Aryna Sabalenka – Elena Rybakina 1-6, 7-5, 7-6

Ce scriam ieri seară, că Elena nu poate să lase două dâre simetrice, prima fiind mult sub standarde? Semnase aproximativ 50 de erori neforțate, printre care și opt duble greșeli, cu Putintseva. E ca și cum Messi, ca să mă duc direct la Greatest Of All Time, și-ar păcăli proprii colegi cu două autogoluri, dar tot el ar salva situația pe final cu un hattrick. De la 2-5 în decisiv, cu două mingi de meci ale compatrioatei Yulia, Ryba a scuturat scoarța terestră cum numai campionii reușesc și s-a însănătoșit cu un 7-5 de thriller. Se simțise obligată să scurme sub jobenul magic pentru a-și acoperi urmele.

Atât de bine îi ieșise că nici nu s-a mai schimbat până la semifinala cu Aryna. Aceeași bluză, același cozoroc, lănțișorul de la gât, la locul lui. N-aș pleca pe fenta superstiției, așa e când încerci să păstrezi mood-ul cel bun. Poate doar printr-o criosaună trăită direct în ținuta de joc, astfel să fi întâmpinat kazaha meciul cu amica ei din Belarus căreia ultima dată la Brisbane, pe 7 ianuarie, îi servise un aspru 6-0 de-i ieșise salata de boeuf pe nas. Am înțeles că la Minsk se face cu mazăre, o alegere culinară vintage.

Vasăzică, există jucătoare care s-o folosească pe Saba pe post de trafalet și să dea un interior-exterior? Da, însă e musai să-i umbli în prealabil la circuite. Bielorusa poate fi urzicată din serviciu, dar să fie unul constant eficient, nu doar marketing. Apoi, în eventualitatea în care al ei rămâne în service, renunță fără remușcări la set, dă foc orașului, pustiește fântânile, nu-i pasă de urmări. E drept, celeilalte i-a și intrat tot în runda inaugurală, și tarantule la nivelul suprafeței de culoare cărămizie, dar și acvile cu pliscul înfipt direct în cel mai greu de atins punct de pe tușă. 6-1, Sabalenka era cu firele scoase, mirosea a plastic încins. Îi mai fila o lampă.

Un electronist competent îți rezolvă defecțiunea și dacă schema e scrisă în alfabetul chirilic. Se făcea 3-1 în setul al doilea, o Arynă atât de aiurită nu mai văzusem. De furie, ar fi fost în stare să roadă și un fir de înaltă tensiune, abia îi ieșea mersul de promenadă. Plana inclusiv riscul unei entorse. Cu toate acestea, de undeva s-a pornit scânteia, ca la mașinile care nu au nevoie de cheie în contact pentru a fi urnite din loc fără proprietar și, mai ales, fără voia acestuia. Victima perfectă de până atunci renăștea. De fapt, nu murise, iar la 5-4 pentru cea care avea o manșă adjudecată, în locul loviturii de grație, Ryba i-a îngrămădit la loc piesele în carcasă. 30-30, Aryna încremenește pe linia de fund, iar Elena vine sigură, ca moștenitoarea pământului, la fileu. Toată lumea știa că urmează smash-ul care ar fi generat prima minge de meci, însă dreapta i-a tremurat cumplit. Aut ca la beție și jocul a basculat.

Kazaha plătea pentru victoria din sferturi. Avea să nu mai conducă niciodată, nici măcar în tie-break, acolo unde fiara își devora prada și făcea și paradă, plină de toate cele. Alerga în zig-zag după mingile grele, pocnea de i se ridicase maioul ca la culturiști pe trapez și zbiera cum știe ea mai bine. Și brațele bielorusei tremurau, numai că acestea puteau să și brodeze acum, să picteze detalii, umbre, să valseze cromatic. Atât de încărcate erau energetic, atât de mult se restartase deținătoarea trofeului. Merită să nu dormi toată noaptea pentru un asemenea tenis.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Monte Carlo Masters îți sunt oferite de 2Performant.

Iga Swiatek – Madison Keys 6-1, 6-3

Ofertele de Paști nu se discută. Umpli coșul, abia prin vară îți dai seama că nu-ți trebuia mai nimic. Așa și cu această zi care ar fi trebuit să înceapă devreme, adică la prânz, însă italianul Sinner, din cauza unei accidentări la șold, i-a oferit lui Auger-Aliassime prilejul de a pierde liniștit în semifinale. E un veritabil cal troian, uneori îl îmbrățișezi cu foc, nu te întrebi dacă îți încape în sufragerie. Dacă ar fi urmat școala profesională de descurcăreală de pe Dâmbovița, canadianul ar fi avut pregătită și scuza în eventualitatea eșecului prezis cu seninătate de subsemnatul:

– Nejucând cu Jannik, mi-am ieșit din mână, vă dați seama.

Prin urmare, ne-am deschis pofta cu Iga și Madison, meci care a avut ceva miez, nu și capete, acolo unde doar a defilat poloneza. A tăiat liderul mondial fix cu exercițiul ridicat la rang de artă de măcelarul alfa. E acela care, oricât de mulți ucenici l-ar înconjura, nu poate fi deposedat de pofta de a felia antricotul cu vârful iataganului. Bucățele-bucățele i-a trimis peste gard americancei, iar aceasta din urmă, abia la 0-3 și 0-30 pe propriul serviciu, a coborât slana din pod. Stătea nemâncată, râvnea necontenit, însă nu avea șanse de a se linge pe buze de untură. Când coboară roboțelul Swiatek pe teren, intri obligat-forțat în post. Desigur, și rugăciune, iar apă abia după apus. Doar n-a ajuns numărul 1 impusă pe linie de partid. Nu-i chiar fata președintelui de județ.

Aveam nevoie de dovezi și din partea lui Keys. Era pe afiș, mai puțin pe zgură. Fiind contratimp la început, mi-a eliberat șansa de a-i analiza pe îndelete ținuta. Firma, la locul ei, o banalitate, dar designerul ar merita să fie primul la coadă la Oficiul Forțelor de Muncă pentru cursuri de reconversie profesională. Madison a fost în Top 10, are finală la US Open și semifinale în Australia și la Paris. Merită mai mult, inclusiv alte combinații de culori. A și arătat cu Iga că poate suplimentar: raliuri tot mai lungi, puncte plantate când șefa WTA se aștepta mai puțin. I-a croit forehanduri în forță, i-a dat deseori colțul din dreapta, pentru ca decisiva să plece dincolo. Dacă ar fi rezistat la acest nivel, am fi avut sigur set decisiv.

Cu dințișorii ei de iepuraș pascal, ei înșiși parcă antrenați să aibă un aport determinant, sportiva din Illinois a ținut burghiele pornite până la 4-3 în manșa a doua. Apoi a căzut brusc, i se terminaseră bateriile. Nu mai putea mușca. Și Swiatek a simțit că pericolul trecuse. Ca la cutremur când te trezești că ții câteva minute în plus mobila de bucătărie. Cumva degeaba. Se mai clatină lustra, însă deja poți să intri pe net ca să afli primul ce intensitate a avut. Apropo, l-ai simțit?

Jiri Lehecka – Daniil Medvedev 6-4, abandon

Lehecka trebuie să-și fi schimbat telefonul după ce a făcut lumea să plângă la Madrid că nu mai e Nadal. Că nu mai e pe această zgură și că nu va mai fi, nuanțe pe care nu le scufunzi decât undeva, în adâncul sufletului, sub câteva duzini de lacăte. Lacăte ca pe podurile alea de inimă albastră. Sigur i-a explodat mesageria, în noaptea de după s-a foit în așternuturi ca rotisorul de kebab. Cum să ți se lipească genele când Rafa tocmai și-a făcut rost de amintiri cu tine? Și nu neapărat simpatice, chiar dacă atunci când predăm ștafeta acestei lumi șușotesc băbuțele pe lângă ultimul nostru pat că suntem frumoși de ca și cum am trage un pui de somn?

Cehul trebuie să-și fi angajat atât secretară, cât și grefieră pentru a înregistra și trece minuțios la sertar marea de litere revărsată din lumea întreagă. Cele mai multe, sfredelind superlativul. După un asemenea meci, abia aștepți să ajungi acasă ca să te plimbi cu toracele bombat – ăsta nu mai trebuie să se forțeze, are cu ce, merge frecvent la sală – prin centrul vechi. Pentru că tenisul poate fi și atât de păcătos: un colos al fenomenului va ști mereu cine l-a scos din turneul de casă, în vreme ce ai tăi din localitate, dacă pierzi a doua zi cu Marozsan sau Hurkacz, ca să pomenesc doar rivali din aceeași zonă geografică, vor da uitării performanța:

– Cum să te elimine un pui de Marozsan, maestre?

Cu Medvedev i-a mers și mai uns, a fost nevoie doar de un set în care și-a etalat serviciul exploziv. Dar nici măcar un set, deoarece la mijlocul acestuia rusul a cerut îngrijiri pentru o problemă apărută la inghinali. Ușor marcat de pauza medicală a lui Daniil, Jiri a început să greșească la repunerea mingii în joc. Slab de înger sau o lăsa mai moale anticipând terminarea timpurie a disputei? Prefer prima variantă, tipul reclamă calitățile unui performer care nu se omoară neapărat după cifre, ci mai curând trăiește fenomenul în sine. Statistica poate să mai aștepte.

Totuși, se tăiase maioneza, se prăbușise crusta aurie de până atunci a partidei, cu doi vlăjgani prinși într-un duel inedit. Miza era ca oponentul să obțină cât mai puține puncte împotriva serviciului, or nici numărul 4 mondial nu ți le dă ca să faci preluare și stop pe piept. Iar după accidentare, “Ursul” le-a șlefuit și mai mult pentru a reduce deplasarea. Omul își trimisese planurile în carantină, aștepta doar un hotar ca să le strângă mâna lui Lehecka și arbitrului. Cu toate fluierăturile din tribune. Deh, n-o fi chiar ieftin un bilet la main-ul zilei ca să pleci după numai jumătate de oră.

Dănuț Lungu

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.