact și nu mai vede mingea, cum s-a întâmplat în jumătate din ultimul set al meciului de azi. Un Nole chior e mai bun decât un Raonic sfertfinalist de Grand Slam.
Embed from Getty Images
Milos a ajuns la 30 de ani. M-am cam plictisit de când îl aștept în gară cu trenul către vreo semifinală de Grand Slam. Nu vrea și pace. Mi-am luat și sleeve, ca să se simtă confortabil cu mine, dar în zilele mele proaste continui să am un joc mai variat decât al lui Milos. Infinit mai puțin eficient, dar măcar o dau peste gard ridicând mulțimea în picioare, nu adormind rechinii.
Până la urmă e destul de clar că genul ăsta de tenis te poate duce exact până aici: sferturi de finală peste tot. O chestiune altfel normală având în vedere că jocul lui Milică e fix un sfert din jocul ăstora mari.
Nu insistăm pe analiza tehnico-tactică a meciului. Pentru că, în ciuda programului cretin de zilele astea, ne-a rămas o brumă de bun simț și nu vrem să rupem prietenia cu frații noștri întru Bianca. Cu toate astea, nu ne permitem să ignorăm faptul că Rao a ajuns însă la 0-10 în întâlnirile cu Djokovic și intră astfel într-un club foarte select al celor care joacă mereu cu ștreangul legat de gât. Bine, se poate și mai rău: întrebați-l pe Monfils cum e la 0-16. Doar că, spre deosebire de Milos, Gael a luat ștreangul, i-a pus două ștrasuri și l-a făcut amuletă. V-am spus: Miloș ar fi băiat bun, dar îi lipsește creativitatea.
Embed from Getty Images
Nimic din ce face Nole la ora asta nu ne servește drept semn pentru vreun gând că nu ar ajunge în finală. Dar dacă e vreun jucător în circuit care să-i încurce mațele shaolinului sârb, ăla e Fed. Că dacă ne lăsăm speranțele în Nadal, ajungem iar să adormim la jumătatea finalei.
Ashleigh Barty – Petra Kvitova: 7-6, 6-2
Sunt atât de recunoscător tehnologiei pentru faptul că ne oferă acces la conturile de social media ale sportivilor încât, începând cu săptămâna asta, mă gândesc să îl trec pe Mark Zuckerber și în pomelnicele pentru „vii”. Cu excepția AO-ului de anul trecut, Petra mai apare destul de răruț pe la etajele superioare ale turneelor mari, așa că rămân cu mulțumirea de a o ști zilnic în sala de forță și pe terenul de antrenament.
Pe de altă parte, Barty se simte ca în vacanța dintre semestre, când singura grijă îți era să te asiguri că nu ratezi micul dejun servit între orele 13 și 16, după caz. Iar Barty ne e simpatică și ar fi păcat să ajungem să ne calce pe bombeu fix numărul 1 WTA într-o eventuală finală, peste patru zile.Pe de alt parte, mulți dintre noi i-au găsit scame-n salivă numărului 1 și când era vorba de-a noastră, găsind adversari imaginari și acuzând-o că se bate singură.
Ash e prima australiancă care vede semifinalele de acasă de pe teren din 1984 încoace. Adică de pe vremea vremuri în care Australia era încă parte din Austro-Ungaria. Barty a așezat pe tarabă jocul ăla cumpărat de la dezvoltator cu finisajele făcute și electrocasnicele montate și care te lasă cu o singură responsabilitate reală: să apeși butonul On.
De ce-o fi riscat așa Petra, ejectându-se singură din meciul ăsta? Nu e ceva ce putem noi, muritorii, să știm, dar mișcările necontrolate ale Petrei o fac în final pe Barty să tragă tare pentru premiul “Angajatul lunii ianuarie în Australia”.
Embed from Getty Images
Sofia Kenin – Ons Jabeur: 6-4 6-4
Frumoasă trebuie să fie viața când ești tânăr și joci finală la Australian Open! Câteodată mă gândesc că există asemănări majore între mine și fetele astea care joacă la Melbourne: altfel m-aș fi bucurat de vârsta asta dacă mă rezemam măcar din când în când de câte un cec cu șase cifre în valută. Până și Jabeur a fost fericită când a auzit cât leuștean a adunat într-o săptămână și jumătate de tenis, cu toată tristețea înfrângerii:
Nu prea poți să te lauzi în târg cu faptul că-ți place cum joacă Kenin. Pentru că nu face nimic ieșit din comun pe teren, fiind însă foarte eficientă. Dar nu trebuie să te miri că ții cu ea, deoarece jocul ei ne arată tuturor că puteam face ceva prin sportul ăsta dacă avea cine să ne tragă de turul pantalonilor către un teren de tenis. Fără să facă din suprafața de joc teren arabil cu serviciul ei și fără să alerge ca un cangur care și-a uitat portofelul acasă, Kenin rămâne mereu una dintre fetele din lista de evitat din cauză că o zi bună îți poate frâna toată diligența.
Pentru Kenin va fi prima semifinală de Grand Slam, în contextul în care nici pe Playstation nu cred să fi trecut de vreo semifinală de Premier Mandatory. Apropo, pare că AO 2 e disponibil pentru Playstation, deci v-am pupat pe forehanduri, avem treabă serioasă: trebuie să-l calificăm pe Marius Copil în finala cu Nole.
Embed from Getty Images
De consumat în noaptea de marți spre miercuri la Australian Open:
02:00 S. Halep – A. Kontaveit
03:30 G. Muguruza – A. Pavlyuchenkova
05:30 S. Wawrinka – A. Zverev
10:30 R. Nadal – D. Thiem
*Orele de start pot varia în funcție de desfășurarea meciurilor programate înainte
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
