În chin stă adevărul

După ce marți ne-au intrat în casă, dar au făcut party cu muzică în căști pe care au auzit-o doar ei, oamenii din Champions League și-au luat revanșa în a doua zi de meciuri a săptămânii și ne-au arătat că oricum n-ar avea rost să ne agităm prea tare. Mai bine e la televizor decât să tragi ca orbu’ de-un 0-2 cu City sau să fie nevoie să devalizezi toată casa regală ca să pui de-o echipă cum are Real Madrid.

La o adică, tot mai bine e la televizor. Mai ales acum, când nu te mai poate roade ridichea văzând cum alți fani își bucură dioptriile văzând meciuri de Champions League de la distanța la care noi suntem mulțumiți dacă avem WC-ul din curte. Liniștiți, la televizor, cu mai multe reclame la casele de pariuri decât jurnaliști români acreditați la meciuri.

Am avut în seara asta două meciuri în care per total a jucat doar Manchester City, dar fanii Realului nu trebuie să își facă griji pentru echipa lor, în ciuda victoriei obținută în ultimele minute. La cum au jucat cu un om în plus un meci întreg, spaniolii păstrează șanse reale la ratarea calificării.

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.

Atalanta – Real Madrid: 0-1

Realul s-a deplasat în Italia cu foarte mulți jucători indisponibili. Chiar și în rândul celor care din punct de vedere medical erau apți. Echipa lui Zidane e într-o continuă indisponibilitate. E mai ușor să găsești consiliere psihologică într-un apel la DSP București decât să poți pune laolaltă 20 de minute consecutive în care Realul să semene măcar cu echipa de rezerve a oricărui lot a reușit să câștige unul dintre ultimele trofee Champions League ce stau în dulapurile de pe Bernabeu.

Oricât o fi așteptat în fața hotelului vizita mesianică a vecinului torinez Cristiano Ronaldo, care stă la trei Mega Image-uri distanță de locul în care s-a jucat meciul ăsta, Realul a fost obligată de retrogradul Mercur să înceapă totuși meciul și să facă abstracție de faptul că Atalanta îl are pe Luis Muriel, un tip care în jumătăți de repriză acoperă necesarul de goluri pe care Zidane îl visează de la a doua venire încoace.

Vă spun din start că nu gust povestea cu Realul ajutat de arbitri. Dacă treaba asta ar fi fost vreodată pe bune, ar fi fost îmbrăcați în alb, nu în echipamentul ăla negru. Însă decizia din minutul 17, de la eliminarea lui Freuler de la Atalanta, nu mi s-a părut corectă. Pentru că știm regula: se impune cartonașul roșu dacă faultul oprește o situație iminentă de gol. Acuma, schepsisul e că asta chiar era o situație iminentă de gol în condiții normale, dar în cazul ăsta spre poartă scăpase Ferland Mendy, deci totul e relativ când vine vorba de iminență.

Părea totuși că, pentru Real, cartonașul ăla nu a fost suficient. Două-trei eliminări să mai fi fost și la spanioli și poate se mai lumina jocul. În sensul că măcar Kroos nu ar mai fi fost distras de tricourile albe care păreau să se afle pe teren doar să iasă la număr.

Merită să vorbim despre șutul lui Nacho ca fiind prima ocazie a madrilenilor doar ca să îl facem de râs pe Nacho. Care a luat mingea de la centrul terenului, a băgat a șasea și a ajuns cinci secunde mai târziu la 6 metri. Ca Maradona. Dar de acolo a tras paralel cu poarta. Ca Florinel Coman.

Cu un om în minus, jocul Atalantei a devenit ceva mai simplu: apărare îndoită cu apărare și nici o urmă de înclinație către faza ofensivă. În timp ce Realul juca cu pase rapide între doi oameni în timp ce un al treilea rămânea constant de fraier pentru că pleca degeaba în așteptarea unei mingi care nu venea niciodată, italienii au făcut un calcul matematic cu care inclusiv studenții doctoranzi de la Academia de Studii de Securitate s-ar descurca: Om fi noi doar în 9 în teren, dar ei nu pot ataca cu mai mult de 7 oameni deodată.

După pauză, spaniolii au reluat amabilitățile din aceeași postură de unici gestionari ai pâinii și cuțitului, iar Modric și-a testat abilitățile de jucător de biliard cu mantă umană după ce a trimis un șut exterior-exterior. Cum ar veni, cu exteriorul în exteriorul porții adverse. Se spune că ofensiva atrage ofensivă, doar că ideile de atac ale lui Modric au trezit spiritul de luptă tocmai în Vinicius, care pare tot mai aproape ca formă de un transfer pe bani mulți către echipa supranumerică de rezerve a Realului. Cumva, Vinicius a reușit în minutul 52 să rateze din 4 metri cu poarta goală-n față, dar asta poate fi surprinzător numai în măsura în care nu-l știi pe Vinicius. Cel mai talentat jucător de fotbal care nu dă gol niciodată.

Dăm fast forward câteva zeci de minute, pentru că posesia de 68% a lui Real Madrid chiar nu spune nicio poveste, și ajungem în minutul 86, când Ferland Mendy dă cu tacul în minge ca Ronnie O’Sullivan și bagă neagra la colțul superior. Uitați tot ce-am spus despre Mendy cinci paragrafe mai devreme.

Și s-a terminat 1-0 pentru Madrid. Peste 30 de ani, când copiii noștri se vor uita pe Wikipedia peste sezonul ăsta de Champions League, li se va părea un rezultat normal și nimeni nu va sta mai mult de două secunde să-l analizeze. Dar numai noi știm cât chin și boală au fost în astea 90 de minute jucate în pandemie. Chiar dacă Zidane nu mai driblează cum o făcea odată, încă dă craci când nu te-aștepți.

Borussia Mönchengladbach – Manchester City: 0-2

Ca de obicei în această perioadă din an, City e în cărți atât pentru ratarea titlului în Premier League, cât mai ales pentru a fi eliminată din Champions League. Echipa lui Guardiola pare etern fascinată de propria-i capacitate de a ne demonstra că habar nu avem cum e cu fotbalul de fiecare dată când prin optimi ni se pare că nici garda lui Vadim Tudor nu îi mai oprește, iar prin semifinale îi mai căutăm doar ca să vedem prin ce metode își hăcuiesc și afacerile interne.

Astăzi, lucrurile au mers conform planului pentru City. Probabil că același lucru poate fi spus și despre Gladbach, care a primit totuși doar două boabe într-un meci în care a șutat la poartă doar în ultimul minut de prelungiri, dar măcar nemții au putut face mișto de Pep și de paltonul lui pe spatele căruia se vedea sigla echipei, utilă în Ungaria ca să nu riști să te confunde oamenii din guvern cu vreun străin venit să le ia țara. Apropo, meciul s-a jucat la Budapesta, au înțeles în sfârțit și cei de la UEFA că tot capitalele României și Ungariei țin fotbalul mare în spate.

Dacă Sterling nu a primit penalty în minutul 27, Bernardo Silva a făcut ca posibila eroare a arbitrului să nu mai conteze decât pentru Ion Crăciunescu și a marcat cu capul din centrarea lui Cancelo. Nu știu exact ce trebuie să conțină fișa tehnică a unei centrări perfecte, dar după standardele noastre, dacă o bagă Silva cu capul din careu se numește „centrare perfectă”. La fel de logic cum se numește „cină ideală” mâncarea venită de la mama, prin curier, sâmbătă seara.

În timp ce nemții au respirat prin gaura cheii tot meciul pentru că City adusese în Ungaria borcane de pressing care te obligă la măcar 15 pase doar pentru a ieși din zona careului de 16 metri, avantajul englezilor a făcut un pui după ce povestea mingilor teleghidate a ajuns la faza de epilog. De data asta, Gabriel Jesus a marcat din 6 metri după ce mingea i-a fost centrată tot din careul mic. Iar asta e fraza care trebuie să vă convingă de faptul că meciul s-a jucat nu doar fără spectatori, ci și fără toată apărarea Borussiei.

Nu avem încă vreo concluzie pentru că abia au ieșit ghioceii turului, dar să îl trecem pe Casemiro cu o suspendare în executare pentru retur și îi trecem pe cei de la City în faza următoare. Nu pariați pe asta doar pentru că v-am spus eu, dar recomand o contribuție modică pe Patreon, ca să fiți sigur că aflați și cum s-au împărțit rechizitele la retur.

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.