Livin' la vida Coco

---

Sâmbătă pe la amiază, ce moment mai bun să înțelegem că viața e frumoasă numai atunci când e departe, departe de perfecțiune? Mă explic imediat, nu vă las cu ochii în soare. 

Meciul dintre Aryna și Coco s-a clădit pe un lanț interminabil de erori, ceea ce l-a făcut să fie magnific. Am admirat lovituri de Playstation, răsturnări de situație, trăiri intense, o droaie de ași, duble duble greșeli și mai multe schimburi de break-uri decât schimbau panacotarii din Severin mărci în anii ‘90. „Are you not entertained?”. Ăsta a fost motto-ul meciului și cine zice „nu” o să-i crească nasul. 

Ca să răsucim un pic cuțitul în explicație, să zicem și că dacă Aryna și Coco ar fi avut antrenori pe model Halagian, ar fi ieșit de pe Centralul din Wuhan cu frigiderele pline. Și asta în cel mai bun caz, pentru că tipul ăsta de pedagog nu se dă la o parte nici când vine vorba de articulat argumente fizice, eventual în locșoare care nu lasă urme.

Dar pentru Coco, la cei 20 de ani ai ei, meciul ăsta va lăsa urme. Oricât ai fi de dezvoltat personal, e infernal să procesezi cum ai scăpat din mână un joc în care ți-ai subjugat adversara timp de aproape două seturi. În primul act, un 6-1 contondent pentru care Sabalenka trebuie să zică bogdaproste că n-a primit covrigul, Coco a fost precum un profesor emerit venit să țină o lecție deschisă unui învățător fără școală dintr-o zonă rurală. Atletică, dinamică și inteligentă cât să-i taxeze toate hibele și angoasele bielorusei.

Până la 4-2 pentru Coco în setul doi, Sabalenka a fost, scuzați expresia, precum o găină fără cap. Dezlânată, cu o energie prost canalizată, ca atunci când ai potențialul să schimbi lumea, dar alegi să postezi păreri politice pe Facebook. La un moment dat, chiar m-am uitat îngrijorat spre Aryna. Mi-era să nu aibă cumva o pungă pe față, că prea dădea în mingi ca la păcănele, tare și pe sus, fără legătură cu terenul advers. 

Ce s-a întâmplat după e greu de explicat, mai ales dacă n-ai fost acolo. Sabalenka și-a reglat tirul, cum ar zice comentatorii de fotbal, în timp ce Coco a suferit o cădere de moral mai ceva ca un fumător după două zile fără țigări. Limbajul corpului i s-a schimbat, din învingătoare în pierzătoare sadea, iar mintea i-a jucat feste. Deși fizic încă era acolo, cu șanse reale la victorie, Coco pierduse deja. A încheiat meciul cu 20 de duble greșeli, cam câte face una ca Iga Swiatek într-un an. 

Sabalenka s-a dus la 3-0 în decisiv, apoi și-a pierdut avantajul, dar în final s-a înfoiat și a fost jucătoarea mai stăpână pe situație. Mai încrezătoare în propriile forțe, cu mai puține gânduri intruzive, mai ancorată în momentul prezent. Una peste alta, mai bună. Și intuiția mea e că, după o asemenea victorie de povestit nepoților, ce-i mai bun stă să vină.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.

---

Jannik Sinner – Tomas Machac: 6-4, 7-5

Bună ziua și bine v-am găsit la un nou episod din „Ce ne mai enervează la domnișorul Jannik Sinner”. În primul rând, nu ne place că tot câștigă. În al doilea rând, că o face chiar și când adversarul se bălăcește în forma vieții lui, cum a fost cazul cu acest admirabil Tomas Machac. După ce l-a topit pe Carlos Alcaraz, cehul a izbutit să se arate la fel de ferchezuit sportiv în fața nord-italianului. Doar că deznodământul a fost diferit.

Machac l-a luat pe sus pe Sinner în startul primului set, cu convingerea omului care-i as pe pătrățica lui și nu se intimidează în fața unor CV-uri. Break manifest în start de meci, drepte devastatoare și-n general o atitudine de bărbat alfa. Chit că Jannik s-a redresat rapid, praghezul a ținut steagul sus. Lucru măreț, pentru că de regulă colegii lui de circuit strâmbă cocoașele în momentul în care roșcovanul scoate taxatorul.

Sinner a simțit că va fi bine pentru el doar dacă împrumută ceva din știința conaționalilor de la fotbal. Joc pragmatic, pe alocuri cinic, orientat strict pe rezultat. Roșul a fost aproape să preia avantajul în al șaselea game, dar cehul s-a înfipt bine în podea și a rezistat. A cedat însă la potou, la 4-5, echivalentul unui gol încasat în minutul 90. Ba și împotriva cursului jocului, dacă îl întrebi pe cronicar.

Setul doi s-a desfășurat pe același modul. Doi vlăjgani de îi pui să-ți urce bagajul în tren, care știu să-și facă serviciul și să pedepsească orice minge care nu-i returnată cu viteza luminii. Cei doi cenți ai mei spun că am fi avut o cu totul altă poveste dacă nea Machac ar fi concretizat una dintre cele două șanse de break de la 4-4. N-a făcut asta, iar roșcovanul a definitivat meciul în cel mai pur stil italian.

La 6-5 și 0-30, Sinner a profitat de primele defecțiuni ale dreptei cehului și a forțat. A făcut rost de o minge de meci pe care a fructificat-o cu sângele rece al lui Pippo Inzaghi, pe vremuri. Sigur, nu-i momentul să discutăm mai multe despre sângele lui Jannik, că nu se cade. Cert e că nord-italianul va juca finala de la Shanghai, un nou prilej pentru noi de a-l susține cu foc pe adversarul său, oricare ar fi el. Cât despre Machac, tot dăm refresh la top 10 ATP și așteptăm să-i vedem numele.

Novak Djokovic – Taylor Fritz: 6-4, 7-6

Djokovic de azi e în ATP precum un adolescent de 15 ani care se măsoară în înălțime cu un copilandru de grădiniță. Ca și cum Zinedine Zidane s-ar plimba pe stradă, ar vedea câțiva puști care fac o miuță și s-ar dezechipa să joace cu ei. Nole nu mai e în formă maximă, obiective nu prea mai are că le-a îndeplinit pe toate, dar continuă să le provoace angoase și nopți nedormite tinerilor care merg la sală și cred că asta-i face tenismeni. Meciurile cu sârbul le arată însă că sunt doar jucători de tenis. 

Taylor Fritz avea un procentaj de sută la sută în fața lui Djokovic. Din nouă meciuri, americanul cu chip de Hollywood pierduse nouă. A venit, firesc, și a zecea înfrângere, la Shanghai, după un joc în care senzația a fost că Fritz nu l-ar putea bate pe Nole nici dacă sârbul pleacă de pe teren și își lasă acolo doar tricoul. Până și haina aia cu un crocodil cusut pe dânsa reprezintă o sperietoare de netrecut pentru bietul american.

Fritz are un complex Djokovic. Așa sună enunțul, dacă vrem să fim corecți politic. Mai pe șleau spus, mister Taylor e în punctul traumatizant în care se bagă în șifonier de frică doar dacă aude că Nole a pus piciorul la el în oraș. „A plecat ăla?”, ar întreba el, tras la față, după două zile petrecute cu demnitate închis în dulap.

Sârbul nici măcar n-a forțat azi. L-a lăsat pe Fritz să se zbată și să ardă singur. Ca un cățeluș de casă, care habar n-are ce-i pericolul adevărat, americanul s-a agitat, a lătrat, s-a dat cocoș, dar până la urmă s-a speriat de propriul lătrat și s-a retras în colțul lui. În primul set, Nole a produs break-ul în al cincilea game, suficient pentru un deznodământ fără emoții.

Lucrurile s-au diversificat în al doilea set, când Fritz a sperat că va rupe în sfârșit lanțul de înfrângeri în fața sârbului. Asta pentru că Nole a alunecat, și-a bulit genunchiul și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din nefericire pentru american, Djokovic și-a revenit și s-a întors pe teren. Și așa s-au evaporat șansele la victorie ale sărmanului Taylor.

Meciul s-a decis în tiebreak, unde Fritz a avut 5-3 și apoi minge de set. Poate într-o altă perioadă, în care era tanc din punct de vedere fizic, Djokovic ar fi fost de acord și cu un set decisiv. Acum, la 37 de ani și cu dureri care-i bat în țeavă, Nole n-a mai stat la discuții. Mai ales că mâine dă nas în nas cu herr Sinner, care duce bine la efort. Așa că sârbul s-a încordat ușor, cât să-l facă pe american să mai plângă un pic, și a pus capăt meciului. Încă un hop de trecut, sârbule, și apoi poți să pleci acasă liniștit, să iasă și Fritz din șifonier.

---