Bartydul Unic

„Băi, dacă nu ai vreme de scrijelit cronici în perioada asta, pasăm ce-i al tău la altcineva, nu e panică”. A avut Meșteru’ o tentativă delicată să mă elibereze de stres și să mă deposedeze cu eleganță de finala feminină de la Australian Open, că știa că-s cu drumuri și alergături la început de 2022. Dar n-a fost chip să mă arunc. Nu de altceva, dar țin negreșit la somnul de frumusețe și sănătatea psihică a colegilor aflați la capătul unui Grand Slam cu odihnă aproximativă și săpat profund după metafore. Plus că, zămislit sceptic din fabrică, proiectam un ultim act searbăd și încărcat cu abuz de consoane, de tip Krejcikova vs. Pavlyuchenkova, de-ar fi fost nevoiți cronicarii voștri favoriți să istorisească ce-au ghiftuit la cină, că sigur era mai captivant pentru cititori.

Sărind fără regrete de la una la alta – prieteni, ăsta e colțul de Rai în care incoerența nu doar că nu-i amendată, ba chiar e încurajată câtă vreme se califică la categoria fantomatică de freestyle literar, aici ar fi trebuit să fie o introducere scurtă, dar cu zvâc, în care le bat obrazul australienilor, fie și amical. Practic, aș fi vrut să le arăt eu lor, din două motive: că l-au ejectat fără milă pe nentu’ Nole și, mai grav de atât, că oamenii ăștia au soare și peste 25 de grade în timp ce-n București e un ger de se chiorăște încălzirea globală ca fanul ăla memă din Pakistan. Bașca, s-a pus și de o grevă locală, de n-au putut bucureștenii să-și dezghețe oscioarele nici măcar în tramvai.

Până la urmă, n-a fost să fie introducerea aia războinică la care tot visam, că sângele fierbinte a devenit călâi aproape fără să-mi dau seama. În ceea ce-l privește pe sârb, ecuația e simplă de tot: gazda e gazdă și dă ora exactă la ea acasă. E ca la bairamurile alea din liceu, în care mergeai la Andrei și puteai să faci cam orice, inclusiv să stropești canapeaua cu vodcă și să stingi țigara pe covorul din sufragerie, dar aveai interzis ferm să intri în dormitorul părinților. Cât despre vara fierbinte de la Melbourne, scriu rândurile astea de undeva din sudul Spaniei, așa că soare am și eu. In your face, Australia! Sau no pasa nada, cum zic oamenii mei de pe aici, impasibili în fața oricărei situații care pe alții i-ar scoate din țâțâni.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Ashleigh Barty – Danielle Collins: 6-3, 7-6

Chiar dacă am cel puțin două lucruri în comun cu poloneza Iga Swiatek, spre exemplu părinți crescuți în regimuri politice similare ori faptul că amândoi am auzit măcar o dată în viață pe la colțuri de bloc că „americanii-s de vină”, m-am bucurat când domnișoara Danielle Collins și-a adjudecat titlul onorific de „fată pe care o va bate Barty în finală”.

Americanca are nenumărate merite la Melbourne. Nu doar că i-a dat un brânci zdravăn generației TikTok și a confirmat dictonul ăla că vârsta e doar un număr, cum ar insista nepieritorul Kazu Miura. Danielle e spectaculoasă pe teren, cu ale ei lovituri vânjoase, dar ne-a reamintit că tenisul e complet când există show de calitate și în pauzele dintre puncte. Într-un circuit în care e tot mai la modă poker face-ul, de n-ai habar dacă fătuca aia fierbe în interior sau a isprăvit de numărat oi, Collins e foarte vie. Se bucură, se supără, se ceartă cu ea înșiși sau cu omuleți imaginari, proiectează mutre expresive pe sub cozoroc, mai ceva ca un instalator intrigat de cine ți-a lucrat aici. Unde mai pui că admirabila Danielle promovează și echilibrul sexelor atunci când țipă aprig la iubitul ei, iubit care probabil o susține necondiționat și pentru că-i e teamă s-o vadă nervoasă acasă.

Evident că pentru Tom Couch și vânzătorii de verdețuri din Florida era ideal ca Danielle să meargă până la capăt și s-o comită sublim, precum Uruguay în 1950. Scăpau și ei de gura fetei, care o să tot boscorodească în următoarele zile, mai ales că n-are un antrenor pe care să-l certe sau să-l concedieze în scopuri terapeutice. Numai că Ashleigh Barty nu e naționala Braziliei, iar arena Rod Laver nu e Maracaná din Rio. Collins s-a autodepășit adesea și chiar a avut 5-1 în setul al doilea, scor care însă a înspăimântat-o pe ea mai tare decât pe Barty.

De fapt, australianca n-a părut prea impresionată de aparentul bucluc ivit, poate doar cât să murmure un „Mhm, interesantă situație”. S-a adunat rapid și s-a întors la activitatea ei favorită din ultimele două săptămâni: să le facă pe adversarele ei să arate precum niște amatoare sadea, care până acum au jucat tenis doar în bătătura bunicilor. Sigur că australianca n-a dat nas în nas cu nicio domnișoară din Top 20, dar și traseul ține cu cei puternici. Nu-i vina ei că Danielle, până atunci motivată și agresivă mai ceva decât pisica mea când vrea plic, și-a pierdut brusc abilitățile și s-a lăsat timorată de gălăgioșii australieni cu certificat verde din tribună.

Ashleigh Barty, cu al ei centru de greutate coborât, cum ar remarca dibace Dumitru Graur, e genul ăla de sportivă care ar face performanță în orice disciplină. Nu-i întâmplător că fetei i-a mers și cu golful, și cu cricketul în trecut. Da, sunt de acord, poate că n-are moacă croită pentru PR, nu e tipul de atlet pe care vrei să-l angajezi ca să-ți vândă rochii eco și deodorante bio. Dar dau în scris că, dacă își propune vreodată, fata asta joacă fotbal mai bine decât Florin Tănase sau Octavian Popescu.

Ghinionul suporterilor FCSB și al jucătoarelor contemporane cu ea în WTA e că Ashleigh a ales să se concentreze definitiv pe tenis. Și odată cu succesul tranșant de la Melbourne, pe care australienii îl așteaptă înfometați de aproape jumătate de secol, pesemne că va urma hegemonia lui Ashleigh, care de fap a început deja de vreo doi ani. Că nu-i nimeni pe acolo să-i pună realmente bețe în roate. Ceea ce e bine, pe de-o parte, pentru că tuturor ne plac supercampionii și legendele. Rău pe de alta, dacă ești un Gică Contra care tânjește mereu după istorioare precum Grecia 2004.

Nu zic neapărat că Barty va spulbera tot în WTA până în momentul în care se va retrage ca să se apuce de alt sport. Întotdeauna există posibilitatea să apară cineva sau ceva, poate de nicăieri, care s-o pună în dificultate și să-i dea palpitații serioase căruntului ei antrenor. De pildă, sunt șanse considerabile ca un AI construit exact pe caracteristicile lui Ashleigh Barty s-o bată măr pe Ashleigh Barty. Nu mi-aș pune toate economiile pe asta, dar șanse sunt.

Kokkinakis/Kyrgios – Ebden/Purcell: 7-5, 6-4

Că tot am pomenit stimabila Grecie puțin mai sus, uite că mai câștigă și devoratorii de musaca ceva. Sigur, e vorba despre doi urmași ai olimpienilor cu acte legale de Australia, dar să fie primit și așa. Mai ales că Nick și Thanasi au jucat la Melbourne cu un wildcard, oferit probabil de organizatori în ideea că e nevoie și de niște sminteală frumoasă la Australian Open, mai ales că nebunul suprem a fost oprit la graniță și trimis acasă, la Monte Carlo.

În orice caz, victoria asta a lui Kyrgios schimbă radical lucrurile în tenis. Dacă până acum aveam de-a face cu un zurbagiu pus pe harță aflat pe locul 115 ATP, de-aici încolo o să ne lovim de un zurbagiu pus pe harță câștigător de Grand Slam. La dublu, într-adevăr, adică un soi de Liga Națiunilor sau Cupa Conferinței, dar ăsta e doar un detaliu de care se vor lega haterii lui Nick. Orice om serios care va fi spurcat din plin de bad boy-ul din Canberra se va dojeni pe sine însuși cu un liniștitor „eh, măcar mă înjură unul care are un Grand Slam în CV”. Nici nu e nevoie de mai mult.